31 oct. 2008

Saptamana Ingerilor - 28.10 - 02.11 2008


Ingerii - fiinte de lumina

Îngerii sînt fiinţe de lumină, "spirite pure, inteligente, creatoare, voinţe integrate în Voinţa Divină" (Giuseppe del Ton) ale căror rol principal este de a fi intermediari între Cer şi Pămînt, între Dumnezeu şi om. În realitate, îngerii sînt permanent alături de noi, întotdeauna şi în orice situaţie, îndeplinindu-şi cu multă iubire şi dăruire rolurile de îngeri protectori, de învăţători spirituali.

Cand au fost creaţi îngerii?

Sfînta Scriptură nu prezintă informaţii clare despre momentul în care au fost creaţi îngerii, însă în Cartea Giubileelor există declaraţii care susţin că aceste fiinţe au apărut vesele şi pline de viaţă din prima zi în care Dumnezeu a început să realizeze creaţia întregului Univers.
Îngerii pe care îi întîlnim în Biblie au în primul rînd caracteristici spirituale, dar ei pot să-şi asume şi caracteristici fizice, astfel încît să devină vizibili şi audibili, putînd astfel să dispară şi să apară. Îngerii primordiali sînt entităţi androginale, şi de aceea ei se pot manifesta atît într-o formă feminină, cît şi ca formă masculină, iar acest echilibru perfect al celor două polarităţi le conferă îngerilor calitatea de nemuritori.

Ierarhiile Cereşti

În "Ierarhia celestă" (autorul căreia este considerat Dionisie Aeropagitul ) se spune că membrii ierarhiilor cereşti sînt precum nişte oglinzi transparente "apte să primească raza Luminii Pricipiului Divin, umplîndu-se de splendoarea ei şi răspîndindu-şi la rîndul lor strălucirea către cei care-i urmează din punct de vedere ierarhic. Vorbind despre ierarhia celestă, înţelegem prin aceasta o ordonare sacră, imagine a frumuseţii şi a perfecţiunii Principiului Divin, care are ca supremă funcţie desăvîrşirea propriei sale iluminări şi care tinde să asimileze, atît cît îi este permis la nivelul evolutiv la care se află, propriul său Principiu", devenind astfel, colaboratori ai lui Dumnezeu şi dovedind modul în care cu ajutorul lor, pe cît este cu putinţă, se desăvîrşeşte activitatea divină."
În continuare, Dionisie Aeropagitul ne învaţă că ierarhiile cereşti participă la guvernarea întregii creaţii şi sînt mult mai apropiate de Principiul Divin, reflectînd într-o proporţie mult mai mare voinţa divină decît se produce aceasta în cazul oamenilor; într-adevăr, "Iluminările Principiului Divin se împlinesc mai întîi în ei şi apoi prin ei ni se transmit nouă, oamenilor, revelaţiile superioare."
Ierarhiile cereşti sînt în număr de nouă, la rîndul lor subîmpărţite în trei ordine majore (triade). Numele fiecărei inteligenţe cereşti arată caracteristica divină proprie ei.

1) Prima dintre acestea se află cel mai aproape de Dumnezeu şi cuprinde: Serafimii, Heruvimii şi Tronurile, cei cu "mulţi ochi şi multe aripi".
Dionisie Aeropagitul ne explică numele lor: "Sfîntul nume al Serafimilor semnifică «aceia care ard» sau mai clar spus «aceia care purifică»". "Putere purificatoare de o intensitate asemănătoare cu cea a fulgerului, natură luminoasă si strălucitoare care nu se ocultează şi care nu poate fi stinsă niciodată, luminînd orice obscuritate şi sublimînd tot ceea ce este negativ, aceasta este semnificaţia numelui de Serafim:"
Cel al Heruvimilor semnifică «cunoaşterea plenară» sau «efuziunea înţelepciunii» şi ne revelează puterea lor de a cunoaşte şi contempla Divinitatea , capacitatea de a primi darul de lumină cel mai înalt şi de a contempla demnitatea Principiului Divin în atotputerea sa originară, capacitatea lor de a se umple de înţelepciune şi de a o comunica, fără invidie, celor din ordinul următor propria lor cunoaştere.
Cel al Tronurilor indică "vecinătatea tronului divin, ele fiind deci entităţi foarte înalte care se află în imediata apropiere a lui Dumnezeu şi care primesc în manieră directă şi imediată perfecţiunea şi cunoaşterea divină." Ei transcend, datorită purităţii lor, orice înclinaţi negative.

Serafimi Heruvimi Tronuri











.

2) A doua triadă este formată din Domnii, Virtuţi (sau Puteri) şi Stăpîniri.
Numele Domniilor arată capacitatea lor de elevare, care niciodată nu este diminuată, fiind liberă de orice compromis; ei nu coboară, nu răspund niciodată unei realităţi dizarmonioase.
Numele Sfintelor Virtuţi semnifică curaj în toate activităţile, un curaj care nu oboseşte niciodată să cumuleze lumina principiului Divin şi care este intens şi ferm orientat spre a-l reflecta pe Dumnezeu în fiinţa lor.
Numele Sfintelor Stăpîniri arată egalitatea în grad cu Domniile şi virtuţile, abilitatea de a acumula daruri divine, puteri supraomeneşti.

Domnii Virtuti Stapaniri










.
.
.
3) A treia triadă cuprinde Întîietorii, Arhanghelii şi Îngerii.
Numele Întîietorilor indică un caracter divin suveran şi o putere de comandă, care este în perfectă consonanţă cu puterile suverane; ei, cu ajutorul bunei coordonări a ierarhiilor suverane, exprimă acest principiu ca Principiu ordonator suveran.
Ordinul Arhanghelilor, prin poziţia sa centrală în ierarhie este legată în mod egal atît de sfinţii Întîietori cît şi de Îngeri. Ei primesc pe scară ierarhică lumina Principiului Divin prin intermediul ordinelor primare şi le transmit plini de bunătate Îngerilor, care la rîndul lor, ni le manifestă nouă, ca răspuns la sfintele atitudini ale celor care devin iluminaţi de Divin.

Primul dintre Arhangheli este Mihail , iar numele său exprimă atitudinea spiritelor elevate; "Mica-El" înseamnă într-adevăr "Cine este ca Dumnezeu?". El are şi sarcina de a "înfăţişa sufletele" lui Dumnezeu.

Al doilea Arhanghel este Gabriel , Arhanghel legat mai cu seamă de misterul încarnării Fiului lui Dumnezeu. Numele lui semnifică "puterea mea este Dumnezeu" sau "puterea lui Dumnezeu".

Al treilea Arhanghel se numeşte Rafael , iar numele său semnifică "Dumnezeu vindecă". El ne ajută să ne întărim încrederea în îngeri, nouă, fiilor lui Dumnezeu care avem întotdeauna nevoie de protecţie, îngrijire şi ghidare.
Îngerii posedă caracterul de mesageri şi sînt cei mai apropiaţi de noi; de aceea, mai mult lor decît celorlalţi li se potriveşte numele de îngeri deoarece sarcina lor este aceea de a se ocupa de tot ceea ce este manifestat, şi mai mult, de lucrurile din lumea aceasta.

Arhangheli Ingeri Intaietorii












.

Minunatele calităţi ale Îngerilor

Îngerii pot pătrunde şi cele mai adînci şi ascunse gînduri ale omului; adesea, oamenii ajung să fie răi şi atunci îngerii îl feresc de multe ori pe asemenea om de primejdii, însă dacă toate acestea nu ajută, îl lasă să greşească. După ce va simţi suferinţa, omul va deveni mai înţelept, va renunţa la ignoranţă şi se va îndrepta.
Îngerii respectă mai mult chiar şi o mică scînteie a libertăţii voinţei omeneşti decît toată puterea şi fapta care le-a fost dată de Dumnezeu! Ei nu obligă niciodată pe oameni să facă ceva. De aceea, e necesar ca mai întîi oamenii să dorească să fie ajutaţi iar apoi îngerii vor asculta chemarea şi vor acţiona cu toată forţa lor. Căci, să nu uităm: "Cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va deschide"
De asemenea, e bine să ştim că îngerii nu pot face nimic prin propria lor voinţă, ci ei fac totul prin voinţa nesfîrşită şi unică a lui Dumnezeu. Ei sînt pure receptacole ale acestei Voinţe Divine, iar apoi îndeplinesc ce li se cere. Şi ei beneficiază de liberul arbitru, pot face aşa cum doresc, însă ei nu trebuie să uite de sarcina pe care o au de îndeplinit.
Iubirea lor este atît de mare, încît omul nu ar putea să o îndure decît atunci cînd iubirea din inima lui va fi la fel de mare ca iubirea îngerilor. În schimb, omului i-a fost dat să poată îndura profunzimea cea mai adîncă a înţelepciunii îngerilor, aşa cum omul poate suporta lumina unei flăcări, dar nu şi flacăra care dă această lumină.
În ipostaza de învăţători spirituali, ei nu arată totul limpede pentru ca să te determine să te gîndeşti tu însuţi şi să iei hotărîri drepte, să deosebeşti între bine şi rău. Acesta este un mod divin de a învăţa. La momentul potrivit, după ce sufletul omului se va trezi, el va şti spontan şi toate lămuririle necesare. Dacă însă sufletul nu este trezit, nu vom putea înţelege adevărurile mai profunde ale înţelepciunii Cerurilor.

De ce nu îi putem vedea?

Îngerii nu pot fi văzuţi pînă cînd nu vom deveni şi noi spirite. Dar iată care este răspunsul Arhanghelului Rafael la această întrebare: "Dacă tu m-ai vedea în veşmintele mele de lumină, ai orbi, iar carnea ta s-ar topi în faţa mea, pentru că lumina soarelui pămîntesc este, în faţa luminii veşmîntului meu, un întuneric de nepătruns."
În schimb, celor cu inima deschisă, li s-a oferit Graţia de a-i putea auzi. Noi simţim răspunsul la întrebările adresate îngerilor întotdeauna ca un gînd clar şi bine conturat în inimă. Iată ce ne revelează un înger referitor la aceasta: "Ceea ce auzi în inimă, deja îţi aparţine, însă ceea ce auzi în exterior trebuie mai întîi să-ţi însuşeşti prin fapte care să urmeze întocmai cuvintele auzite."


Îngerul păzitor


Fiecărui om i s-a dat la naştere un înger păzitor a cărui menire este să-l ajute pe om să îşi eleveze conştiinţa. Acest înger nu îl abandonează niciodată, oricît de mari ar fi greşelile omului, însă el se îndepărtează de om dacă acesta este cuprins de egoism şi dacă renunţă la credinţa în Dumnezeu şi la iubirea pentru aproapele său. Îngerul păzitor nu împiedică omul să-şi folosească libertatea, chiar dacă acesta înfăptuieşte lucruri rele; cu toate acesta, este în permanenţă alături de el, iluminîndu-l şi inspirîndu-i sentimente bune.
Îngerul păzitor este un dar minunat de la Dumnezeu. Sufletul nostru este simultan foarte mare şi complex, dar foarte fragil pentru a fi lăsat singur în această lume. De aceea, Graţia lui Dumnezeu s-a manifestat asupra noastră şi am primit ca dar acest înger păzitor care s-a îngrijit să ne conducă, să ne ghideze pe parcursul întregii vieţi. Este necesar să învăţăm încă de timpuriu să îl respectăm, să îi cerem ajutorul cu multă smerenie şi să ascultăm într-adevăr sfaturile sale. Dacă ne vom aduce aminte de acea minunată rugăciune pe care am învăţat-o în copilărie, "Înger, îngeraşul meu" şi o vom rosti cu transfigurare în momentele grele şi nu numai, vom fi uimiţi de cît de repede ne poate răspunde prietenul nostru cel mai apropiat, cel mai tainic - îngerul nostru păzitor. Vom fi atunci cuprinşi de o linişte divină, de o pace sufletească adîncă, vom simţi din nou că am ajuns acasă pentru cîteva clipe, că am ajuns din nou pe acel tărîm de care aparţinem de drept.

Sursa: www.artadeatrai.ro

Preluat de la ... http://angelinspir.ro/


30 oct. 2008

Mesaj de la Hathori (Tom Kenyon)


Permiteti-ne sa facem o trecere in revista a situatiei planetare curente, dupa cum o vedem noi.

Campul magnetic al Pamantului este implicat intr-o perturbatie sau morphing (n.t. Morphing insemana un efect special in cinematografie si animatie, care consta in transformarea unei imagini in alta, printr-o succesiune continua de imagini). Acest fenomen se petrece interdimesional si efectul sau direct il reprezinta valuri de amplitudine, sau putere marita a campului magnetic. Acest morphing al campului magnetic al Pamantului este asemeni unui val care se ridica si se prabuseste foarte repede, oscilatiile sale sunt foarte mici, dar distincte. Acest lucru are un efect ciudat asupra constientei umane si, in special, asupra experientei voastre biologice. Multi oameni resimt extenuare sau o oboseala crescute. (Dupa cum am mentionat in comunicarile noastre anterioare, aceste simptome sunt cauzate si de miscarile energiilor din spatiul indepartat care strabat aceasta galaxie si sistemul nostru solar)
Dar aceasta perturbatie face parte dintr-o alta categorie. Ea este determinata de campul magnetic insusi, care raspunde energiilor profunde din spatiu. Este un raspuns al nucleului topit al Pamantului insusi; iar campul magnetic poarta o conversatie cu cosmosul, daca doriti sa priviti ceea ce se intampla din punct de vedere metaforic. Stiinta voastra nu vede lucrurile in acest mod, dar, din perspectiva noastra, campul magnetic chiar poarta o conversatie cu acesti vizitatori cosmici, energiile din spatiul indepartat, care sunt, prin natura lor, catalizatori ai evolutiei spirituale.
Un alt set de simptome legat, in mod direct, de perturbatiile campului il reprezinta diferitele modificari ale modului in cere va pastrati memoria pe termen scurt – pentru ca memoria este o functie a magnetismului propriului vostru sistem nervos si al Pamantului. Creierul vostru proceseaza informatia prin campuri minuscule gravitationale si non-gravitationale ale propriei structuri si este direct afectat de fluctuatiile campului magnetic al Pamantului. Asa ca va puteti astepta la o crestere a anomaliilor memoriei de scurta durata. S-ar putea sa va treziti la mijlocul unei fraze, ca nu va mai vin cuvintele sau ca le amestecati, fara a mai respecta sintaxa normala. Daca, in anumite cazuri, acestea reprezinta semne ale unei disfunctii a creierului, veti observa ca acest lucru se intampla tot mai des cu intreaga populatie. Escaladarea numarului penelor de memorie colectiva va conduce omenirea intr-o situatie cu totul noua. Aceasta situatie poate fi atat o oprtunitate, cat si un blestem, in functie de cum veti sti sa lucrati cu ea.
Oportunitatea consta in a vedea prin matricea mentala a propriei voastre creatii. Ce intelegem prin asta este ca, atunci cand mintea voastra nu isi mai poate pastra sirul povestii, in felul in care era obisnuita sa o faca, aveti ocazia sa priviti realitatile de dincolo de cortina (cortina perceptiei). Voi sunteti cei care au creat cortina si ati facut asta pentru a ramane separati de lucrurile pe care nu doriti sa le vedeti sau sa le experimentati in mod direct, sau, in unele cazuri, de ceea ce altii nu doresc ca voi sa vedeti si sa experimentati in mod direct. Ne referim aici la manipulatorii nevazuti ai realitatii voastre colective-aceia care detin fraiele puterii economice si politice
Am mai spus-o si inainte: exista forte pe planeta voastra care rezista in mod activ mersului catre evolutie spirituala. Ei sunt interesati sa isi continue minciunile prin insusirea ilegala a informatiei, cu scopul de a va controla. Sarcina lor devine din ce in ce mai anevoiasa.
Sarcina lor devine din ce in ce mai dificila, pentru ca perturbarea campului magnetic da nastere la goluri in crearea realitatilor mentale proiectate de mintea umana. Ei - adica cei care doresc sa va controleze si sa va manipuleze – au resurse imense la indemana si le folosesc pe toate. Dar nu pot controla campul magnetic al Pamantului! Si pentru asta ar trebui sa fiti recunoscatori.
Impulsul care afecteaza campul magnetic al Pamantului vine de mult mai departe de locul lor de influenta. Ne asteptam, bazandu-ne pe intelegerea noastra a fizicii hiper-dimensionale, ca perturbatiile campului vostru magnetic sa creasca in urmatorii ani. Aceia dintre voi care sunt sensibili energetic, sunt cei care simt acest lucru cel mai intens in acest moment, dar ne asteptam ca, in urmatorii doi, trei ani, majoritatea oamenilor sa fie afectata de acest fenomen, intr-un mod de care sa fie constienti, chiar daca nu stiu de ce.
Avem cateva sugestii pentru abordarea acestei situatii.
Prima sugestie este cea mai usoara. Ea implica intelegerea conexiunii voastre cu miezul Pamantului insusi. Ca fiinte energetice, pe langa carnea si sangele vostru, puteti forma o relatie energetica cu miezul Pamantului.
Aceasta intelegere, sau orientare, inseamna ca sunteti cufundati in campul magnetic al Pamantului si inconjurati de el. Intrand in rezonanta mentala cu miezul Pamantului (cel care genereaza campul sau magnetic), deveniti stabilizati din punct de vedere energetic. Pamantul, ca fiinta constienta, vi se poate revela in moduri care sunt dificil de descris, pentru ca in cultura voastra nu exista un limbaj pentru asta. Ati fost manipulati si controlati, pentru a se asigura ca nu sunteti constienti de asta, întrucât ea poate constitui una dintre puterile voastre cele mai mari.
Intrand in rezonanta cu miezul Pamantului, veti deveni mai constienti de Pamant ca fiinta vie, constienta. Prin intermediul acestei legaturi, veti primi un tip de soliditate energetica – chiar si in mijlocului haosului din ce in ce mai accentuat de pe Pamant.
Partea ciudata este ca, atunci cand va reveniti in fire, ca sa spunem asa, sunteti mai putin controlabili, mai putin „manipulabili” de catre acele forte care controleaza fluxul gandirii omenirii, prin dezinformare, manipulare si control al mintii.
Cu alte cuvinte, formarea unei relatii directe, constiente, cu nucleul Pamantului conduce la depasirea multor efecte a ceea ce numim tehnologii impotriva vietii.
Daca doriti sa faceti ceva in plus fata de intrarea in rezonanta cu nucleul Pamantului, va sugeram sa va folositi tubul pranic – un canal energetic subtil, care trece prin varful capului vostru, continua prin centrul corpului si merge in Pamant. Acest tub, acest canal, poate fi extins in jos, adanc in Pamant, pana la nucleu – iar deasupra capului, pana in spatiul indepartat. Prin aceasta metoda, nu urmariti extinderea canalului dincolo de varful capului, ci extinderea sa in jos, in miezul Pamantului.
Dar esentiala nu este trimiterea acestui canal in adancul Pamantului. Esential este sa intelegeti ca sunteti in rezonanta cu miezul Pamantului, doar stiind acest lucru. Aceasta va da nastere unei stari de stabilitate, chiar in mijlocul celui mai profund haos. Va va trezi simturile. Va va conduce la o relatie mult mai profund constienta cu Pamantul. Si trebuie sa va atragem atentia ca va va deshipnotiza – va va face mai putin controlabili. Si veti vedea mai clar dincolo de minciunile care va inconjoara!
A doua sugestie se refera la dezvoltarea unei relatii constiente cu nucleul galaxiei.
In primul rand, intelegeti ca puteti fi in rezonanta cu centru Galaxiei Calea Lactee, care este o gaura neagra, si, ca si in cazul intrarii in rezonanta cu miezul Pamantului, veti avea o relatie stabila cu galaxia.
Daca sunteti capabili de asta, pur si simplu auzind aceasta descriere, va veti activa cunoasterea modului in care o puteti face. Nu e o treaba prea complicata. Este chiar simplu. E nevoie sa intelgeti ca o parte din voi nu este limitata de coordonatele de timp si spatiu, ale corpului vostru fizic.
E nevoie sa intelegeti ca, constienta se poate extinde instantaneu oriunde, in timp si spatiu, si ca extinzandu-va constienta spre nucleul galactic, sunteti stabilizati in relatia cu galaxia.
Idealul este sa va aflati, simultan, in relatie cu miezul Pamantului si cu nucleul galaxiei.
Atunci veti putea calari, cu mai multa iscusinta, pe valurile de energie din spatiul indepartat.
Dar, va atragem din nou atentia, ca acest lucru va va face mai putin controlabili, mai greu de hipnotizat si atunci veti trai experienta curioasa de a merge inainte, in timp ce multi din jurul vostru inca dorm. Ce veti face cu aceasta constienta este, bineinteles alegerea si responsabilitatea voastra

Hathorii, 24 martie, 2008

Cateva ganduri lamuritoare de la Tom Kenyon

Pentru cei care nu sunteti familiarizati cu tubul pranic, iata o scurta descriere:
Tubul pranic este un canal de energie subtila, asemanator unui tub care trece de la coroana,in varful capului, prin centrul corpului si se indreapta prin perineu, spre Pamant. Perineul este un punct aflat la jumatatea distantei dintre organele genitale si anus.
Daca atingeti varful degetului mare cu aratatorul, veti vedea un cerc care este aproximativ de diametrul tubului vostru pranic. In anumite traditii ezoterice, tubul pranic este numit
Stalpul Central sau Coloana Centrala.
Anumite linii ale yogilor si yoghinilor tibetani budisti lucreaza cu un canal foarte subtire, de dimensiunea firului de par uman care trece prin centru tubului pranic. Aceasta cale a energiei este cunoscuta sub numele de Canalul Secret si este folosita in anumite practici ezoterice yoghine, pentru a afecta energiile subtile din corpul Yogi-lor sau yoghinilor – ideea fiind ca asemenea practici conduc catre obtinerea mai rapida a iluminarii spirituale.
General vorbind, tubul pranic patrunde cam un metru in pamant (cu exceptia cuiva care este intr-adevar neimpamantat) si se ridica deasupra capului la aproximativ aceeasi distanta. Pentru ca acest tub pranic este format din energie subtila, el nu respecta legile fizicii newtoniene, dar se supune in schimb limitarilor mecanicii cuantice. Astfel, este posibil sa se extinda tubul pranic foarte adanc in pamant, chiar in nucleul planetei si/sau foarte departe in spatiu.
Cititorii pentru care aceste notiuni straine, va sugerez sa cititi un articol scurt pe care l-am scris, intitulat „ Ganduri si observatii ale Canalului”.
Daca ajuta, ganditi-va la tubul pranic, ca la un dispozitiv imaginar. Nu trebuie sa stabiliti daca un asemenea lucru este posibil cu adevarat, sau nu. Puteti explora efectele tubului pranic in termenii sai.
Tubul pranic este afectat de gand si intentie. Pentru a extinde canalul in pamant sau in cosmos este nevoie numai de intentia de a face acest lucru. Daca este ceva nou pentru voi, puteti avea doar gandul ca acest lucru se intampla. Pe masura ce lucrati mai mult cu el, veti putea avea in final impresia clara ca se extinde sau se contracta, in conformitate cu intentia voastra.
In metoda sugerata de Hathori in acest mesaj planetar, utilizarea tubului pranic este pentru aceia care vor sa faca ceva in plus fata de a intra in rezonanta cu Pamantul. Unii oameni sunt rezonatori, iar altii sunt activatori. Unii sunt si una si alta. Intrarea in rezonanta cu altceva decat voi (de exemplu, cu nucleul Pamantului) este in esenta un act de pasivitate. Unii oameni fac numai asta foarte bine, in timp ce altii au nevoie sa mai faca inca ceva. Pentru aceia care vor sa mai faca ceva, in timp ce intra in rezonanta, tubul pranic este un instrument excelent. Asa ca, alegeti metoda care vi se potriveste.
Oricum o faceti, cel mai important lucru este sa intrati in rezonanta mentala cu nucleul Pamantului si, daca reusiti, si cu nucleul galaxiei.
http://www.tomkenyon.com/© 2008 Tom Kenyon. All rights reserved.
Protejeaza mediul inconjurator - esti sigur(a) ca e nevoie sa printezi acest e-mail?

Articol preluat de la ... http://www.editura-foryou.ro/

28 oct. 2008

Arhanghelul Mihail va vorbeste

Transmis prin Gillian MacBeth-Louthan 25 Octombrie 2008
Eu Sant Prezenta, Lumina si esenta Arhanghelului Mihail.
Eu vin anuntat si neanuntat, asa cum voi santeti constienti.
Asa cum voi curatati si clarificati impuritatile esentei si personalitatii voastre , aceasta da posibilitatea tuturor nivelelor de conectie cu prezenta voastra pamanteasca , pentru a fi curatata de asemenea. Voi mergeti intr-un timp al energiilor, ce insista ca lumea va fi intr-un fel si energii polare contrare , care insista ca lumea va fi in alt fel. Voi toti stati la intersectiile a ceea ce s-a declarat politic si la ceea ce s-a decretat la nivel personal si universal. Voi priviti in afara la campurile constiintei si intrebati :

" Participarea mea chiar conteaza? Grauntele de nisip pe care il reprezint in lumina universala , chiar poate schimba lucrurile? Votul meu pentru pace , conteaza?"

Voi stati cu genunchii tremuratori in fata acestor Mari Planuri ale lucrurilor care vor veni, asteptand ca indienii sa atace, asteptand ca sodatii cavaleriei sa ii incercuiasca si asteptand ca altcineva sa atace cavaleria . Voii ati fost antrenati sa fiti pregatiti pentru a fi in garda. Si daca acestea s-ar intampla? Si daca acestea se intampla? Inotodeauna voi stati in garda, pregatiti. Corpul vostru este incadrat intr-un scenariu de lupta ; el nu se mai relaxeaza , cu exceptia momentului cand va indreptati spre pace. Chiar si cand dormiti, voi va luptati cu ceva care vine sau cu ceva care s-a intamplat. Voi cutreierati prin dimensiuni si prin timp, venind inapoi pur si simplu catre curajul mortal , cateodata pentru a scapa de ciocnirile din timpul noptii, de cucuiele din cap, de frici. Alta data doar ca sa va odihniti din a fi o fiinta multidimensionala, micul "d", Dumnezeu in antrenament si in reamintire. Dimineata va treziti catre probabilitati si posibilitati. Va treziti intr-o lume care a ales sa se inalte prin experienta care nu este unanima.Va treziti intr-o lume care a ales sa mearga dincolo de perimetrele nesigure ale pacii, intr-un loc al haosului, furiei si revolutiei, pedepsindu-i pe toti in calea ei ca o tornada care nu cunoaste mila , asa cum se abate asupra unui mic oras. Razboiul pedepseste pe oricine in calea lui , asa cum si tornada o face, fara remuscare. Este important ca voi sa purtati o Manta a Pacii, asa cum toti o faceati in practicile sacre si ale preotiei. Cereti acestei protectoare Mantale a Pacii sa fie plasata asupra voastra acum. Ancorati-o, inchideti-o si sigilati-o pentru eternitate - eliberati verbal toate vietile si juramintele in care ati purtat mantia razboiului, mantia haosului, mantia distrugerii. Cereti acestei Mantale a Pacii sa fie ancorata in structura voastra scheletala si musculara - aceasta va alerga prin corpul vostru ca un adevar celular permanent si nimeni nu va putea lua aceasta pace de la voi.

Eu, Mihail, ridic sabia mea in aceasta noapte, nu pentru a lupta impotriva unui dusman care nu se cunoaste pe sine sau nu-si cunoaste identitatea, ci pentru a taia corzile haosului care incurca tot pamantul. Voi santeti strangulati de maruntisurile politice, care va tin sufocati si va restrictioneaza miscarea in calatorie, in finante, in inima si in viitor. Voi santeti strangulati cu frica. In fiecare dimineata va treziti si lucrati cu lumina voastra. Va extenuati cu rugaciuni. Va spuneti afirmatiile. Voi declarati si decretati pacea in voi insiva, pacea in lume si pace pentru acea zi. Cu cat va identificati mai mult cu acea imagine a pacii, cu atat mai mult santeti loviti de obstacole naturale si ne-naturale. Fiecare dintre voi a venit aici pe Pamant pentru a deveni si a-si aminti ca este un razboinic. Voi ati fost pregatiti energetic pentru acest timp de pe Pamant. Fiecare dintre voi reprezinta structuri ale luminii vaste universale , care este ancorata intr-un corp fizic , care merge pe Pamant, Dumnezei langa Dumnezei - voi santeti. Ca si in Marele Pantheon Grec al mitologiei - Dumnezeii protesteaza unul impotriva celuilalt . Ei au luptat unul impotriva celuilalt. Ei s-au respins unul pe altul. Ei s-au razbunat unul pe altul. Extremitati Divine care nu s-au onorat unul pe altul. Pamantul incorporeaza acelasi senariu. Misiunea voastra, daca alegeti sa va amintiti total este sa nu lasati lumea exterioara sa va manipuleze in alegerile pecare nu le-ati face in mod natural. Nu va faceti alegerile din frica , din lipsa, din ura. Faceti-va alegerile dintr-un loc natural al pacii care locuieste adanc in interiorul vostru. Apoi lasati lumea si actionati , reflectand si amplificand acele seminte ale pacii. Nu va trebuie decat putina pace intr-o zi pentru a mentine pacea ancorata pe Pamant. Voi stati singuri langa un turn - in unele zile acesta este un turn al luminii, in alte zile este turnul Babel si in altele este turnul inclinat din Pisa. Sant zile in care santeti incuiati in turnulet, mergand de jur imprejur cu voi insiva , vazand totul. Tot ceea ce va veni, tot ce s-a intamplat , tot ce este adevarat, tot ce este fals, tot ce este lumina si tot ce este intuneric. Cand va este dat darul de a vedea toate rezultatele , depinde de voi sa mentineti viziunea pacii , intr-un fel in care poate fi realizat doar de voi personal. Dumnezeu a foscut o promisiune , ca Pamantul nu va mai fi distrus din nou de catre om sau de catre univers. Aceasta promisiune va fi tinuta ! Aceasta este scrisa in destinul omenirii , dar este creata de lumina de deasupra. Curcubeul pacii pe care il vedeti traind langa voi, locuieste in voi. Deoarece, chakrele voastre, cand se unifica, devin un curcubeu in origine si creatie. Fiecare dintre voi mentine capatul curcubeului in fizicalitatea voastra. Voi santeti acolo unde curcubeul atinge Pamantul. Voi santeti vasul de aur de la capatul curcubeului. Voi santeti speranta pentru pace, asa cum a fost vazut curcubeul dupa potop.

Eu, Mihail, vin in aceasta zi pentru a va cere sa nu renuntati, sa nu va clatinati in aceasta furtuna a vietii, sa nu permiteti la o constiinta de furnica din interiorul unui musuroi de furnicide pe pamant sa va directioneze. Stati fermi in cine santeti voi si in ceea ce credeti, nu deveniti o victima a circumstantelor, a polaritatilor planetare si a incurcaturilor personale. Santeti un pion pentru lumina sau un pion pentru haos si intuneric? Viata voastra este in fiecare zi o tabla de sah care este curatata din nou si plasata potrivit. Miscarile voastre determina ce si pe cine sustineti. Cand santeti furiosi, cand santeti vulcanici, cand santeti in confuzie , voi santeti adoratori ai intunericului si a haosului.Voi platiti un omagiu unei energii care este distructiva. Cand santeti intr-un punct al pacii si voi stiti aceasta, atunci va aliniati cu cel mai inalt adevar, dincolo de tot ceea ce este vazut cu ochii umani si atunci voi onorati lumina. Ea va schimba ziua de sute de ori. Cand santeti furiosi si tipati la cineva , inclusiv la voi, permiteti sa fiti folositi de catre o energie care nu va onoreaza. Voi trebuie sa aveti o convingere in fiecare zi si moment a ceea ce faceti, de ce o faceti si ce inseamna aceasta cu adevarat. Intunericul si confuzia sant curatate din continutul vostru celular si aceasta este legiferata in lumea voastra. Cu cat mai mult curatati din corpul fizic, cu atat lumea pare sa fie intr-o schimbare in directa disproportie cu ceea ce a fost de aflat initial. Voi santeti totali si santeti facuti prosti , cand credeti ca tot haosul prin care treceti este creat de voi. Pentru ca adesea voi ati clarificat campul vostru energetic suficient pentru a atrage energii discordante catre voi , ele dorind sa plaseze iluzia haosului in jurul vostru. Depinde de voi sa discerneti ce si cine joaca prin voi. Voi va treziti in fiecare dimineata rugandu-va si aliniindu-va cu ceea ce este pozitiv si sacru. Voi va parasiti casa si mergeti in lume cu o inima buna si cu bune intentii. Va confruntati situatie dupa siituatie cand stiti ca este pace si iubire in inima voastra , atunci stiti ca mergeti in lumina. La acest punct de referinta, intelegetica nu va confruntati cu ceea ce faceti voi. Lumina voastra este mai stralucitoare decat majoritatea prostiei care este pe planeta voastra. Cand voi radiati mari cantitati de lumina, voi puteti actualmente sa fiti detectati de catre un radar si alte asemenea instrumente de monitorizare. Lumina voastra apare ca o distorsiune pe un ecran, un factor necunoscut. Exista multi care ar dori sa va diminueze lumina sacra. Exista multi care cauzeaza deliberat haos si frictiuni / infractiuni in randul maselor. Cand intrati in contact cu asemenea energii pe calea voastra a luminii - trebuie sa le comandati sa se intoarca de unde au venit. Discernamantul este necesar la acest punct al pelerinajului vostru , intru reamintire. De aceea multi dintre voi renunta. Voi aveti inimi bune, cuvinte bune, bune intentii, energii bune, rugaciuni bune si sperante bune - dar voi nu vedeti ca lumea le reflecta inapoi la voi. Voi credeti ca este actiunea voastra -

" Eu nu am fost destul de bun, destul de maret, destul de luminos si nu m-am rugat suficient de mult pentru a primi binecuvantari de la Dumnezeu "

- dar voi santeti binecuvantarea lui Dumnezeu, copiii mei ! Exista o distorsiune deliberata a reflectiei voastre in lume. Daca voi intelegeti aceasta cu claritate , atunci ziua voastra devine mai usoara , deoarece voi comandati elementele care apar pentru a sabota lumina voastra. Voi nu trebuie sa stiti cine, ce, de ce sau de unde - doar comandati-le sa se intoarca la punctul lor de origine si stati puternic in lumina voastra. Chemati-ma pe mine si legiunile luminii pe care le conduc sa va insotesca. Cu ani in urma, v-am spus eu, eu am fost apexul vostru (capul) si voi erati inima mea. Lasati-ma sa stau inaintea voastra, la dreapta voastra, la stanga voastra, in spatele vostru , deasupra si dedesubtul vostru si sa va apar de iluzia care vi se prezinta voua ca adevar. Eu Sant Mihail. EU SANT LUMINA , VOI SANTETI LUMINA.


Articol preluat de la ... http://alexandracoliba.blogspot.com/

Mesaj de la saint Germain - 21 octombrie 2008


Saint Germain adresandu-se la teleconferinta lui Ashtar :
" Salutari tuturor !

Sant Eu, Saint Germain si vin din nou cu multumiri si gratitudine si eu am un raport pentru voi si acesta este foarte plin de voiosie ! Si raportul este acesta.
.
Intreaga planeta, la acest moment este imbaiata in lumina - si da, aceasta este raza violet. Transmutarea planetei Pamant se intampla peste tot.

Si ce inseamna asta, preaiubitilor, ei, bine, reintoarcerea la minunatele viziuni la care v-ati angajat la inceputul discutiei din seara asta. Aceasta inseamna ca lumea, asa cum o cunoasteti este intr-un proces transmutational, transformational, nu doar in S.U.A. , ci peste tot.
Mama Gaia este imbaiata in razele de lumina. Si de unde vine aceasta lumina decat de la voi, preaiubitilor, de la voi si de la exercitiile voastre minunate si de la farurile de iubire pe care voi le trimiteti ! Iubirea este baza pentru tot, fundatia. Iubirea este energia pe care fundatia este construita si pe care totul este construit. Ce este aceasta fundatie? Iubirea - totul este Iubire ! Si aceasta este toata energia care este asezata inainte , care este Iubirea si care creaza aceasta grandioasa transformare si voi ati auzit multe descrieri si descrieri co-creative in aceasta intalnire a noastra. Si deci, noi trebuie sa adaugam, caci am stabilit deja, ca totul este Iubire, totul este atot-iubitor si atot-puternic. Si iata de ce raza violeta este capabila sa invaluie intreaga planetala acest timp. Iata de ce acest proces transformational continua. Si Eu, impreuna cu fratii si surorile mele, care au venit cu aceasta ocazie si la invitatia voastra, sant aici. Voi puteti spune ca noi am aterizat. Cativa dintre noi sant chiar vizibili. Noi stralucim mai mult, dar santem recognoscibili. Exista unii care ne saluta cu incantare - copiii. Si sant cativa care ne spun chiar cu franchete : "Oh, nu, nu tu din nou. Eu doresc ca tu sa iesi prin peretii mei". Dar noi santem aici. Noi nu plecam, asta este, energia pe care o aducem este permanent impamantata in Pamant acum si acea energie este aici , pentru a ramane aici. Si da, Eu imi voi face aparitiile mai publice si da, preaiubitul meu frate, cel pe care il numiti Sananda , v-a fi foarte mult vizibil. El va vorbi in locuri sacre. Si aparitia Lui va fi anuntata intr-o anumita forma. Deci, daca aveti dorinta de a fi acolo unde este El , mesagerii Lui, El are o echipa intreaga, ei putand umple o cladire intreaga. O multime dintre ei nici macar nu stiu deocamdata ca fac parte din echipa lui Sananda , dar ei vor iesi la iveala , prin ceea ce voi numiti publicitate avansata. Si cu noile metode de transport si dincolo de asta- propria voastra capacitate de teleportare activata, va fi foarte usor sa va alaturati ei, daca alegeti sa va transportati fizic acolo. Si va fi incantator sa faceti asta. In-Can-Ta-Tor ! Asa cum fratele meu Ashtar a definit :" plin de lumina", intr-adevar. Si deci, noi va dam o mica scanteie a ceea ce inseamna imputernicirea Iubirii si chemarea voastra inainte si permisiunea pentru ca toate acestea sa se intample ; si aceasta este monumentala si prin chemarea ei inainte , voi ati imputernicit flacara violeta ca niciodata inainte, deoarece acum, ea invaluie intreaga planeta Pamant. Nu exista nici un loc unde aceasta sa nu fie. Chiar si in cele mai intunecate locuri, unde cei care poarta palariile intunericului cred sau au crezut ca se pot ascunde. Acum, considerati daca vreti, implicatiile acesteia. Cel putin, flacara violet va deschide ochii lor un pic mai larg si ei vor vedea ca, de fapt, au negat adevarul. Oh, da, raza albastra este deasemenea acolo, dar cea predominanta este raza violet, deoarece este atat de mult de transformat si de transmutat.
Deci, luati in considerare asta sau formati o pictura in mintea voastra , daca doriti; nu exista loc in care sa nu fie flacara violeta , nicaieri in ocean sau sub pamant , nicaieri in cer. Nu exista cladire, tunel, pestera sau alt loc, nici macar o toaleta, care este intunecata in care flacara violeta sa nu fi penetrat. Si deci, noi va anuntam ca exista ceea ce puteti numi o acoperire de100 % a razei violete. Raza violeta este cu toti. Nimeni nu a scapat. Aceasta este fenomenal ! Acest lucru este monumental, deoarece adevarul nu mai poate fi negat deloc, de nici unul care poarta palaria intunericului. Acum, ei pot iesi afara din locurile intunecate, pot intalni raza violet si ei pot pretinde daca vor, dar ei stiu in interiorul lor ca intr-adevar s-a terminat. Acum, cativa dintre ei , intalnind aceasta raza si fiind invaluiti in ea, au facut un pas in fata si si-au dat permisiunea sa-si termine partea lor din drama. Deci, pot exista cativa care sant clasificati ca " persoane pierdute", fiinte care vor iesi din peisaj. Si , oh, da, noi putem aranja imagini holografice , daca este necesar, astfel incat sa nu se panicheze nimeni, dar sa zicem asa, rudele lor vor fi tinute sub observatie. Aceasta nu ar trebui sa sune amenintator. Acesta trebuie sa fie un anunt a celebrarii. Celebrati-i pentru reintoarcerea lor in lumina. Celebrati-i ca ei , in sfarsit, ca au programul lor de transformare si transmutare, catre punctul la care ar putea cel putin sa recunoasca ca rolul lor in joc, s-a terminat - si acesta este urias ! Si deci, noi va multumim tuturor. Oricum, decat de multe ori ati chemat flacara violet, aceasta s-a tot adaugat. Daca voi ati chemat-o pentru a produce sau pentru a facilita performanta transmutarii in propriul vostru sine, pe care ati dorit-o si i-ati dat permisiunea, ea s-a adaugat in imputernicirea flacarii violet de pe planeta. Si pe de alta parte a lucrurilor, daca ati chemat-o pentru a ajuta la transmutatrea energiilor de pe planeta in energiile iubirii si a dimensionalitatii mai inalte , aceasta a contribuit la abilitatea flacarii violet de a acoperi si de a fi evidenta oriunde. Deci, din nou , acesta este un alt motiv de a va multumi tuturor, preaiubitilor, draga familie si noi va multumim si inimile noastre se alatura alor voastre in acest efort grandios. Fiti bucurosi, fiecare dinte voi cu propriul sine, fiti emotionati de ceea ce ati realizat si fiti incantati si asa cum masurati timpul , noi va spunem sa fiti intr-o anticipare incantatoare in momentele urmatoare , inaceasta gigantica , niciodata legiferata drama de pe Pamant. Preaiubitilor, voi nu mai santeti aceeasi ca anul trecut si nici planetaPamant. Planeta evolueaza si voi la fel. Si deci, noi va oferim inimile noastre si iubirea noastra si mai mult decat atat, multumirile si gratitudinea noastra, deoarece voi ati fost atat de plini de credinta si atat de curajosi in desfasurarea misiunii voastre. Munca misiunii voastre are deja rezultate absolut incomparabile. Aceasta nu s-a mai intamplat niciodata inainte pe Pamant. S-a incercat, dar niciodata nu s-a realizat. Munca misiunii voastre , sa zicem ca mai este mult de facut, dar voi santeti energizati de propria vosastra iubire si prin iubire, noi impartasim ca Unul in familie si ca UNUL cream in Iubire. Si deci, noi facem aceasta calatorie impreuna si din ce in ce mai multe explicatii din ceea ce s-a petrecut inainte vor veni si aceasta de asemenea este rezultatul energiilor transformatoare ale energiilor adevarului si mai mult decat atat, energiile iubirii si ale imputernicirii - lumina alba a lui Christ , auriul si argintiul masculinului si femininului , venind impreuna in razele de platina, culoarea verde a Mamei Gaia si albastrul cerului ei si al apelor si rosul si oranjul si galbenul creatiei si activarea tuturor acestora si Preaiubitilor, culorile care vor veni , pe care nu le-ati mai vazut vreodata , cel putin nu in aceasta viata. Si asa este, Preiubitilor, UNUL noi santem , acum si intotdeauna. Iubirea este ceea ce noi santem , cine santem noi si cum santem noi, prin eternitate. Si asa este ! Namaste !Sursa : http://www.ashtarontheroad.com/
Articol preluat de la ... http://alexandracoliba.blogspot.com/

22 oct. 2008

Crearea abundentei (Arhanghelul Mihail)


CREAREA ABUNDENTEI
Transmis prin Ronna Herman (ii multumim Stefaniei Stanciu)

Preaiubiti Maestri, haideti sa ne imaginam ca, inainte de a va naste, parintii vostri iubitori au asezat un cufar cu comori intr-un loc special, sigur si adapostit. Ei au asezat in cufarul vostru cu comori o cheie catre o avere mareata si o carte de intelepciune si talente din care sa alegeti. Ei au intiparit instructiuni speciale si o parola speciala adanc in mintea voastra pentru ca, la momentul potrivit, sa va puteti accesa cufarul cu comori. Ei v-au spus, de asemenea, ca veti avea o rezerva fara sfarsit din depozitul cosmic cu comori daca va veti aminti si veti folosi formula pe care v-au dat-o. Totusi, cu foarte mult timp in urma, ati uitat ce vi s-a spus si, de-a lungul multelor voastre vieti, ati dezvoltat treptat o amnezie, o vraja hipnotica din care voi si intreaga omenire va treziti acum.

Cheia catre cufarul vostru cu comori si abundenta este depozitata in Inima voastra Sacra, iar cuvantul-cheie este IUBIREA. Cartea cu intelepciune si talentele sunt depozitate in interiorul Mintii voastre Sacre, asteptand momentul in care veti curata membranele de Lumina care acopera portalul catre Constiinta voastra Divina, pentru a putea accesa nenumaratele virtuti, calitati si atribute pe care le-ati adus cu voi in lumea formelor.

Trebuie sa va iertati pentru greselile trecute si sa restabiliti legatura voastra cu Tatal/Mama Dumnezeu si Creatorul Suprem. Atunci cand indoielile, frica, vinovatia si credinta voastra in limitare vor fi inlaturate, va veti intoarce la fluxul din cadrul Fluviului Vietii/Luminii, unde toate lucrurile sunt posibile. Nu asteptati intoarcerea unui mantuitor. Voi sunteti propriul vostru mantuitor. Lumina Christica din interiorul Inimii voastre Sacre va asteapta. Din momentul in care acceptati acest lucru ca adevarul vostru, Corpul vostru de Lumina incepe procesul de Iluminare accelerata, iar vehiculul vostru Mer-Ki-Vah incepe sa pulseze cu Lumina Vie a Creatorului.

In aceste timpuri minunate, vi se ofera o oportunitate mareata de a accesa libraria cosmica, care contine misterele Universului. Voi, Semintele Stelare, deveniti treptat echipati sa accesati aceste temple sacre unde sunt depozitate legile universale si intelepciunea veacurilor. Facand astfel, veti descoperi ca puteti traversa orice inaltimi, puteti depasi orice obstacol, iar cararea voastra de Inaltare va va fi revelata cu siguranta. Nu v-ati pierdut niciodata Divinitatea sau Inteligenta Divina. Acestea au fost pastrate doar la loc sigur, in asteptarea timpului cand urma sa va treziti, din nou, pentru a va revendica dreptul vostru din nastere drept copil divin al Mamei/Tatalui nostru Dumnezeu.

Creatorul este Puterea inteligenta Suprema, iar acea putere si inteligenta au fost daruite fiecarei Scantei de Divinitate. Una dintre aceste scantei esti chiar TU. Puteti extrage si activa cat de multa Putere Divina puteti contine. Totusi, trebuie sa activati acea Putere prin intentia voastra iubitoare si sa o folositi pentru binele suprem al tuturor. Facand asta, vi se va asigura o provizie constanta de Particule Divine de Lumina Vie. Pe masura ce deveniti un Maestru al Sinelui si un co-creator constient, fluxul devine un curent stabil de Particule Adamantine, care vor fi disponibile si va vor astepta comanda. Puterea Divina din interior trebuie sa fie activata de intentia voastra iubitoare, altfel va ramane statica, inactiva si fara raspuns.

De-a lungul veacurilor, miliarde de suflete dragi nu au beneficiat niciodata de lotul lor de particule Adamantine deoarece nu au putut atinge nivelul de iubire neconditionata care era necesar pentru a le activa. Lotul lor ales in viata a fost sa se lupte pe toata durata vietii lor, avand la dispozitie numai jumatate din spectrul Luminii sau cu substanta fortei de viata diminuata. Amintiti-va: substanta primara a fortei de viata care este disponibila acelora care functioneaza in cadrul spectrului larg de dualitate al realitatii tri/quatrodimensionale poate fi utilizata (folosita in scopuri pozitive sau negative). Totusi, Particulele Adamantine pot fi folosite numai pentru binele cel mai inalt si pot fi activate doar de vibratiile rarefiate ale iubirii neconditionate.
Pe masura ce evoluati intr-o fiinta spirituala/umana, veti deveni capabili sa ganditi mai profund si in concepte mai complexe. Veti dezvolta, de asemenea, o capacitate mai mare pentru o iubire mai intensa si mai profunda. Atunci cand integrati formula vibrationala a abundentei si o acceptati ca pe adevarul vostru, aceasta devine o parte din Semnatura voastra Energetica, iar acele tipare de frecventa ale abundentei radiaza din Centrul Puterii voastre Solare (plexul solar, n.t.) intr-un semn al Infinitatii, iar Universul va va returna acele lucruri de care aveti nevoie pentru a trai in abundenta. Tineti minte: pentru a va materializa viziunea spirituala, trebuie sa definiti ceea ce doriti sa creati si sa vedeti acel lucru cu claritate. Drept co-creator constient, ar trebui sa va concentrati mai intai pe materializarea unei stari rafinate si evoluate de A FI si pe o calitate armonioasa a vietii. Astfel, ar trebui sa cautati o abundenta de iubire, bucurie, pace, creativitate, sanatate, relatii compatibile satisfacatoare etc. Cautand sa incorporati calitatile, atributele si virtutile Constiintei Divine, acest lucru va va asigura succesul in crearea tuturor obiectelor materiale de care aveti nevoie pentru a trai in confort.
Voi invatati sa deveniti una cu infinita curgere a abundentei, pe masura ce traversati multele niveluri si dimensiuni ale Creatiei. Unul dintre cele mai importante concepte pe care trebuie sa-l acceptati ca fiind adevarul vostru este o constienta limpede precum cristalul ca voi sunteti creatorii realitatii in care traiti, acum si in viitor. Formele-gand negative ale omenirii au creat lumea imperfecta in care traiti acum; totusi, nimic sau nimeni nu poate schimba Planul Divin universal, cu exceptia Mamei/Tatalui Dumnezeu. Trebuie sa va amintiti ca, in aceste multe veacuri trecute, aproape fiecare suflet care s-a nascut in planul fizic a fost prins in sistemul de credinta al constiintei colective corespunzand dimensiunilor a treia/a patra, iar problemele-cheie din trecut si imperfectiunile din ADN-ul ancestral al fiecarei persoane au dus la materializarea multor simptome atunci cand persoana respectiva cadea in capcana sentimentelor de lipsa de iubire, de lipsa de valoare, de vinovatie, de rusine sau a resentimentului de orice forma. Toate aceste energii negative sunt rezultatul unor amintiri adanci din trecutul vostru antic, care se ridica la suprafata pentru ca sa le puteti elibera odata si pentru totdeauna.
Aceasta de acum este o viata de echilibrare pentru voi, Semintele Stelare, in care cautati sa aduceti in armonie toate fatetele fiintei voastre. Adanc in interiorul vostru, sunteti constienti de cat de important este sa va onorati si sa integrati natura voastra feminina, caracterizata de energii blande, intuitive, creative si orientate spre interior, dar si sa va dezvoltati si sa va folositi atributele masculine. Cautati sa fiti puternici, si totusi blanzi, orientati catre exterior, dar accesand in acelasi timp tezaurul de intelepciune din interior. Natura voastra divina va creste in putere si in expresie constienta pe masura ce invatati sa extrageti intelepciunea Mintii voastre Sacre, iluminata de compasiunea Inimii voastre Sacre. Trebuie sa invatati sa vorbiti in mod concis, constructiv si cu incredere. Sa stiti ca, daca ramaneti centrati si concentrati in Inima voastra Sacra, Universul trebuie sa raspunda intr-o maniera pozitiva, iar succesul vostru va fi asigurat.
Pe masura ce deveniti acordati la intuitia Sinelui vostru Superior, veti incepe sa simtiti Lumina Divina pulsand in interiorul Inimii voastre Sacre si veti incepe sa va concentrati atentia pe Lumina Divina din fiecare persoana pe care o intalniti.Este posibil ca ea sa fie diminuata in multe suflete dragi, dar inca arde in interior, pentru ca altfel ei nu ar fi in viata. Cand faceti astfel, va veti stradui automat sa practicati lipsa de judecata si veti incepe sa vedeti natura pozitiva din interiorul fiecarei persoane.
Va cerem sa va folositi discernamantul inainte de a prelua invataturile oricui ca fiind adevarul vostru. Nu va cramponati de teorie sau de informatii complexe. Luati doar ceea ce rezoneaza cu voi, adanc in interior, ceea ce este iubitor, ceea ce va ilumineaza si va extinde constiinta. Exista multe jumatati de adevar in invataturile care sunt prezentate acum omenirii si, amintiti-va, voi sunteti cei care trebuie sa creati libertate, abundenta si imputernicire in vietile voastre. Nimeni altcineva nu o poate face pentru voi. Discernamantul este un atribut vital pentru cei de pe cararea Inaltarii si a Iluminarii. Indiferent de ce alegeti ca fiind adevarul vostru, trebuie sa il integrati si sa il aplicati in viata voastra prin intentie si actiune. DISCERNAMANTUL / INTENTIA CENTRATA IN INIMA / ACTIUNEA rezulta in materializari pozitive. Facand asta, veti deveni un co-creator spiritual constient si unMaestru al Sinelui care isi indeplineste in mod activ si plin de siguranta misiunea divina in planul terestru.
Noi va vom indruma, directiona, inspira si proteja. Totusi, voi trebuie sa actionati pentru a va realiza visele. Noi va asteptam intoarcerea in taramurile Luminii. Sunteti iubiti profund.
EU SUNT Arhanghelul Mihail.
Recapitularea catorva indrumari pentru crearea abundentei:

1. Pentru a revendica abundenta in toate lucrurile, trebuie sa incepeti sa traiti in armonie cu legile universale dispuse de Creatorul a Tot Ceea Ce Este.

2. Stocul invizibil este inepuizabil. Tot ceea ce exista pe Pamant este facut din Particulele Divine Originale de Lumina Vie, din care evolueaza marea varietate a materiei fizice si a formelor.

3. Frumusetea si belsugul de pe Pamant pot fi reintregite si dezvoltate prin ganduri corecte, prin actiuni corecte si prin conservare.

4. Gandul / intentia / actiunea corespunzatoare are puterea de a produce bogatii tangibile din substanta amorfa care curge de-a lungul Universului.

5. Vidul spatial aparent contine de fapt Particule de Iubire / Viata / Lumina si Potential nematerializat.

6. Iubirea / Forta Vietii de la Creatorul Suprem si de la Mama /Tatal nostru Dumnezeu este refractata in prisme de lumina denumite raze - un curcubeu de culori care contin toate virtutile, calitatile, aspectele si potentialul Creatiei.

7. Cum veti folosi acest dar unic? Care sunt cele mai mari dorinte ale voastre? Care va fi mostenirea voastra lasata omenirii si lumii?

Tindeti catre stele, preaiubitilor, deoarece nu exista limita in ceea ce puteti materializa daca viziunea voastra este in armonie cu Spiritul!
Protejeaza mediul inconjurator - esti sigur(a) ca e nevoie sa printezi acest e-mail?

Preluat de la ... www.editura-foryou.ro

Mesaj de la Dumnezeu


19 Octombrie 2008
VASTITATEA PE CARE O CONTINE INIMA VOASTRA
Mergeti la o plimbare cu Mine astazi. Noi ne vom plimba prin camerele interioare ale inimii voastre. Eu va voi arata cat de mare este inima voastra si toata vastitatea care este cuprinsa in ea. Eu voi puncta peretii si pardoselile iubirii. Nu exista navigare pe iubire. Iubirea creste. Veti vedea ca nu exista lungime pe care o inima umana sa nu o parcurga. Nu exista sfarsit pentru iubire. Asa cum Noi ne plimbam prin camerele inimii voastre si prin vasele care curg catre si din ea, Noi mutam orice acumulare de placi de acolo. Noi vom fi ca si casnica, care asa cum merge prin coridoarele casei sale, sterge amprentele de pe comutatoare. Ea face asta in drumul ei spre alte camere. Si deci, asa cum Ne plimbam, Noi de asemenea stergem amprentele de pe comutatoarele inimii voastre . Este atat de usor sa stergem aceste marcaje. In drumul Nostru spre marea bucurie, Mana Mea sterge cu un gest larg, marcajele de demult. Orice strangere de inima pe care poate ati avut-o , Eu am pierdut-o. Chiar acum Eu vindec inima voastra. Orice dezechilibru sau presupusa obstructie in ceea ce priveste iubirea din inima voastra, Eu o repar. Eu repar inima voastra acum. Eu asez corzile inimii voastre corect. Asa cum mergem impreuna, Eu indepartez toate cuvintele care au fost asociate cu inima voastra si cu orice valuri EKG , care au fost luate si v-au lasat cu un gand ca exista mai putin decat marea pictura. Intr-un fel, Eu va daruiesc acum o inima fizica noua. Numiti-o reconstruita , daca preferati asa. Nu exista reinlocuiri, oricum. Doar Mana Mea trecand prin complicatiile inimii voastre si tot praful este indepartat. Toate mesajele din trecut sant indepartate. Inima voastra se va ridica acum noua si re-energizata. Va fi ca si noua. Vedeti cat de minunat lucreaza mecanismul ei acum. Vedeti cum curge sangele vietii. Aproape ca galgaie in bucuria libertatii lui. Este echilibrul totalitatii acum. Echilibrul perfect este o acumulare a iubirii. Acum, inima voastra este intr-adevar centrul iubirii. Iubirea devine un curent in lume si in inima voastra. Toate inimile privesc in sus acum si constitue soarele lumii , pentru ca ele au fost menite pentru asta. Nu mai exista nici o defectiune in inima voastra. Toate mesajele le trimite lin. Doar priviti muschii vostri cum se misca. Priviti trandafirii din obrajii vostri. Simtiti aceasta noua energie pe care inima o intoarce la voi. Inima voastra este acum ca un pian care a fost acordat. Acum, inima voastra este acordata cu Mine. Credeti ca ceva din lumea asta imi poate bloca inima Mea? Si ce anume din aceasta lume poate incalca inima voastra? Acum voi aveti o inima de aur. Atat de bine inima voastra o reflecta pe a Mea, atat de minunat bate ea, incat inima voastra este acum idolul Universului. Acum, voi aveti o inima puternica. Acum inima voastra este impamantata. Nu mai este zguduita de un lucru sau altul. Nu mai tremura. Inima voastra , care poate a fost slabita, acum nu se mai pleaca decat in fata iubirii. Si cu fiecare bataie a inimii voastre, inima voastra se inalta cu iubire. Fiecare bataie va indeamna inainte si va propulseaza mai sus. Acum inima voastra urca muntii si acum inima voastra inoata in mare si acum inima voastra este pe deplin o inima care pluteste in lume. Acum, Eu imbratisez inima voastra cu a Mea. Inima voastra se potriveste perfect in Mine. Oh, priviti ! Acum vedeti cum doua inimi au devenit Una , atat de intimi santem Noi ! Sursa : http://www.hevenletters.com/

20 oct. 2008

Viziuni ale frumusetii (Comander Hatonn)


19 octombrie 2008 prin Nancy Tate


Dragii mei va fi facuta o permisiune de cateva evenimente pe globul vostru care vor aduce conditiile pe planeta voastra pentru o schimbare rasunatoare. In aceste evenimente veti descoperi ca nu va fi doar un ecou prin cateva orase si sate ci deasemenea va fi un val care se va raspandi peste intreg universul. Aceste valuri se vor emite din fiecare persoana pe pamant si din fiecare forma de viata de pe suprafata pamantului si din interior.


Eu sunt Hatonn inca odata si cand imi adun toti prietenii mei frumosi pentru celebrarea unei zile, vom rasuna prin univers ca O Familie adunata intr-o cauza comuna si vom celebra reantoarcerea la locul din care am venit.

Unul dintre evenimente va implica animalele lumii. Veti vedea intr-o zi ca animalele vor incepe sa actioneze in alt fel.Ele vor vedea ca voi sunteti mai mult decat umanul care traieste pe aceasi planeta cu ele; vor incepe sa fie capabile sa converseze cu voi intr-un fel care vorbeste din planeta globala a iubirii. Veti descoperi ca nu numai ca sunt mai clari in comunicarea cu voi, dar si ca voi veti fi capabili sa le raspundeti si va fi o si mai multa armonie intr voi.Un alt eveniment care va rasuna printre ceruri inconjurand planeta voastra va fi cand norii si ploile voastre vor veni la timpuri variate, aproape ca le veti auzi cum comunica cu voi. Vor fi timpuri cand veti iesi in ploaia gentila si veti fi capabili sa intelegeti ce va spun stropii. Va fi un sentiment pe care il veti avea profund in inima voastra. Chiar si pasarile care stau in copaci vor auzi si vor canta in armonie. Va rezona in inima voastra si veti binecuvanta ploaia si veti vedea traducerea cantecelor pe fetele voastre in nori. Asteptati acest lucru si observati urmatoarele dusuri si furtuni care vor veni pe pamant. In final, va voi vorbi despre minunile de la o persoana la alta. Asa cum interactionati cu alta prezenta, veti descoperi ca atingeti prin inima voastra pe altii si chiar ca ii cautati pe cei cu care nu aveati nimic in comun si veti dori sa le fiti prieteni, intr-adevar va fi aproape ca o dorinta puternica, totusi fara disperarea care adesea acompaniaza acel setiment de dorinta puternica pe care o experimentati acum. Cand se va intampla acest lucru, veti sti ca pasiti in acel sine autentic care este adevarul. Veti sti ca asa cum acest lucru are loc va fi ca si o revedere cu un prieten demult pierdut. Va aduce o noua armonie care se va imprastia peste pamant ca un fum de iubire, curatand tot ce este in calea sa. Sunteti pregatiti pentru aceste evenimente? Eu vorbesc despre ele ca niste evenimente caci pentru multi dintre voi vor parea ca o schimbare brusca in rezonanta cu planeta. Va fi ca si cum v-ati inchide ochii pentru a dormi si apoi odata cu Lumina diminetii, observati o schimbare in aer cu prima raza de soare care strabate prin ferestra si inima voastra. Veti descoperi ca asa cum va faceti activitatile zilnice, veti observa diferentele si va veti simti o persoana schimbata pe un pamant schimbat. Va fi schimbarea inainte a structurii voastre atomice si cand asta va avea loc, veti sti ca ati luat o decizie profund in sufletul vostru de a urma prin procesul de ionizare, in schimbarea atomilor care alcatuiesc toata viata voastra, si sa ii aduceti la forma originala, aceea de anti-materie. Asa cum asta are loc, realizati ca o parte a procesului va avea loc intr-un ritm care variaza de la o persoana la alta. Va avea de-a face cu lumea exterioara ca si cu lumea interioara deasemenea. In acest proces veti face ca lumea exterioara si ce interioara sa fie UNA. Veti vedea in timpurile care vor urma ca tot ce este in jurul vostru va reflecta ce este in interior in felurile in care va traiti viata si in felurile in care lumea se transforma prin serviciul vostru interior. Puteti face orice va face inima sa cante si sa sopteasca iubirea voastra si imediat lumea voastra se va schimba din aceasta cauza.Veti vedea ca indiferent cu ce veti lua contact va canta in inima voastra si va raspunde chemarii voastre de a celebra. Nu va mai exista conflict, nu vor mai exista oboseli; va exista doar pace, fericire si armonie care se afla in iubire si toate astea voi le veti fabrica. O asemenea putere aveti. Pana la ziua numaratoarei, voi veti suna din trambita libertatii si a imputernicirii, puteti astepta timpurile cand aceasta va fi realitatea pe intreg globul si sa cunoasteti ca incepe cu voi, compet si sigur. Realizati ca energiile care sunt aici pe pamant, in exterior si in interior, sustin ceea ce v-am comunicat. Asa cum Christul launtric danseaza cu Forta Mushaba, exista o armonie completa cu toti care intra in dans. Noi suntem pregatiti acum pentru ca voi sa intrati in dans cu noi si asa cum pasim pe scena, o facem cu bratele intinse si cu o inima fericita plina de iubire si fericire pentru voi toti. Pastrati-va ochii si urechile deschise pentru aceasta zi care va veni si cunoasteti ca voi o fabricati si acest lucru este intr-adevar grandios. Multumim draga Hatonn. sursa: http://www.lightworkers.org/

Articol preluat de la ... http://alexandracoliba.blogspot.com/

Noile vremuri ale maiestriei de Sine (Arhanghelul Mihail)


Arhanghelul Michael
"NOILE VREMURI ALE MAIESTRIEI DE SINE"Transmis prin Ronna Herman
Preaiubiti maestri, Cum arata Spiritul? Priviti intr-o oglinda si veti vedea reflexia Spiritului in ochii vostri. Priviti in ochii unui copil si veti vedea Spiritul care va priveste. Priviti la soare, la luna, la stele, un munte, un lac, un copac, o floare, o pasare sau un animal si stiti ca Creatorul radiaza Iubirea/Lumina Esentei sale Spirituale catre voi, prin TOATE Creatiile Sale.

LASATI ACEST GAND SA PATRUNDA ADANC IN MINTEA SUBCONSTIENTA SI IN CEA CONSTIENTA: VA AFLATI IN MIJLOCUL UNUI PROCES DE TRANSFORMARE, DE PROPORTII MONUMENTALE. Vechile credinte sunt inlocuite cu adevaruri superioare, pe masura ce deveniti adulti din punct de vedere spiritual. Modul in care va vedeti pe voi insiva, lumea voastra, sistemul solar si universul se schimba rapid, pe masura ce constiinta voastra se extinde si capatati acces la complexitatea cosmosului. Simtiti schimbarile la fiecare nivel al Fiintei voastre si, uneori, corpurile voastre par sa se revolte de sarcina prea mare, sau preiau mai multa energie rafinata decat puteti duce cu usurinta. Trebuie sa va dati seama ca "mai mult" nu inseamna neaparat mai bine; intotdeauna ar trebui sa cereti sa treceti prin aceste timpuri de mari schimbari, cu usurinta si cu gratie. Pe masura ce vechile limitari, vechile superstitii si dogme se prabusesc, va simtiti vulnerabili si pare ca nu mai exista niciun fel de indrumari care sa fie urmate. Exista atat de multe informatii noi - unele contrazicand, altele validand ceea ce ati acceptat, poate, ca fiind „noul” vostru adevar. Sa stiti ca adevarurile voastre se vor largi mereu si se vor schimba, pe masura ce avansati pe scara constiintei largite si a Iluminarii.

Timpul, asa cum il cunoasteti, s-a accelerat atat de mult, incat abia mai puteti tine pasul. Limbile ceasului se misca atat de repede, incat adesea sunteti socati ca ziua a trecut si vi se pare ca au trecut doar cateva ore. Lunile si anii trec in zbor si ei - si e ca si cum va aflati pe o ruta de impact cu destinul vostru. Va deplasati in interiorul si in afara miriadelor de energii ale mediului multidimensional, iar acesta este un motiv in plus, pentru care e atat de esential sa fiti ancorati si concentrati in timpul prezent, pentru a nu va "pierde pe drum". Prin asta vrem sa spunem ca sunteti raspunzatori pentru frecventele puternice, de vibratie superioara, pe care le integrati, caci cu aceasta noua energie vine si abilitatea de a crea mai rapid orice vreti si orice hraniti cu energie. Este mai important ca niciodata sa ne amintim vorba: „Atentie la ce cereti”.

Preocuparea de trecut sau de viitor va impiedica sa traiti MOMENTUL ACUM, care este momentul PUTERII VOASTRE DIVINE. Invatati sa traiti prospetimea si bucuria de a fi complet in prezent. Ca si in cazul oricarui obicei nou, va fi nevoie de ceva exercitiu, dar, in curand, aceasta stare va deveni o "stare naturala de constienta". Unele dintre provocari, deplasari in constiinta si schimbari radicale nu par a avea sens. De ce sa manifestam o situatie in care ati avea un accident bizar, va pierdeti locul de munca, venitul sau un partener iubit? Amintiti-va, Sinele vostru Superior vede ca va confruntati cu provocarile si cu testele (cu care ati fost de acord) la momentul potrivit, pentru evolutia si mai buna voastra intelegere. Daca nu intelegeti o situatie, ridicati-va deasupra ei si straduiti-va sa o vedeti dintr-o perspectiva superioara. Retineti ca nu intotdeauna este vorba de voi; credeti asa, doar pentru ca tendinta voastra este sa luati lucrurile ca pe un atac la persoana.

De asemenea, amintiti-va ca va aflati intr-un proces de transmutare a tot ce nu se bazeaza pe integritate, pe asumarea puterii personale si pe o constiinta a unitatii, sau pe frecventele iubirii neconditionate. Perfectiunea nu este o cerinta; de fapt, ea nu se poate obtine decat in inima Creatorului Suprem. Orice altceva este mai putin decat perfect, intr-o masura sau alta. Este vorba sa deveniti cei ce sunteti cu adevarat si sa va deplasati pe calea de mijloc, continuand sa existati intr-o lume in care ati deschis o "cutie a Pandorei", ce a fost pastrata adanc in psihicul vostru, vreme de mii si mii de ani. Ea contine problemele si credintele voastre fundamentale legate de iubirea de sine, lipsa si limitari referitoare la cat de mult meritati iubire, bucurie, pace, abundenta si sanatate deplina, precum si sentimentele voastre legate de imbatranire si de continuitatea vietii. Toate aceste credinte demodate, care nu servesc Sinele vostru superior, se napustesc in constiinta voastra, pentru a putea fi eliberate si re-clasificate, intr-o frecventa superioara de substanta Luminoasa.

Deveniti mai intuitivi, iar aptitudinile voastre telepatice se maresc in salturi. Va conectati cu multiplele fatete ale Supra-sufletului vostru mai larg, iar Raza voastra Divina (Prezenta Eu Sunt) are acum un rol activ in procesul vostru de transformare, filtrandu-va energiile rafinate ale noii creatii de la Sursa Creatorului. In timpul acestui proces de rafinare a campurilor energetice, atingeti tot ce este in jur, caci, pe masura ce evoluati in interior si trimiteti in afara frecvente superioare de Lumina, totul in jurul vostru trebuie sa se schimbe. Vi s-a spus in repetate randuri ca trebuie sa-i invatati pe altii, inainte de toate, prin exemplu personal, iar acest lucru este adevarat. Ce mod mai bun exista pentru a atrage atentia oamenilor, decat avand foarte mult succes cu ceea ce alegeti sa faceti, avand o sanatate stralucitoare, indiferent de varsta, afisand abilitati creatoare uimitoare si inovatoare si fiind atat de iubitor si generos, incat ceilalti sa fie coplesiti de compasiunea voastra si de capacitatea voastra de a vedea ce este mai bun in fiecare, in orice situatie.

Procesul de initiere sau tranzitia voastra catre o Fiinta spirituala / umana se accelereaza exponential, pe masura ce analizati, rezolvati, eliberati si va realiniati cu noile frecvente de Lumina pe care le integrati; toate acestea trebuie sa se desfasoare in vreme ce traiti in cadrul sau in realitatea structurii de credinte a constiintei de masa. Procesul de inaltare sau iluminare in vremurile vechi presupunea izolare departe de alti oameni si de tot ce inseamna lumea obisnuita. Presupunea ani dupa ani de studiu intens, de disciplina si de incercari si teste foarte dificile, inainte ca un initiat sa poata trece la nivelul superior al caii. Presupunea teste atat de extenuante si de periculoase, incat de multe ori ati pierit sau ati fost mutilati pe viata. Ati fost pusi in situatii in care a trebuit sa va incetiniti respiratia si sa va linistiti forta vitala, astfel incat sa puteti supravietui mai multe zile fara hrana, apa si cu foarte putin aer de respirat. Aceste teste erau astfel aranjate, incat toate slabiciunile si toate fricile voastre cele mai profunde sa iasa la suprafata si sa fie exacerbate. Daca nu invatati sa va linistiti mintea si functiile corpului si, cel mai important, sa stati in Punctul de liniste al Momentului ACUM, fie innebuneati, fie piereati de frica extrema.

Acele vremuri sunt trecute. Procesul de inaltare este acum destinat maselor si nu doar putinilor alesi. Trebuie sa treceti toate testele initierii, pe masura ce va traiti viata de zi cu zi, teste care va sunt puse inainte in situatii obisnuite. Fiecare test pe care il treceti, fiecare lectie din care castigati intelepciune indeparteaza o parte din modelele de frecventa dezechilibrate ramase in interior, iar dupa o vreme veti deveni mai capabili sa vedeti "imaginea in ansamblu" si veti invata sa va deplasati mai rapid printre modele structurale distorsionate. Pe masura ce va creste aceasta capacitate, nu sunteti deplasati atat de departe de centru si scufundati in nivelurile profunde ale fricii si disperarii din trecut, ci sunteti capabili sa pastrati un nivel de constiinta mai echilibrat. Nu va mai uitati in afara pentru a cauta validari ale valorii voastre personale. Stiti in inima/sufletul vostru ca sunteti perfect si exact acolo unde trebuie sa va aflati la fiecare moment al vietii voastre. De asemenea, permiteti tuturor celorlalti sa isi caute propria cale, fiecare in ritmul si in modul sau.

Evenimentul numit CONCORDANTA ARMONICA a marcat momentul cand frecventele Luminii Creatorului s-au accelerat mult si, daca erati pregatiti si doreati acest lucru, ati putut fi catapultati la un nivel superior de modele vibrationale superioare. Fiecare nivel aduce noi daruri de constienta, dar si mai multa responsabilitate. Invatati acum sa va asumati raspunderea pentru voi insiva si pentru tot ce creati.

Cu mai multi ani in urma, am explicat ca, urcand pe calea inaltarii, spectrul vostru de alegeri se micsoreaza, pe masura ce treceti pe "calea cea ingusta". Aceasta inseamna ca intotdeauna trebuie sa va straduiti sa faceti alegerile cele mai inalte, iar multe lucruri care pareau potrivite in trecut nu vor mai fi tolerate. Corpul va va spune rapid cand vrea sa eliminati diferite alimente sau obiceiuri de frecvente inferioare, iar, pe masura ce sunteti mai acordati la intelepciunea Elementalului corpului vostru, acesta va va instiinta ce trebuie sa faceti pentru a avea putere si sanatate maxima si ce trebuie sa eliminati din viata voastra. Aceste lucruri pot fi foarte variate de la o persoana la alta, dar daca doriti sa ajungeti la sanatatea si vitalitatea maxima, sa o mentineti si sa fiti capabili sa integrati niveluri superioare ale Luminii Divine, cel mai bine ar fi sa luati aminte la acestea.

In fiecare zi apar noi modalitati de vindecare, iar omenirea devine incet constienta de faptul ca fiecare persoana raspunde de propria sa sanatate si bunastare. Profesia medicala se va preschimba incet intr-un „mod de prevenire”, mai degraba decat intr-unul de „reparare a deteriorarilor”. Vom sublinia inca o data ca Lumina, sunetul si culoarea sunt modalitati de vindecare, echilibrare si armonizare ale vehicolului uman, iar folosirea acestor daruri va accelera mult procesul de transformare.

Pe masura ce intrati mai profund si mai complet in varsta adulta a spiritualitatii voastre, nu simtiti legatura dintre noi intensificandu-se, pe masura ce noi radiem spre voi toata iubirea Dumnezeului nostru Mama/Tata, din cele mai inalte taramuri ale universului? Da, este vremea ca fiecare dintre voi sa recunoasca si sa asculte vocea Divina a Creatorului din interior, care asteapta sa va raspunda la orice intrebare si sa va ofere toata cunoasterea de care aveti nevoie pentru a merge mai departe in Noua Epoca si in evolutia omenirii. Pentru voi a venit vremea sa stabiliti ce cale spre iluminare veti urma, ce anume rezoneaza cu voi ca fiind adevarat, in inima voastra sacra. Exista un singur adevar, si acela este adevarul etern al Creatorului, dar el a fost fragmentat in mai multe energii, in forme gand si niveluri de adevar. Este vremea sa dati ascultare indemnurilor Sinelui vostru Superior si sa cereti adevarul care rezoneaza clar in interiorul vostru, iar apoi sa il urmati fara sovaiala.

Foarte curand va veni vremea cand procese ca channeling-ul si aptitudinile telepatice vor fi obisnuite in toata lumea, pe masura ce din ce in ce mai multe suflete binecuvantate isi curata distorsiunile, ceea ce duce la reconectarea cu Sinele lor Divin si cu intelepciunea continuta in acesta. Vi se dau toate ocaziile sa va deschideti sau sa curatati calea catre Sinele vostru mai vast, astfel incat sa puteti primi informatii clare si concise, care sunt esentiale pentru procesul de transformare si crestere. Dar trebuie sa incepeti prin a da ascultare micilor indemnuri pe care le primiti in timpul zilei sau al noptii si, dupa ce le validati in centrul inimii/sufletului vostru, sa urmati indrumarea pe care o simtiti adecvata (care intotdeauna trebuie sa va dea sentimentul de putere, de vastitate si de iubire). Lumina Fortei Vitale Cosmice Divine din centrul inimii Creatorului Suprem se filtreaza in locurile in care zabovesc cele mai profunde, cele mai intunecate umbre, atat in lume, cat si in fiecare dintre voi. Aceasta creeaza un proces de distorsiune, adesea de confuzie, frica si disconfort. Energiile se preling peste toate, pe masura ce Lumina stapaneste treptat umbrele care se disipa intr-un final. Multi dintre voi aveti experiente in care va simtiti bombardati de o sursa externa. Sa stiti ca va confruntati cu demonii vostri interiori, care va dau ocazia, o data pentru totdeauna, sa dati drumul tuturor modelelor negative de energie pe care le purtati de la inceputul primei voastre intrupari fizice.

Disciplinarea gandurilor si a mintii voastre este de o importanta majora. Ce doriti sa purtati mai departe, in Noua Era a i-LUMINA-rii? Va trebui sa va concentrati si pe interior, si pe exterior, caci, pe masura ce transformati si ridicati frecventele din interior, lumea voastra exterioara se va schimba si ea radical.

Ati suferit destula saracie si destule lipsuri, preaiubitilor. Sunteti gata sa va ridicati si sa va cereti cutia cu comoara pe care sta numele vostru si care a fost pastrat pentru voi cu credinta? V-a asteptat sa va treziti si sa fiti suficient de curajosi pentru a va cere dreptul din nastere. Sunteti fiii si fiicele ratacitoare, toti protejati de Dumnezeul nostru Mama/Tata si care revin acum in taramurile tuturor posibilitatilor. Va trimitem multe binecuvantari.
EU SUNT Arhanghelul Michael.
Protejeaza mediul inconjurator - esti sigur(a) ca e nevoie sa printezi acest e-mail?


Preluat de la ... www.editura-foryou.ro

19 oct. 2008

Mesaj de la Mama Maria


prin SamarahNoi suntem cu voi.

Nu cautati in stirile din mas-media adevarul vietii voastre. Este important sa va gasiti centrul profund al cunoasterii din voi care combina adevarul inimii voastre cu inspiratia divina si intelepciunea iubitoarei voastre minti. Aceasta minte, ca o mina nedeclansata, pastreaza cheile regatului si vastelor resurse ale co-creatiei si miracolelor. Intre voi si aceasta majestuozitate se afla straturi si straturi de indoiala, frica, programare si negare care s-au aflat in calatoria voastra. Treziti-va dragilor. Treziti-va. Este timpul sa straluciti si este timpul sa impartasiti si aveti in interior tot ce este necesar pentru acest nou rasarit si acest nou pamant. Treziti-va si priviti adevarul a cine sunteti cu adevarat si motivul pentrucare ati venit aici. Voi aveti in interior ADN-ul lui Isus si a lui Mohamed si a tuturor marilor profeti intelepti care au pasit pe acest pamant. Aveti in interior ADN-ul instelat al stralucirii interplanetare. Aveti in interior mult mai mult decat cunoasteti. Explorarea maretiei voastre este ceea ce va asteapta. Veti gasi bucuria descoperirii, impreuna cu suportarea durerii si unele necazuri ale singuratatii sufletului asa cum va faceti loc spre loculde care altora le este frica. Totusi eu va promit ca este mai mult aur in acea mina interioara cu cat lucrati mai mult. Nasterea adevarului si splendoarea regatelor vor aparea. Da, regatul vostru vine dupa vointa voastra. Voi stiti ce trebuie sa faceti, in ciuda fricilor si supararilor voastre.Voi stiti ce trebuie sa plece si ce trebuie sa stea. Voi stiti, dragilor, stiti. Este timpul sa va infruntati lipsa de vointa. Este timpul sa va stapaniti propria negare. Este timpul sa parasiti ce este familiar si confortabil pentru calea maretiei pe care ati promis ca veti pasi. Multi va vor spune ca sunteti nebuni sau nerezonabili sau ca nu aveti contact cu lumea ''reala''. Multumiti-le pentru ca ei va amintesc ca da, sunteti nebuni, pentru ca numai traiti pe jumatate sau mai putin decat cine sunteti. Spuneti-le ca ratiunea nu va va conduce acolo unde geniul o va face. Si apoi spuneti-le ca lumea ''reala'' este construita pe structuri alese pentru a perpetua dominarea, controlul, si ca voi alegeti sa construiti o lume din visul unei lumini, unei iubiri si a unui pamant pentru toti cei care locuiesc acolo. Multumiti-le, zambiti cu satisfactia de a va fi spus adevarul si faceti urmatorul pas catre o lume care este construita din puterea iubirii voastre: iubirea voastra, cunoasterea voastra, si vointa voastra si lumina voastra. Noi suntem cu voi. Preaiubita Mama Maria.

Al doilea mesaj de la Mama

Maria prin Samarah

Draga mea familie, urmatoarele trei luni ale acestui sfarsit de an si inceputul urmatorului, vor aduce noi inceputuri uimitoare si unele sfarsituri asteptate de mult. Este foarte important pentru voi sa examinati ce puteti pastra si ce trebuie sa eliberati. Frica si lacomia au mentinut mult timp dominarea asupra lumii financiare si conducatorilor care ofera omagiu lumii lui Cezar. Acesta este un timp pentru noi idei si perspective proaspete. Acesta este un timp pentru co-creatie si comunitate si o noua viziune care poate sa ingrijeasca si sa refaca, decat sa distruga. Incepeti cu voi insiva. Faceti-va inventarul credintelor si alegerilor. Creati echilibrul si sustinere, fericire, tandrete, relatii iubitoare, timpuri pasnice pentru toti? Daca nu, ce puteti face pentru a va realinia viata la valorile cele mai dragi voua? Din toate grijile, noi stim ca banii sau lipsa lor va tine adesea captivi. Daca v-ati reface usurinta si curegerea care sa va serveasca, atunci sunt trei lucruri simple pe care sa le aplicati.

1.ALEGETI SA SIMTITI RECUNOSTINTA. Numarati-va binecuvantarile. Permiteti acestui lucru sa nu fie doar o lista mentala caci asta nu va va oferi confort. Observati figurile celor pe care ii iubiti si care va iubesc deasemenea. Permiteti sentimentelor de iubire si de a fi iubit si a tuturor creatiilor naturii care binecuvanteaza planeta voastra. Cei care aveti animale, observati-le energia iubitoare si felul in care ei v-au binecuvantat. Umpleti-va cu bincuvantarile pe care deja le aveti in viata voastra si spuneti un multumesc profund si onest.

2.Uitati-va prin dulapurile si garajele voastre si in gramezile de lucruri care stau in cutii. Luati 10 lucruri si oferiti-le ca si caritate si cum faceti asta cereti ca aceste lucruri sa binecuvanteze persoanele care le vor primi. Observati cat sunteti de bogati, ca aveti mai mult decat destul si cum abundenta voastra ii poate binecuvanta si pe altii.


3. Platiti in avans. Voi toti stiti pe cineva care are mai putin decat voi si care munceste greu. Trimiteti-i niste bani. Sa fie cel putin 50 de lei si cum faceti asta, observati-va iubirea si abundenta care il binecuvanteaza, permitandu-i sa simta o usurinta.

Este timpul alegerilor in USA si noi va rugam sa ii binecuvantati pe cei din birouri, ca oricine va fi ales acum sa mentina acea pozitie, sa guverneze in echilibru, viziune, iubire si liniste. Noi stim ca acesta este un timp de provocari si schimbari. Voi aveti claritatea. Voi aveti intelepciunea. Acum aveti si increderea sa pasiti in aceasta noua viziune, noul pamant al echilibrului si pacii. Este timpul si noi suntem cu voi. Preaiubita Mama Maria. sursa: http://www.channelmary.com/

Articol preluat de la ... http://alexandracoliba.blogspot.com/