28 iun. 2008

Energiile pentru iunie 2008 (Arhanghelul Mihail)


DANSUL COSMIC AL ENERGIILOR DIVINE SI TRANSFORMAREA PLANETEI PAMANT
ENERGIILE PENTRU IUNIE 2008 (ii multumim Stefaniei Staciu)

Arhanghelul Mihail prin Celia Fenn

Preaiubiti Lucratori intru Lumina, ce timp binecuvantat si luminos este acesta pentru planeta Pamant in calatoria ei de schimbare si transformare! Ati trecut prin portalul recent al celor doua Luni Pline Wesak si acum sunteti pregatiti sa experimentati dansul cosmic puternic al energiilor divine masculine si feminine, pe masura ce Venus este in tranzit peste Soare in luna iunie 2008.
Pamantul vostru primeste deja Lumina Aurie a Flacarii Iubirii si Compasiunii Inaltate, care aduce codurile pentru abundenta si pace. Acum, in luna iunie, vor fi oportunitati puternice pentru voi drept colectiv sa faceti schimbari enorme in constiinta colectiva si sa primiti chiar si mai multa Lumina in fiinta voastra colectiva. Aceasta luna iunie reprezinta prima oportunitate majora pentru un salt colectiv din acest an, cea de-a doua fiind in august, iar cea de-a treia in octombrie. Va vom explica celelalte date la momentul respectiv. Acum ne vom concentra atentia asupra energiilor tranzitului Venus/Soare din primele doua saptamani ale lui iunie.
Acest tranzit al lui Venus este conectat cu tranzitul anterior de acum patru ani, din 2004, si reprezinta exact punctul de mijloc al unui ciclu de 8 ani al lui Venus, care a inceput in 2004 si se va incheia in 2012. Tranzitul Venus/Soare din 2004 a marcat inceputul unui val puternic de trezire si transformare pe planeta si v-a permis multora dintre voi sa va incepeti calatoria catre constiinta mai inalta. Va vom explica de ce aceasta energie este atat de puternica. Soarele sistemului vostru solar poarta energia arhetipala solara masculina, numita Ra in intelepciunea straveche egipteana. Venus poarta energia femininului divin arhetipal reprezentata de Hathor, zeita frumusetii, iubirii, artei si a muzicii. Tranzitul planetei Venus peste Soare reprezinta dansul cosmic arhetipal al masculinului si femininului divin, pe masura ce aceste energii isi tes lumina creatoare in Raiul vostru planetar. In 2004, acesta a fost un moment deosebit de puternic pentru Pamant.
Energia divina feminina era de ceva vreme in procesul de a se intoarce incet la frecventele constiintei voastre colective, asistata de copiii Indigo si de Cristal si de acei Lucratori intru Lumina treziti, care puteau purta energia. Ea era indeajuns de puternica in 2004 pentru ca acest dans divin al energiilor Flacarii Gemene din Ceruri sa initieze un val puternic de energie creatoare si transformatoare in constiinta colectiva. Multe persoane si-au inceput calatoria individuala de transformare si multe uniuni de suflete pereche si flacari gemene au fost create in urma acestui dans al Soarelui si al planetei Venus.
Acum, in aceasta perioada de mijloc, sunteti pe punctul de a face un alt salt enorm de constiinta. Preaiubitilor, v-ati activat in aceasta perioada Codurile Graal-ului si sunteti capabili de a va afla intr-un echilibru interior perfect, de a fi o oglinda a echilibrului perfect din Ceruri. Sunteti acum capabili sa primiti Codurile informationale Galactice si Cosmice direct de la Marele Soare Central in glandele voastre pineale si apoi in ADN-ul vostru, pentru a activa Vointa Divina din fiecare celula a corpului vostru, ca receptor al Luminii si Gratiei Divine. Sunteti pregatiti sa fiti o noua specie, Oameni Divini sau Ingeri Umani, care sunt un echilibru exact de energii masculine si feminine divine, care sunt Una in interiorul lor, capabili de a primi codurile creatoare de la Sursa si de a-si exercita darurile oferite de Divinitate drept co-creatori ai unei Realitati Noi. Aceste Coduri Noi vor dirija urmatorul stadiu al evolutiei voastre si a Pamantului. In acest ciclu urmator de patru ani al planetei Venus, pana in 2012, veti primi energiile noi ale Transformarii direct de la Marele Soare Central si de la Sursa. Steaua albastra Terra va incepe sa evolueze ca o fiinta independenta, iar voi veti fi Creatorii indrumatori ai realitatii Noului Pamant, in cooperare cu Spiritul. Va veti exercita dreptul de Creatori prin alegerile pe care le faceti pentru Noul Pamant.
Preaiubiti Maestri ai Luminii, nu va putem spune cat de mult ne bucuram in acest moment pentru ca va maturizati si ca va asumati responsabilitatea pentru planeta voastra si pentru calatoria sa ascendenta intru Lumina! In aceasta perioada, multi dintre voi ati fost mutati in pozitii in care veti fi pregatiti sa ii asistati si sa ii indrumati pe altii in Marea Expansiune sau Explozie a Constiintei mai Inalte care va urma dupa aceste trei momente-cheie din 2008. Iubitilor, stim ca sunteti pregatiti sa serviti Lumina in modul in care sunteti chemati si indrumati de catre Spirit in aceasta perioada. Lumina voastra este necesara, deoarece fiecare Lumina Aurie individuala creeaza o parte a Flacarii Aurii a Iubirii si Compasiunii Inaltate.
Sunteti pregatiti, preaiubitilor, sa activati Codurile Paradisiace si sa va transformati Terra in casa paradisiaca care a fost dintotdeauna menita sa fie. Sunteti pregatiti sa va transformati vietile si sa primiti Abundenta care a fost menita sa fie a voastra dintotdeauna, a fiecaruia dintre voi. Sunteti pregatiti sa fiti o familie planetara si sa intelegeti ca sunteti cu totii Una in Lumina Aurie a Iubirii Sursei.
Astfel, dragi Lucratori intru Lumina, in aceasta perioada de radianta cosmica, pe masura ce Lumina creste, veti incepe sa vedeti din ce in ce mai clar. Si veti descoperi ca perceptia voastra va deveni din ce in ce mai clara si mai fina. Veti vedea energiile vechi ale umbrei si iluziei care inca exista, pe masura ce Noul Pamant de Lumina se naste. Este important, preaiubiti Lucratori intru Lumina, ca in aceasta perioada sa nu va permiteti sa fiti atrasi in vechile energii de frica, superstitie si manipulare si sa nu va lasati absorbiti de tiparele de reciclare ale vechilor energii si drame ca un mod de a evita provocarile creatoare ale Energiilor Noi.
Va vom oferi aceasta sugestie, preaiubitilor: pe masura ce aveti de-a face cu transformarile si schimbarile, bizuiti-va pe inima si pe sentimentele voastre in aceasta perioada mai degraba decat pe mintea voastra si judecatile ei. Sa stiti ca Noua Energie creeaza sentimente de
Iubire, Sustinere si Bucurie. Daca simtiti frica, anxietate sau furie, atunci aveti de-a face cu energiile vechi, iar acestea pot fi create de iluzii pe care inca le contineti, inclusiv iluzia a cum ar trebui sa fie procesul de Inaltare, cum ar trebui sa va simtiti atunci cand treceti prin el si cum ar trebui sa procedati in privinta lui. Nu incercati sa dati vina pe altii sau sa cautati raspunsurile in afara voastra, ci mergeti in interiorul vostru si vedeti unde e posibil sa proiectati energii vechi prin obiceiurile sentimentelor si ale perceptiei. Acestea sunt timpuri miraculoase si sunteti intr-adevar Creatorii propriei voastre realitati perceptuale, iar ceea ce traiti este ceea ce este in interiorul vostru. Asadar, va rugam sa incercati sa fiti tot timpul echilibrati, iubitori, sustinatori si cu discernamant. Sa stiti ca existati in cadrul Fluviului Vietii si Abundentei de la Sursa si ca ceea ce va trebuie se va materializa atunci cand veti avea nevoie. Nu exista nici un motiv pentru care sa va fie frica de schimbari, deoarece ele va aduc mai aproape de Inima si Mintea lui Dumnezeu, de Constiinta Divina din interiorul vostru. Astfel, in aceasta perioada a tranzitului lui Venus, urmat de solstitiul de pe 21 iunie, va rugam sa mentineti energiile Bucuriei si Pacii in inimile voastre, pe masura ce planeta renaste intr-o constiinta mai inalta.
Energiile in iunie 2008
Luna Noua cade pe 3 iunie si este in Gemeni. In Noua Energie, acest semn reprezinta energia Flacarii Gemene. In aceasta luna, Pluto va retrograda si el in
Sagetator, creand un motor puternic de transformare spirituala in semnul opus al Sagetatorului. Acest lucru creeaza un moment optim pentru a experimenta constienta extinsa a Iubirii Unice a Sursei, asa cum este traita prin Flacara Geamana.
Tranzitul lui Venus din primele saptamani ale lui iunie asigura prima Poarta de transformare perceptiva din 2008. Permiteti-va sa patrundeti incet in acest camp al iubirii Flacarii Gemene Divine si ingaduiti-i sa va extinda constiinta si sa va trezeasca perceptia iubirii si frumusetii inalte de pe Pamant.
Luna Plina de pe 18 cade in Sagetator. Avand in vedere ca Pluto si energia Centrului Galactic se afla de asemenea in Sagetator, aceasta va fi o Luna Plina cu adevarat puternica! Este o Luna de Foc care va permite sa celebrati energia aprinsa si senzuala a Femininului Divin sub forma sa de Dumnezeita de Foc transformatoare. Aduceti-va aminte de Sekmet, Pele, Amaterasu, Brigid, Vesta si Maria Magdalena. In aceasta perioada, Venus va intra in zodia Racului, guvernata de Luna si de elementul apei, oferind astfel un echilibru bland, lunar, pentru energia aprinsa a Lunii de Foc. Este o perioada perfecta pentru a efectua o ceremonie care sa onoreze aspectele solare si lunare echilibrate ale energiei divine feminine de pe Noul Pamant.
Apoi, pe 21 va fi Solstitiul global: in Sud va fi solstitiul de iarna, iar in Nord - solstitiul de vara. Aceasta perioada, cand planeta atinge un punct de echilibru inainte de a-si incepe urmatoarea spirala de spatiu/timp, este un timp potrivit pentru a reflecta asupra calatoriei voastre de pe Pamant si pentru a va visa intentiile pentru urmatoarea spirala de Lumina care se va materializa.
Fie ca intentiile voastre sa fie de Iubire, Bucurie si Abundenta pentru urmatoarea spirala a creatiei si evolutiei Pamantului!
Protejeaza mediul inconjurator - esti sigur(a) ca e nevoie sa printezi acest e-mail?


22 iun. 2008

Modelul divin (Baird Spalding)


Modelul divin

Fragmente

Divinitatea inseamna ca Dumnezeu ezste prezent in toate lucrurile si sub toate infatisarile. Christos este capacitatea de a fi constient de aceasta divinitate interioara a sinelui. Putem deci sa vedem pe Christos pe toate figurile si sub toate formele si infatisarile. A fost de altfel una din primele afirmatii facute de Iisus. Am intilnit acest adevar pe intreg parcursul lucrarilor noastre de cercetare. “Il vad pe Christos pe fiecare chip si in fiecare forma. Cand se naste copil, se naste Christos.”
Acesta este Christos cel biruitor, cel care invinge totul, stapanul absolut. Cum ati rostit aceste vorbe, oamenii incep sa caute un Stapan. Or, cautand un stapan in afara, uitati de stapanul din interior. Omenirea a savarsit cea mai grava eroare cautandu-l pe Dumnezeu in afara sau incercand sa-l zareasca. De ce? Pentru ca, in fapt, cautati in afara ceea ce se afla inlauntrul vostru.
Cand afirmati ca sunteti ceva sau cineva, sunteti cu siguranta aceea ori de cate ori o spuneti. Daca rostiti cuvantul Dumnezeu doar osinguta data ramanand neinfricati in fata acestui atotputernic, trupul nu se va mai intoarce la frecventa vibratorie avuta inaintea rostirii numelui lui Dumnezeu.
De altfel, putem demonstra ca numele Dumnezeu are atata inraurire intr-o carte, incat aceasta sporeste in faima doar datorita simplei prezente a cuvantului acestuia in filele ei. Cunoatem trei oameni care pot rosti cuvantul cu frecventa de 186 de miliarde vibratii pe secunda. Le-am cerut sa se duca la paralela 180, cea mai indepartata de Greenwich. Apoi, la o ora prestabilita, am pregatit instrumentele de inregistrare a vibratiilor emise de ei. Imediat ce ne-au parvenit, indicatorul aparatului a urcat la cota corespunzatoare. Dupa aceea, am luat o veche Biblie aflata la Muzeul de Istorie Naturala din Londra si am pus-o sub controlul aparatului. Apoi am retras-o, inlocuind-o cu o alta carte ce nu continea numele lui Dumnezeu, acul revenind mreu la punctul corespunzator. Am luat apoi alta carte, in care numele lui Dumnezeu este pomenit doar de trei ori , indicatorul reactionand numaidecat. Doar un singur cuvant DUMNEZEU era cel ce provoca reactia frecventelor.
Atunci cand cele trei persoane au rostit cuvantul Dumnezeu cu 186 de miliarde de vibratii/secunda, traseul receptiv s-a intins pe zece metri de film. Cand l-au inlocuit cu Jehova, traseul s-a intins doar pe 12 metri de film – pe acelasi film. De ce oare? De indata ce rostiti cuvantul Dumnezeu cu intelegere, credinta si constiinta, provocati cea mai inalta vibratie cunoscuta pana azi.
Influenta aceasta vibratorie aduna substanta si, imediat ce v-ati exprimat gandurile, aceasta substanta va apartine. De fapt, pentru pastrarea ordinii universale, nu o puteti retine doar pentru dvs, caci ea aprtine tuturor, ca si toate celelalte bunuri ale tuturor. Dumneavoastra doar stabiliti aceasta influenta vibratorie, ea manifestandu-se aici si acum.

Cercetarile stiintifice de data recenta au permis descoperirea unei Forte Universale care se mai numeste si Energie Universala. Ea umple intreg universul ca si spatiul infinit. Astazi descoperim ca aceasta energie aparinand Principiului este cu mult mai mare decat cea abombei atomice. Ea strabate intreg spatiul in orice conditii precum si toate lucrurile, ea nu este monopolul unei singure persoane sau a unui grup de persoane. Ea este totul in tot si aprtine intregului univers, tuturor oamenilor. Actioneaza asupra tututror oamenilor fie ca ne dam seama sau nu. Faptul ca noi nu stim cu exactitate ce este, nu schimba nimic. Ea nu este ascunsa in carti sau in locuri intunecoase. Este omniprezenta, patrunzand in tote lucrurile. Este principiul si substanta care ne ingaduie sa traim, sa ne miscam, sa avem propria noastra viata.

Cand utilizam cuvantul Dumnezeu la adevarata lui semnificatie (nu are influenta decat daca o producem, o provocam), noi actionam asupra intregii substante, asupra intregului principiu, intregii legi si asupra ordinii. Atunci ceea ce exprimam sub forma potrivita ne si aprtine. Chiar si Iisus a zis: “Inainte chiar de a cere, eu va raspund, si cand vorbiti va aud” Reflectati putin la aceste vorbe! (Cand rostim cuvantul intr-o ordine precisa si intr-o forma precisa, ceea ce am exprimat ne aprtine, ne revine imediat. Nu exista nici timp, nici spatiu).
Astazi se stie cu exactitate ca perfectiunea nu a putut fi creata, deoarece ea a existat dintotdeauna si exista. Daca ne trece cumva prin minte sa cream noi perfectiunea prin modul nostru de exprimare, o luam pe alaturea de drum, deraiem, intrucat perfectiunea este vreata si se afla acolo, aici si acum. Prin urmare, folosind vorbele potrivite, gandurile potrivite si actiunile potrivite, orice cuvant se supune acestei mari influente vibratorii – la inceput gandul si apoi cuvantul ce-l exprima.
In Biblie se spune: “La inceput a fost Cuvantul si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul insusi era Dumnezeu”.
Invatand sa eliminam tot ce este negativ – gand, sentiment, cuvant si fapta – le retinem energia in propria noastra forma. De indata ce rostim o vorba negativa, noi risipim energia pura si perfecta a lui Dumnezeu. “Deci cu cat invatam sa ne disciplinam gandind, simtind, vorbind si actionand in mod constructiv si pozitiv, cu atat acumulam mai multa energie puternica spre a ne indeplini dorintele si a manifesta perfectiunea.
Toate vorbele lui Iisus se materialiazau pe loc, pe moment. In lumea Sa nu exista viitor, totul este acum. Limbajul primitiv nu continea cuvantul “viitor”, nici cuvantul “trecut”. Toti termenii acestui limbaj se refera la aici si acum. Si astazi se stie ca orice vorba rostita la modul pozitiv si constructiv este inmagazinata si nu-si pierde niciodata energia.
Afirmatia formala: ”EU SUNT DUMNEZEU” este un factor determinant pentru progresul umanitatii. Cu acest ideal, progresam.
Fiecare individ poate proba singur aceasta afirmatie. Omul ce-si poate exprima idealul si-l urmeaza consecvent, ajunge la realizare, cel mai adesea fara a avea habar de modul cum a ajuns la tinta.
Adoratia nu este o manifestare zadarnica. Ea este necesara spre a incita la un efort in vederea realizarii idealului. Acest ideal in intregime gandit, trebuie tradus intr-o forma.
Chiar gandul este cel care contureaza forma vizibila. Aceasta viziune se proiecteaza cu atata precizie, incat se formeaza din tot ce exista si se consolideaza in intregime. O imagine foarte precisa o precede.
Este foarte important sa urmaresti doar un singur obiect, nu mai multe in acelasi timp. Nu lasati gandurile sa rataceasca la intamplare si nici nu proiectati alta forma inainte ca precedenta sa se fi materializat. Dupa indeplinirea actului respectiv, uitati complet de el si dirijati gandurile spre alta actiune.

Iata cum intelegea Iisus problema: “Voi sunteti Dumnezeu si fii ai celui Prea Inalt” Asa gandea El despre fiinta umana. Mereu mai la inaltime, mereu mai nobila, totdeauna curata si plina de Lumina. Niciodata nimic din ce ar putea limita Viata de Lumina. Nicicand esecuri, nici un fel de indoiala; intotdeauna aceeasi unitate in intentia de dirijare a gandului. Aceasta viziune poate ridica omenirea deasupra oricarei temeri sau stari de imprastiere a gandului. Ea poate mentine constant omenirea la nivelul realizarilor superioare, pornind de la un nivel mijlociu de utilitate, la unul superior.

Veti descoperi ca trupul vostru este cel dintai si cel mai mare templu ce a fost zidit vreodata, ca este singurul templu in care salasuieste Dumnezeu. Apoi veti zari pe Christos biruitorul si pe Dumnezeu-omul in interiorul acestui templu. ACEASTA ESTE ADEVARATA VIATA CARE VA INTRTINE TRUPUL! Eliminati-l pe Dumnezeu, sau despartiti-l pe unul de altul si trupul va muri.
Oamenii au inaltat toate marile temple ce exista sau au existat pe Terra, dar niciodata n-au inaltat marele templu al trupului omenesc. Acesta din urma u e doar cel mai mare laborator construit vreodata, dar are si puterea de reproducere.
Omul si-a pangarit cat a putut acest templu trupesc, mergand pana la a-l culca in cea ce se numeste moarte. Cu toare acestea el se inalta triumfator.
Supus limitarilor, omul nu este in stare sa creeze un ochi omenesc; dar daca se leapada si indeparteaza toate limitarile, el este in stare sa creeze si sa restaureze un ochi sau o alta parte a trupului omenesc
si chiar sa biruiasca moartea.


Cum a spus nemuritorul Buddha: “E cu mult mai de pret sa-i consacru cinci minute iubirii divine decat sa aduci mii de vase cu mancare si lucruri nefolositoare, caci exprimand iubirea ajuti fiecare suflet din Univers”
De buna seama, dragostea contopeste vorbele ce le rostim cu gandurile si sentimentele pe care le nutrim. Vorbele sunt lucruri. Lucrurile sunt vorbe. Va aflati acolo unde va sunt gandurile. Atunci cand ne obisnuim sa ne disciplinam si sa ne controlam gandurile si sentimentele, si sa folosim doar cuvite pozitive si constructive, exprimate cu iubire divinaa, corpul si spiritul raspund si corespund acestei stari de justete, folosirea si alegerea cuvintelor avand o importanta capitala; dar si sentimentul din care izvorasc este la fel de important, caci sentimentul este puterea care da viata cuvintelor. Asa se manifesta iubirea divina. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne plimbam spunand: “iubire, iubire, iubire” E de ajuns sa rostestoi o singura data cuvantul cu simtamantul respectiv, cu viziune, convingere si acceptare pentru ca legea sa raspunda numaidecat. “Inainte ca voi sa cereti, eu va raspund” spun scripturile. Urmati invataturile lui Buddha: “Folositi iubirea, concentrati-va asupra ei, rasfrageti-o asupra voastra, la pranz si seara.. Cand va asezati in fata mesei, ganditi-va la Iubire, resimtiti-o si hrana voastra va avea un alt gust”.
Printre perlele enuntate de Buddha, multe n-au fost niciodata tiparite. Poetul Tagore a citat multe din ele in scrierile lui. El stia sa le aplice si sa exprime Iubirea. El o cunostea. El era. El este.
Dragostea este de departe lucrul cel mai important. Este poarta aurita a Paradisului. Rugati-va sa o intelegeti, meditati zilnic la ea. Ea inlatura spaimele si este implinirea legii, triumfand asupra multor rele si pacate. Ea este nevazuta dar biruieste orice. Nu esista astazi nici o boala pe care o doza suficienta de iubire sa nu o poata lecui. Nici o valtoare nu se poate impotrivi iubirii. Nici un zid nu sta in calea iubirii. Orice pacat poate fi rascumparat prin iubire.


15 iun. 2008

Grila Constiintei Christice - Floarea vietii


Grila Constiintei Christice
Interviu cu Ronald L. Holt Director al Cercetarii Floarea Vietii
de Julia Griffinhttp:
www.floweroflife.org/art-ronchristgrid.htm
.
.
.
.
Conceptul unei grile a planetei este unul foarte vechi. Platon a descris Pamantul ca avand o grila de dodecaedru (poliedru cu 12 fete - n.t.). Cum ati explica conceptul unor grile precum aceasta de-a lungul timpului?
Ron: In seminarul numit Samanta vietii, care este seminarul nostru FOL (Fower Of Life = floarea vietii) avansat, analizam unele intrebari similare cu aceasta. In ceea ce priveste cercetarea mea, am descoperit ca grila sau grilele s-au nascut in momentul fenomenului de Big-Bang sau chiar inainte de acesta, cand Vidul se pregatea efectiv de nasterea universului fizic. Atunci cand vorbim despre grila, multi dintre noi ne gandim la grila descrisa in unele carti: o matrice de linii energetice unghiulare extinse deasupra planetei noastre. Acest lucru este corect, bineinteles, dar grila reprezinta mult mai mult decat atat. Grilele sunt de fapt fractale si holografice, acoperind intreaga creatie si multele sale niveluri dimensionale. Ele nu exista doar pe Pamant, ci corespund universului fizic. Universul fizic nu exista fara aceste grile. Ele sunt necesare pentru a asigura distributia adecvata a energiei vietii, pentru a asigura tiparele necesare pentru creatia materiala si multe altele. Pe langa asta, ele sunt o expresie fizica a codului sacru al creatiei insesi. Ele nu sunt „obiecte” neinsufletite, ci sunt o copie a constiintei insesi, exprimata in forma armonica.
Conceptul de grile este usor de inteles daca o persoana investigheaza putin geometria sacra. Pentru a cerceta mai amanuntit intelegerea grilelor de constiinta, va trebui sa asezam mai intai fundatia. Pentru aceia care nu cunosc geometria sacra, trebuie sa spun mai intai ca grilele sunt expresii de energie si constiinta care respecta proportiile definite de principiile geometriei sacre si cuprind intregul univers multidimensional. Ce este geometria sacra? Toata lumea stie ce este geometria si oricine poate desena o figura geometrica. Insa, atunci cand raportezi Marele Spirit, constiinta sau „Dumnezeu” si deschiderea inimii la geometrie, creezi geometria sacra.
Geometria sacra este acea expresie a geometriei asociata cu evolutia constiintei, a mintii, a corpului si a spiritului in termeni geometrici. Adevarata geometrie sacra nu inseamna doar figuri unghiulare statice. Ea este organica si vie: se afla intr-o evolutie (transcendenta) sau devolutie (materializare) constanta, inaltandu-se sau coborand de la o forma la alta.
Asadar, grila planetei este o expresie geometrica si energetica reala a principiilor de creatie, care poate servi ca un pod intre materializarile fizice si energetice ale planetei noastre. Pentru a va face o idee despre cat de vasta este de fapt grila, sa aruncam mai intai o privire asupra planetei noastre. Pe aceasta planeta, pentru ca cea mai mica particula, element sau compus sa se solidifice si sa se materializeze, aceasta/acesta are nevoie de un tipar si un sablon pentru constructia sa si scopul sau de existenta. Tiparul si sablonul pentru planeta noastra este grila insasi. Grila serveste ca un ghid sau un tipar in jurul caruia se organizeaza muonii, cvarcii, pozitronii, electronii, atomii si, in final, compusii. Grila asigura distributia si alinierea adecvata a compusilor de baza necesari, care reprezinta elementele de constructie ale creatiei. Ea asigura, de asemenea, distributia si orientarea adecvata a energiei fortei vietii si multele frecvente necesare pentru a mentine o faza energetica eficienta a spectrului de frecventa al planetelor. (Faza asigura coerenta, dar acesta e un subiect prea vast pentru acest articol.) Astfel, exista de fapt o stratificare a tiparelor de grila care sunt necesare pentru ca elementele sa se formeze. Aceasta stratificare are loc dinspre spirit catre planul eteric, electric, gazos, fluid si mai dens. Constiinta circula prin gradatii variate ale densitatii structurii, pentru a afecta fiecare nivel, de la cel mai sublim la cel mai dens.
Sa examinam un exemplu de grile care organizeaza materia fizica. O grila de organizare este necesara pentru fiecare dintre cele 108 elemente ale tabelului periodic, pentru a mentine ordinea si functionalitatea configuratiei atomice; altfel, in lipsa unui tipar al grilei, elementul si-ar pierde repede abilitatea de a-si mentine organizarea. In mod similar, este necesara o grila pentru fiecare specie de bacterie, ciuperca, planta, insecta, animal si mamifer.
Sa aruncam o privire asupra tiparului de difractie electronica in cazul unor elemente precum berilul si sarea:
In pozele de mai sus, putem vedea atomii intinsi de-a lungul grilei intr-o maniera organizata. Acesti electroni rotunzi se aliniaza pentru a forma un tipar „mandala”, exact ca un poliedru sau ca o combinatie de poliedre.
Daca citim lucrarea lui Hans Jenney denumita Cimatica, putem vedea exemple referitoare la asezarea de nisip pe o placuta de metal circulara capabila de a mentine o nota muzicala atunci cand este lovita: particulele de nisip formeaza tipare geometrice pentru fiecare nota. Daca schimbi nota, se schimba si configuratia geometrica. Atunci cand parcurgem lucrarea lui Masaru Emoto Mesaje din partea apei sau pe cea a dr. Lorenzen Apa compacta, putem vedea tiparul geometric chiar si in nivelurile atomice ale apei.
Atunci cand examinam atent realitatea noastra 3D, putem vedea geometria sacra in toate lucrurile. Mineralele se organizeaza in proportii geometrice sacre si putem observa aceasta in majoritatea cartilor despre pietre pretioase si minerale, care prezinta tiparul lor geometric respectiv.
Astfel, grila planetara este precum o gradina de tip „trellis” (arbust decorativ catarator). Acest tip de gradina incurajeaza vita-de-vie si alte plante sa se extinda si sa se dezvolte in sus, de-a lungul spalierului, intr-o anumita „forma”. Cele doua elemente principale ale grilei sunt spalierul si structura (materialul). Ambele au calitati sau caracteristici. Am putea numi spalierul ca fiind aspectul masculin, iar materialul ca fiind aspectul feminin. Ambele lucreaza in armonie una cu cealalta pentru a integra diversitatea vietii. Acest lucru este similar cu rama metalica si materialul rezistent la apa al unei umbrele. Structura de metal permite materialului sa se intinda de-a lungul sau, pentru ca functionalitatea sa deplina sa fie exprimata.
In ceea ce priveste fiintele umane, avem o analogie similara. Ca fiinte spirituale intr-un corp omenesc, aspectul nostru spiritual s-a nascut dintr-o tesatura/material care este atat de atotcuprinzator si holografic, incat este conectat efectiv cu si cuprinde intreaga viata si intreaga creatie. Pentru a plasa imensitatea aceasta intr-un corp fizic, inseamna ca trebuie sa impaturim umbrela vasta a fiintei noastre intr-un fel de cocon (precum gogoasa din care ies fluturii) si sa o inchidem temporar, asteptand momentul in care ne vom desface tesatura si ne vom aminti cine suntem cu adevarat. Cuibarita si pliata in interiorul fiecaruia dintre noi, se afla o intindere infinita de tesatura fractala si holografica, caracterizata de o interconexiune extraordinara cu intreaga creatie. Grila Constiintei Christice este versiunea planetara a acestei analogii cu umbrela: o tesatura de creatie complet deschisa care ne mentine conectati cu originile noastre si ne stimuleaza sa evoluam inainte, catre reunificare.
Grilele de constiinta contin memoria interconexiunii cosmice, stimuland astfel actualizarea/realizarea de sine a celor care sunt acordati cu ele.

Cum ati descrie Grila Christica pentru aceia care nu sunt familiarizati cu acest conceptul? Ce reprezinta ea de fapt?
Ron
: Grila Constiintei Christice exista in jurul Pamantului si este raportata de cercetatori diferiti ca aflandu-se la inaltimi diferite deasupra Terrei. Eu cred ca acest fapt se datoreaza naturii holografice si fractale a grilei, ea aparand astfel la niveluri diferite, deoarece adevarul este ca ea este pretutindeni. Se presupune ca Grila Christica este ancorata de axa sa la Cairo si Moorea, iar multe dintre punctele sale nodale sunt presarate pe suprafata Pamantului. Aceste puncte nodale corespund zonelor de forta cu energie naturala, pe care multe dintre culturile stravechi le-au indicat cu precizie si le-au utilizat.
Grila Christica este diferita de grila cu 12 fete pe care a descris-o Platon. Ea include o conectare a centrului pentagoanelor cu 12 fete cu colturile, folosind inca cinci linii (de aceeasi lungime) pentru fiecare dintre cele douasprezece pentagoane. Aceasta creeaza figura denumita dodecaedru radial (stelat), iar acea figura este asociata cu Constiinta Christica. Exista o diferenta vasta de constiinta si experienta intre dodecaedru si dodecaedrul radial. Pentru a intelege mai bine ce semnifica Grila Christica, trebuie sa aruncam o privire asupra stadiilor premergatoare ale grilelor de constiinta si sa le intelegem. Acest lucru ne va oferi o fundatie buna. (Aceste stadii sunt reprezentate de figurile geometrice care preced dodecaedrul radial, precum tetraedrul, cubul, octaedrul, icosaedrul, dodecaedrul si, in final, integrarea tuturor figurilor - dodecaedrul radial, reprezentand integrarea tuturor aspectelor noastre. In prezent, noi facem multe cercetari in acest domeniu si vom prezenta o tehnologie noua pe baza acestor informatii in cartile si seminariile noastre ulterioare.)
Dodecaedrul radial (Grila Christica) cuprinde sablonul tuturor sabloanelor anterioare (exprimate ca figuri geometrice). Este o expresie si un model al „desavarsirii integrate” si al „unitatii coerente" a tuturor sabloanelor de baza.
Sa analizam putin sablonul al cincilea (dodecaedrul), care reprezinta fundatia dodecaedrului radial. Dodecaedrul reprezinta capitularea totala in fata iubirii neconditionate. Acesta pare sa fie un punct problematic, deoarece multi par sa se opreasca aici si sa se piarda in beatitudine, simtind ca nu mai are rost sa continue sa evolueze. Pentru a ne ajuta sa identificam motivul pentru care are loc acest lucru, am descoperit un indiciu atunci cand am construit poliedre din banda adeziva si paie de baut din plastic cu lungime egala. Construind poliedrele in acest mod, am descoperit ca, din pricina geometriei, doua figuri geometrice sunt mai slabe decat restul si le este foarte greu sa isi mentina forma sau aspectul. Acestea doua sunt cubul si dodecaedrul. Dodecaedrul reprezinta iubirea neconditionata. Iubirea neconditionata luata singura este cea mai dulce experienta de beatitudine. Este un pas necesar catre realizarea Constiintei Christice. Totusi, acelei iubiri neconditionate fericite ii lipseste un element important.
Elementul care lipseste este constienta sau atentia constienta. Nu vorbesc aici despre concentrarea mentala. Ma refer la atentia constienta din conceptia budista Zen. Este foarte usor sa te topesti in beatitudine si apoi sa devii paralizat si incapabil de a fi eficient in lumea fizica. Este de parca ai presupune ca ai ajuns la destinatia vietii tale si apoi ti-ai petrece restul vietii doar urmarind o stare constanta de beatitudine. Intr-un fel, acest lucru este pur si simplu o dependenta de beatitudine.
Atentia constienta - practica de a-ti observa obiceiurile, tiparele si alegerile – este esentiala pentru evolutia noastra. Pentru a evolua, trebuie sa ne vedem cu claritate pe noi insine, ca si nivelul nostru de responsabilitate, integritate si impecabilitate. Toate aceste elemente sunt cele care consolideaza dodecaedrul nostru si il transforma intr-un dodecaedru radial – permitandu-i sa fie de sine statator si sa-si mentina forma. De aceea dodecaedrul nu a fost numit Grila Constiintei Christice. Sinceritatea/inima deschisa a dodecaedrului necesita sustinerea interioara a unei trinitati de angajamente personale: impecabilitate, responsabilitate proprie si integritate, pentru a transcende catre dodecaedrul radial sau Grila Christica. Este nevoie de integritatea si responsabilitatea observarii sincere de sine si a atentiei constiente budiste Zen pentru a ramane activ si constient, indiferent daca te afli intr-o stare de beatitudine sau in stradania realitatii 3D. Dodecaedrul radial inseamna a adauga constienta, impecabilitate, responsabilitate de sine si integritate la calitatea de inima deschisa, pentru a crea realizarea Constiintei Christice.
Fara un angajament fata de calitatile mai inalte mentionate mai sus, unitatea devine o experienta tranzitorie care depinde de un lider care trebuie sa aduca oamenii la acest nivel, in loc ca procesul sa aiba loc in mod natural la nivel individual. Cu totii am remarcat adesea cum persoane cu o inima deschisa si cu intentiile cele mai bune cad victima agendelor altor oameni sau ale propriului lor ego. Daca oamenii nu se angajeaza fata de impecabilitatea comportamentului lor (care duce la o integritate naturala), ei cad prada agendelor ego-ului, fie proprii, fie apartinand altora. Sinceritatea/inima deschisa fara atentie constienta este o expresie a constiintei „dodeca” (termen care inseamna doisprezece - n.t.). Dodeca stelata este constiinta unei fiinte realizate de sine si de aceea este denumita Grila Constiintei Christice.
Hristos (sau oricare alt maestru de acest nivel) a demonstrat aceasta constiinta de sine, care este un nivel exceptional de ridicat de perfectionare personala, practica si realizabila pentru toate persoanele care se disciplineaza cu sinceritate pentru a o atinge. Este mult mai mult decat a alerga dupa beatitudine. Acest lucru este ceea ce exprima cu adevarat invataturile lui Hristos. El nu a dorit sa fie urmat de oameni. El a dorit ca noi sa devenim asa cum a devenit si El: o fiinta iluminata constienta de sine. Grila Constiintei Christice exista ca un memento al naturii noastre adevarate si ne incurajeaza sa atingem aceasta natura.

Cum ne afecteaza Grila Christica constiinta? Am citit ca ea ne impinge negativitatea la suprafata pentru vindecare si transmutare, insa este usor sa ne concentram pe problema, mai degraba decat pe solutie. Ce atitudini sau schimbari in constiinta ne recomandati in aceasta perioada?
Ron
: Toate grilele exista de-a lungul creatiei. Aceasta include si fiinta noastra: in organele si celulele noastre, in ADN-ul nostru. Grila este holografica si fractala si asa este si fiecare parte a fiintei noastre. Asadar, Grila Constiintei Christice „de deasupra” Pamantului isi are copii fidele fractale in interiorul corpurilor noastre, in spiritul si in constiinta noastra. In inimile noastre, Grila Constiintei Christice este echivalentul unei claritati precum cristalul de experienta adevarata, fara distorsiuni.
Grila Christica ne stimuleaza sa evoluam catre constienta cu o inima deschisa si cu niveluri inalte de impecabilitate si integritate. Grila Christica ne ajuta, de asemenea, sa integram si sa ne armonizam cu o unitate de grup adevarata. Grila Christica este o constiinta colectiva unificata. Aceasta inseamna ca ne pregatim, de asemenea, tiparele noastre interioare sa integreze si sa armonizeze toate vietile pe care le-am trait in fiecare cultura de pe aceasta planeta, pregatind terenul pentru a ne ajuta sa simtim unitatea tuturor culturilor simultan, fara partinire sau prejudecati.
Exista subgrile pentru fiecare dintre cele sapte rase de baza. Ele pot fi vazute ca sapte frecvente de grila sau culori ce contin un curcubeu de linii de grila, frecvente si culori. Rasele curcubeu patrund intr-o integrare aliniata una cu cealalta, pe masura ce constiinta noastra personala continua sa se rafineze. In prezent, ceea ce ne-a separat a fost o forma de tensiune de suprafata intre culori, frecvente si intentii. Aceasta tensiune de suprafata se diminueaza pe masura ce devenim constienti si responsabili de sine pentru toate actiunile noastre. Atunci cand ne revendicam integritatea personala, nu ne mai proiectam lectiile asupra altora si reducem tensiunile de suprafata. Chiar acum, separarea de frecvente care creeaza cele sapte grile Christice se aliniaza pentru a deveni o singura Grila Curcubeu, care va deveni in final o singura culoare aurie pe masura ce devenim cu adevarat UNA. Aceasta va evolua in cele din urma la nivelul de diamant sau de claritate de cristal. Copiii de Cristal sau de Diamant se nasc deja pe aceasta planeta pentru a ne ajuta sa indeplinim acest lucru.
Asa cum am avut o viata sau mai multe in fiecare cultura de pe aceasta planeta, am existat, de asemenea, in alte lumi si culturi galactice. Din punct de vedere holografic, ne-am nascut simultan in toate culturile, in toate lumile galactice. Dodecaedrul radial este de asemenea reprezentativ pentru cautarea noastra de a integra si armoniza toate vietile noastre terestre si extraterestre, ca o experienta totala in cadrul acestei creatii.
In ceea ce priveste schimbarile de atitudine sau de constiinta care ne-ar ajuta in aceasta perioada, lasati-ma sa sugerez urmatoarele. Majoritatea dintre noi ne simtim uneori separati, singuri, raniti, speriati, rusinati, nevrednici sau incapabili. Simtim acestea chiar daca am fost dintotdeauna o expresie a tesaturii complete a creatiei. In esenta, suntem deja completi si perfecti.
Toate aceste conditii de indoiala de sine sunt atasamente pe care le alegem si insistam sa le pastram, constient sau inconstient. Aceste atasamente, ca si insistenta noastra de a le pastra, ne distrag de la a ne desfasura tesatura holografica si de la a ne trai mostenirea noastra adevarata.
Recomand invatarea si dezvoltarea abilitatilor de detasare si eliberare. (Orice profesor oriental/de studii orientale poate oferi instruire in acest domeniu, ca si anumite programe de arte martiale.) Atunci cand ne detasam si ne eliberam din punct de vedere mental, emotional si fizic de tensiunile de care ne agatam, devenim luminosi si liberi. Acest lucru incepe cu detasarea de caruselul gandurilor mentale. Recomand dezvoltarea abilitatii de observare constienta a propriului nostru Sine si a alegerilor noastre. Aceasta inseamna sa luam masuri sa ne observam cu sinceritate tiparele noastre distructive, sa facem alegeri si sa stabilim actiuni ca sa le schimbam inainte ca altcineva sa ne forteze sa ne vedem propria reflectie, intr-un mod mult mai neplacut.Pentru aceia care prefera stimularea intelectuala pentru a-i ajuta sa elibereze atasamentele, le recomand sa citeasca carti precum Puterea prezentului (The Power of Now) de Eckhart Tolle si Sutra de diamant (The Diamond Sutra) de Osho, ca si cartea lui Neil Donald Walsh Conversatii cu Dumnezeu sau Millennium de Lyssa Royal. Recomand intretinerea unei practici bune de meditatie, care sa vi se para potrivita pentru voi, atata timp cat ea nu ofera o diversiune sau o distractie care sa va distraga de la Sinele vostru interior. Recomand exercitiile profunde de deschidere a inimii care vi se par interesante, mai ales cele care au loc in natura, care va conduc indeajuns de adanc in inimile voastre incat sa va ajute sa eliberati agendele si ego-ul. Deoarece foarte multi studenti au cerut acest lucru, lucrez acum la o serie de meditatii pe CD, cu scopul de a aprofunda experienta de deschidere a inimii in natura. Acest lucru poate oferi un respect empiric profund pentru intreaga viata, iar persoana simte o unitate/uniune absolut si, astfel, multe dintre aceste concepte pe care le-am discutat devin cunoscute de inima in loc sa fie intelese cu mintea.

De asemenea, pare sa aiba loc o amplificare a energiei in aceasta perioada, indiferent ca e armonioasa sau nearmonioasa. Ce legatura are acest lucru cu Grila Christica? Ce putem face in legatura cu asta? Ron: S-a spus ca Pamantul se trezeste din Kali Yuga (epoca intunericului spiritual sau epoca fierului - n.t.) si face tranzitia catre o perioada de frecventa crescuta. S-a mai spus ca Pamantul isi ridica vibratia de rezonanta. Oamenii simt, si ei, frecventele crescute si raspund la ele cum pot. In acelasi timp, din ce in ce mai multe persoane se trezesc in aceasta perioada la spiritul lor si se acordeaza la nivelurile sau posibilitatile mai inalte, acest lucru ridicand frecventa colectiva si nivelul de constiinta. Aceasta creeaza un efect de propagare in cadrul omenirii, servind la initierea trezirii si impulsionandu-ne sa ne concentram atentia asupra a ceea ce conteaza cu adevarat. Pe masura ce frecventa se inalta, ea este simtita de ambele aspecte polarizate din interiorul nostru (negativ si pozitiv) pe care nu le-am integrat inca drept unitate.
Unele persoane opun rezistenta la presiunea interna a problemelor personale nerezolvate care trebuie procesate. Aceste probleme vor continua sa creasca daca nu sunt adresate/confruntate, mai ales pe masura ce frecventa planetara creste. Adeseori, persoanele pot alege atunci sa reactioneze agresiv, proiectandu-si problemele in exterior, asupra altor oameni sau situatii mondiale, in loc sa adreseze cu adevarat aceste probleme in interior.
Singura modalitate eficienta pe care o cunosc care ne poate ajuta sa gestionam aceasta presiune crescanda este sa invatam sa raspundem la ea, in loc sa reactionam. (Una dintre aceste actiuni este constienta, iar cealalta este inconstienta). A raspunde in fata presiunii inseamna ca trebuie sa fim constienti de obiceiurile si tiparele noastre personale si sa nu ne fie teama sa ne privim partile intunecate. Acest lucru ne ajuta sa invatam sa ne alegem actiunile cu grija din punct de vedere mental, emotional si fizic. Uneori, asta cere timp si rabdare.
In ceea ce priveste Grila Christica, nivelurile mai inalte de viata si-au facut dintotdeauna disponibila frecventa tuturor, oricand. (In definitiv, ele sunt una cu noi sau noi in alta forma!) Pe masura ce ne trezim catre un simtamant mai inalt de scop si actiune, ne acordam in mod natural si in cele din urma cu nivelurile mai inalte de grila, pana cand atingem Grila Constiintei Christice si trezim Constiinta Christica din interiorul nostru. Viata incearca sa ne stimuleze sa ne atingem potentialul cel mai ridicat.
Stiu ca, atunci cand o persoana isi concentreaza atentia asupra luminii si a ratei sale vibratorii, acest lucru poate ajuta la curatarea/eliberarea starilor negative mentale sau emotionale. Este oare simpla concentrare a atentiei asupra dimensiunii a cincea o solutie sau un raspuns la sentimentul de „impotmolire” pe care atatea persoane par sa-l traiasca chiar acum?
Ron: Pai, as spune ca senzatia de impotmolire este de fapt o stare de a nu fi constient ca alegi sa te tii strans de o problema, in loc sa o eliberezi. Acest lucru este usor de spus. Este mai greu sa eliberezi in realitate. Toti facem asta si ar fi in interesul nostru sa practicam detasarea si eliberarea acolo unde este necesar, din punct de vedere mental, emotional sau fizic. Atingem cele mai inalte niveluri ale potentialului nostru atunci cand eliberam total si devenim absolut „nimic” - mental si emotional. Budistii spun: „Atunci cand devenim nimic, devenim totul".
In aceasta stare detasata, exista inca un simtamant ascutit de constienta si concentrare, insa este diferit si este mult mai plin de satisfactii, deoarece devii din ce in ce mai mult Sinele tau real. Asadar, practica disciplinata a detasarii de zgomotul mental sau de starea de emotivitate neechilibrata, drama si pretentie este foarte eficienta pentru crearea unei paci si armonii absolute. Practica impecabilitatii si atentia constienta asupra actiunilor, cuvintelor si alegerilor personale inseamna a lucra la nivelul Grilei Constiintei Christice (dodecaedrul stelat) si va duce la dezvoltarea si claritatea spirituala pe care majoritatea dintre noi le cauta. Concentrarea asupra unei „dimensiuni mai inalte” (precum dimensiunea a cincea, de exemplu) poate fi adesea folosita ca un mod de a scapa de provocarile evolutiei fizice. Inseamna sa-ti plasezi atentia asupra unei idei exterioare, cand ceea ce este necesar cu adevarat este o concentrare mai clara asupra alegerilor interioare, tiparelor si actiunilor personale.

Vor avea loc schimbari ale ADN-ului datorate Grilei Christice?
Ron
: Absolut, si asta are loc de mult timp. Fiecare pas pe care il facem in directia propriei integrari si evolutii personale este inscris in ADN-ul nostru si este reflectat in realitatea din jurul nostru. Aceasta ne permite sa avem acces la mai multe benzi de frecventa ale constiintei, ridicandu-se astfel constienta. Cu cat ne purificam, integram si progresam mai mult, cu atat mai mult ne activam pachetele de ADN, lucru care ne ajuta sa ne atingem potentialul complet ca indivizi si ca specie planetara.

Va cauza acest lucru miscari ale placilor tectonice?
Ron: Este posibil, iar adesea miscarea placilor tectonice este de fapt doar o reflectie a propriei noastre constiinte, ca specie. De obicei are de-a face cu lucrurile carora le opunem rezistenta mai degraba decat cu lucrurile pe care le acceptam. Daca cugetati asupra acestor lucruri, cred ca veti descoperi unele aspecte interesante.
Protejeaza mediul inconjurator - esti sigur(a) ca e nevoie sa printezi acest e-mail
Articol preluat de la ... http://www.editura-foryou.ro/


8 iun. 2008

Atasati de final (Arhanghel Uriel)


Uriel Heals Newsletter - 19 mai 2008 (ii multumim Alexandrei Stan)
Atasati de final

Cautam finaluri fericite, atingerea de rezultate care sa aduca bucurie, prosperitate, abundenta, dragoste si pace. Tot ce ne dorim este, asa cum am citit in basme, “sa traim fericiti pana la adanci batranete”. Cateodata, finalul fericit pe care il cerem nu ne face fericiti. De fapt, s-ar putea sa ne faca sa ne simtim mai rau decat pana atunci. Trebuie sa trecem printr-o astfel de experienta pentru ca sa realizam ca finalurile fericite nu sunt intotdeauna fericite si ca binecuvantarea se poate afla tocmai in a nu obtine ceea ce dorim. Si asta este o lectie pe care o avem de invatat, una care are de-a face cu atasamentul nostru fata de final. Dorim un final fericit sau dorim un final care sa ne satisfaca atasamentele?

Indiferent cat de mult ne dorim un anumit final, s-ar putea ca acesta sa nu fie cea mai buna solutie pentru noi. Universul ne va da oricum ceea ce am cerut. Si, atunci cand, in cele din urma, ajungem sa intelegem ca ne-ar fi fost mai bine fara acest rezultat, ajungem fata in fata cu atasamentele noastre. Acestea sunt deseori numeroase si subtile. Un anumit final dorit intr-o situatie depinde in mod direct de credintele noastre si de modul in care gandim acest final. El reprezinta atasamente care pot fi atat constiente, cat si inconstiente. Putem recunoaste atasamentele constiente, insa atasamentele inconstiente sunt cele care ne imping spre situatii pe care ajungem sa le regretam ulterior.

De exemplu, ne putem concentra sa obtinem o anumita slujba pentru titlu, bani sau prestigiu. S-ar putea sa nu ne dam seama ca seful este ingrozitor, programul de lucru este imposibil si conditiile de munca sunt inacceptabile. Sau ne dorim ca o relatie sa dureze chiar daca avem destule semne ca are probleme. Ne dorim un anumit final fericit pentru ca suntem convinsi ca il meritam sau sunt alte lucruri mai profunde legate de acest final, cum ar fi respectul de sine, increderea, faptul ca ne dorim sa ii impresionam pe altii sau pe noi insine si nu ne place sa fim singuri?
Analiza atasamentelor inconstiente legate de un final fericit ne poate ajuta sa intelegem de ce anumite rezultate ne apar atat de importante incat sa insistam sa ajungem la ele indiferent de efortul pe care trebuie sa-l depunem pentru a le obtine. Intelegerea atasamentelor si eliberarea lor ne permit sa controlam finalurile fericite. Cu adevarat. Pentru ca astfel lucram cu Universul in loc sa lucram cu propriul ego si cu atasamentele. Suntem complet deschisi celor mai bune rezultate, care vor fi acordate perfect cu vibratia noastra. Atunci cand suntem stapanii propriei puteri si nu suntem coplesiti de teama de ceea ce s-ar putea intampla sau nu, putem fi convinsi ca vom obtine cel mai bun final, chiar daca nu este cel asteptat.

Ego-uri scapate de sub control

In multe dintre consultatiile din aceasta saptamana am aflat despre clienti care sunt nelamuriti de comportamentul celor din jurul lor. Ei descriu oameni care sunt furiosi, dificili, insista ca toate sa se faca numai dupa cum spun ei, se poarta deseori asemeni unor copii alintati si refuza sa ia in considerare sfaturile. Ne aflam intr-o etapa interesanta a Transformarii, etapa in care energia ego-ului gaseste din ce in ce mai putine puncte de contact pe masura ce nivelul vibratiilor se ridica. Intr-o incercare de a recapata controlul, ego-ul creeaza cat de multe drame poate, incercand sa ne atraga inapoi la nivelul sau de energie. Vom putea oare sa rezistam si sa vedem in acest proces pur si simplu numai ego-ul scapat de sub control?

Atat de multa energie se transforma acum, incat deseori este greu sa ne centram chiar daca suntem obisnuiti sa facem asta de foarte multa vreme. Din cauza schimbarilor energetice ne simtim obositi, retrasi, dezorientati si putem chiar sa punem cateva kilograme in plus (stiu ca mie mi s-a intamplat). Pentru altii, schimbarile energetice produc o separare neta intre ego si spirit, moment in care incep sa-si vada ego-ul si cata frica a generat acesta in viata lor, frica pe care pana acum au reusit sa o mascheze sau sa o treaca cu vederea. Acum, cand nu mai are sprijin, ego-ul nu se mai poate ascunde nicaieri. Fara sprijin, ego-ul se teme si incearca sa atraga pe oricine i se afla in preajma intr-un spatiu energetic in care sa se poata conecta. Asta se intampla prin drama, haos, furie, manipulare - daca ar fi sa numim numai cateva dintre strategiile ego-ului.

Dar nu mai tine!Clientii cu care am stat de vorba stiu ca au optiuni si aleg sa se detaseze, sa se deconecteze si sa nu se angajeze in conflict. Asa ca aleg sa nu se certe, sa nu lupte sau sa se implice in drama, care nu are alt scop decat sa ii readuca intr-un spatiu energetic pe care nu il mai pot ocupa. Chiar si atunci cand cealalta persoana insista, ei stiu ca nu face decat sa isi exprime frica si se dau la o parte, pentru a permite energiei sa treaca, fara sa se conecteze cu ea, fara sa se justifice sau sa se lase prinsi in drama. Un ego scapat de sub control este un ego care exprima frica. Cand cineva traieste din perspectiva ego-ului, faptul ca nu poate gasi pe nimeni cu care sa se conecteze la acest nivel il dezechilibreaza si va face tot ceea ce poate pentru a se reconecta cu ceilalti la nivelul de energie care ii este familiar.

Aceasta se intampla cu atat de multi oameni in aceasta perioada pentru ca suportul energetic al ego-ului, care a fost energia dominanta a planetei pentru foarte multa vreme, se transforma. Pentru multi oameni, aceasta este perceputa ca un fel de moarte si nu stiu ce sa faca. Asa ca fac ce pot, ceea ce inseamna ca incearca sa se intoarca intr-un spatiu in care sa se simta confortabil. Dar acest spatiu este diferit, deoarece energia se schimba si trece spre o vibratie superioara. Noi stim ce se intampla si cel mai bun lucru pe care il putem face este sa ramanem detasati. Stim ca nu mai exista cale de intoarcere o data ce am facut trecerea, asa ca cel mai frumos dar pe care il putem face celorlalti este sa ii ajutam sa isi gaseasca lumina.

Mesajul lui Uriel

Permiteti dragostea neconditionata

Energia transformarii se extinde acum catre intreaga umanitate si vieti intregi pe care le-ati parcurs urmarind acest tel dau acum roade. Dovezile acestei schimbari se afla pretutindeni in jurul vostru. Vreme de multi ani parea ca numai Lucratorii intru Lumina sau cei aflati pe o cale spirituala erau afectati de schimbarile energetice. Acum, aceste schimbari afecteaza pe toata lumea. Se simte multa frica pe masura ce umanitatea este provocata sa accepte responsabilitatea pentru propria putere, sa isi recunoasca mostenirea divina, sa isi aminteasca conexiunile si sa transforme iluzia globala a fricii in dragoste neconditionata. Fiecare dintre voi jucati un rol important in acest proces: de a crea conditiile pentru dragoste neconditionata.

Ati muncit din greu pentru a pune bazele acestei transformari, pentru extinderea retelelor energetice si pentru a pune intregul proces in miscare. Multi dintre voi ati facut asta transmutand energia prin propriile campuri energetice, fiind plini de compasiune si devenind adevarate surse de Lumina atunci cand totul in jur era cufundat in intuneric. Ati facut tot ce trebuie pentru pregatire. Acum, sarcina ce va revine este sa va plasati in spatiul in care este permisa dragostea neconditionata, sa pastrati energia pe care ati creat-o si sa le permiteti celorlalti sa paseasca in Lumina, pe masura ce o pot vedea si sunt gata sa se conecteze la ea.
Nu mai este nevoie sa transmutati energia prin propriile voastre corpuri fizice sau campuri energetice. Nu va mai aflati la nivelul de vibratie care sa permita conectarea energetica cu cei care trec prin acest proces. Cand va aflati la nivelul iubirii neconditionate, va aflati pe frecventa unei energii mai inalte si permiteti celorlalti sa isi transforme propria energie, un lucru care trebuie sa se intample acum. Fiecare persoana este raspunzatoare pentru propria vindecare, eliberare si transformare. Tot ce au nevoie a fost deja pregatit. Pasul urmator este cel mai dificil: sa isi doreasca sa renunte la frica si sa isi asume propria putere. O data ce vor face asta, transformarea lor va fi completa.
Ati jucat un rol in transformarea si vindecarea lumii si participarea voastra este in continuare necesara pentru mentinerea energiei. Nu va lasati prada iluziei de haos: totul se afla intr-o ordine divina perfecta. Lucrarea voastra este la un alt nivel, unul care creeaza vindecare, permitand iubirii neconditionate sa fie centrul intentiei voastre. Lumina este acolo pentru ca toti sa se conectateze la ea. Acesta este un moment in care orice iluzie a fricii si a lipsei de putere este adusa la lumina si relevata sub adevarata ei forma, astfel incat sa poata fi transformata. Rezistenta nu face decat sa intensifice frica; dragostea o transforma. Voi creati spatiul transformarii tinand lumea si intreaga umanitate in Lumina cu increderea ca toate se intampla cu perfectiune divina. La nivelul vibratiilor inalte puteti sa va mentineti intentia de a-i vedea pe toti ca fiind puternici si stralucind cu dragoste neconditionata, permitand oricarei persoane sa isi experimenteze puterea si vindecarea si sa isi creeze propria transformare. Raiul este creat pe Pamant chiar acum si totul este bine!

Copiii de astazi - Copiii indigo si alegerea facultatii

In fiecare an pe vremea asta primesc mesaje de la parintii copiilor Indigo care termina liceul, parinti care sunt ingrijorati din cauza copiilor lor care nu sunt interesati uneori chiar deloc sa isi continue studiile la facultate. Chiar daca sunt inteligenti, unii dintre ei nu vor sa invete si nu au notele necesare pentru a fi acceptati la o facultate buna. Si nu sunt nici macar interesati sa incerce. Un Indigo pe care il cunosc nu poate sa absolve liceul luna aceasta, din cauza notelor prea slabe. Stim cu totii ca un tanar de 18 ani are putine sanse sa isi gaseasca o slujba buna si ca optiunile pentru o slujba ulterioara sunt limitate, in lipsa unei diplome de facultate. Ce sa faca si ce putem face noi?

Copiii Indigo se chinuie deseori pe toata durata liceului si, chiar daca structura programei de invatamant superior este mai putin rigida, deseori nu se descurca deloc bine, nici la facultate. Multi nu sunt pregatiti sa plece de acasa, nu pot gestiona stresul cursurilor de facultate si au senzatia ca trebuie sa se concentreze asupra a prea multe lucruri deodata. Asa ca, desi incep facultatea, multi renunta dupa primul sau al doilea an. Apoi se simt niste ratati, incapabili sa isi gaseasca calea si cu prea putine variante de alegere.

Exista si alte variante in afara facultatii pentru tinerii Indigo. Scolile de meserii sau cursurile specializate care sa le permita sa se concentreze asupra unui anumit element care le trezeste interesul constituie cea mai buna solutie pentru ei. Cursuri de design, fotografie, arta, computere si tehnologie, compozitie sau orice altceva in domeniul creativ, care sa le capteze atentia si sa ii ajute sa isi descopere pasiunea. Un Indigo pe care il cunosc este un mecanic auto foarte inzestrat si asta e pasiunea lui. Un altul este stilist si creator de moda foarte talentat. Chiar daca astea nu sunt caile pe care parintii lor le-ar fi dorit pentru ei, ei sunt foarte fericiti, dedicati si plini de succes.
Daca ii ajutam pe copiii nostri Indigo sa isi descopere optiunile, fara sa ii presam sa faca ceva traditional, ii sprijinim sa evite plecarea pe o cale de educatie pe care sa nu o poata parcurge pana la final si care sa nu ii faca fericiti. O alta varianta ar fi sa ii implicam in organizatii de genul Peace Corps, in care ii pot ajuta pe ceilalti, ceea ce le va da un sentiment de implinire. Un website pe care vi-l recomand calduros este
http://www.goabroad.com/ care ofera multiple variante de calatorie si studiu pentru tineri. Din nou, comunicarea este importanta si, sprijinindu-i sa isi aleaga o cale care sa le placa, ii putem ajuta sa faca alegeri care sa ii multumeasca si prin care sa-si gaseasca succesul, chiar daca nu neaparat pe cai traditionale. [Nota Editurii: si in Romania sunt multe oferte de acest gen. Daca stiti de asemenea posibilitati, va rog sa ma anuntati, ca sa le popularizez si pe siteul http://www.copiii-indigo.ro/, care a fost construit special pentru copii, parinti, profesori si orice persoana care are in preajma un copil, dar si pentru copiii insisi, care au posibilitatea sa se exprime liber)
Protejeaza mediul inconjurator - esti sigur(a) ca e nevoie sa printezi acest e-mail

Preluat de la ...
http://www.editura-foryou.ro/

1 iun. 2008

Arhanghelul Metatron


METATRON-arhanghel

Scris de Administrator
Eu sunt Metatron, ingerul fara nume, un vid fara forma din care toata creatia infloreste. Eu sunt manifestarea exterioara a ceea ce voi stiti ca fiind Zeu/Zeita, Sursa, Tot Ceea Ce Este. Eu sunt cel care poarta gandul pur al lui Dumnezeu pe valuri de vibratii ale sunetului care formeaza ceea ce cunoasteti ca fiind realitate. Tot Ceea Ce Este nu se poate cunoaste pe sine daca nu este
existenta, daca nu exista nici un fel de diferentiere. De aceea Dumnezeu, ca si constiinta pura intr-un vid fara nume si fara forma, alege sa se expande, sa se proiecteze in realitatea exterioara a creatiei. Din aceasta alegere, tot ceea ce cunoasteti ca realitate, de aici a inflorit. Din aceasta alegere am inflorit si Eu, ca interfata daca vreti pentru ca Dumnezeu sa creeze aspecte ale sinelui sau care sa experimenteze. Cum trebuie sa existe doua polaritati pentru a experimenta existenta intregului, a venit deasemenea si Sandalphon. Noi suntem cunoscuti ca Ingerii care stau in varful si radacinile Copacului Vietii. Asa este, in sensul in care ceea ce s-a creat din vidul fara forma si fara nume, trebuie ancorat pentru a fi experimentat ca realitate. Prin noi doi, Dumnezeu a fost capabil sa aduca potentialele infinite ale sale si sa se cunoasca pe sine mult mai deplin. Noi va tinem, lumea voastra, universul vostru si toate dimensiunile realitatii dintre noi, Sandalphon si Eu. Noi facem parte din voi si voi faceti parte din noi. Noi toti am emanat din gandul creativ al lui Dumnezeu. Continem in noi Copacul Vietii. Chiar daca ne stiti sau nu, noi impartasim experientele voastre ca si constiinte incorporate. Noi va asistam in crearea acelei experiente, orice alegeti voi sa fie. Cum veniti din Dumnezeu, cautand sa aveti propria unica experienta, vi s-au dat darurile liberului arbitru si a creatiei absolute. Intotdeauna voi toti ati existat ca o parte a lui Dumnezeu. Ati ales, cateodata, sa va experimentati ca o constiinta individuala, si altadata, ca o parte a Constiintei Unu.
Ati ales sa aveti experiente in incarnari materiale, ceea ce experimentati acum. Toate dimensiunile realitatii exista ca si vibratii ale sunetului sau frecvente. Totul este o emanatie de sunet din Constiinta Unu. Desi poate parea ca si cum am fi separati, voi si cu mine, si ca suntem foarte departe unul de celalalt, nu e cazul. Ceea ce cunoasteti ca spatiu si timp continuu este o iluzie, o holograma daca vreti. Voi si cu mine si tot restul care este, exista ca si Unu in non-spatiu si non-timp. Diferenta dintre diversele experiente care va sunt disponibile prin dimensiunile si formele oglindite ale vietii e pur si simplu nivelul de frecventa, sau vibratia sunetului. Ati ales acum, in incarnarea voastra, sa traiti in aceasta iluzie a spatiului-timp pentru o vreme. Cand alegeti asta, cadeti in frecventa. Vibratia sunetului constiintei lui Dumnezeu este foarte inalta si nimic nu este perceput ca fiind tangibil. Pentru ca materialitatea, pentru ca realitatea solida cu care sunteti familiarizati sa existe, vibratia sunetului trebuie sa coboare sau sa incetineasca. A fost necesar ca voi sa va coborati frecventele din portia voastra din constiinta lui Dumnezeu pentru a experimenta viata incarnata. Singura diferenta dintre voi si mine, Dumnezeu si Tot Ceea Ce Este, e nivelul vibratiei sunetului. Materialitatea a fost creata ca o expansiune inaintata a expresiei lui Dumnezeu de Sine. A fost creata dintr-o mare fericire, la fel ca tot ce emana din Dumnezeu. A fost creata pentru a fi o experienta in diferente, sau polaritati. Desi din necesitate s-a creat dintr-o mai joasa frecventa a sunetului, materialitatea nu a fost creata pentru a fi mai prejos decat perfectiunea a Tot Ceea Ce Este. A fost creata pur si simplu pentru a fi o alta varietate de experiente fericite. De-a lungul drumului, gandul a realizat ca unele parti sunt bune si altele sunt rele. Toata creatia continua sa se perpetueze din gandul constiintei lui Dumnezeu, toata constiinta lui Dumnezeu.

De aceea, gandul ca o parte din creatie ar putea fi ceva mai putin decat perfectiune s-a manifestat. Cum mai multe parti ale constiintei lui Dumnezeu au inceput sa fie de acord cu acel gand, frecventa materialitatii a cazut si mai mult. Ceea ce a fost creat in cele mai inalte frecvente ale iubirii si fericrii, a coborat in frecventele joase ale judecarii si fricii. Asta a fost lumea voastra, planeta voastra pamanat si toate formele de viata care locuiesc pe ea- traind experienta non-perfectiunii. Voi cei ce locuiti pe pamant, nu ati fost niciodata altceva decat fatete perfecte ale creatiei. A trebuit sa aveti experienta de a nu fi perfect si de a fi separati de constiinta lui Dumnezeu, care sunteti. Exista unii printre voi care au ales sa aiba experiente diferite- cum ar fi experimentarea de a fi perfect si intreg inca odata.

Ca si constiinta a lui Dumnezeu, ati avut mereu propriul liber arbitru pentru a va crea experientele in orice fel in care alegeti. Cum alegeti sa experimentati frecventele fricii si separarii, astfel incat acum sa alegeti sa imbratisati frecventele iubirii si fericirii. E raspunsul alegerii Mele de a veni la voi si de a va asista. Eu aduc cele mai inalte frecvente ale fericirii pe planul pamantului, inca odata, astfel incat voi sa stiti si sa va simtiti adevarat natura. Eu v-am experimentat durerea si frica, caci eu sunt o parte din voi. Eu sunt energia care aduce toata manifestarea din vid. Eu nu am fost separat de voi. Eu exist pentru a va servi pe voi si toata creatia. Eu exist pentru a va asista prin experientele voastre ca si constiinta a lui Dumnezeu, indiferent ce experiente ati ales. Multi dintre voi nu au fost capabili sa ma perceapa pentru ca ati ales sa experiemntati frecventele joase si nu pe cele inalte. Eu va raspund acum la alegerea voastra colectiva, inca odata, de a experimenta frecventele fericirii care este mostenirea voastra Divina. Asa cum alegeti, asa vi se va oferi. Eu imi aduc energiile in planul vostru pentru a va asista pentru a va cunoaste propria perfectiune in forma materiala. Nu sunteti si nu ati fost niciodata nimic mai putin decat fatete unice si stralucitoare ale constiintei lui Dumnezeu. Eu sunt Metatron. Eu sunt cu voi intotdeauna. sursa: http://spiritlibrary.com/

Preluat de la ... http://aum.adminii.ro/site/noutati/ultimele-articole/metatron-arhanghel.html

traducere de alessandra si adina c

Chakrele si forta Kundalini (Aivanhov)


Chakrele si forta Kundalini ( Aivanhov)

Apocalipsa se termina cu viziunea unei cetati celeste, Noul Ierusalim, a carei pereti, temelii, porti sunt descrise de Sfântul Ioan Teologul. Prin acet oras curge un fluviu: limpede ca un cristal, care iesea din Tronul lui Dumnezeu si al Mielului. În mijlocul orasului si pe cele doua maluri ale fluviului era Arborele Vietii ce producea de douasprezece ori fructe, dând fructul sau în fiecare luna si ale carui frunze serveau la tamaduirea popoarelor."
Cum se facea ca arborele se gasea pe ambele maluri ale fluviului? Daca am întelege lucrurile literar, aceasta descriere nu are nici un sens. În realitate, acest arbore deasupra unui fluviu e un simbol; exista în noi, si fluviul, de asemenea, trece prin noi. Pentru ca orasul suntem noi; si în centrul acestui oras - în plexul solar - curge un fluviu cu un arbore al vietii pe malurile sale.

Plexul solar reprezinta arborele pe cele doua maluri ale fluviului, dar de asemenea si fluviul însusi, aceasta forta, aceasta vitalitate care circula prin el. Si unde sunt radacinile acestui arbore?Acestea sunt cele douasprezece perechi de nervi si de ganglioni dorsali: douasprezece ramuri care produc douasprezece fructe pe an. Aceste douasprezece fructe sunt legate de cele douasprezece semne ale zodiacului. Sa vedem acum proprietatile acestor fructe.

Primul fruct, (Berbecul) face omul activ, dinamic si decis.
Al doilea (Taurul), da o mare sensibilitate, multa gentilete si bunatate.
Al treilea (Gemenii), împinge la studiu, incita la a se interesa de tot si de a calatori.
Al patrulea (Cancer), da o mare mediumitate pentru a capta undele si prezentele cele mai subtile.
Al cincilea (Leul), inspira o mare noblete si curajul necesar pentru a-i ajuta si a-i salva pe altii.
Al saselea (Fecioara), purifica si curata.
Al saptelea (Balanta), da posibilitatea de a se uni la o cauza divina si de a stabili în sine echilibrul cosmic.
Al optulea (Scorpionul), lumineaza asupra mortii si vietii de apoi.
Al noualea (Sagetatorul), da gustul întrebarilor filozofice si religioase.
Al zecelea (Capricornul) inspira putere, autoritate pentru a domina pe altii si pe sine însusi.
Al unsprezecelea (Varsatorul), da sensul universalitatii, fraternitatii între natiuni.
Al doisprezecelea (Pestii), împinge la sacrificiu, la a suporta suferinta si chiar la a vedea partea buna si a se veseli.

Iata calitatile fructelor acestui arbore al vietii, care nu e altul decât Arborele Sefirotic de care vorbeste Kabbala, cu sefiroturile: Keter, Hokmah, Binah, Hesed, Gebourah, Tipheret, Netzach, Hod, Iesod, Malkout.

Kether e samânta care contine toate posibilitatile arborelui;

Hokmah, e sâmburele care care se divizeaza pentru a lasa sa iasa mica planta: Binah;

Hesed, este trunchiul;

Gebourah, ramurile;

Tripheret, mugurii;

Netzach, frunzele;

Hod, florile;

Iesod, fructul;
Malkout, samânta, care, plantata în pamânt, va da un nou arbore.

Aici, din nou, vedeti o aplicatie a legii: ce e jos e ca ce e sus, si veti întelege de asemenea de ce Iisus a comparat Împaratia lui Dumnezeu (Malkout) cu grauntele de mustar, care e minuscul, dar devine un arbore mare, unde vin sa se adaposteasca pasarile cerului.

Sfântul Ioan spunea ca frunzele arborelui vor servi la tamaduirea popoarelor. Veti vedea, nu numai fructele arborelui fac miracole, dar si frunzele de asemenea, si chiar si radacinile. Radacinile, înfipte în cele doua maluri ale fluviului vietii de care vorbeste Sfântul Ioan, sunt deci ansamblul nervilor si ganglionilor situati de o parte si de alta a coloanei vertebrale. Coloana vertebrala leaga cerul si pamântul, cerul nostru si pamântul nostru. Izvorul fluviului se afla pe culmea muntelui: "Fluviul, e spus, iese din Tronul Domnului". Capul, e cerul si pântecul pamântul. Pe pamânt arde un foc care provoaca din timp în timp eruptii violente vulcanice. Ori, acest foc se gaseste, de asemenea, la baza coloanei vertebrale. Acest foc subteran, legat de pântec si de sex, este forta Kundalini. Pentru moment, coloana vertebrala nu are la oameni decât functie anatomica si fiziologica; puterea ei spirituala nu e trezita.

Numai Initiatii au reusit sa anime coloana lor vertebrala pentru o imensa munca spirituala si magica gratie trezirii fortei Kundalini. Forta Kundalini doarme la baza maduvei spinarii, ea este mama care a creat universul, "cea mai puternica dintre forte" cum o numea Hermes Trismegistul. O data trezita, ea se poate dirija în sus, sau în jos. Daca ea se dirijeaza în sus, fiinta va beneficia de o mare dezvoltare spirituala, dar daca ea se dirijeaza în jos, aceasta poate sa antreneze rezultate foarte suparatoare. Acel care, fara a fi pur si stapân pe el, trezeste forta Kundalini, devine prada unei pasiuni sexuale dezlantuite, care-l antreneaza cu o viteza vertiginoasa spre abis, si unei ambitii nemasurate care îl face sa se opuna lumii întregi. De aceea este de sfatuit discipolii sa nu fie tentati sa trezeasca forta Kundalini înainte de a fi lucrat asupra puritatii si smereniei. Pentru ca aceasta forta, cea mai puternica dintre toate, poate la fel de bine sa distruga decât sa creeze. În realitate, Kundalini poate fi trezita la mai multe nivele: putem sa o trezim de sapte ori pentru ca ea doarme sapte somnuri, ea e ascunsa sub sapte învelisuri ale materiei. Într-un anume fel, e usor sa trezesti Kundalini, dar unde si cum sa o dirijezi e mult mai dificil si e chiar esentialul. Directia pe care o va lua Kundalini nu depinde de vointa omului, ci de calitatile si virtutile sale. Când sarpele Kundalini se trezeste, el se îndreapta spre partea care îi ofera hrana. Daca partea inferioara îi ofera aceasta hrana, acolo se îndreapta, si totul e pierdut, e prapastia, adevarata prapastie.
În timp ce daca sarpele e atras de partea superioara, el se îndreapta în sus. Urcarea fortei Kundalini se face prin canalul Sushuma situat în interiorul maduvei spinarii. De o parte si de alta a canalului Sushuma, cele doua canale Ida (polarizat negativ si legat la Luna) si Pingala (polarizat pozitiv si legat de Soare) se ridica într-o miscare de spirale întretaiate.
Curentul Ida ajunge la nara stânga si curentul Pingala la nara dreapta.
De aceea, exercitiile de respiratie sunt considerate ca cele mai eficiente pentru a provoca trezirea fortei Kundalini. Pentru ca, astupând nara dreapta, aspirati aer prin nara stânga, produceti astfel un curent care trece prin canalul Ida. Acest curent traverseaza si centrul unde doarme Kundalini, centrul Muladhara, si produce vibratii usoare care tind sa o trezeasca un pic. Astupând nara stânga, aspirati aer prin nara dreapta, curentul va trece prin canalul Pingala, si el, de asemenea, va da câteva impulsuri fortei Kundalini. Si asa mai departe...
Dar nu trebuie prelungite aceste exercitii.Când eram în India, am auzit vorbindu-se de tot felul de metode pe care le foloseau yoghinii pentru trezirea Kundalini. Unele erau incredibile, pâna la introducerea unui fir de argint într-un loc pe care nu am sa-l numesc. Unii faceau toate nebuniile pentru trezirea acestei forte! Cel mai bun sfat de dat Occidentalilor este de a nu fi tentati sa trezeasca Kundalini, ci de a trai o viata pura, în acord cu legile divine. Ea se va trezi atunci când va veni momentul. Orice alt fel de a proceda e riscant, pentru ca aceasta forta e asemenea unui foc, care poate face ravagii distrugând unele organe ale corpului. Când totul se desfasoara natural, fara socuri, omul se trezeste în armonie la constiinta lumii divine. Multi cred ca pentru a gasi spiritualitatea adevarata trebuie sa mearga în India, dar trebuie de asemenea sa stie ca învatamântul Fraternitatii Albe Universale, care e adevaratul învatamânt a lui Cristos, ne aduce o yoga moderna, adaptata Occidentalilor. Înteleptii Indiei spun ca înainte de trezirea sarpelui Kundalini yoghinul trebuie sa-si elibereze canalul central, Sushuma. Printr-o viata pura, prin exercitii potrivite, el curata acest canal. Aceasta curatire e necesara pentru ca, odata cu trezirea sarpelui Kundalini, el începe sa activeze întreaga viata psihica a omului; este un foc asa de intens, care arde tot. De aceea drumul sau trebuie sa fie eliberat de toate impuritatile si obstacolele, pentru ca el sa poata trece rapid, fara stricaciuni pentru om si sa atinga centrul coronal, chakra Sahasrara.
Si ce spune Iisus în Evanghelii? "Straduiti-va sa intrati prin poarta strâmta", sau "Mai repede trece o camila prin urechile acului decât un bogat prin poarta Împaratiei Cerurilor". Aceste doua fraze au o semnificatie foarte profunda: ele arata ca într-adevar canalul central e asa de îngust, încât forta care aduce iluminarea nu poate sa treaca daca fiinta nu e pura. Daca aveti prea multe lucruri în buzunare, nu puteti baga mâinile, trebuie sa va debarasati de toate acestea. Yoghinii Indiei si evanghelistii spun aceleasi adevaruri.
De unde vine obiceiul de a reprezenta îngerii cu aripi? Ajunge sa vedem o pictura sau o sculptura care prezinta o fiinta înaripata pentru a sti ca este un înger. De ce aceste aripi? Care e sensul lor? Îngerii au cu adevarat aripi? Nu, dar acest fel de a-i reprezenta provine dintr-o stiinta foarte veche privind fiinta umana si centrii sai subtili. Marii Initiati ai trecutului stiau ca pe spate, la nivelul umerilor, fiinta umana poseda doi centri foarte puternici. Acesti centri situati în corpurile eteric si astral sunt capabili sa produca turbioane care permit celui care a stiut sa-i dezvolte a se deplasa în spatiu. În traditia greaca, zeul Hermes e reprezentat cu aripi, dar la calcâie, pentru ca si calcâiul poseda un centru foarte important care e de asemenea în legatura cu puterea de a se deplasa în spatiu. În realitate, acesti centri subtili sunt într-un mare numar în corpul nostru. De exemplu, în timp ce contemplati rasaritul soarelui, absorbiti lumina sa printr-un centru care e situat deasupra splinei. Soarele ne trimite energia sa care soseste la noi sub forma de mici sfere luminoase. Acest centru absoarbe deci lumina solara si o împarte în sapte culori ca cele ale prismei. Apoi trimite aceste sapte raze în organism, repartizându-le astfel:

- rosul si oranjul spre organele sexuale;
- galbenul spre inima si plamâni,
- verdele spre stomac, ficat, intestine, rinichi;
- albastrul spre gât si nas;
- violetul spre cap

Rosul poate reîmprospata si sistemul nervos. Unei persoane obosite îi lipseste rosul si ea poate sa-si amelioreze starea concentrându-se pe aceasta culoare. Functia fiziologica a splinei este, o stiti, de a forma globulele rosii ale sângelui. Nu e de mirare, deci, ca centrul eteric al vitalitatii e plasat chiar deasupra ei.
Pentru a capta particolele de vitalitate care vin de la soare, trebuie ca dimineata sa va gânditi la acest centru pentru a-l activa, a-l face mai receptiv, si a absorbi astfel mai bine lumina soarelui pentru a ameliora sanatatea si vigoarea voastra. Prin observatie, disectie, cu ajutorul aparatelor din ce în ce mai perfectionate, anatomistii care studiaza de secole corpul uman au ajuns la o cunoastere foarte detaliata a structurii sale fizice; dar sunt departe de a gasi ceea ce au gasit Initiatii, care gratie clarviziunii lor si experientei lor spirituale au descoperit anatomia subtila a omului. Si una din descoperirile cele mai impresionante este cea pe care au facut-o Initiatii Indiei privind sistemul celor sapte chakre. De mai multe milenii, ei învata ca deasupra corpului fizic, în corpurile eteric si astral, omul poseda centrii subtili situati pe axa coloanei vertebrale. Ei îi numesc acestri centri Chakre (în sanscrita înseamna "roata") sau lotusi. De jos în sus acestia sunt:
- la baza coloanei vertebrale: Muladhara, lotusul cu patru petale.
- deasupra organelor genitale: Svadhishana, lotusul cu sase petale
- în regiunea buricului si al plexului solar: Manipura, lotusul cu zece petale
- în regiunea inimii: Anahata, lotusul cu doisprezece petale
- în partea din fata gâtului: Vishuda, lotusul cu saisprezece petale
- între cele doua sprâncene: Ajna, cu doua petale mari, divizate în 48 de petale fiecare: în total 96 petale- - în crestetul capului: Sahasrara, lotusul cu o mie de petale.În realitate el are 960 petale, iar în mijloc are o corola de 12 petale, în total are 972 petale.
Cele 12 petale din mijloc sunt galben aurii, cele 960 sunt violete, iar cele doua corole se învârt în sens invers. Nu se pot gasi urme ale acestor centri spirituali în corpul fizic, pentru ca ei sunt situati în corpul eteric. Organele corpului nostru sunt subordonate influentei lor.
Acesti centri subtili sunt inactivi la aproape toti oamenii. Pentru a-i stimula, un yoghin trebuie sa-si trezeasca forta Kundalini care doarme la baza coloanei vertebrale, si sa o faca sa urce strabatând chakrele unde ea declanseaza si elibereaza puterile pe care le contin. Forta Kundalini e reprezentata ca un sarpe înfasurat de trei ori în jurul sau în interiorul unei figuri triunghiulare, în centrul ceakrei Muladhara. Când se trezeste, e ca o flama, un foc care începe sa urce în spirala în lungul coloanei vertebrale, si în urcare ea întâlneste si stimuleaza celelalte chakre. Cu limba sa, spune traditia, sarpele Kundalini actioneaza asupra fiecarei chakre pentru a suda si a lega diferite elemente care îi permit sa se învârta. O chakra e un sistem foarte delicat cu un angrenaj de o extrema finete si numai sarpele Kundalini poate regla aceste roti si a le pune în functiune. În momentul când chakra începe sa se roteasca, se manifesta facultatile si puterile care sunt legate de ea.

Chakrele se deosebesc unele de altele prin culoarea lor, numarul de petale, adica numarul si intensitatea vibratilor lor, divinitatile care locuiesc în ele, si mai ales prin virtutile si puterile pe care trezirea lor le confera omului:

- Muladhara îi da energie vitala;
- Svadhishana îi da forta creatoare;
- Manipura îi da constiinta colectiva;
- Anahata îi da iubirea universala;
- Vishuda îi da întelepciune;
- Ajna îi da clarviziune;
- Sahasrara îi da atotputernicia si libertatea.

Se spune ca o divinitate sau Shakti locuieste în fiecare chakra. Numele lor, începând de jos, sunt: Dakini Shakti, Rakini Shakti, Lakini Shakti, Kakini Shakti, Shakini Shakti si Hakini Shakti. Ajunsa la sfârsitul calatoriei sale, forta Kundalini atinge Shiva, principiul masculin. Reunirea celor doua principii masculin si feminin, capul si coada sarpelui, se face într-o lumina orbitoare. Din acel moment, yoghinul, ajuns pe culme, e liber de orice constrângere. Hindusii dau chakrelor o reprezentare foarte detaliata. Ar dura prea mult sa ne oprim asupra fiecareia, si ma voi opri numai asupra Chakrei inimii: Anahata E foarte important pentru dezvoltarea voastra spirituala sa purtati în inima imaginea acestei chakre, care este centrul iubirii universale, pentru ca acesta reprezinta aceasta dragoste dezinteresata, atât de vasta, care trezeste în voi inteligenta adevarata, intuitia.

Cât despre cele trei chakre ale capului, Initiatul le dezvolta în ultima faza a evolutiei sale, când totul în el este gata, si toata fiinta sa e dezvoltata armonios. Daca vreti o imagine pentru a întelege mai bine aceste trei chakre, putem spune ca ele seamna cu acele aparate pe care le utilizeaza submarinele: un periscop, un ochi care vede deasupra apei; un radar, care informeaza despre prezenta altor vapoare din jur; si un radio, gratie caruia se pot capta si emite mesaje, apeluri ... Ei bine, fiinta umana e dotata cu aceleasi aparate, cu aceleasi antene. Cele trei chakre ale capului sunt trei antene pe care plexul solar le poate utiliza ca si un submarin aflat sub apa.

"Dar, veti spune, de ce aceste antene sunt plasate pe cap?
De ce plexul solar nu e dotat el însusi cu ochi si urechi?"
El le are, dar pentru evolutia fiintei umane, Inteligenta cosmica a amplasat altele în creierul sau.

Acum, va pot da un exercitiu foarte simplu pentru a dezvolta chakra gâtului, Vishuda. Puteti, din când în când, sa va planificati ca în timpul meditatiei sa nu faceti altceva decât sa ascultati numai, fara sa gânditi si sa încercati sa auziti vocea întelepciunii, vocea spiritelor luminoase. Evident, primele zile, saptamâni, nu veti auzi poate nimic; dar daca perseverati în acest exercitiu, veti auzi vocea interioara, dulcea voce a lui Dumnezeu. O numim uneori vocea linistii, atât e de fina si de subtila, dar în ziua când veti reusi sa o auziti, toata fiinta voastra se va cutremura nu sunt cuvinte pentru a exprima ceea ce este aceasta voce.

Pentru a dezvolta Ajna chakra, va imaginati ca vedeti cu ochii interiori pamântul, cerul, spatiul, cu creaturile nenumarate care îl locuiesc, toate lumile vizibile si invizibile. Le priviti asa, foarte simplu, cu multa dragoste, si deja sunteti pe cale sa treziti vederea voastra spirituala.
Pentru chakra crestetului capului, este de asemenea un exercitiu de facut, dar ar putea fi periculos pentru unii si o sa va vorbesc alta data despre el. În timp ce primele doua sunt inofensive: faceti-le, puteti sa le practicati fara nici un pericol. Nimic rau nu vi se va întâmpla daca cautati sa auziti vocea divina.
Faceti ca si cum ati asculta cu amândoua urechile; dar în realitate, se trezeste o a treia ureche. Si e la fel daca încercati sa contemplati minunile lumii invizibile, un al treilea ochi se va deschide. Astfel, în fiecare zi, câte putin, veti parcurge un drum extraordinar care, daca stiti sa perseverati, va va conduce la iluminare. In geneza se spune ca Adam si Eva traiau în gradina Edenului, unde, printre toate soiurile de arbori, cresteau Arborele Vietii si Arborele Cunoasterii Binelui si Raului. Dumnezeu le-a interzis sa manânce din fructele Arborelui Cunoasterii Binelui si Raului. Dar iata ca sarpele a reusit sa o convinga pe Eva, care l-a convins pe Adam sa manânce din fructul interzis... Si cunoasteti continuarea.

Ei bine, acest Arbore al Cunoasterii Binelui si Raului nu e altul decât sistemul cheakrelor în lungul coloanei vertebrale, si sarpele care era la baza arborelui, înfasurat în jurul lui însusi, este forta Kundalini. Sarpele i-a vorbit Evei, spunându-i: "Daca vei mânca din fructele acestui arbore (adica daca trezesti chakrele), vei deveni ca si Dumnezeu, vei avea omniscienta, clarviziune, puterea întreaga."Evident, Eva a fost tentata si Adam la fel. Ei da, dar era prematur, ei nu erau pregatiti sa suporte puterea acestor forte puse în actiune. Ei ar fi trebuit sa continue sa manânce fructele Arborelui Vietii, adica de a absorbi energia plexului solar, care e în legatura cu cosmosul întreg. Pentru ca, gratie acestei energii, nu ar fi cunoscut nici oboseala, nici suferinta, nici moartea.

Da, Arborele Vietii e plexul solar, în timp ce celalalt arbore, Arborele Cunoasterii Binelui si Raului, este coloana vertebrala.

Adam si Eva au fost prea grabiti sa-i manânce fructele, ar fi trebuit sa astepte pâna când Dumnezeu le-ar fi spus sa o faca, sa vina momentul. Acum, acelasi lucru se petrece cu oamenii. Cei care stiu sa se hraneasca cu plexul solar, care e legat de soare, ajung din nou sa manânce fructele Arborelui Vietii: ei absorb prana, elixirul vietii vesnice. În timp ce aceia care vor sa manânce prematur fructele celuilalt arbore înainte de a se fi întarit suficient, se expun celor mai mari pericole. Ei încearca sa trezeasca forta Kundalini, ei vorbesc cu sarpele, iar acesta îi împinge spre moarte. Da, moartea spirituala.Trezirea chakrelor facuta de forta Kundalini trebuie sa se faca cu multa precautie. V-am dat câteva metode simple pentru a lucra asupra chakrelor Vishuda si Ajna, si pot acum sa adaug o alta care e valabila pentru toate chakrele: cântecul.
Cântatul produce unde care fac sa vibreze centrii subtili ai omului. Evident, nu e vorba a cânta orice si oricum. Numai vibratiile produse prin cântece profunde, mistice, pe care le executati cu constiinta fortei spirituale care o reprezinta, pot începe trezirea acestor centri adormiti. Cântatul e un act sacru, daca le cântati constienti, unele cântece vor trezi în coloana voastra vertebrala o forta vie; aceasta forta care se ridica soseste pâna la cap, pentru a iesi prin centrul superior. Daca în timpul cântatului, simtiti un frison care va parcurge din picioare pâna în cap, în lumina si puritate, aceasta arata cum corpul vostru vibreaza o clipa în armonie cu universul. Dar aceasta e o binecuvântare pe care poate nu o cunoasteti, înca, sau pe care n-ati experimentat-o decât fugitiv.
Când veti cunoaste cu adevarat aceasta senzatie în plenitudinea sa, veti întelege bogatia si puterea cântatului pentru dezvoltarea vietii spirituale.

Exista un obicei milenar de a arde esente sau alte substante parfumate în temple si biserici. Fumul, care se ridica în spirale, e un simbol al urcarii fortei Kundalini prin chakre. Cadelnita cu jaraticul reprezinta chakra Mulhadhara, si fumul reprezinta sarpele de foc, Kundalini Acest simbol al cadelnitei arata ca trebuie sa aruncam anumite materii în camin, si sa alimentam, pentru ca forta sa se poata ridica. Mentinând traditia de a arde esente în biserici, crestinismul a conservat ritualuri care i-au fost transmise dintr-un trecut îndepartat, chiar daca sensul lor s-a pierdut. Daca aruncam o privire asupra altor traditii spirituale, vom gasi aceasta stiinta Kundalini sub o alta forma. În traditia greaca, de exemplu, ea apare sub forma caduceului lui Hermes cu cei doi serpi împletiti în jurul baghetei centrale. Cei doi serpi sunt Ida si Pingala, cei doi curenti care înconjoara canalul Sushuma si pe care yoghinii îi activeaza prin respiratie pentru a trezi forta Kundalini. În traditia Kabbalistica, regasim aceeasi stiinta în Arborele Sefirotic cu cei doi stâlpi ai rigorii (pozitiv) si clementei (negativ) situati de o parte si de alta unui stâlp central sau al echilibrului. Doi curenti coborând din sefirotul Kether trec prin Hokmak si Binah, se încruciseaza în Daath, trec prin Netzach si Hod si se încruciseaza în fine în Iesod care, simbolic, reprezinta organele genitale.

Daca mergeti în Tibet, veti vedea ca arhitectii tibetani au ascuns aceasta stiinta, Kundalini si chakrele, în felul de a construi edificii sacre pe care le numesc "stupas". Peste tot, la intrarea sanctuarurilor, manastirilor, pe marginile drumurilor, vedem aceste constructii care au toate aceeasi structura: o baza în forma de cub, apoi o parte rotunda, sferica, apoi o parte conica, triunghiulara, deasupra careia se gaseste un element în arc de cerc ca o semiluna, iar pe el un ornament în forma de flama pe care poate fi comparat cu un deget ridicat, sau litera Iod a alfabetului ebraic. Toata stiinta omului si universului este ascunsa în structura acestor edificii.
Întradevar, cele cinci forme geometrice corespund, dupa traditia tibetana, celor cinci elemente:

- cubul - pamântului,
- sfera - apei,
- conul - focului,
- semicercul - aerului
- flama - eterului.

Cele cinci forme si cele cinci elemente corespund în om celor cinci chakre, pentru ca tibetanii au redus de doua ori doua chakre la una singura. Astfel, cubul reprezinta Muladhara si Svadhisthana reunite, pentru ca sunt ambele legate pamântului, materiei cele mai condensate. Deasupra se afla chakra ombilicala Manipura, reprezentata de cerc; apoi Anahata, chakra inimii, reprezentata de triunghiMai sus, chakra gâtului, Vishuda, e figurata de luna, si ultimele doua chakre Ajna si Sahasrara sunt reunite de asemenea într-o singura figura, cea a flamei.

Fiecare din cei cinci centri este sediul unui Dhyani-Buda sau Buda de meditatie. Acestia sunt, începând din centrul inferior: Amoghasiddhi, Ratnasambhava, Akshobhia, Amoghasiddhi si Vairocana. Cele cinci Dhyani-Buda au fiecare calitatile, virtutile proprii. Se mai numesc si Buda ai celor cinci întelepciuni, pentru ca fiecare virtute e considerata ca o întelepciune. Cele cinci Dhyani-buda sunt venerate în Tibet, dar deasupra tuturor e venerat Buda Avalokiteshvar. Dupa legenda, el e fiul lui Buda Amithabha, si a fost primul care a pronuntat pentru prima oara silabele sacre: OM MANI PADME HUM. Legenda povesteste, de asemenea, ca într-o zi, pe când privea lumea oamenilor, în fata suferintelor si mizeriei lor, a simtit pentru ei o asa compasiune, încât capul sau s-a facut tandari. Tatal sau, Buda Amithabha, i-a dat atunci zece capete plus al sau propriu, în timp ce din corpul lui Avalokiteshvar ieseau mii de brate. Astfel, el e reprezentat cu unsprezece capete si mii de brate venind în ajutorul oamenilor. Iata, în rezumat, cum tibetanii, care au primit aceeasi învatatura despre chakre ca si hindusii, au exprimat toata aceasta stiinta în structura edificilor lor sacre care reflecta structura fiintei umane si cea a universului.

Trebuie sa pastram o parte din noi însine treaza, seara, înainte de a adormi, trebuie sa va gânditi sa lasati pe cineva sa vegheze asupra voastra în timpul somnului.Iisus a spus: "Vegheati si rugati-va."Multi au crezut ca e vorba de a veghea numai în planul fizic, atunci, cei saraci, ca sa poata aplica acest percept pe care nu l-au înteles bine, se trezeau în plina noapte, se extenuau, luptând împotriva somnului, si sfârseau stricând ritmurile naturale ale corpului lor. Nu, în alt plan trebuie sa fiti treji; în timpul noptii trebuie sa dormiti, pentru a lasa celulele corpului sa se odihneasca, dar, în acelasi timp, trebuie sa vegheati în plan spiritual, adica sa va asociati cu cel ce vegheaza tot timpul, cu cel care nu doarme niciodata.

Absolut imobil si impasibil, exista în voi un Veghetor etern care vede tot, înregistreaza tot. Locuinta sa este între cele doua sprâncene, în chakra Ajna. De ce spun impasibil? Pentru ca, orice vi s-ar întâmpla, el nu face nimic pentru a va salva. Daca sunteti obinuiti sa observati viata voastra interioara, veti simti ca în cele mai rele momente, cineva dinauntrul vostru observa totul, înregistreaza implacabil ceea ce se petrece, dar nu face nimic pentru a va ajuta; nu e rolul sau, si chiar si suferintele voastre îl fac sa surâda. E inutil sa-l rugati; el priveste, observa, înregistreaza... si surâde. Pentru a putea deveni vigilent, lucid, trebuie sa va concentrati din când în când asupra centrului Ajna dintre sprâncene, sa va identificati cu acest Veghetor etern. Atunci, chiar si în somn, ramâneti treji: corpul vostru va dormi, dar spiritul vostru vigilent, treaz, va calatori, va întâlni alte fiinte si va studia minunatiile universului.

Putem compara chakra Ajna cu un ochi, cu o bula de cristal, cu o oglinda magica. Ea are o virtute pasiva, feminina: pe aceasta oglinda se reflecta toate evenimentele universului. Gratie ei, puteti vedea totul, dar nu puteti actiona cum vreti, nu vi se da posibilitatea. Ea va da viziunea, primiti imagini, dar nu puteti schimba cursul evenimentelor sau fortelor. Pentru aceasta, trebuie sa ajungeti la ultima chakra, Sahasrara, care este emisiva, dinamica, masculina, si care va da puterea de a actiona. Când forta Kundalini atinge chakra Ajna, Initiatul are viziunea clara asupra lucrurilor, dar nu e atotputernic: ramâne înca vulnerabil, expus fortelor contrare, pendulând între bine si rau.Iata de ce ea trebuie sa mearga pâna sus la Sahasrara.

Când intram în templele hinduse, gasim aproape peste tot simbolul lingamului. Lingamul nu e altceva decât o piatra orizontala pe care se ridica o piatra verticala. Piatra orizontala reprezinta principiul feminin, în timp ce piatra ridicata vertical reprezinta principiul masculin.Toti adeptii, barbati, femei, baieti, fete se roaga si se înclina cu veneratie în fata acestui simbol pe care îl orneaza cu ghirlande de flori, pentru ca e reprezentarea generarii, a fertilitati oamenilor si a zeilor. Lingamul e un simbol de o mare profunzime. El arata ca principiile masculin si feminin nu trebuie sa fie separate ci unite. Ori, la oameni, ele sunt separate. Barbatii, femeile nu stiu sa gaseasca celalalt principiu în ei însisi, de aceea îl cauta în exterior si se framânta pentru ca nu îl gasesc, sau daca îl gasesc, nu le aduce plenitudinea. Barbatii si femeile nu pot gasi plenitudinea cautând în exterior, ci unind cele doua principii în ei însisi, fiind femeie si barbat în acelasi timp. În acel moment, ei nu mai au nevoie de a se uni exterior cu o fiinta complementara, sunt completi: ei au întelepciunea, forta, puterea barbatului si au tandretea, delicatetea, puritatea, sensibilitatea femeii; sunt ei însisi simbolul lingamului, nu le lipseste nimic, totul li se supune, pentru ca stiu sa fie în acelasi timp emisivi si receptivi.
Regasim aceasta polaritate, masculin si feminin, în chakrele Ajna si Sahasrara. Piatra orizontala, principiul feminin, este chakra Ajna, chakra care receptioneaza, capteaza, care reflecta. Iar cealalta, piatra verticala, e principiul masculin, e chakra activa, dinamica, cea care creeaza, proiecteaza: Sahasrara.
Si când Initiatul ajunge sa uneasca Ajna si Sahasrara, devine perfect, atotputernic, e ca si Shiva, poseda lingamul viu.