Lumina Neapropiata (Ioan Alexandru)

Singuratate si Monada

Singurãtatea, din fericire, sau mai curând din nefericire, tot omul stie ce inseamnã. Monada însã este o notiune mai complexã si mai greu de definit.

 Termenul “monadã” vine din grecescul “monas” care înseamnã unitate. Leibnitz, pãrintele Monadologiei sau “Teoriei monadelor” (text redactat în 1714), este filozoful-matematician extrem de putin permeabil la principiile materialiste ale lui Descartes, fiind mai curând atasat fizicii moderne a lui Huygens, care atribuie corpurilor, în afara formei si extinderii spatiale, si forte interne, de coeziune, care le asigurã stabilitatea si autonomia. De la “forte” la Fortã nu este decât un gând îndreptat cãtre cer si Leibnitz l-a gândit !

 Atunci când spune cã “monada este unitatea fiintei”, aceastã “unitate” o putem interpreta în dubla sa acceptiune: aceea de unitate de mãsurã a profunzimii fiintei, dar si de fortã de coeziune a principiilor vitale cu care ne nastem. Conform definitiei, o monadã este “o fortã ireductibilã”, care cuprinde deopotrivã planul, sursa care a creat planul si rezultatul lui, adicã încreatul. Monada este unirea materiei vizibile cu materia invizibilã sau “subtilã”. Monada este unul în toate si toate în unul. Mitr. Hierotheos Vlachos[1], pãsind pe urmele lui Leibnitz, vede MONADA în Dumnezeu, care este “unul si întreit”:

“Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Dumnezeu este împărţit, dar neâmpărţibil... El este unit în chip împărţibil". Şi apoi încheie spunând: „Din această pricină, atât împărţirea, cât şi unirea sunt un paradox".

Sfântul Thalassie scrie acelaşi lucru: „Monada mişcându-se către triadă rămâne monadă; iar triada adusă din nou la monadă rămâne triadă; ceea ce este un paradox".

 Monada este omul ca parte a divinitãtii, omul-carne si omul-spirit în continuã unire si transformare, de-a lungul anevoiosului proces al autocunoasterii, lumen naturae, care trece prin introspectie, prin coborârea în adâncuri tulburi, în acea “vale a plângerii”. “Doar în lacrimi poti sã-ti regãsesti faţa” – spune Cioran, dându-i suferintei un sens, iar acest sens este spre cunoasterea de sine. Nu mã plâng, Doamne, dar plâng... Acest lucru se face departe de lume, dacã urmãrim atingerea esentei si nu a fatadei. Introspectia are nevoie de singuratate, iar singuratatea, odatã ce i-am strigat numele, poate fi îmblânzitã în folosul nostru. In acest sens, Cioran a fost un îmblânzitor de singurãtate, cãci ce altceva sugereazã fraza “Singurãtatea nu te învatã sã fii singur, ci singurul”?

Filozoful, poetul cautã uneori singurãtatea, fugind de lume, dar fuga vine abia dupã ce a experimentat-o, dupã ce a gustat din amãrãciunea acelei singurãtãti. Omul, pentru concluzii vitale, are nevoie de tãcere, fiindcã atunci când el îsi scrie pe suflet, îsi scrie sufletul. Iar atunci când îsi scrie sufletul, încearcã sã se acordeze cu unda divinã, cu Logosul. Acel om care va reusi, va fi cu adevãrat “trezit”, va fi cu adevarat un “initiat”. Numeascã-l cine-o vrea, cum o vrea (din invidie, din rãutate sau din porunca altuia): schizofren, autist, nebun, besmetic, omul trezit îsi poate contempla monada si poate descoperi rostul ei. Din oaie de turmã devine, fãrã voia lui si chiar fãrã stirea lui, pãstor.

 Un asemenea pãstor de suflete a fost, este si va fi de-a pururi Eminescu. Este destinul marilor oameni - filozofi, poeti, artisti în general, - acei “iluminati” pe care i-a dat lumea în tumultoasa ei existentã, ca pentru a-i sublinia legitimitatea. Acesti “iluminati”, sau “alchimisti” care populeazã Shambala, sunt cei ce vãd fãrã a fi prezenti, sunt cei ce aud rezultanta vocilor interioare ale celorlalti, le înteleg si le rãspund, fiecare în limbajul care îi este propriu, - poezie, prozã, muzicã, filozofie, arte plastice s.a.m.d.. Ei sunt expresia monadei ca om în interactia lui cu divinitatea din lãuntru si cu lumea din afarã, ca om liber dar si legat constient de ea. Retragerea temporarã si aparentã din lume, este o necesitate pentru ei. “Intr-un cuptor deschis pâinea nu se coace”, spunea Coelho. Acele exercitii de singurãtate, necesare, cãci artistul experimenteazã singurãtatea pentru ca apoi sã o transforme în sursã de inspiratie, acele exercitii deci, odatã sfârsite, uneori se pot eterniza. Dar nu din cauza obisnuintei de a pãstra dinstanta, ci dintr-un fenomen de nerezonantã cu cei din jur, rãmasi în urmã, ca evolutie spiritualã. Ion Deaconescu, sesizând cu subtilitate acest aspect al însingurãrii nedorite, spune: “O, oameni, nu deschideti portile, cã s-ar putea sã nu intre nimeni”.

 Monada nu are o formã ci toate formele. Monadele sunt deopotrivã singularitate si pluralitate în unitate, în sensul complementaritãtii acelor “diferentiale divine” cum le numea Blaga. Monada este acea linie subtilã, invizibilã si imobilã, dar vie, în continua sa lucrare de transformare a omului. Aceastã transformare se face, dupã Leibnitz, nu din cauze externe, ci prin lucrarea “principiului intern” asupra simtului de perceptie a lumii înconjurãtoare si a celei nevãzute. Ea atinge, tangential, deopotrivã pe om si pe Dumnezeul din el, atât cât încape El în om. De aici toatã suita diversificãrii în naturã si a ierarhizãrii monadelor. Nici o monadã nu seamãnã cu alta, dar toate împreunã refac întregul. Monadã sau suflet, tot una. Monada ar fi scara cu mai multe trepte, sau cu mai putine, pe care o avem de urcat de-a lungul unei vieti terestre. Cu fiecare treaptã mai sus, avem o altã perspectivã, iar mintea si sufletul se îmbogãtesc întru sporirea constiintei. Pentru om, nu materialul din care este confectionatã scara este important, ci numãrul de trepte de urcat.

 Monada este ATMANUL indian, cel ce este “mai mic decât mic si mai mare decât mare”, dar este si CABIR-ul grec, acel zeu pitic si urias totodatã. Este atomul, este punctul si infinitul din el si din afara lui, este microcosmos si macrocosmos, unul si acelasi lucru, privit în oglinda timpului.

 Si acum, de la monadã la monadã, haideti sã ne privim mâinile. Ce vedem ? Omul are 5 degete la o mânã, atâtea cât sã numere perioadele de evolutie a pãmântului, a vietii si a materiei din univers. Iatã monada! Ce ar fi mâna fãrã cele 5 degete si ce ar fi cele 5 degete fãrã legãtura lor cu palma? Ce ar fi palma fãrã trup si trupul fãrã creier? Ce este omul fãrã Dumnezeul din el? Este antimonada, este trupul condus de un creier atrofiat, este un “zombi”, acel trup “mort" care poartã douã brate ce se terminã cu doi pumni, gata sã loveascã. Iatã si rostul vietii noastre terestre: triumful monadei asupra antimonadei.

 Omul, ca monadã si totodatã parte din Monadã, oscileazã între omul ca “zeu cãzut, care-si aminteste de ceruri”, al lui Lamartine, si cerul lui Cioran, ca “singura limitã pentru delirul inimii”.

 Antonia Iliescu

23 iunie 2006

 http://www.antonia-dinsuflet.be/eseuri.htm#Singurãtate_

Rumi, in cateva poezii, rezuma 'Cu adevarat, in El ne vom intoarce'

Modelul divin (Baird Spalding)

Modelul divin
Fragmente

Divinitatea inseamna ca Dumnezeu ezste prezent in toate lucrurile si sub toate infatisarile. Christos este capacitatea de a fi constient de aceasta divinitate interioara a sinelui. Putem deci sa vedem pe Christos pe toate figurile si sub toate formele si infatisarile. A fost de altfel una din primele afirmatii facute de Iisus. Am intilnit acest adevar pe intreg parcursul lucrarilor noastre de cercetare. “Il vad pe Christos pe fiecare chip si in fiecare forma. Cand se naste copil, se naste Christos.”
Acesta este Christos cel biruitor, cel care invinge totul, stapanul absolut. Cum ati rostit aceste vorbe, oamenii incep sa caute un Stapan. Or, cautand un stapan in afara, uitati de stapanul din interior. Omenirea a savarsit cea mai grava eroare cautandu-l pe Dumnezeu in afara sau incercand sa-l zareasca. De ce? Pentru ca, in fapt, cautati in afara ceea ce se afla inlauntrul vostru.
Cand afirmati ca sunteti ceva sau cineva, sunteti cu siguranta aceea ori de cate ori o spuneti. Daca rostiti cuvantul Dumnezeu doar osinguta data ramanand neinfricati in fata acestui atotputernic, trupul nu se va mai intoarce la frecventa vibratorie avuta inaintea rostirii numelui lui Dumnezeu.
De altfel, putem demonstra ca numele Dumnezeu are atata inraurire intr-o carte, incat aceasta sporeste in faima doar datorita simplei prezente a cuvantului acestuia in filele ei. Cunoatem trei oameni care pot rosti cuvantul cu frecventa de 186 de miliarde vibratii pe secunda. Le-am cerut sa se duca la paralela 180, cea mai indepartata de Greenwich. Apoi, la o ora prestabilita, am pregatit instrumentele de inregistrare a vibratiilor emise de ei. Imediat ce ne-au parvenit, indicatorul aparatului a urcat la cota corespunzatoare. Dupa aceea, am luat o veche Biblie aflata la Muzeul de Istorie Naturala din Londra si am pus-o sub controlul aparatului. Apoi am retras-o, inlocuind-o cu o alta carte ce nu continea numele lui Dumnezeu, acul revenind mreu la punctul corespunzator. Am luat apoi alta carte, in care numele lui Dumnezeu este pomenit doar de trei ori , indicatorul reactionand numaidecat. Doar un singur cuvant DUMNEZEU era cel ce provoca reactia frecventelor.
Atunci cand cele trei persoane au rostit cuvantul Dumnezeu cu 186 de miliarde de vibratii/secunda, traseul receptiv s-a intins pe zece metri de film. Cand l-au inlocuit cu Jehova, traseul s-a intins doar pe 12 metri de film – pe acelasi film. De ce oare? De indata ce rostiti cuvantul Dumnezeu cu intelegere, credinta si constiinta, provocati cea mai inalta vibratie cunoscuta pana azi.
Influenta aceasta vibratorie aduna substanta si, imediat ce v-ati exprimat gandurile, aceasta substanta va apartine. De fapt, pentru pastrarea ordinii universale, nu o puteti retine doar pentru dvs, caci ea aprtine tuturor, ca si toate celelalte bunuri ale tuturor. Dumneavoastra doar stabiliti aceasta influenta vibratorie, ea manifestandu-se aici si acum.

Cercetarile stiintifice de data recenta au permis descoperirea unei Forte Universale care se mai numeste si Energie Universala. Ea umple intreg universul ca si spatiul infinit. Astazi descoperim ca aceasta energie aparinand Principiului este cu mult mai mare decat cea abombei atomice. Ea strabate intreg spatiul in orice conditii precum si toate lucrurile, ea nu este monopolul unei singure persoane sau a unui grup de persoane. Ea este totul in tot si aprtine intregului univers, tuturor oamenilor. Actioneaza asupra tututror oamenilor fie ca ne dam seama sau nu. Faptul ca noi nu stim cu exactitate ce este, nu schimba nimic. Ea nu este ascunsa in carti sau in locuri intunecoase. Este omniprezenta, patrunzand in tote lucrurile. Este principiul si substanta care ne ingaduie sa traim, sa ne miscam, sa avem propria noastra viata.

Cand utilizam cuvantul Dumnezeu la adevarata lui semnificatie (nu are influenta decat daca o producem, o provocam), noi actionam asupra intregii substante, asupra intregului principiu, intregii legi si asupra ordinii. Atunci ceea ce exprimam sub forma potrivita ne si aprtine. Chiar si Iisus a zis: “Inainte chiar de a cere, eu va raspund, si cand vorbiti va aud” Reflectati putin la aceste vorbe! (Cand rostim cuvantul intr-o ordine precisa si intr-o forma precisa, ceea ce am exprimat ne aprtine, ne revine imediat. Nu exista nici timp, nici spatiu).
Astazi se stie cu exactitate ca perfectiunea nu a putut fi creata, deoarece ea a existat dintotdeauna si exista. Daca ne trece cumva prin minte sa cream noi perfectiunea prin modul nostru de exprimare, o luam pe alaturea de drum, deraiem, intrucat perfectiunea este vreata si se afla acolo, aici si acum. Prin urmare, folosind vorbele potrivite, gandurile potrivite si actiunile potrivite, orice cuvant se supune acestei mari influente vibratorii – la inceput gandul si apoi cuvantul ce-l exprima.
In Biblie se spune: “La inceput a fost Cuvantul si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul insusi era Dumnezeu”.
Invatand sa eliminam tot ce este negativ – gand, sentiment, cuvant si fapta – le retinem energia in propria noastra forma. De indata ce rostim o vorba negativa, noi risipim energia pura si perfecta a lui Dumnezeu. “Deci cu cat invatam sa ne disciplinam gandind, simtind, vorbind si actionand in mod constructiv si pozitiv, cu atat acumulam mai multa energie puternica spre a ne indeplini dorintele si a manifesta perfectiunea.
Toate vorbele lui Iisus se materialiazau pe loc, pe moment. In lumea Sa nu exista viitor, totul este acum. Limbajul primitiv nu continea cuvantul “viitor”, nici cuvantul “trecut”. Toti termenii acestui limbaj se refera la aici si acum. Si astazi se stie ca orice vorba rostita la modul pozitiv si constructiv este inmagazinata si nu-si pierde niciodata energia.
Afirmatia formala: ”EU SUNT DUMNEZEU” este un factor determinant pentru progresul umanitatii. Cu acest ideal, progresam.
Fiecare individ poate proba singur aceasta afirmatie. Omul ce-si poate exprima idealul si-l urmeaza consecvent, ajunge la realizare, cel mai adesea fara a avea habar de modul cum a ajuns la tinta.
Adoratia nu este o manifestare zadarnica. Ea este necesara spre a incita la un efort in vederea realizarii idealului. Acest ideal in intregime gandit, trebuie tradus intr-o forma.
Chiar gandul este cel care contureaza forma vizibila. Aceasta viziune se proiecteaza cu atata precizie, incat se formeaza din tot ce exista si se consolideaza in intregime. O imagine foarte precisa o precede.
Este foarte important sa urmaresti doar un singur obiect, nu mai multe in acelasi timp. Nu lasati gandurile sa rataceasca la intamplare si nici nu proiectati alta forma inainte ca precedenta sa se fi materializat. Dupa indeplinirea actului respectiv, uitati complet de el si dirijati gandurile spre alta actiune.
Iata cum intelegea Iisus problema: “Voi sunteti Dumnezeu si fii ai celui Prea Inalt” Asa gandea El despre fiinta umana. Mereu mai la inaltime, mereu mai nobila, totdeauna curata si plina de Lumina. Niciodata nimic din ce ar putea limita Viata de Lumina. Nicicand esecuri, nici un fel de indoiala; intotdeauna aceeasi unitate in intentia de dirijare a gandului. Aceasta viziune poate ridica omenirea deasupra oricarei temeri sau stari de imprastiere a gandului. Ea poate mentine constant omenirea la nivelul realizarilor superioare, pornind de la un nivel mijlociu de utilitate, la unul superior.

Veti descoperi ca trupul vostru este cel dintai si cel mai mare templu ce a fost zidit vreodata, ca este singurul templu in care salasuieste Dumnezeu. Apoi veti zari pe Christos biruitorul si pe Dumnezeu-omul in interiorul acestui templu. ACEASTA ESTE ADEVARATA VIATA CARE VA INTRTINE TRUPUL! Eliminati-l pe Dumnezeu, sau despartiti-l pe unul de altul si trupul va muri.
Oamenii au inaltat toate marile temple ce exista sau au existat pe Terra, dar niciodata n-au inaltat marele templu al trupului omenesc. Acesta din urma u e doar cel mai mare laborator construit vreodata, dar are si puterea de reproducere.
Omul si-a pangarit cat a putut acest templu trupesc, mergand pana la a-l culca in cea ce se numeste moarte. Cu toare acestea el se inalta triumfator.
Supus limitarilor, omul nu este in stare sa creeze un ochi omenesc; dar daca se leapada si indeparteaza toate limitarile, el este in stare sa creeze si sa restaureze un ochi sau o alta parte a trupului omenesc si chiar sa biruiasca moartea.


Cum a spus nemuritorul Buddha: “E cu mult mai de pret sa-i consacru cinci minute iubirii divine decat sa aduci mii de vase cu mancare si lucruri nefolositoare, caci exprimand iubirea ajuti fiecare suflet din Univers”
De buna seama, dragostea contopeste vorbele ce le rostim cu gandurile si sentimentele pe care le nutrim. Vorbele sunt lucruri. Lucrurile sunt vorbe. Va aflati acolo unde va sunt gandurile. Atunci cand ne obisnuim sa ne disciplinam si sa ne controlam gandurile si sentimentele, si sa folosim doar cuvite pozitive si constructive, exprimate cu iubire divinaa, corpul si spiritul raspund si corespund acestei stari de justete, folosirea si alegerea cuvintelor avand o importanta capitala; dar si sentimentul din care izvorasc este la fel de important, caci sentimentul este puterea care da viata cuvintelor. Asa se manifesta iubirea divina. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne plimbam spunand: “iubire, iubire, iubire” E de ajuns sa rostestoi o singura data cuvantul cu simtamantul respectiv, cu viziune, convingere si acceptare pentru ca legea sa raspunda numaidecat. “Inainte ca voi sa cereti, eu va raspund” spun scripturile. Urmati invataturile lui Buddha: “Folositi iubirea, concentrati-va asupra ei, rasfrageti-o asupra voastra, la pranz si seara.. Cand va asezati in fata mesei, ganditi-va la Iubire, resimtiti-o si hrana voastra va avea un alt gust”.
Printre perlele enuntate de Buddha, multe n-au fost niciodata tiparite. Poetul Tagore a citat multe din ele in scrierile lui. El stia sa le aplice si sa exprime Iubirea. El o cunostea. El era. El este.
Dragostea este de departe lucrul cel mai important. Este poarta aurita a Paradisului. Rugati-va sa o intelegeti, meditati zilnic la ea. Ea inlatura spaimele si este implinirea legii, triumfand asupra multor rele si pacate. Ea este nevazuta dar biruieste orice. Nu esista astazi nici o boala pe care o doza suficienta de iubire sa nu o poata lecui. Nici o valtoare nu se poate impotrivi iubirii. Nici un zid nu sta in calea iubirii. Orice pacat poate fi rascumparat prin iubire.