23 ian. 2013

2013: anul in care sufletul se uneste cu trupul (Lauren Cargo)




2013: anul in care sufletul se uneste cu trupul

De Lauren, pe 17 ianuarie 2013

La multi ani! Asadar, nu numai ca am reusit sa ajungem în 2013… un an (13) absolut sacru, influent, deosebit de creativ, alchimic si transformativ… dar si intr-o noua era (de aur) a lumii. Desi imi este greu sa inteleg ce inseamna asta pentu mine/voi/noi chiar acum, felicitarile sunt categoric potrivite. Celebrarile complete inca nu au inceput… mai avem de lucrat la integrarea corpurilor mai dense :(… dar daca sunteti foarte atenti, puteti simti ca petrecerea incepe în inima voastra.

Sunt foarte multe lucruri despre care as putea scrie, de la precedentul meu raport, care a fost, teoretic vorbind, acum o luna, dar care pare sa fi fost acum o viata… iar acest lucru este foarte adevarat, pentru multi. Acum traim, literalmente, o viata cu totul noua de la fuziunea sufletului, care s-a produs intre 12:12:12 si 21:12, (re)uniunea sacra din interiorul nostru, pe care am numit-o în trecut „punctul spiritual optim”, imbinarea fortelor divine masculine/feminine… în care spiritul se uneste cu materia, în care mintea se uneste cu inima, în care sufletul se uneste cu trupul, în care se produce Inaltarea.

Si acum?

Pleiadienii spun ca, desi acum avem acces continuu la aceasta stare exaltata de A FI, desigur ca inca mai avem de asteptat, pentru ca trupurile noastre mai dense (emotional/fizic) sa vina din urma… acest lucru nu e deloc o surpriza. Si asta este ceea ce facem acum, în timpul acestei perioade de tranzitie, care se pare ca va fi în vigoare pana la Echinoctiul din martie. Fara nicio indoiala ca aceia care sunt de mult timp în aceasta calatorie sunt foarte versati în procesul de integrare… mai intai, venirea unei noi vibratii si fericirea ce insoteste expansiunea uriasa a corpului spiritual si mental. Apoi urmeaza purificarea emotionala (cititi: prabusirea) si mutatia fizica (cititi: durere), necesare pentru a inlatura orice programe/amintiri bazate pe frica, pastrate în corpurile/celulele noastre de frecventa mai joasa.

Pentru multi dintre noi, procesul continuu de purificare emotionala si mutatie fizica se desfasoara de multi ani – el s-a intensificat foarte mult în 1999 si (mi s-a spus) se va incheia în 2013, pentru multi dintre cei care citesc aceste randuri. Pentru unii (în special persoanele Indigo, raza albastra si semintele stelare care intra in corpuri deja existente/starseed walk-ins), onorarea acestui proces de transformare a insemnat o perioada prelungita de solitudine si, în unele cazuri, de izolare si chiar de incapacitate fizica, astfel incat sa poata avea loc transformarea celulara in modelul nostru divin. Si nu a fost deloc de gluma… caci pentru aceste suflete sensibile, stimulii intensi din lumea externa au fost atat de coplesitori, incat, de multe ori, singura lor alegere a fost sa ramana în spatiul sigur de acasa, creat de ei… vreme de ani si ani de zile.

Pentru cei tinuti captivi în acest spatiu, acest proces nu a fost altceva decat o  a g o n i e si numai cei care trec prin transformarea/mutatia fizica intensa pot intelege si vor intelege calatoria de a ajunge aici. Acestea fiind spuse, Consiliul Pleiadian ne asigura ca incepem deja sa transformam calatoria noastra FOARTE launtrica, într-o calatorie catre exterior… ca, intr-adevar, „am ajuns”, chiar daca (temporar) pare altfel.

Acesta nu este genul de ajuns din vremurile trecute – în care treceam printr-un val de purificare si ajungeam pe un nou teren dimensional – ci mai mult o intoarcere vibrationala Acasa – o intregire, o ancorare completa (celulara) în ceea ce este real. Pana acum, am integrat treptat fiecare val, pe masura ce el venea peste noi, într-un mod zdrobitor, dar uneori, mi se aminteste ca acum sa ma eliberez de acele „obiceiuri”… ca asta nu mai este o realitate si ca lucrurile se misca mult mai rapid acum.

Incepand de la Solstitiul de Iarna, fiecare dintre noi s-a „conectat” intr-o maniera cu totul noua si unica. E de la sine inteles ca acest punct de „sosire” nu e acelasi pentru toti, dar exista o similaritate, la care toti ne vom putea raporta… o legatura comuna cu ceea ce este adevarat, un sentiment de unitate sincera, intelegerea si manifestarea IUBIRII pure.

Cei din lumea nevazuta mai mentioneaza faptul ca multi dintre cei care citesc aceste randuri cauta, cu sinceritate, sa faca pasul urmator în calatoria/scopul lor, simtind urgenta de a avansa/a face schimbari, dar neavand NICIO IDEE ce inseamna asta sau cum sa o faca. Cei din lumea nevazuta imi explica foarte clar ca aceasta nu e vremea în care sa facem acest lucru… ca incertitudinea actuala din jurul nostru este toata claritatea de care avem nevoie, ca sa onoram, cu adevarat, linistea.

Pe masura ce ne apropiem de echinoctiu, lucrurile se vor linisti si norii se vor risipi – insa, intre timp, aceasta trecere tainica este cel mai bine valorificata, examinandu-ne cu atentie drumul existent si permitandu-i sinelui/vietii noastre sa se acomodeze cu noile noastre obiceiuri. Aceasta perioada de tranzitie este atat de esentiala, incat ar trebui sa o intampinam cu bratele deschise, caci în curand nu vom mai avea nici timpul si nici interesul pentru o astfel de instrospectie. Ni se cere sa pretuim aceste ultime clipe de inactivitate, sa avem grija de inocenta sinelui nostru nou-nascut si sa folosim cu eficienta aceasta perioada, hranindu-ne trupul omenesc si imbratisand fiecare clipa noua, acum, cand descoperim noi parti din noi insine, în acest spatiu foarte nou si avand o  perspectiva atat de noua.

Vom avea de „digerat” atat de multe lucruri, incat cei din lumea nevazuta ne implora sa ne folosim timpul/energia acceptand acest nou nivel de intelegere si ca, treptat, deliberat, sa ne deschidem fata de inaltimile pe care ne va conduce aceasta calatorie a IUBIRII. (Mai merita mentionat faptul ca mi s-a spus ca, daca în timpul acestei perioade de recalibrare, va este dificil sa va accesati legatura cu Sursa, perioda de deconectare va trece în curand, iar necazurile voastre se vor diminua.)

 Programul de detensionare

Chiar inainte de portalul 12:12:12, am inceput sa primesc mesaje care spuneau ca aceia care au perseverat, deprinzand arta constiintei 5D, vor intra în curand intr-o perioada de „detensionare”, care a inceput la portalul datei triple si care va fi in vigoare, pentru unii, pana la echinoctiu, iar pentru altii va incepe la echinoctiu.

Acest proces deja se desfasoara, pentru aceia care intra în noile roluri de conducere si care vor fi cautati de cei care incep abia acum sa devina constienti de divinitatea lor si de programul realitatii pentadimensionale, care este, în sfarsit, disponibil pentru toti cei care il aleg. Cei care s-au pregatit timp indelungat vor merge primii, pentru a fi acolo (ca exemple vii), ca sa ii ghideze pe cei care abia intra în densitatea a 4-a si care au primele strafulgerari despre 5D, acum, cand portalurile sunt, în mod oficial, deschise. (Apropo, aflu/simt/percep o expansiune extraordinara printre acei cititori ai TWYH, care isi vor asuma în acest an, noile roluri de conducere!)

Iata cum inteleg eu asta…

Portalul 12:12:12 a avut rolul de a rupe legaturile deschizatorilor de drum, cu lumea 3D (dualitatea), dupa care, pe 21 decembrie, am trait renasterea noastra colectiva, în noua era a lumii, odata cu transmisiile solare codificate (IUBIRE universala), de la „noul Soare”. Aceasta din urma a putut fi simtita ca „o emancipare de ordinul cel mai inalt”…. o experienta colectiva de grup, de eliberare, care a dat nastere unei senzatii euforice de detasare, de expirare, de eliberare din capcana dualitatii. (NOTA: S-ar putea foarte bine ca aceasta sa fi fost o experienta temporara, inainte de integrarea frecventei 13 la nivel celular, dar este, totusi, un punct de reper pentru locul în care vom reveni, odata ce am asimilat-o.)

Acum, cand cele doua evenimente mult asteptate au avut loc, pentru cei care au lucrat activ si constient în directia Inaltarii biologice, corpul nostru fizic va trece prin ceea ce Consiliul Suprem Pleiadian numeste o perioada de „detensionare”… care va avea loc dupa ce va fi activata a 13-a spirala din ADN, spirala guvernanta a tiparului nostru de dimensiunea a 12-a/a sistemului ADN-ului nostru.

Acest proces de detensionare mi-a fost explicat ca fiind o „schimbare radicala a geneticii umane 3D, care ne va readuce la tinerete, la reinvierea proceselor biochimice, care conduc la revitalizare”... si care, presupun, inseamna acelasi lucru cu transfigurarea. Aceasta intinerire, spun ei, va fi simtita ca o intensificare a energiei, eliberarea de tiparul nostru karmic si integrarea sau asimilarea corpului Adam Kadmon. [„Omul primordial”, vezi Cabala. N.tr.] Cei care trec prin acest proces e posibil sa simta deja (in valuri) o schimbare profunda a starii fizice de bine… o invigorare sau o crestere a rezistentei, granite energetice mai ferme, o marire a sensibilitatii fata de experientele tactile si/sau o diminuare a simptomelor „Înaltarii”. În acest moment, aceste experiente inca sunt putine, dar ele se vor inmulti.

Pleiadienii spun ca, pentru acest grup, simptomele emotionale/fizice vor disparea treptat, odata cu eliberarea de vechiul model, undeva în intervalul dintre 21 decembrie si echinoctiul din martie. Unii isi vor intrupa divinitatea inaintea altora, iar unii (persoanele Indigo, pana la generatia de cristal) au divinitatea deja intrupata, dar în acest an vor iesi pentru prima oara în fata, ca lideri/exemple ale noii omeniri. (Grupul acesta din urma a receptionat semnalul transmis prin intermediul portalului 11:11, de a-si asuma functiile meritate, de custozi planetari ai tuturor taramurilor Pamantului. Acestea nu sunt obligatoriu roluri publice – dar pot fi. Daca ati primit semnalul prin inspiratie divina, un mesaj din partea ghizilor sufletului vostru, ori ati simtit nevoia de a trece la ceva cu totul nou sau iesit din comun, acesta este, în special pentru voi, un mesaj de validare, ca sa tineti cont de acea chemare.)

Mai simt ca, pe durata urmatoarelor cateva luni, exista sentimentul cert de „transmitere a tortei”, de la prima generatie de Lucratori intru Lumina, la generatia urmatoare, de seminte stelare/Indigo/raza albastra/etc., care sunt acum chemate la „serviciu activ”. Pentru acest grup din urma – cei care au lucrat în ultimii zece ani, doar la transmutarea genetica si la transformarea lor biologica – mi se spune ca aceasta va fi o perioada de finalizare genetica, ca pregatire pentru serviciul activ, în timp ce unii Lucratori intru Lumina isi vor asuma acum roluri mai „pasive” si vor avea, în sfarsit, ocazia sa mearga înauntrul lor, pentru a se ocupa, cu perseverenta, de procesul lor de transfigurare si/sau pentru a trece la roluri noi, ca intelepti/ghizi, pentru generatia urmatoare.

Prototipurile noului om

Pentru aceia dintre voi care au inceput procesul de detensionare, se poate sa fi remarcat mici schimbari în sistemul vostru fizic. (Sistem fizic este cel mai bun mod în care il pot considera, ca sa rezum esenta constientei incarnarii noastre ca om nou, care inseamna mult mai mult decat corpul fizic. El se refera la proiectia sinelui în forma fizica, insa include toate straturile de diferite densitati ale Luminii, care ne alcatuiesc intreaga experienta umana.)

Unele dintre aceste schimbari se manifesta prin faptul ca remarcam ca, dintr-odata, în lumea fizica par a fi posibile lucruri care nu pareau posibile, în urma cu putin timp… lucruri pe care se poate sa le fi evitat sau de care ati fost dezinteresati, foarte mult timp. Parti latente din noi ar putea parea ca prind din nou viata, facandu-ne din nou cunostinta cu viata, în moduri pe care le-am uitat.

În zilele de inceput ale fuziunii noastre 3D-5D, intram si iesim – vom intra si vom iesi – în mod frecvent din 3D si 5D… asa ca nu fiti descurajati, daca veti cadea din gratie în mod repetat, în timp ce ne calibram si ne adaptam la aceste noi inaltimi. Cei din lumea nevazuta doresc cel mai mult ca noi sa „nu ne grabim”, în timp ce invatam cum sa facem lucrurile aici… sa parcurgem acest proces pas cu pas si sa ne amintim ca el nu este o cursa spre o destinatie, ci un grad mai profund de trezire. Cel mai bun mod de a ne bucura de aceasta experienta este sa simtim fiecare strop din ea… fara judecata… sa fim martori la cresterea lenta a expansiunii, ca la un proces de descoperire, ce se desfasoara zi de zi sau chiar ceas de ceas.

Procesul de detensionare ne va aduce, în final, de la o stare de dependenta fizica, la cooperare reciproca cu biologia noastra. Costumele noastre trupesti sunt destinate, în mod genial, sa se adapteze, sa lucreze constient CU noi si PENTRU noi, în timpul sederii noastre ca oameni în lumea fizica – insa, vreme foarte indelungata, ele au parut sa lucreze impotriva noastra. Pleiadienii afirma ca, intrucat corpul nostru fizic a fost privat de substantele sale nutritive (adamantine) originale, acum – ca aceasta hrana (IUBIREA) este reintrodusa în celulele noastre – corpul nostru isi reaminteste de starea sa de divinitate, de auto-sustinerea si de vitalitatea adevarata.

Aceasta perioada de reintroducere a IUBIRII în celulele corpului nostru fizic este un lucru minunat de urmarit… si mi se spune sa ne asteptam la fluctuatii, caci vom intra si vom iesi din aceasta stare binecuvantata de multumire, pe masura ce celulele noastre se „desprind” de formele lor false de sustinere… care deriva din reteaua artificiala la care modelul uman 3D a fost conectat, vreme foarte indelungata.

Acum, ca am fost eliberati din aceasta retea artificiala, suntem liberi sa ne bucuram de adevarata forma si functie a modelului original divin-uman si de sistemul ADN-ului aferent, care este un sistem de auto-guvernare, ce depaseste cu mult nevoile fiintei umane 3D. Noile prototipuri umane vor fi capabile de foarte multe lucruri, iar aici, la TWYH, vom invata impreuna despre absolut fiecare aptitudine ce se dezvolta înaintea noastra, insa, de departe, cea mai miraculoasa dintre ele, potrivit Consiliului, va fi capacitatea noastra de a ne mentine în stari exaltate de bucurie creatoare, pura, în timp ce suntem în forma umana. Acest grad de bucurie, ce decurge din transcenderea emotiei (polarizate), va fi noua noastra constanta, iar pleiadienii spun ca, mai mult decat orice, ei asteapta cu multa nerabdare sa fie martori si sa participe alaturi de noi, la aceasta stare de FIIntare divina.




Simptome ale Fuziunii

Din ziua de 21 decembrie, au existat cateva semne substantiale si sigure ca am ajuns in noua lume. Chiar daca aceste semnale cosmice continua sa vina si sa dispara (traducere: sunt abia sesizabile), pe masura ce ratacim printre lumi, ele par sa se mentina, pana in punctul in care am putea conta pe ele (spuse ea, tinandu-si respiratia), ca sa discernem care este realitatea din care actionam.
Iata o lista cu cateva dintre lucrurile pe care deja le-am remarcat, atunci cand sunt concentrata in si actionez din 5D de obicei, din intamplare 8O (va rog sa va impartasiti nestingheriti si experientele voastre):

- Din 21 decembrie, a devenit enervant de imposibil sa te uiti la ceas, fara sa nu vezi (cel putin) doua cifre duble. De exemplu, 1:22, 1:33, 1:44 etc.€in plus, 12:21 devine ceva comun, pe langa numerele obisnuite ale pre-Inaltarii: 11:11, 12:12, 3:33, 5:55 etc. Cei din lumea nevazuta spun ca, atunci cand suntem concentrati in 3D, numerele sunt mai aleatorii, in timp ce atunci cand suntem concentrati in 5D, exista uniformitate. Un bun indiciu despre linia temporala din care actionam.

- Cat se poate de clara telepatia mentala, un special, este mai intensa/puternica /clara ca niciodata, cu toate formele de constiinta din lume si din afara ei

- Optimism, bucurie, clipe magice, expansiunea posibilitatilor, IUBIRE sporita si relatii sincere indiferent de ceea ce se intampla in lumea noastra exterioara

- Materializare crescuta si RAPIDA/sincronicitati si abundenta

- Claritate mentala crescuta, vigilenta, acces la forme de constiinta superioara, in timp real, fara temporizarea (trimis/primit) telepatica

- Creativitate sporita, vezi noi oportunitati in orice

- Te simti vioi si refractar la frica si energii joase fiind capabil sa cobori la frecventele mai joase si sa iesi din ele, cand vrei, ramanand intreg si intact

- Intelegerea clara ca nimic nu NI se intampla vreodata noua, ci din CAUZA noastra, ca TOATE lucrurile vin dinlauntrul nostru, fara exceptie

- O stare generala de pace si multumire, ce mentine perspectiva de observator ca si cand ai pluti deasupra haosului/densitatii/gravitatiei, avand capacitatea de a o observa, de a o intelege, dar nu de a o simti

- Emotii stabile/neutre sau niciun fel de emotie doar FIIntare si SIMTire, fiind total prezente

- Te simti mai impamantat, momente de stabilitate fizica/rezistenta crescuta, pastrezi mai putina apa in celule (nota: acest aspect nu este inca consecvent, dar este sesizabil in zilele de aliniere)

- Granite energetice clare faptul ca stii ce-i al tau si ce anume apartine altuia

- Capacitatea de a actiona simultan din 3D si 5D onorand/traind unimea SI dualitatea/polaritatea, in acelasi timp

- Faptul ca iti dai seama ca sistemul fizic cade in 3D, atunci cand esti in prezenta anumitor oameni sau din cauza toxicitatii mediului si/sau a celei emotionale, anumitor genuri de muzica sau de mancare etc. (vorbesc mai pe larg despre acest lucru in Cell Speak vom invata sa facem acest lucru, dar exista categoric o curba a invatarii si lucruri pe care le putem face, ca sa ne mentinem echilibrul in lumea exterioara)

- Niciun fel de imbolduri/pofte/dorinte trupesti sau putine, in afara de a FI si a trai CEEA CE ESTE

- Sustinerea corpului fizic doar cu prana nicio nevoie/dorinta de hrana si foarte putin somn. (La inceput, va fi ceva obisnuit ca aceste perioade de autosustinere sa fie urmate de perioade de integrare a energiei opuse, nevoia de somn profund/pofta intensa de a manca. Acest lucru se va echilibra.) Pentru o fiinta umana 5D, respiratia pranica este foarte naturala, dar ghizii nostri din procesul de Inaltare/membrii echipei sufletului nostru sunt aici ca sa ne ajute, daca e necesar. Universal LOVE Breath (Respiratia IUBIRII Universale) este si ea un punct de plecare.

Corpul de Lumina se manifesta in intregime, atunci cand celulele voastre recunosc energia Sursei, drept principala sursa de energie, asemanator fotosintezei din plante. In aceasta stare, lumina (IUBIREA) realmente anima corpul, moduleaza ritmul inimii si hraneste celulele, cu vitalitate datatoare de viata.

Cele Sapte Surori din Pleiade

Referitor la hrana si, repet, vorbesc pe larg despre acest lucru, in programul electronic Cell Speak. Cei din lumea nevazuta vor ca eu sa precizez ca, desi teoretic vorbind, forma 5D nu are mereu nevoie de hrana, in primele etape ale fuziunii noastre 3D-5D, alimentatia ar putea fi inca necesara. In special in zilele ce duc la echinoctiul din martie sau atat timp cat integrarea si detoxifierea voastra celulara continua sa aiba loc. E posibil sa observati ca, on zilele de integrare, corpul vostru inca pofteste sa consume alimente mai dense/care va fac sa va simtiti bine, in timp ce, on zilele de aliniere 5D, veti fi atrasi de alimente mai usoare/vii sau niciun fel de alimente si/sau lichide. Ca intotdeauna, onorati-va corpul si faceti doar ceea ce simtiti ca este bine pentru voi, in orice moment.

Forma noii fiinte umane este un sistem independent de inteligenta, care se adapteaza, se regenereaza, se autosustine. Insemnand ca ea nu este dependenta doar de sursele de sustinere din afara, ca sa supravietuiasca; mai degraba, ea este independenta si opereaza, in primul rand, din sursa INTREGII energii, sursa Dumnezeu (IUBIRE).

Surorile spun ca, datorita acestei reconectari la Sursa puterii noastre originale, in final, ca sa supravietuim, nu ne vom mai baza in intregime pe formele traditionale de alimentatie (alimente solide/lichide), chiar daca uneori hrana ar putea fi necesara in sustinerea noastra. Exemplul pe care ele il dau este situatia/momentul in care suntem in medii discordante sau in care legatura noastra cu Sursa de energie ar putea fi perturbata, impiedicata sau slabita. Interpretarea mea este ca hrana nu va fi o cerinta pentru supravietuirea nolui om, ci mai mult o baterie de rezerva sau o sursa alternativa de combustibil, pentru acele momente in care ajungem sa fim deconectati de serverul central.
Cele Sapte Surori din Pleiade, in Cell Speak

IUBIREA de sine, in actiune

Suntem foarte aproape de intelegerea fizica/celulara a IUBIRII de sine. In 5D, nu este nimic mai maret decat Sinele, dat fiind ca Sinele este punctul de inceput, pentru intregul vostru univers (autocreat).

In 5D, intelegem ca intreaga noastra lume si orice lucru din ea sunt doar o proiectie a starii noastre launtrice de a FI. Acesta e modul in care incepem sa ne vedem/cunoastem/intelegem pe noi insine, in lumea fizica, prin intermediul creatiilor noastre, relatiilor, starii noastre de sanatate, mediului, scopului nostru, bunastarii noastre financiare etc. Daca lumea noastra launtrica este armonioasa, lumea noastra exterioara ne poate reflecta doar acea armonie si vice versa, acesta fiind intelesul deplin din spatele afirmatiei: tu creezi totul. Adevarul si necesitatea IUBIRII de sine devin deja foarte limpezi si vor continua sa creasca in mintea si in inima tuturor, in acest an, dar, pentru mine, ele sunt deosebit de relevante, un momentul de fata.

Aceia dintre voi care sunt membri activi ai TWYH se poate deja sa stiti, din recentul meu articol de pe blog, cum a inceput noul meu an/noua mea viata. Dupa ce mi-am vizitat, de Craciun, membrii apropiati ai familiei mele, m-am intors acasa si, dupa cateva zile, am primit un telefon care a schimbat totul in lumea mea. Mama mea, care pe 17 decembrie isi sarbatorise a 62-a aniversare, suferise un grav atac de inima si a trebuit sa fie transportata cu elicopterul la spitalul municipal, pentru operatie pe cord deschis.

Cu toate ca trecuse cu bine prin operatie, in ziua de Anul Nou, ni s-a spus ca inima ei slabise considerabil si ca urmatoarele cateva zile erau atat de critice, incat starea ei se putea inrautati in orice moment, ceea ce s-a si intamplat. Dar mama e o luptatoare, astfel ca medicii au fost de acord sa o conecteze la echipamentele de mentinere a vietii si ne-au asigurat ca daca functiile ei vitale isi reveneau si se apropia momentul sa moara, putea fi o candidata la un transplant de inima.

Asa ca ne-am rugat si ne-am plimbat de colo-colo, ne-am rugat si ne-am plimbat de colo-colo 5 zile si nopti ingrozitoare la rand, am asteptat rabdatori alegerea mamei. In a treia zi (sfanta) dupa operatie, mama a decis sa faca tranzitia si sa lase in urma lumea fizica iar in acea clipa paralizanta, chiar in clipa in care intregul meu univers se dadea peste cap, inghetandu-mi sangele in vine, simultan, am inteles ca asta era. Acesta nu era doar drumul mamei spre Inaltare, despartirea ei de lumea 3D, ci si al meu. Nu numai ca mi se frangea inima, insa, oarecum ciudat, ea se si vindeca. Am avut intelegerea subita si senzatia fizica ca moartea ei mi-a taiat literalmente si imediat coarda umana 3D, deplasand centrul lumii mele, de la mama mea, la Sinele meu. A fost ceva fantastic sa fiu un observator constient al sinelui meu care traia aceasta experienta, acesta fiind singurul mod in care o pot descrie. Niciodata nu am simtit atat de multa durere si atat de multa pace, in acelasi timp, atat de multa pierdere si atat de multa implinire.

Totodata, nu puteam inceta sa nu ma gandesc la relevanta faptului ca mama a reusit sa treaca de data de 21 decembrie, tarandu-se pana in al 13-lea an si, la inceput, m-am gandit ca pentru ea, asta a fost totul. Dar cu cat a trecut mai mult timp, cu atat am inteles mai bine ca, de fapt, ea ne astepta pe noi, planeta si cosmosul, binecuvantarea tamponului de protectie al stratului 5D, ce urma sa ne faca mult mai suportabila durerea doliului. Iar asta o caracteriza atat de mult pe mama. Lucratorul intru Lumina initial din familia mea, dar care i-a pus mereu pe ceilalti oameni si lucruri, inaintea ei in cele din urma si din nefericire, spre moartea ei.

Dintr-o perspectiva bioenergetica, inteleg de ce inima mamei a cedat, iar lectia nu va fi inutila din punctul in care suntem acum, este limpede ca acest gen de iubire altruista pur si simplu nu poate fi sustinuta, in matricea noii frecvente. Mama mea a fost o profesoara dedicata si pasionata, care s-a implicat in foarte multe lucruri si a avut o influenta benefica in viata foarte multor oameni, cu exceptia, poate, a vietii ei. Cel putin asta e perspectiva mea umana. Si da, am fost in contact cu ea, de cand a facut tranzitia si, de fapt, acum, cand scriu aceste randuri, ea este cu mine, mai exuberanta decat imi amintesc sa o fi vazut vreodata si expansionata, asa cum am stiut mereu ca este capabila, iar ea ma asigura ca scopul ei aici a fost implinit si ca totul s-a desfasurat potrivit planului divin. Dar partea umana (3D) din mine si, jn special, celulele mele, vor sa numeasca toate astea, scorneli.

De fapt, dupa toata aceasta nenorocire, constat acum ca sinele meu 3D se elibereaza de resentimentul existent pentru mostenirea pe care mama mea a lasat-o in urma ei, deoarece a fost foarte dezechilibrata si deoarece oamenii din lumea ei au respectat-o pentru acel gen de daruire iresponsabila. Si inteleg total expresia e o chestie de generatie, insa faptul ca in ultimele doua saptamani am trait in acea lume, m-a facut sa inteleg foarte bine diferenta dintre dimensiuni, lucrurile pe care le pretuim dintr-o perspectiva 3D ne sleiesc atat de mult, incat nu e deloc de mirare ca asta duce la imbatranire, la boala si moarte fizica. Din perspectiva 5D si constat, in mod ciudat, ca acum imi este clara alegerea perspectivei pe care vreau sa o mentin pot vedea limpede scopul din toate acestea si chiar onorez acest lucru, atunci cand protestez si tip, din cauza realitatii cotidiene a pierderii mamei mele. In esenta insa, incapacitatea/refuzul mamei mele de a primi, in egala masura, pentru actul ei de daruire, a fost pentru mine cumplit de privit, aproape toata viata mea astfel ca, o parte din mine, o parte din adancul meu, este si ea despovarata pentru ea si pentru mine.

In timpul mortii mamei mele, pleiadienii mi-au reamintit ca IUBIREA de sine inseamna mult mai mult decat intelegerea faptului ca suntem vrednici, ea este o actiune continua si constienta si cel mai pur act divin de a pune Sinele inaintea a orice altceva. Fapt care, fara nicio indoiala, contrazice insasi ideile multor invataturi spirituale, religioase si chiar new age, care perpetueaza ideologia lipsei si care considera ca, a fi spiritual, reclama un astfel de sacrificiu de sine si de martiriu. Acesta e subiectul unui intreg articol in sine, insa realitatea acestui adevar va fi imbatabila in zilele ce urmeaza, daca nu ne punem pe noi pe primul plan, orice-ar fi si nu ne deschidem sa primim, la fel de mult pe cat daruim. Sa mergi cu rezervorul gol, nu mai este o optiune. Punct. Ceasca noastra trebuie sa dea pe-afara, iar a da trebuie sa vina din a primi nu de la ceilalti, ci din Sursa univerala a IUBIRII din noi.

Este limpede ca ideea de IUBIRE de sine nu e inteleasa bine in lumea 3D si chiar si anumite sectoare ale lumii 5D, lucreaza in continuare, ca sa integreze ce inseamna ea cu adevarat, la nivel fizic si trupesc. Insa acum e foarte important sa o intelegem cum trebuie, deoarece intregul proces de inaltare biologica are loc prin slujirea de sine. Slujirea Sinelui (dumnezeu) mai intai nu este doar calea din 5D, ci si o cerinta pentru a ne sustine pe noi insine, acum. Nu genul de slujire a sinelui, care satisface nevoile egoului, ci expansiunea divinitatii in celulele noastre, care se produce de fiecare data cand ne onoram inima in locul mintii, Sinele in locul altora, iubirea in locul fricii.

Si acesta e motivul pentru care pregatirea drumului pentru transcendenta a necesitat luptatori atat de dedicati, intrucat faptul de a ne iubi si pretui cu adevarat, ca aspecte ale Dumnezeului/Dumnezeitei, in privintele care conteaza, schimba dinamica, structura, fundatia ORICARUI lucru din lumile noastre. Ca urmare a faptului ca ne iubim din nou pe noi insine (supranumit, Inaltare), adeseori induram ingrozitor de multe pierderi, pentru ca foarte mult din viata noastra s-a bazat pe nevoile/dorintele celorlalti si pe eliminarea bucuriei noastre. In realitate, inimile noastre au avut intotdeauna intelepciunea transcendentei, insa faptul de a avea incredere in intelepciunea ei si de a face, orbeste, pasii necesari pentru a urma acea intelepciune, a constituit munca celor mai curajosi, a celor care au optat sa mearga inaintea tuturor celorlalti.

Prin urmare, ACESTA e momentul nostru de rascruce. Acum, ca tot tam-tam-ul/anticiparea legat/a de 21 decembrie s-a potolit, si, ca de obicei, ramanem cu noi insine, vom observa cu totii unde mai avem nevoie sa ne punem pe noi insine pe primul loc, sa gasim curajul de a urma comenzile inimii noastre, ascultand cu atentie, onorand si punand in fapta, orice cerinte de IUBIRE de sine, care au mai ramas.

Cei din lumea nevazuta spun ca generatia Lucratorilor intru Lumina are mai multe lucruri de realizat prin intermediul IUBIRII de sine, decat generatiile mai tinere, de seminte stelare, ca exista un cod activat in ADN-ul grupului din urma, care asigura ca legatura cu Sinele Divin sa ramana intacta, in timp ce generatia Lucratorilor intru Lumina a trebuit sa se elibereze de destul de mult din programarea slujirii altruiste, pentru a considera Sinele drept bunul cel mai de pret. Ca intotdeauna, va depinde de fiecare dintre noi sa aiba grija ca trecerea de la slujire fata de altii, la slujire fata de Sine, in primul rand, sa aiba loc in absolut fiecare aspect din viata noastra.

Ce urmeaza?

Imediat dupa 21 decembrie, ni s-a oferit o privire rapida in noua lume ce ne asteapta, si care este, cu adevarat, sublima.

Am intrat in unime si am descarcat primele valuri de IUBIRE cosmica. De la acea prima explozie de IUBIRE, foarte multa nefericire umana a fost starnita, peste tot in jurul nostru, iar acum, diferenta este ca avem alegerea/capacitatea clara de a o evita de tot.

Aceste valuri vor veni succesiv si se vor revarsa asupra noastra, dezvaluind noi straturi de trezire, de deschidere, fiecare avand o rezonanta si o acordare specifica. In clipa de fata, apele sunt inca tulburi, dar in curand ele se vor limpezi, iar Consiliul ne asigura ca, pe masura ce patrundem in aceasta stare exaltata, de divinitate umana, revelatiile vor constitui noua noastra stare normala.

Este clar ca inca mai suntem intr-un tipar de inactivitate si vom fi, pentru inca catva timp, pe masura ce ne desfasuram tranzitia fizica. Dat fiind ca trecem dincolo, CU corpul nostru fizic, procesul necesita timp, insa avand optiunea de prezent deplina si absenta trecutului si viitorului, intr-un fel, pana si aceasta perioada de inactivitate e mai suportabila.

Insa ceea ce pleiadienii vor cel mai mult ca noi sa recunoastem in aceasta perioada, este faptul ca toti suntem emisari ai IUBIRII, luptatori ai preotimii si cetateni divin-galactici ai acestei planete si ai multor natii stelare.

Am absolvit scoala dualitatii, am mers in procesiune cu semenii nostri initiati, ca sa ne reunim unii cu altii, intr-o imbratisare divina, in timp ce ne-am primit diplomele. Acum, cu scrisorile de acreditare in mana, avem nevoie sa ne alocam timpul de a decide cu grija ce vom face cu distinctiile noastre, dobandite prin munca grea. Lumea ne asteapta si, pe masura ce ne luam ramas bun de la toti instructorii si invataturile despre viata si binecuvantam, cu recunostinta, fiecare greutate insuportabila, incepem sa ne simtim pregatiti pentru ea!

In memoria iubitoare a mamei mele, Patricia, cea mai minunata profesoara a mea, de viata si IUBIRE (de sine)
ThinkWithYourHEART.com  Expect Miracles, Inc. 2012 Toate drepturile rezervate. Permisiune oferita de a copia si redistribui DOAR VERSIUNEA GRATUITA a Raportului 5D, cu conditia sa ramana integral si neschimbat continutul, sa se recunoasca total meritul autorului si sa fie distribuit gratuit.



7 ian. 2013

Drunvalo Mrlchizedek - despre 21-12-2012, Inviere, Inaltare




INTREBARI SI RASPUNSURI  postate pe siteul www.drunvalo.net 

- 20 decembrie 2012 -

Va salut pe toti, dragii mei. Am reusit! Am reusit sa parcurgem cu bine tot acest timp! In cateva ore, Soarele, Pamantul si Centrul Galaxiei se vor alinia, iar acest lucru nu s-a mai intamplat de 25.625 de ani. A fost o cale lunga.

Sunt fericit ca sunteti aici, iar studioul nostru este aproape deschis si suntem gata sa va ajutam, in orice fel putem noi. Vom incepe cu aceasta serie in trei parti, cu acest aliniament galactic, iar prima parte va cuprinde Intrebari si Raspunsuri, care au fost alese pentru a incerca sa va pregatim pentru ceea ce se va intampla maine. 

Iar maine, eu simt ca cel mai bun lucru posibil este sa mergem in inimile noastre, unde putem trai experienta acestei alinieri, in mod direct, chiar de la Sursa. Daca doar vom privi la televizor sau ne vom gandi la acest eveniment intr-un fel sau altul, de la nivelul creierului, nu va insemna nimic. Trebuie sa ne gasim calea catre inima noastra.


Iar, in a treia zi, dupa ce vom fi trait acest fenomen, pe 22 decembrie, va avea loc o noua sesiune de Intrebari si Raspunsuri, o alta discutie  despre ceea ce s-a intamplat si urmeaza sa se intample din acest punct inainte.
Salut prezenta voastra aici si va multumesc pentru vietile voastre. Iar acum vom incepe si sper ca va voi putea ajuta cu adevarat.
Vom incepe sa discutam cu voi, despre informatii. Credem ca aveti nevoie sa stiti, cu adevarat, cum sa va pregatiti pentru ceea ce urmeaza. Si nu sunt simplu si limpede de inteles  conceptele si ideile pe care le implica un astfel de eveniment, ele fiind dincolo de puterea obisnuita de intelegere.
Asadar, vom incepe lin, pas cu pas, raspunzand la intrebari ce ne-au parvenit de la oameni din intreaga lume, pentru a va familiariza cu intelesurile metafizice privind cele ce se vor intampla in urmatoarele cateva zile. Am primit enorm de multe intrebari, pe care le-am comprimat in doar cinci intrebari, intr-un format simplu si accesibil. Ati vrut cu totii sa stiti aceste lucruri si cu acestea vom si incepe.

Se va sfarsi lumea, maine?

Profetiile mayase ne spun ca, in jurul datei de 21.12.2012, exista o fereastra in timp, care dureaza cca. 7 - 8 ani. Iar acest interval a inceput la 2 octombrie 2007 si se va incheia candva, la sfarsitul lui 2015 sau chiar in 2016. Iar acum, suntem in ziua premergatoare datei de 21 decembrie 2012, ceea ce inseamna ca mai putem avea inca 3 ani, trei ani si jumatate pana ce vom putea valida aceasta profetie.
Asadar, se va sfarsi Pamantul maine? Probabil ca nu. Nimeni nu poate sti daca profetia mayasa se va implini pe 21 sau pe 22 decembrie sau anul viitor sau peste doi ani... nimeni nu stie. Doar Mama Pamant stie acest lucru. Asa spun mayasii, asa spune Constiinta Melchizedek. Din punctul meu de vedere, cei care stabilesc o data precisa nu cred ca stiu cu adevarat, fiindca e vorba de o judecata feminina, a Mamei Pamant. Doar Mama Pamant stie.

In ceea ce priveste sfarsitul lumii, nu despre asta este vorba, ci despre incheierea unui ciclu – a unui ciclu natural, care se desfasoara de milioane si milioane de ani. Nu este prima oara cand se intampla acest lucru. Dar este intaia oara cand se intampla in acest mod special. Din punctul de vedere al Constiintei Melchizedek, asa ceva nu s-a mai petrecut niciodata. Iar mayasii sunt si ei de acord cu faptul ca este ceva unic si diferit de ceea ce s-a intamplat inainte.
Este, pur si simplu, incheierea unui ciclu lung si, totodata, inceputul unui nou ciclu, foarte, foarte similar cu cel precedent. Iar aceste cicluri continua sa se schimbe de fiecare data; ele nu se rotesc in cercuri, ci in spirala.
In locul vostru, eu nu m-as ingrijora in legatura cu sfarsitul lumii. Nu aceasta este problema. Lumea se va schimba substantial, in urmatorii cativa ani  si nu exista motive de frica legate de aceste schimbari. Este un eveniment natural, care se desfasoara periodic, si prin care ati mai trecut, in alte timpuri si in alte locuri. Nimic nu este nou, iar fiecare dintre voi a mai trecut prin asa ceva, inainte, lucru pe care l-am facut si eu.

Tot ceea ce trebuie sa facem este sa respiram, sa fim linistiti si sa intelegem ca nu e ceva de care sa ne temem.

Ce se va intampla pe 21 decembrie 2012?

Este greu de spus, pentru ca, repet, Mama Pamant va decide cum se vor desfasura lucrurile. In primul rand, ea va decide cand incepe totul, cand se vor desfasura evenimentele si ordinea acestora. Dar va pot spune ca, probabil, la 21 decembrie 2012, nu se va intampla nimic ce poate fi vazut sau simtit de voi. In mod cert, se va intampla ceva legat de precesiunea echinoctiilor, cu care lucreaza mayasii. Acest ciclu se divide in doua parti. O parte este intunecata; ne indepartam de centrul galaxiei si, in acest timp, noi adormim. Iar noua energie care apare atunci, ne protejeaza si ne calauzeste prin intuneric.
Cu cat ne apropiem mai mult de aceasta parte a ciclului, apar multe probleme, aceasta fiind situatia cu care se confrunta lumea acum; de exemplu, incercam sa ne ucidem unii pe altii. Acest lucru face parte din profetie; asa a fost prevazut sa se intample.

Pe 21 decembrie, mayasii vor face o ceremonie prin care marcheaza sfarsitul ciclului, din punctul lor de vedere. Iar pe 22 decembrie, ei vor face o a doua ceremonie, care este si o celebrare a noii vieti, a inceputului unui nou ciclu feminin, de 9 ani, pentru ca energia feminina sa se elibereze complet si sa-si preia responsabilitatile. Iar femeile din intreaga lume vor incepe sa se transforme in interior. Energia feminina va renaste pe Pamant. Acesta este un lucru foarte bun, care ii va aduce echilibru Pamantului, omenirii; ea va incepe sa hraneasca lumea, stiind exact cum sa ne poarte de grija si sa ne vindece, sa ne readuca la viata. Acesta este singurul lucru de care sunt sigur ca se va intampla.

Cand va avea loc tranzitia, cu exactitate?

Este dificil de spus, pentru ca e vorba de ceea ce mayasii numesc Hunab Ku, care este miezul central al universului un camp rotitor, prin care trece o axa si este masculin si feminin. Aspectul masculin este cel al preciziei. Daca e vorba de o aliniere, cum este cea despre care vorbim, a Pamantului cu Soarele si cu Centrul Galaxiei, se stie exact cand aceasta va avea loc. Acesta este un element masculin, in natura sa. Dar, exista intotdeauna o fereastra a timpului in jurul acestei alinieri. De cea de-a doua parte va avea grija Mama Pamant. Mama Pamant este feminina, ea nu lucreaza cu precesiunile, ei nu-i pasa de ele. Constiinta ei aproximeaza lucrurile (seamana cu ciclurile Lunii). Nu exista precizie, ci doar aproximare. Asadar, nimeni nu stie ce urmeaza sa se intample. Nu stim ziua exacta. O zi din urmatoarele 1.100 de zile. Este singurul lucru sigur.

Cum se vor desfasura lucrurile?

E greu de spus cu precizie. Sunt foarte multe scenarii care pot avea loc si intram din nou in zona profetiilor. Am putea intra intr-o noua era glaciara si, daca va fi asa, vom sti cu precizie, atunci cand acest lucru se va intampla. Dar nu stim. Avand in vedere toate posibilitatile la care ne-am referit, profetiile mayase si stiinta, mai mult ca sigur ca primul lucru pe care-l veti observa va fi faptul ca Pamantul se va intuneca, sistemele electrice nu vor mai functiona, campul magnetic va ajunge la zero, iar memoria computerelor din intreaga lume va fi stearsa. Este ceea ce spune stiinta. Iar acesta, aproape sigur, va fi primul lucru care se va intampla. Deci, nu stiu cu exactitate cum se vor desfasura lucrurile. Profetiile mayase impart lucrurile in doua parti. Prima parte este aspectul masculin, vechiul mod masculin de a percepe lumea in alb si negru, bun si rau sau sus si jos. Acest mod de perceptie, pur si simplu, va disparea.
Conform profetiei mayase, tot ceea ce a fost creat, sistemele financiare, bancare, militare sunt moduri de aparare in care gandim despre noi insine. Schimbarea va semana cu o nastere; mama trece prin dureri cumplite, tipa, e multa violenta, mult sange. Aceasta este natura nasterii. Si vulcanii sunt moduri prin care incepe viata. Ne vine greu sa acceptam acest lucru, dar asa este viata. Dar am trecut prin procesul nasterii, iar apoi am avut vieti minunate.

Schimbarea poate fi oarecum violenta, dar nu va faceti griji in legatura cu ea. Eu voi face totul pentru ca voi sa intelegeti si sa va relaxati.

Ceea ce vom observa va fi Gratia lui Dumnezeu.
Toate fiintele din Univers ar da orice ca sa fie aici si sa traiasca aceasta experienta.

Nu va temeti de partea intunecata a experientei, pentru ca va veni partea luminoasa, calea feminina. Nefiind in aceasta parte pana acum, nu putem intelege ce spun mayasii, pana cand nu ne vom naste la un alt nivel.
De aceea nu ne-au impartasit ei ceea ce stiu, fiindca aceasta cunoastere ar intra in conflict cu tiparele noastre. Ei cred ca noi ne-am aflat in carantina pe Pamant si ca nu putem sti ce viata minunata exista. Se vor petrece mari schimbari in interiorul nostru si vom putea vedea viata reala din jurul nostru. Vom putea sa fim si sa existam oriunde in acest Univers.

Cum poate fi adevarat acest lucru? Vom calatori acolo, cu nave spatiale?

Nu! Noi nu intelegem aceasta realitate; credem ca totul este fix si nu poate fi schimbat. Nu intelegem ceea ce NASA a descoperit de curand si anume, ca Universul este o holograma. El nu exista in modul in care credem noi ca exista. Iar odata ce intelegem cum functioneaza Universul, cum sunt corpurile noastre, aflam ca suntem mult mai mult decat niste fiinte umane si ca suntem capabili de lucruri uimitoare. Mayasii vorbesc despre aceasta evolutie extraordinar de rapida, care este dincolo de orice ne putem imagina. Constiinta Melchizedek spune ca ne vom deplasa de la nivelul 3D, la nivelul 4D, nu parasind Pamantul si mergand in alta parte, ci mergand de aici, aici. Ca si cum am schimba canalul TV. Schimbi lungimea de unda si obtii o alta imagine. Esti intr-o alta lume.
Acesta este primul nostru pas si chiar puteti face acest lucru; l-ati facut de atatea ori! Si, odata ce esti in valtoarea procesului, iti amintesti. Doar ca, de aceasta data, va fi diferit. Vom face acest lucru in mod constient, intr-un mod care nu se va mai repeta niciodata. Si veti ramane la acel nivel de existenta. Dupa aceea, ceea ce se va intampla va fi cu adevarat uimitor.
Tot ceea ce trebuie sa stiti este ca vom face aceasta schimbare, din acest loc de pe Pamant, la un alt nivel de constiinta. Iar acolo, totul este pregatit. Ceea ce nu stiu cei mai multi dintre voi este faptul ca Universul este o uriasa si constienta forta vie. Toate planetele si stelele sunt asemenea celulelor din corpurile noastre  iar ele nu se lupta intre ele, asa cum credem noi. O parte a galaxiilor este creierul, o alta parte este inima sau mainile, exact asemenea corpului omenesc.
Iar noi trebuie sa ne iubim unii pe altii si sa ne ajutam intre noi. Universul stie prin ce transformare uriasa trecem acum. Iar mesagerii sai sunt aici, acum, veniti de la niveluri pe care nici macar nu ni le putem imagina. Enorm de multe fiinte extraterestre se afla aici. Omuletii gri si reptilienii ne-au cam sacait, dar acum, aici, sunt peste 300.000 de civilizatii extratereste. Ei asteapta acest moment in care voi va inaltati la un alt nivel de constiinta. Ii veti putea vedea si veti incepe sa interactionati cu ei. Ei vor incepe sa va ajute si chiar ne vor sprijini in aceasta schimbare.
De ce? Pentru ca ei stiu ca noi suntem ei; iar ei ne iubesc si chiar le pasa de noi si vor sa se asigure ca vom face cu usurinta aceasta tranzitie in a 4-a Dimensiune. Nu ne va fi doar usor, dar va fi si multa bucurie. De fapt, eu de-abia astept sa se intample acest lucru. Nu va mai trebui sa dormi si sa mananci. Vei putea crea tot ceea ce iti doresti, pentru ca esti creatorul lumii tale. Atat de multe se vor intampla! Este o transformare uriasa.
Bucura-te, este un moment de celebrare!

Pentru aceia dintre noi care nu actioneaza de la nivelul unei constiinte elevate, se va intampla doar faptul ca vom urmari stirile si vom observa schimbarea timpului pe ceas?

Cand incepe procesul, cand electricitatea va inceta sa functioneze in lume si totul se va opri, va avea loc un prim eveniment; iar cand acesta va incepe, fiti in alerta, fiindca veti avea un ragaz foarte scurt. Rusii cred ca vom avea 2 - 3 saptamani, dar va fi un timp foarte scurt in care trebuie sa faceti aceasta transformare. Cum sa faceti acest lucru?
Va vom ajuta noi. Vom fi alaturi de voi, intr-unul din studiourile noastre si va vom invata ce anume trebuie sa faceti. Am deschis scoli in intreaga lume, unde puteti fi invatati cum sa treceti prin acest proces. Si vom face materiale video, in care va vom arata cum sa treceti prin aceasta transformare. In mod normal, a integra aceste informatii, chiar dureaza de la 21 - la 40 de ani, dar noi le-am concentrat, astfel incat sa reusiti sa faceti acest lucru cu usurinta.

Vom fi alaturi de voi, si veti reusi!

Nu stiu cum va fi acel eveniment, dar el va avea loc si va va atrage atentia, in mod cert.

Care este legatura dintre Universuri si ce sunt celelalte Universuri?

Ma voi referi putin la ele, pentru a va ajuta sa intelegeti natura evenimentelor prin care vom trece.

In prezent, oamenii cred iar stiinta crede si ea ca Universurile, stelele, planetele sunt ceea ce putem observa cu ajutorul telescoapelor. Credeti-ma, oamenii de stiinta nu stiu nimic din ceea ce se intampla. Ei nu cunosc adevarata natura a modului in care opereaza fizica. Ei nu inteleg ce se afla in interiorul Pamantului, al Soarelui si in Centrul Galaxiei, nu inteleg ce sunt gaurile negre. Ei inca incearca sa inteleaga aceste lucruri si nu inteleg lucrurile mici, de finete. Daca nu observi o Galaxie si mergi apoi in jos, la un Soare, apoi la o planeta si continui sa mergi in jos, la un atom, la un electron si continui tot asa, pana cand totul este cuprins intr-o ecuatie matematica, nu vei putea intelege niciodata natura a ceea ce se petrece aici.

Dar sunt atat de multe Universuri care creeaza viata, incat nimeni nu le-ar putea numara vreodata. Nu este un numar infinit, ci unul finit dar acest numar este atat de mare, pentru ca, de fapt, in fiecare zi sunt create mii si mii de Universuri. Iar noi suntem doar unul dintre ele. Si toate sunt generate de constiinta, nu prin cea pe care o numim Dumnezeu, ci prin ceea ce il reprezinta pe Dumnezeul nostru launtric.

In inimile noastre, exista un loc minuscul, din care s-a nascut acest Univers.
Pentru a avea o imagine mai larga a ceea ce se petrece in Universul nostru si cu toate celelalte Universuri, trebuie sa stim ca ele nu sunt conectate unele cu altele. Nu exista nimic in acest Univers care sa-ti permita sa mergi in alte Universuri. Singurul loc in care te poti conecta dintr-un Univers cu un altul este acel loc mic din inima ta, din Spatiul Sacru al Inimii. Universurile sunt complet separate. In aceste Universuri au avut loc creatii iar una dintre ele este ceea ce numim Lumile Dimensionale. Universul in care ne aflam se bazeaza, pur si simplu, pe muzica. Nu exista nimic in acest Univers, care sa nu se bazeze pe muzica. Daca observi aceste Dimensiuni, din perspectiva unei scale cromatice, sunt 30 de note; sunt 12 note de baza intr-o scala cromatica, iar intre note sunt supratonuri. Iar ele produc 144 de Lumi Dimensionale si acest Univers in care ne aflam noi.

Dupa cum puteti observa, noi traim intr-un Univers foarte complex si, pe langa toate acestea, exista un alt mod prin care mintea noastra a divizat Universul, in ceea ce numim lumi paralele. Lumi in care exista posibilitati infinite de a iesi din ele si, in anumite moduri de gandire, este exact ceea ce facem in orice moment in care suntem totalmente divizati, toate aceste lumi si locuri creand tot mai multe alte lumi si alte locuri. Este foarte derutant, stiu acest lucru. Dar ceea, ce trebuie sa cunoastem in acest punct sunt Lumile Dimensionale, modul prin care te poti misca dintr-una in alta.

Acum, noi suntem in Lumea 3D, si mergem in Lumea 4D. Este tot ce trebuie sa stim. Dar ceea ce as vrea sa mai stiti este faptul ca, atunci cand mergi in urmatorul nivel de existenta, patrunzand in cea de-a 4-a Dimensiune, acest corp pe care-l veti regasi acolo, se va schimba. In Dimensiunea a 4-a, acest corp va fi cel al unui bebelus. Cand ati venit aici, in Dimensiunea a 3-a, erati niste bebelusi si ati inceput sa cresteti, sa deveniti din ce in ce mai mari, pana ce ati devenit adulti. Ceea ce aici numim un adult va deveni un bebelus in Dimensiunea a 4-a. Si acolo veti creste din ce in ce mai mult. Iar femeile vor avea cca. 3 metri in inaltime, iar barbatii - cca.4,5 metri. Veti avea un creier urias, care va va permite sa intelegeti lucruri pe care nu le puteti intelege acum. Acolo, ceea ce pare acum complicat si foarte greu de priceput, va fi inteles cu usurinta si fara efort. Iata de ce toti acesti Maestri Inaltati si noi toti va vom ajuta sa ajungeti acolo, pentru ca sunteti asteptati si totul este pregatit pentru voi. Dupa ce veti incepe acest proces, lucrurile vor decurge cu usurinta.

Da, exista multe Universuri diferite, dar informatiile referitoare la acestea nu ne sunt de folos. Este suficient ceea ce v-am spus, pentru ca acum trebuie sa facem doar o simpla transformare.

O intrebare referitoare la inaltare; poate ca te-ai mai referit la acest subiect, dar as vrea sa inteleg mai bine. Daca alegem inaltarea, ce se va intampla cu membrii familiilor noastre, care nici macar nu stiu ce se petrece? Ne vom separa de familiile noastre sau li se va da si lor sansa de a se inalta, impreuna cu cei care au facut deja aceasta alegere? Ei vor ramane in urma sau exista vreo posibilitate ca familia sa poata trece, impreuna, prin acest proces?

Iata cum merg lucrurile. Ceea ce stim este ca intreaga viata de pe aceasta planeta, toate formele de viata, toate bacteriile, toti gandacii, toti copacii, toate pasarile si animalele stiu exact cum sa treaca prin aceasta transformare cu exceptia fiintelor umane adulte. Membrii familiilor voastre care nu au ajuns la pubertate, copiii mici, cu cat sunt mai mici, cu atat vor realiza mai usor tranzitia, iar daca aveti vreo problema, urmariti ce fac ei, pentru ca ei stiu exact cum sa faca acest lucru. Daca sunt mai mari, amintirile lor sunt mai umbrite, dar pot si ei sa faca acest lucru, pana in ziua in care traiesc experienta primului orgasm sexual si intra in pubertate, transformandu-se in adulti moment in care memoria lor se estompeaza rapid.
Din punctul de vedere al Maestrilor Inaltati, singurii oameni care ii preocupa sunt cei adulti. In prezent, pentru adulti exista trei posibilitati de inaltare.

Prima cale este cea pe care a demonstrat-o Iisus, Invierea, care nu este un proces dificil. Trebuie sa mori, nu pe o cruce, ci doar sa mori si nu conteaza conditiile in care mori; insa, atunci cand intri in procesul launtric al mortii, imediat exista un anumit moment in care stii ce trebuie sa faci incepi sa mori, fiind constient ca esti in procesul mortii. Iar in acel moment, iti reconstruiesti corpul. Corpul este, pur si simplu, o imagine din constiinta noastra. El nu este real indiferent de felul in care credem noi ca este. Iar acesta este un lucru extrem de important de stiut si inteles.
Cand intri in acel proces al mortii, iti poti reconstrui corpul si il poti lua cu tine, ca imagine din interiorul constiintei tale. Iar cand ajungi in Dimensiunea a 4-a, apari din nou, brusc, in corpul tau si tocmai ai reusit sa te inalti! Aceasta este invierea.

Exista un al doilea mod prin care poti face acest lucru, care nu era disponibil in vremea lui Iisus si pe care il numim, simplu€“ Inaltare. Este putin diferit. Ajungi la un nivel de constiinta la care intelegi, cu adevarat, ce este Universul, ce este corpul tau si mergi intr-un loc in care, de fapt, nu mori. Corpul tau nu este ucis sau nu imbatraneste s.a.m.d. Pur si simplu, spui: Acum, voi pleca. Este o decizie pe care o iei la un nivel foarte profund din inima ta. Cand iei acea decizie si cand acel lucru se intampla, corpul tau dispare din lumea exterioara. El nu devine o flacara sau tarana sau o lumina, ci pur si simplu dispare, instantaneu. Iar imaginea ramane cu persoana care face trecerea in cealalta lume. Mai departe, acest proces seamana cu invierea. Iti reconstruiesti corpul si esti acolo, ai realizat Inaltarea si esti pe calea ta. Aceasta modalitate va fi realizata de un grup relativ mic probabil de cateva milioane de oameni.

Ceilalti oameni probabil vor muri. Si acesta nu este un lucru rau. Moartea nu este sfarsitul vietii; moartea e inceputul vietii, iar viata e inceputul mortii. Este un ciclu. Oamenii care vor muri vor trece prin procesul mortii, probabil, inconstienti.
Dar Maestrii Inaltati, care suntem noi, la un alt nivel de constiinta, sunt foarte preocupati de ceea ce se va intampla cu acesti oameni si s-au pregatit pentru a-i ajuta. Acesti oameni se muta in supra-tonul 10, al Dimensiunii a 4-a.

Maestrii Inaltati au un Ordin foarte bine organizat, numit Fratia Celor 7 Raze, iar cei din aceasta Fratie sunt Maestrii Inaltati care i se vor arata fiecarei persoane care moare si pe care o vor conduce cu mare grija in stadiile de constienta pe care trebuie sa le cunoasca, astfel incat sa-si poata reconstrui si ei corpurile si sa ajunga, in cele din urma, in acelasi loc cu cei care au reinviat ori s-au inaltat. Nici macar o singura persoana care este astazi in viata, nu va esua si nu va fi lasata in urma. Nu e posibil. Dumnezeu traieste in fiecare om si nu-L putem distruge pe Dumnezeu! Iar spiritul nostru este direct conectat cu Dumnezeu si nici aceasta legatura nu poate fi distrusa. Fiecare persoana in viata traieste de la inceputul Creatiei si va trai mult dupa ce aceasta Creatie se va dizolva.

Asadar, acum nu trebuie sa ne preocupe astfel de lucruri. Nu conteaza daca mori, reinvii sau te inalti. Este important doar din perspectiva cerintei pe care ne-a adresat-o Sursa Vietii sa incercam toate posibilitatile. Si asta si facem  le incercam pe toate, bune sau rele, sus sau jos, toate caile. Pentru unii este mai greu decat pentru altii. Vor fi mai putini oameni care se vor inalta, ceva mai multi care vor reinvia si probabil, cei mai multi vor muri. Dar rezultatul va fi ca veti renaste cu totii, la un alt nivel al existentei. Veti vedea. Veti vedea iar de atunci incolo, va fi mult, mult mai usor.

Vreau sa fiu foarte clar in privinta a ceea ce urmeaza sa se intample cu animalele voastre de companie, aceasta fiind o alta intrebare pe care mi-ati adresat-o. Toate animalele vor fi in siguranta. Cainii vor avea o tranzitie mai dificila. Si eu iubesc cainii, dar ei s-au apropiat atat de mult de oameni, incat sunt partial umanizati si au unele probleme asemanatoare cu ale noastre. Dar vor reusi si ei; isi vor aminti foarte repede procesul. Pisicile nu vor avea probleme.
In ceea ce priveste intrebarea daca ne vom revedea familiile, pot aproape sa va promit acest lucru (spun aproape, fiindca poate unii vor decide sa nu o faca).
Noi calatorim in grupuri. Avem grupuri de suflete si calatorim impreuna. Din cand in cand, schimbam grupurile sau rolurile in cadrul grupului din care facem parte. Acestea sunt lucruri cu care am avut de-a face in diferite lumi si de foarte multa vreme. Intr-o viata, unul este mama si celalalt tatal, iar ceilalti sunt copiii, iar intr-o alta viata, rolurile se pot schimba. Asa stau lucrurile, de mult timp. Odata ajunsi in Dimensiunea a 4-a, tot ce trebuie sa faceti este doar sa va ganditi la ei, iar ei vor fi acolo. Este chiar asa de usor.

Deci, nu va ingrijorati in legatura cu acest aspect. Nu va veti separa de cei dragi, nu va veti pierde unii de altii.
Viata este foarte generoasa cu noi. De fapt, noi am creat-o si am facut-o sa fie asa.
Odata ce veti trece prin acest proces, lucrurile vor deveni mai usoare.

Am citit cartea ta Secretul Stravechi al Florii Vietii. In volumul al II-lea este vorba despre schimbare, cu 6 ore inaintea transformarii, in care spui ca, intr-o dimineata, te vei trezi cu o stare de bine si intr-o forma greu de descris stii cum continua.

In cea de-a doua parte a cartii mele, descriu in detaliu cum te simti cand treci din Dimensiunea a 3-a, in Dimensiunea a 4-a. Este descrisa transformarea reala prin care vei trece. Transformarea este foarte asemanatoare, dar nu identica pentru toata lumea. Exista mici variatii, dar asa incepe, sunt descrise doar primele cateva momente, dar sunt si alte nivele care va vor fi prezentate. Dar va veti aminti. Odata ce esti in valtoarea transformarii, iti amintesti ca stii si asta, si asta.
In urma cu 30.000 de ani, parca am fi primit o lovitura in cap, iar noi suntem intr-o stare de constiinta neobisnuita. De obicei avem aceste amintiri, dar avem si un fel de amnezie, si asta este problema. Dar ne vom aminti cu totii.
Si va spun inca o data, nu va ingrijorati.

Chiar va avea loc aceasta tranzitie iar daca ea va avea loc, ce se va intampla? La ce sa ne asteptam, dupa aceea?

Am discutat despre acest subiect. Tranzitia va avea loc cu adevarat. Dupa aceea, vom evolua extrem de rapid, in ceva care nu va mai fi uman. Vom fi humanoizi, in primii doi ani; vom fi foarte inalti, dupa cum v-am mai spus, vom avea doua inimi; se va schimba modul in care percepem realitatea, intr-un mod de care nu suntem capabili acum. Iar viata se va schimba in mod radical. Pentru un timp, in acea lume, vom deveni bebelusi, pentru ca vom fi oarecum confuzi. Dar viata este foarte inteligenta. Si aici am venit ca bebelusi si eram foarte confuzi; nu stiam ce este ceea ce ne inconjoara, ce sunt culorile s.a.m.d.
Vom mai trece prin asa ceva, insa, asa cum avem o mama si un tata aici, care ne-au ajutat sa trecem prin acea perioada, vom avea o mama si un tata si in Dimensiunea a 4-a, care vor face acelasi lucru. Ei ne vor calauzi si ne vor proteja cu iubire.
Daca veti gasi calea catre inimile voastre, despre care vom vorbi in urmatoarele doua zile, lucrurile se vor desfasura cu usurinta.

Daca nu se intampla nimic, inseamna ca nu am reusit?

Lucrurile neobisnuite din viata mea sunt aproape de zero. Totul este posibil, iar toata aceasta aliniere, toate aceste pregatiri ale Maestrilor Inaltati, toata munca pe care am depus-o, cei 13.000 de ani de constructie a 83.000 de piramide in intreaga lume, pentru a crea retele in jurul Pamantului, pentru a ne proteja de alte lumi s-ar putea sa nu mai fie necesare, pentru ca viata a ales sa faca ceva nemaivazut pana acum. Dar, mai mult ca sigur, tu vei fi alaturi de noi. Si totul va fi in regula.

Stiu ca aveti foarte multe alte intrebari, iar noi vrem sa fim aici pentru voi, sa continuam sa va raspundem la intrebari si sa ajungem in punctul in care sa intelegeti, cu adevarat, ce anume se petrece.
Va puteti relaxa si veti trece cu bine prin aceasta transformare.

Daca aveti alte intrebari, accesati www.drunvalo.net, la sectiunea Intrebari si Raspunsuri, urmati instructiunile, iar noi le vom prelua. Vom continua acest dialog maine, cand va avea loc alinierea in timp real; dupa aceea, vom avea o noua sesiune de Intrebari si Raspunsuri si vom continua, pana vom ajunge in punctul in care vom reusi sa facem aceasta tranzitie.

Va multumim din inima ca sunteti aici si pentru tot ce ati facut in vietile voastre, pentru a va pregati pentru acest moment. Stiu ca unele lucruri nu sunt usoare (poate ca cei din jurul vostru cred ca ati luat-o razna)...
Veti face exact ce trebuie, pentru ca sunteti aici, chiar acum.
Va multumesc pentru vietile voastre si pentru ceea ce sunteti.
Ne revedem maine.

NOTA MEA (Monica Visan) - mesajul despre care vorbeste Drunvalo a fost trimis prin Newsletterul Editurii For You, pe data de 22 decembrie si il gasiti aicihttp://groups.yahoo.com/group/editura_foryou/message/5495

22 decembrie 2012

Traducere Alina Ghent si Irina Cruceru

Salutari tuturor, sunt Drunvalo Melchizedek si ia ghiciti suntem inca in viata, ha ha ha! Suntem inca aici si este exact asa cum au spus mayasii ca se va intampla. Ei spuneau ca nu cred ca se va intampla ceva special, pe data de 21 si aveau dreptate. Dar nu am iesit din aceasta posibilitate, mai avem inca 3 ani, 3 ani si jumatate pana cand se va incheia perioada profetiei, pana cand vom sti ca se va termina cu adevarat si daca chiar nu se va intampla nimic. Voi contiuna cu intrebarile, si cred ca toate astea va vor ajuta, sper ca va vor ajuta, este ceea ce imi spune inima mea. 

Si vom trece imediat la prima intrebare, care este de la Alisa, din Toronto, Canada.
Multumiri Drunvalo, numele meu este Alisa, sunt din Toronto Canada si intrebarea mea este: In ceea ce priveste aceasta noua schimbare catre constiinta feminina, la ce ne putem astepta si cum ne putem pregati mai bine pentru aceasta? Ne poti da vreun sfat, ca sa ne putem face tranzitia mai usoara? Multumesc si iti multumesc foarte mult pentru munca ta.

Alisa, iata o intrebare foarte buna. Este o intrebare foarte subtila. Cum te poti pregati pentru aceasta contiinta feminina? Esti femeie si ai un €žsistem imunitar€ natural, as putea spune, care stie exact ce trebuie sa faca in legatura cu aceste schimbari si atunci cand intri in astfel de situatii. Dar raspunsul se afla in acelasi lucru despre care vorbeam este vorba de a intra in inima ta. Aici e locul unde totul este asociat cu ceea ce se intampla. Aceasta e poarta pentru a intra in aceasta lume si e poarta de a iesi din aceasta lume, este raspunsul la aproape orice intrebare; intrarea si modul de a face acest lucru se afla in drumul catre inima ta. Daca vrei sa stii cum sa incepi aceasta tranzitie lina, a constiintei feminine, intra in inima ta, gaseste-ti Micul Spatiu din Inima punct in care tu iti poti aduce Sinele tau Superior. Micul tau Spatiu este conectat cu Micul Spatiu din inimile tuturor oamenilor care exista, iar in acel spatiu, nu exista timp linear, exista timp sferic trecutul, prezentul si viitorul se deruleaza toate, in acelasi timp. Asadar, poti intra in Micul tau Spatiu si ii poti cere Sinelui tau Superior sa vina acolo si il poti vedea, il poti simti, poti sa comunici cu el asa cum comunicam noi acum, iar Sinele tau Superior iti poate spune exact cum este cel mai bine pentru tine sa procedezi, sa descoperi esenta launtrica a constiintei tale interioare si cum poate acest lucru sa invete lumea si pe alte femei cum sa procedeze. Daca faci acest lucru, ar aparea o lumina mare asupra lumii si asupra oricui din acest taram.

Odata ce iti cunosti Sinele Superior, odata ce ai facut acel contact, ai castigat jocul vietii, pentru ca Sinele tau Superior iti poate accelera evolutia atat de mult, incat pare nebunesc, dar este exact de ceea ce trebuie in acest moment. Este un nivel superevoluat al constiintei, care iese la suprafata din fiintele umane. Asta e ceea ce as face eu as intra in micul spatiu al inimii, as face o conexiune directa cu Sinele meu Superior si as asculta cu atentie ceea ce are de spus, despre cum ti-ai putea dezvalui constiinta. Acesta este cel mai usor lucru de facut. In lumea exterioara e mai greu sa intri in contact cu Sinele tau Superior sau cu alte nivele de constiinta. Este usor, oricine o poate face, pana si un copil o poate face; in interiorul inimii tale, este foarte usor si extrem de puternic.

Sa vedem urmatorul mesaj, de la Paul.
Buna, Drunvalo, sunt Paul, din Los Angeles, California, si am o intrebare cu privire la cum putem folosi cel mai bine energia care va veni aici, din 21 decembrie, pana in 23. Am vazut postarea ta despre invatatorul mayas Arctan, care spune ca, pe parcursul acelei ferestre in timp, va fi o uriasa cantitate de energie care va inunda planeta si, in special, este o fereastra timp de 8 minute, chiar in centrul acesteia, unde va fi o energie extrem de puternica, ce va putea avea un efect enorm asupra constiintei. Si spunea ca structurile si piramidele care au fost contruite au ca scop mentinerea frecvente acelei energii, pentru a o mentine cat mai mult, astfel incat constiinta sa aiba timp sa prinda acel nivel la care sa creasca. Si intrebarea mea este: din moment ce Merkaba e un camp viu, inteligent, care este programabil, exista vreo cale prin care noi sa luam cumva acea energie si sa fim pastratori ai acelei frecvente pentru ei  si se poate ca Merkaba noastra sa actioneze ca un rezonator pentru noi si pentru ca alte persoane sa poata beneficia de acea frecventa mai mult timp; si daca acest lucru e posibil, sa-mi spui cum s-ar putea face. Ar fi minunat! Si, de asemenea, iti multumesc foarte mult, Drunvalo, iti multumesc foarte mult pentru munca pe care o faci si pentru tot ceea ce faci pentru aceasta planeta si pentru constiinta. Multumesc foarte mult.

Iti multumesc, Paul, pentru intrebarile tale.
Este mai mult decat atat. Arctan si ideile lui nu sunt in perfecta aliniere cu mayasii cu care am vorbit eu, dar multe dintre lucrurile despre care vorbesc ei sunt similare. Si chiar daca sunt sau nu 8 minute, acest lucru este discutabil, dar ideea este ca exista o pulsatie, o pulsatie foarte puternica, ce se metine timp de cateva zile dupa asta. Nu e foarte clar, dupa discutiile mele cu ei, modul cum funcioneaza, cu exactitate. Totusi, din discutiile mele cu ei si are legatura cu subiectul nostru a reiesit faptul ca urmasii civilizatiei Hopi care traiesc aici, in Arizona (arheologii cred acelasi lucru) au venit din Oldebarian Straint, au mers prin Canada si au ajuns aici. Eu am stat cu bunicul lor, Eric“ care a facut parte din Consiliul Hopi si a fost, de asemenea, si cel care inregistra istoria lor; el mi-a spus ca mayasii i-au trimis aici, spre Arizona, cu multa vreme in urma. Ei au incercat in permanenta sa afle cu cat timp in urma s-a intamplat acest lucru sŸi se pare ca s-a petrecut acum 2.000 de ani, dar nu sunt foarte clari nici in aceasta privinta. A fost un grup de mayasi care s-au deplasat, care stiau exact sa interpreteze urmele si puteau sa-ti arate, roca cu roca, pe unde au trecut. Au fost in Palenque, in Mexic, unde au stat 800 de ani, apoi au mers mai departe, unde se afla acum, intr-un loc foarte uscat din nordul Arzonei si timp de ani de zile am incercat sa aflu de ce i-au trimis aici, de ce au facut acest lucru? Sa-i trimita atat de departe, asteptandu-se sa faca ceva iar acesta a fost un mare secret . Dar ceea ce am descoperit acum este faptul ca aceasta energie, vine din centrul galaxiei si apare prin Soare, pana in Pamant si sunt doua locuri pe Pamant unde se concentreaza: noi le numim caini solari, sunt ca doua mingi luminoase in culorile curcubeului, care se afla de-o parte si de alta a Soarelui. Nu se vad de oriunde, trebuie sa vii in Sud-Vest ca sa le vezi; sunt uimitoare. Sunt doua globuri luminoase care ies din Soare, care provin din centrul Galaxiei si ajung pe Pamant, in doua locuri: unul este in Guatemala, iar celalalt este aici, in Zona Celor Patru Colturi, zona in care ne aflam noi acum, in Sedona. Si acea energie este asteptata sa loveasca aici; nu se intampla oriunde in lume, se intampla doar aici. Eu cred ca acesta este motivul pentru care ei se afla aici; ei stiau de mult acest lucru si de ce au fost trimisi cu mult timp in urma, pentru ca mayasii sa fie in doua locatii in acelasi timp, pentru a-si indeplini misiunea. Si ceea ce cred eu, Paul, este ca, da, structurile piramidale care creeaza reteaua ii permit acestei energii sa intre in retea si sa o putem accesa prin intermediul acesteia; si mai cred ca o poti accesa cu usurinta, daca se intampla sa fii intr-unul din aceste doua locuri. Si apoi, dupa cateva zile, ea dispare (el spune ca dupa 3 zile, dar nu sunt sigur. Este foarte intensa, dar apoi, inceteaza treptat. 
   
Daca in acel moment te afli in Micul Spatiu din Inima, lucru pe care l-am si facut in acele momente, poate ca tu poti prelua frecventa acelei energii, o poti  inregistra in Merkaba ta si le poti permite altor persoane sa o foloseasca. Se pare ca ar functiona, dar s-a intamplat deja. Ha, ha !! Si deci, nu stiu cum te va ajuta acest lucru, draga Paul, dar sper ca te va ajuta putin.

Acum, va trebui sa trecem la urmatoarea intrebare desi mai este inca un lucru despre care as vrea sa vorbesc, in legatura cu ceea ce am spus. Constiinta feminina care este adusa prin acel impuls energetic, care schimba totul, acea constiinta feminina nu se integreaza complet pe Pamant, timp de aproximativ 9 ani. Asadar, desi o vedem deja venind; te poti uita oriunde in lume, femeile devin mai puternice si sunt in pozitii-cheie incepand cu sistemele bancare, cu guvernele si in orice alt domeniu; poti vedea femei-presedinte in Argentina si in Chile, dar si in Germania si aproape ca am avut-o pe dna. Clinton in fruntea Americii si s-ar putea sa reuseasca la alegerile viitoare. Poti vedea cum se intampla toate astea, incepe sa apara treptat pe Pamant si e un inceput incredibil, pentru ca este ca un copil care se naste si e aproape ceea ce ne trebuie, dar schimbarea nu se petrece intr-o secunda. Noi avem de-a face cu timpul cosmic, in care sunt cicluri foarte, foarte mari de timp, 9 ani fiind ca o respiratie, ca un moment in timp. Dar, dupa 9 ani, daca noi vom fi tot aici si eu nu cred ca vom mai fi vom vedea lumea exterioara transformata. In schimb, cred ca vom trai acest fenomen intr-un mod diferit, pentru ca vom fi mai degraba in a 4-a Dimensiune, decat in a 3-a  si, oricum, asta e tot ce pot sa-ti spun..

Acum, am o intrebare de la Calate Lin, din Taiwan. 
Stim ca trebuie sa asteptam vremea cand Mama Pamant se va inalta, si de asemenea, ca vom pierde fluxul de informatii si accesul la internet, ca emisiile solare sunt imense si poate va fi necesar sa contactam persoane aflate la distante mari si sa luam niste decizii personale. Intrebarea mea este: care sunt semnele pe care Mama Pamant le va da, cand va incepe inaltarea? Si cum vom sti cand este momentul sa ne inaltam odata cu ea, daca nu putem accesa informatii corecte, de la oameni ca Drunvalo?

Pai, am vorbit deja despre cateva dintre toate acestea si am acelasi raspuns. Daca vrei sa stai conectat cu persoane din jurul lumii si cu care esti tu conectat, poti intra in Micul Spatiu din Inimii, iar acolo, toate fiintele umane si toate formele de viata sunt interconectate. Si tot ce ai de facut este sa-i inviti acolo; cereti-le sa vina acolo si vor fi acolo. Este cu mult mai bine decat pe Skype sau orice alta cale de comunicare; ai o persoana reala si poti vorbi cu ea. Asadar, comunicarea ta nu trebuie sa fie blocata, doar pentru ca internetul cedeaza sau ceva de genul acesta s-ar putea intampla. Invatati telepatia, este cea mai usoara, este cu mult mai usor decat sa-ti dai seama cum functioneaza computerele si orice altceva. Si poti face acest lucru ai mai facut-o pana acum si poti sa o faci si de acum incolo. Invata sa traiesti in inima si invata ca inima ta are cele mai uimitoare forme de telepatie. Si va vom ajuta, daca vreti, ii puteti intreba pe profesorii de la scolile mele, iar ei va vor invata acest lucru. Si va vor invata orice veti avea nevoie si este tot ce va pot spune faceti.
Mai exista o metoda foarte simpla de comunicare, fara sa intrati in inima voastra; e o forma de telepatie, creata cu ajutorul cristalelor. Este foarte eficienta, trebuie doar sa aveti un cristal de turmalina, care sa fie taiat foarte subtire si veti descoperi ca la un capat al lui curge, doar intr-o directie, pana si electricitate (electricitatea curge doar intr-o singura directie, intr-un cristal de turmalina). Daca il tineti cu varful pe al treilea ochi si va ganditi la orice persoana de pe Pamant, atunci veti face o conexiune directa cu ea. Chiar functioneaza! E uimitor cat de bine functioneaza. Dar prin inima voastra e mult mai bine. Ha ha ha !! E mult mai bine !
Deci, sper ca te va ajuta raspunsul meu.

Si avem o alta intrebare, care a venit de la destul de multa lume, asa ca am condensat raspunsul. 

Intrebarea este: Cum vom face schimbarile interioare, pentru cei care se muta din creier in inima, cum ne pregatim pentru o schimbare a constiintei? 

Aceasta este o intrebare vasta. Si raspunsul revine de fiecare data, iar si iar, si el este sa nu respiri, functionezi sau actionezi din minte; aceasta a fost caderea din Paradis, despre asta era vorba in cadere. Am fost in Atlantis si traiam in inimile noastre, iar cand am cazut, tot ce am facut a fost sa ne mutam din inima, in minte - aceasta a fost caderea. Sigur ca putem vorbi despre acest lucru, ca o trecere din Dimesiunea a 4-a in Dimensiunea a 3-a dar, in termeni mult mai simpli, tot ce am facut a fost sa ne mutam din inima, in minte. Iar Inaltarea nu e nimic mai mult decat inversul acelui lucru, nu e nimic mai mult decat sa ne mutam inapoi, din minte, in inimile noastre.

Acesta este un lucru foarte simplu si daca esti pasionat si esti puternic si chiar iti doresti acest lucru, intri in meditatie si iti poti gasi drumul catre inima ta. Noi avem instructiuni, noi iti putem arata cai care sunt cunoscute de mii de ani si spun din nou, daca mergi la scoala noastra, ti se va arata cum sa faci cest lucru, iar noi vom prezenta treptat informatii, prin intermediul acestor Intrebari si Raspunsuri, care te vor ajuta sau in orice fel putem dar este clar ca trebuie sa parasesti mintea, sa intri in inima si sa restabilesti conexiunea din inima catre minte, pentru ca mintea sa fie, de fapt, o telecomanda a inimii si nu invers. Si de acolo, tot ce iti trebuie se afla acolo nu doar conexiunea cu Sinele tau Superior, ci si conexiunea cu toti oamenii din intreaga lume si mult mai mult decat atat. Creatia insasi are loc acolo, iar cand iti aduci aminte despre ce este vorba in Creatie, cine esti si care este natura ta, care e de mult timp uitata, atunci toata aceasta amintire incepe sa-ti revina. In invelisul exterior al inimii, in Spatiul Sacru al Inimii, sunt stocate inregistrarile Akasice ale intregului Univers, din trecut, prezent si viitor iar tu ai inregistrarile tale Akasice, tot ceea ce ai facut oriunde si oricand si orice vei face de acum, pana la sfarsit. Si cand intri acolo, vei vedea ca poti accesa acele inregistrari; doar ceri asta si se va intampla.

Exista niste lucruri foarte importante, pe care ar trebui sa le stii acolo. Tu ai venit de pe alta planeta sau dintr-un alt mod de a fi, aceasta este o planeta copil, nu e foarte batrana, iar noi suntem mai batrani decat ea. Toata lumea de pe Pamant a venit de altundeva, dar cand ai venit aici, nu ai vrut sa uiti  pentru ca este usor sa uiti, atunci cand ajungi aici, jos, in aceste lumi de joasa vibratie, intunecate si dense; nu ai vrut sa uiti cine esti si ai facut un program foarte special, pe care l-ai inregistrat in Spatiul Sacru al Inimii tale, care iti aduce aminte de ce ai venit aici. Iti spune exact principalul motiv pentru care ai venit pe Pamant si ce ai de facut cat timp esti aici; care este misiunea ta si scopul venirii tale aici, de cand ai ajuns pe aceasta planeta. 
Odata ce iti aduci aminte care e scopul venirii tale aici, aceasta amintire iti schimba intrega viata, transformand totul. Odata ce stii de ce si iti aduci aminte informatia venind dinlauntrul tau, nefiind spusa de altcineva, care crede ce ar trebui sa faci tu aceasta cunoastere iti modifica cursul evolutiei si al directiilor pe care le urmezi pe Pamant, iar acesta este un lucru important.

Dar mai sunt si alte lucruri care sunt importante aici; noi tinem lucruri foarte aproape de inima noastra, toti suntem diferiti, dar toti avem ceea ce eu numesc dorinta cea mai profunda a inimii. Sunt lucruri pe care vrem sa le vedem create in lume sau schimbari pe care noi vrem sa le facem in Univers iar acele schimbari sunt foarte atent inregistrate in Spatiul Sacru al Inimii tale, asa incat nu le vei uita, iar cand iti vei aduce aminte, efectul asupra ta va fi imens si puternic. Si odata ce aceste lucuri incep sa se imbine, bucatile de puzzle ale fiintei tale reale sunt puse la locul lor, amintirile incep sa-ti revina si incepi sa-ti reamintesti totul, totul ti se dezvaluie. Incepi sa-ti aduci aminte cine esti cu adevarat, de unde vii si despre ce e vorba in toate acestea si tot asa. Asadar, toate acestea se gasesc in inima ta si nu le vei gasi in mintea ta, sunt doar in inima ta, acesta fiind cursul firesc, acesta fiind scopul existentei tale.


IŽn primul rand, gaseste-ti drumul catre inima ta, gaseste-ti drumul catre Spatiul Sacru. Spatiul Sacru este un imens camp toroidal. Campul toroidal are cca. 3 metri in diametru si a fost descoperit de Stanford; este descoperit stiintific, nu e ceva inventat, ci este real, putand fi masurat. In interiorul acelui camp toroidal, care are cca. 3 m. in diametru in afara corpului tau, se afla un camp mai mic, care are cam 1 m. Campul exterior este Spatiul Sacru al Inimii, iar cel interior este Micul Spatiu din Inima si este generat de spatiu. Prin aceste campuri, exista a cale cunoscuta dintotdeauna mai exact, modul in care creezi imagini din Micul Spatiu al Inimii si cum pot acestea iesi afara, prin raze de lumina in jurul capului tau, raze care sunt generate de glanda pineala. Si multe alte lucruri despre care chiar nu am discutat. Dar voi stiti ca lucrurile acestea sunt chiar acolo, sunt chiar acolo, tot ce trebuie sa faci este sa-ti gasesti drumul catre inima ta si toate aceste amintiri vor incepe sa se iveasca. Si cand o vor face, te vei transforma/ De asemenea, tu esti pregatit pentru ceea ce va urma sa se intample, totul devine usor si iti amintesti ca ai mai facut-o si inainte si iti aduci aminte cum te simteai atunci si cum sa continui. AsŸadar, aceasta este cheia: gaseste-ti drumul catre inima ta, fa ceea ce este necesar, si noi vom face tot ce vom putea, pentru a te ajuta sa-ti gasesti drumul catre inima ta.

As dori sa mai fac precizari legate de ceea ce aud de la oameni din intreaga lume si anume, ca le este teama ca se vor pierde in aceasta tranzitie si ca nu-si vor gasi calea si, cumva, vor fi lasati in urma. Este foarte important de inteles ca asa ceva nu se va intampla, pentru ca nu te poti pierde. Stiu ca religiile va spun ca noi avem doar o viata si ca murim, ca avem o singura viata pe Pamant si ca asta e acea viata (unele religii fac asta). Nu e adevarat. Voi sunteti eterni, tot timpul ati fost si veti fi eterni si nu puteti fi pierduti; puteti fi pierduti pentru un moment in timp, dar viata va reveni si te va readuce catre tine insuti si vei realiza ca lumea exterioara si lumea interioara sunt unul si acelasi lucru. Ele nu sunt diferite, iar cand te uiti la cer si la stele, de fapt te uiti la tine nimic nu e diferit. Deci, nu vei fi lasat in urma si, in realitate, aceasta este o frica nefondata.

Asadar, va rog, relaxati-va, doar relaxati-va si veti reusi.
Iar daca chiar vreti sa stiti, intrati in Micul Satiu al Inimii, priviti spre viitor, si veti realiza ca sunteti inca in viata, ca sunteti functionali si veti vedea in ce anume v-ati transformat. Prin urmare, viata este foarte diferita, realitatea este foarte diferita de ceea ce ne-au spus parintii nostri, de ceea ce spun guvernele, diferita de ceea ce spune stiinta, este diferita de ceea ce spune religia. Trebuie sa admit ca sunt cateva religii care sustin cu precizie acest lucru, dar sunt alte religii care nu sunt clare, din punctul meu de vedere (aceasta este parerea mea). Deci, sper ca toate acestea sa va ajute si noi vom continua sa va ajutam, in orice mod putem.

Daca aveti intrebari, va rog accesati www.drunvalo.net , la sectiunea Intrebari&Raspunsuri, urmariti indicatiile de acolo si trimiteti-le la noi. Vrem sa avem vesti de la voi. Am pierdut o parte din intrebari, din cauza unei probleme la un program de soft cu care ne-am incurcat si daca aveti intrebari la care nu ati primit raspunsul, va rugam mult, trimiteti-le din nou. Vrem sa auzim de voi si vom face tot ce putem ca sa va  raspundem. Dar amintiti-va ca nu am terminat, acesta nu este finalul, mai avem cel putin 3 ani si jumatate in care putem spune ca, daca nu s-a intamplat nimic in 3 ani si jumatate si ne aflam pe la mijlocul anului 2016 si nu s-a intamplat nimic, si nu sunt schimbari planetare si totul ramane neschimbat, atunci mayasii au gresit. Ha, ha, ha, ha!! si la fel au facut si totii ceilalti, care nu au mai gresit niciodata pana acum. Nu cred ca se va intampla asa, dar daca s-ar intampla, atunci va trebui sa continuam, dar e foarte putin probabil.

Tocmai de aceea am creat Studioul Global Lotus, l-am construit pentru a forma un mod global de comunicare, pentru a putea comunica oriunde pe Pamant. Am construit portaluri care sunt foarte, foarte puternice, care ne ofera posibilitatea sa va oferim toate materialele in HD (High Definition) si sa functioneze in orice sistem, incepand cu IPhone, Android, computer, numiti-le voi, orice ar fi si o puteti receptiona cu cea mai inalta calitate, pana la BluRay. Pana acum, am ajuns la o inaltime de 1.080, care este deja peste calitatea BluRay. Am construit acest sistem doar pentru voi, pentru a avea posibilitatea sa comunicam. IŽn curand, materialele vor fi prezentate in mai multe limbi; prima data vom incerca sa le prezentam in 2 limbi, apoi in 3, 4 limbi, iar in cateva luni, vom ajunge la 10 limbi, care ne vor da posibilitatea sa comunicam cu voi peste tot in lume, iar apoi vom ajunge undeva, pe la 15 limbi. Astfel, informaĹŁiile noastre vor ajunge aproape la toata lumea de pe Pamant, acesta fiind scopul nostru. Asadar, ramaneti cu noi; noi ne-am nascut abia de cateva zile, abia am primit permisiunea orasului Sedona sa deschidem studioul pe 12.12.12. ceea ce este absolut grozav Hahaha !! Deci, avem studioul de cateva zile, nici nu ne-am instalat inca, dar urmeaza, avem nevoie doar de inca putin timp pentru a pune totul la punct.

Aceasta sesiune trage concluziile transmisiunii despre Alinierea Galactica din ultimele 3 zile, si  VA MULTUMESC!! Multumesc pentru ca ati venit aici, multumesc pentru ca sunteti aici si ati urmarit aceste materiale video, timp de 3 zile si sper ca ceea ce v-am spus va va ajuta cumva sa reusiti sa patrundeti in inimile voastre. V-am aratat, ieri, cum sa faceti acest lucru si repet, daca nu-l puteti face, va rog sa veniti la noi si va vom arata foarte clar, intreaga procedura.

Va multumesc tuturor si fie ca Dumnezeu sa va binecuvanteze.


Protejeaza mediul inconjurator - esti sigur(a) ca e nevoie sa printezi acest e-mail?
Daca doriti sa va abonati la acest Newsletter, sunteti rugati sa intrati pe siteul www.editura- foryou.ro unde aveti, in partea dreapta, formula de inscriere. In acelasi timp, va anuntam ca am deschis siteul interactiv www.copiii-indigo. ro, la care va invitam sa participati si unde veti gasi materiale interesante despre voi si copiii vostri. Va asteptam cu drag.
Pentru dezabonare, trimiteti un e-mail gol la adresa
editura_foryou-unsubscribe@yahoogroups.com, cu confirmarea ulterioara a cererii de dezabonare, folosind un simplu Reply la acel mesaj.  (va rog sa fiti atenti, pentru ca, din motive pe care nu le cunosc, apar spatii intre cuvintele adresei, si nu o mai puteti folosi. Prin urmare, stergeti spatiile)
Pentru a gasi arhiva de mesaje accesati http://groups.yahoo.com/group/editura_foryou/messages

.