... a aparut un peisaj, un munte inalt, pe care urca in varf o carare lunga si dificila. Stiam ca este calea care duce catre Dumnezeu, asa ca, fara nici o ezitare, am inceput sa urc.
Cu un suspin profund si cu o incredere netarmurita in fortele cu care Creatorul si-a inzestrat toti copiii si care in timpul excursiei mele nu se epuizasera deloc, ci dimpotriva, se amplificasera, m-am indreptat catre scara.
Cu un suspin profund si cu o incredere netarmurita in fortele cu care Creatorul si-a inzestrat toti copiii si care in timpul excursiei mele nu se epuizasera deloc, ci dimpotriva, se amplificasera, m-am indreptat catre scara.
- Prima treapta - a invinge greutatea corporala
- A doua treapta - a controla fortele corpului
- A treia treapta - a triumfa asupra sentimentelor
- A patra treapta - invingerea gandurilor (planul mental). Mi-am reunit toate fortele spiritului, mi-am pus credinta in Dumnezeu si nu m-am mai gandit la nimic. Odata cu gandurile mele mi-a disparut si indoiala.
- A cincea treapta - aveam sentimentul ciudat ca fiinta mea creste. Eram deja mai mare decat la inceputul treptelor, dar nu mai aveam maini si picioare, nu mai aveam corp. Tot ce era material in mine disparuse, devenisem un spirit invizibil.
- A sasea treapta - nemaiavand corp nu mai aveam cu ce sa urc. "Oare cum trebuia sa procedez?" Am privit in jurul meu si am vazut intreaga lume, intinsa la picioarele mele. M-am simtit atunci cuprinsa de o iubire infinita. M-am gandit la suferintele celor care parcurgeau lungul si greul drum al constiintei, care rataceau inca in intuneric, prizonieri ai propriului lor egoism, la fel cum am fost si eu candva. In momentul in care inima mea s-a umplut de iubirea universala, am inceput sa plutesc deasupra celei de-a sasea trepte.
- A saptea treapta - O dorinta arzatoare mi-a cuprins atunci intreaga fiinta: doream sa o urc din toata inima mea. Tot ce stiam era ca doream din rasputeri sa ajung acolo sus, ca sa-l gasesc pe Dumnezeu si sa-i vad fata. In timp ce priveam in jurul meu am observat ca nu eram singura; se pare ca o alta fiinta tocmai ajunsese pe a sasea treapta. M-a implorat sa o ajut sa urce mai sus. Am inteles ardoarea dorintei sale, si uitand-o pe a mea, am incercat sa o ajut sa urce. In clipa cand am uitat de propria mea dorinta m-am ridicat eu insami iar tovarasul meu disparuse. Nu fusese decat o iluzie pentru a ma ajuta sa uit de ultima dorinta care imi mai ramasese. Atata vrema cat doresti sa-ti ridici propria persoana, este imposibil sa triumfi asupra unei trepte care este la fel de inalta ca si tine.
Am zarit atunci silueta de lumina a unei fiinte celeste: era jumatatea mea complementara. Atata timp cat m-am aflat in aceasta stare de dualitate, L-am privit pe Dumnezeu ca fiind o fiinta separata de mine, pe care am numit-o TU. Acum, in aceasta stare de fuziune paradisiaca, am simtit cum devin aceasta putere invizibila pe care pana atunci am numit-o Dumnezeu. In jurul meu a inceput sa se roteasca un disc de foc. In centrul lui imuabil, care corespunde coloanei mele vertebrale, a locuit dintotdeauna Sinele meu real, EU. Imi simtem coloana vertebrala arzand ca un arc de foc, ca un pod pe care trecea curentul vital, iradiind cu o lumina orbitoare toti cei sapte centri energetici si dand viata corpului meu. Intr-o stare care transcendea timpul, in simultaneitate, am vazut lantul interminabil al tuturor formelor de viata in care m-am incarnat de la prima mea separare de unitatea paradisiaca si care alcatuiau lungul drum al dezvooltarii mele, tot ceea ce am fost, tot ce am trait pana in momentul prezent. Eram cea care atrage totul catre sine, caci nimic nu ma mai putea capta, nimic nu ma mai putea atragea.
I-am cautat pe cei pe care ii iubeam, stiind ca nu au putut fi distrusi. Dar degeaba ii cautam in Nimicul din jurul meu. In vidul beatific nu exista nimic altceva decat eu; mi-am orientat atunci atentia catre interior. Da iata-i! Mi-am dat seama ca toti traiesc in mine, la fel ca intregul univers. Totul traia in mine, caci tot ceea ce exista traieste in mine, eu sunt tot ceea ce este; eu ma iubesc in tot ceea ce iubesc. Mi-am dat seama ca tot ceea ce crezusem ca nu iubesc nu era altceva decat ceea ce nu recunoscusem ca facand parte din mine. Acum, cand ma cunosteam perfect, iubeam totul si pe toata lumea cu aceeasi iubire, caci eram una cu ei, eram eul din tot, unitatea din toatalitate
Mi-am parasit Sinele celest, si mi-am imbracat "roba" "eului" personal. Dar in interior am ramas constienta de cea care eram. Nu puteam articula nici un cuvat. Inca nu reuseam sa gasesc raportul just intre Sinele meu revelat si corpul meu.
Ma aflam intr-o lume noua: nu mai vedeam lucrurile numai din exterior, ci patrundeam in esenta lor, modelul in jurul caruia era construita forma exterioara si care nu reprezenta decat o masca.
Mi-au revenit toate viziunile onirice, testele cele mai dificile ale initierii, cele ale "renuntarii toatale" si ale "iubirii pline de cruzime".
Ce cosmaruri! Ce fericire sa stii ca totul nu fusese decat un vis si ca m-am trezit din el. Si daca ar vedea oamenii ce se afla in ei! Nu s-ar mai uri atata, nu s-ar mai teme unii de altii! Practic nu exista oameni rai. De regula ei si fac singuri rau uneori cu cruzime, convinsi ca ceilalti le vor raul si gata sa se apere chiar unainte sa fie atacati, din teama!
Cel mai important dar al lui Dumnezeu este liberl arbitru de care trebuie sa se bucure omul si pe care nimeni nu are dreptul sa-l violeze. Cei ce nu respecta aceasta lege practica magia neagra.
Aceste proiectii in viitor ale Sinelui nu sunt inca materializate, dar isi asteapta realizarea in strafundurile sufletului, in inconstient; ele pot deveni "realitate" sau pot ramane "simple viziuni onirice" in functie de nivelul de constiinta cu care se identifica omul."Visul" este si el o "realitate" in lumea energiilor, o lume imateriala si creatoare de imagini. De altfel, ceea ce se petrece pe pamant si ceea ce noi numim "realitate" nu este altceva decat un vis, o proiectie a Sinelui, cu singura diferenta ca ea actioneaza la nivel material si este proiectata in atmosfera pamantului.
