29 ian. 2009

Epoca de AUR


In aceasta "Epoca de Aur" in care intram, fiinta umana va fi capabila sa fie pe deplin realizata, oamenii isi vor intelege istoria, fizicul si toate abilitatile psihice. Acesta Ascensiune spre Lumina va fi cunoscuta de toti cei ale caror vibratii interioare fizice si spirituale se vor acorda undelor mesianice ale Centurii Fotonice.
In prezent cercetatorii cred ca exista 3 tipuri de corpuri in Univers.
Primul tip este pur corporal, cu o structura si o masa solida, tip pe care noi il folosim in prezent.
Un al doilea tip este mai putin corporal si cu o structura de masa diferita, ceea ce permite de exemplu trecerea usoara prin ziduri si obiecte solide.
Al treilea tip este pur eteric, fara masa. E vorba de o fiinta spirituala.
Prin intrarea in Zona Nula, corpurile noastre si materia din jur se vor transforma in al doilea tip corpuri.
Vom fi capabili de telepatie si telekinezie.
Dupa trecerea celor citeva zile de intuneric, va veni timpul descris in Biblie cind intr-o clipita vom deveni nemuritori. Posibil sa nu mai avem nevoie de somn si hrana solida.
Vom putea utiliza ca energie, energia fotonica din jur , iar calatoriile interdimensionale si in Timp, ne vor fi accesibile.
Mari beneficii vom avea prin folosirea directa a energiei fotonilor si abandonarea actualelor surse de energie fosila. Acest lucru va vindeca suprafata planetei de mine si foraje. In scurt timp civilizatia va trece la folosirea unor tehnologii nepoluante.
Acesta enegie fotonica va sta la baza sistemelor de propulsie spre calatorii stelare foarte rapide. In curind, a calatori spre Sirius sau Cappella, va fi la fel de usor cu a calatori la Paris.
Vom putea gasi locuitori ai vechilor civilizatii de pe Terra, atlanti, lemurieni, mayasi.
Vom obtine tehnologii avansate si personal ultracalificat care vor ajuta civilizatia terrestra sa se transforme si adapteze rapid.
Motivul pentru care experimentam cu cinci sesimi mai mult Intuneric decit Lumina in revolutia in jurul Soarelui Central, este ca Puterile Divine au dorit sa creeze si o lume a negativitatii, polaritatii, iluziei, plina de frici, judecati, control, ura, moarte, etc.. Acest lucru se datoreaza dualitatii Planului Fizic.
Cum putem stii ce e Rece, daca nu am experimentat Cald? Cum putem sti ce e Lumina, daca nu am trait Intunericul? Nu exista Mare fara Mic, Frumos fara Urit, Cald fara Rece, Iubire fara Ura. Conform uneia din Legile Universale Hermetice "Totul are doi Poli". Deci trebuie sa trecem prin intuneric ca sa putem aprecia ce este Lumina.
Acest lucru ii da Creatorului posibilitatea, prin noi, sa intelega mai bine adevarata natura a negativitatii. Noi suntem unealta prin care Creatorul se poate experimenta pe Sine Insusi, si, prin activitatile noastre individuale si colective, poate stapini si dirija pericolele intunericului.
Terra ca planeta, a fost aleasa sacolecteze, asimileze si transforme intreaga negativitate pentru intreg Sistemul solar. Aceasta este o Misiune Divina. Ea consta in a experimenta prin noi, negativitatea pentru Sine si proces, a invata sa o neutralizeze usor si permanent, punind in loc o Lume a Pacii si Luminii.
Deci noi si planeta noastra suntem unici si speciali in Marele Plan al Creatorului.
Din acest punct de vedere se poate considera ca Centura si radiatia ei manasica sunt in, si , prin ele insele mijloace de transformare si de transmutatie. Ele sunt barierele de paza si mijocul prin care nici o particica de negativitate nu va scapa de pe Terra , ca sa contamineze nivele mai inalte de constiinta. Cel care conduce acest proces este Christ, si
asfel putem vedea cum Centura si radiatia manasica sunt emise de Christ si Energia christica. Pina ce nu ne punem de acord cu frecventa acestei energii, nu putem spera sa fim o parte din ea si sa scapam de negativa influienta actuala a planetei. Cei care nu vor reusi acest lucru se vor intoarce din nou in a 3-a dimensiune si vor suferi iar si iar incercarile.
Noi toti inainte de incarnare am fost avertizati cu privire la pericolele incarnarii pe Terra in acest moment. Ni s-a spus ca nu vom putea scapa de negativitate decit daca o vom putea stapini si dirija, ceea ce a si fost o intentie a Divinului pe care a dorit sa o experimenteze prin noi. Din pacate unii invata mai greu decit altii si au nevoie de mai multe Revolutii in jurul Soarelui Central pina isi invata lectia. De obicei abea o treime din populatia planetei obtine succesul in 10.000 de ani.
Ar trebui sa reflectam de ce ne-am ales si ni s-a aprobat reincarnarea Acum si Aici.Noi am ales sa stapinim negativitatea. Pentru cei ce vor reusi acest lucru, rasplata trecerii in alte dimensiuni este uriasa. Si pentru cei dintre noi care am absolvit aceasta scoala divina, vom putea sa ridicam constiinta contemporanilor nostri.
Christ si energiile lui sunt mentionate in mod repetat in vechile texte, indicind ca pina nu vom deveni Una cu aceste Energii christice, nu putem spera sa supravietuim calamitatilor ce vor veni. Profetiile Mayase semnaleaza clar acest lucru cind spun" guvernarea, stiinta si religia vor cadea, pina ce vor fi pregatite sa accepte si sa faciliteze Constiinta Christica care vine". Inclusiv noi putem colapsa, pina nu vom accepta si trai aceste adevaruri sacre.
Chiar Iisus a spus: " Eu, prin Christ, voi desparti griul de neghina si oile de capre". Acest lucru arata o viitoare impartire a Umanitatii in doua grupuri distincte: unul care accepta si Traieste Constiinta Christica ( griul si oile), altul care nu vrea sau nu poate acest lucru ( neghina si caprele). Pe masura ce ne apropiem de Centura aceste lucruri vor deveni tot mai clare. Polaritatea acum a devenit extrema, mastile cad tot mai mult. Cei buni au devenit mai buni, si cei rai, mai rai.
Suntem in al 12-lea ceas. Asa cum spunea si Iisus " Cel ce are urechi de auzit sa auda".
Sper ca am reusit sa conving ca aceasta Centura Fotonica este ceva cu mult mai mult si mai maret, decit niste simple postulate stiintifice si astronomice despre cum experimentam noi cei 20.000 de ani de Intuneric si 4.000 de ani de Lumina.
Daca intram mai mult in adincul metafizic al lucrurilor, Centura Fotonica nu este nimic nou de fapt. In istoria veche sunt multe referiri, mai ales la greci si romani, despre o Era de Aur in care nu exista altceva decit, Lumina, Iubire, Pace si Liniste, un loc fara boli, moarte, razboaie, saracie.
In mod sigur acesti filozofi antici se refereau la cei 2000 de ani de Lumina din Centura Fotonica.
Inca o data acum suntem pe punctul de a intra in aceasta fenomenala perioada-Era de Aur a trecutului si viitorului.
Iesim din asupritorul cocon
al Intunericului si , ca un fluture putem zbura spre ceva extrem de frumos, corpurile noastre de Lumina si marea Comuniune cu Christ.
Acest cocon de intuneric, dincolo de asuprirea si negativitatea sa, a constituit mijlocul nostru de invatare, pentru a ne califica inca o data pentru saltul spre alte dimensiuni. Ni se ofera inca o data posibilitatea sa spargem suprafata acestei lumi a iluziei, sa intoarcem oglinda si in locul ei sa percepem adevarata Realitate.
Misiunea speciala incredintata Terrei , de a experimenta si a stapini negativitatea si iluzia, va fi indeplinita, si numai asfel vom putea merge Acolo de unde apartinem de fapt ca Spirite libere. In cele din urma decizia ne apartine si tine de vointa noastra.
Procesul acesta de reintoarcere Acasa , nu este insa asa de simplu cum pare la prima vedere. Trebuie mai intii sa trecem printr-un proces traumatizant de transformare care ne va face apti sa eliminam negativitatea din noi si sa ne luam inapoi corpurile de lumina. In schimb vom fi catapultati spre a 4-a si apoi a 5-a dimensiune.
Acest pas cuantic in viitor nu este ceva obisnuit , dar este secvential. Oricum, datorita unui inexplicabil"nu vreau", dat Evolutiei si Maturizarii, in contrast cu alte planete, acum suntem nevoiti sa ne jucam de-a v-ati ascunselea cu noi insine , pentru a atinge nivelul altor planete cu scopul ca Sistemul Solar sa ramina in legatura cu Intentiile Divine. In final trebuie sa fim " adusi la zi" in vederea asigurarii trecerii sigure a intregului cortegiu de planete prin Centura Fotonica.
Interesant este faptul ca in cartile pierdute ale Bibliei si alte documente apocrife , este specificat faptul ca " A Doua Venire a lui Christ va avea loc in 2005". Ne vom lasa corpurile noastre dense, si ne vom lua corpuri de Lumina, asa cum a spus Iisus.
Fiecare celula, fiecare molecula, fiecare atom, vor fi rearanjati in asa fel incit densitatea corpurilor noastre actuale sa poata fi transpusa in Lumina capabila de a facilita asimilarea Constiintei Christice care vine si nemurirea.
Se spune de asemenea ca in procesul de tranformare, sistemul ADN va fi rearanjat pentru a avea 12-13 spirale, si nu numai doua cit are in prezent.
De asemenea chakrele corpurilor vorfi rearanjate si vor creste la 13 , in loc de 7.
Chiar planeta va fi complet reinnoita. Schimbarea sa a inceput deja prin crapaturile in scoarta, cutremure de pamint, vulcani in eruptie si schimbari de vreme bruste si devastatoare. Nimic nu va ramine neatins de schimbari.
Degeaba unele guverne si oameni bogati s-au gindit sa se ascunda in buncare subpamintene sau sa zboare pe Luna sau pe Marte.
Chiar si Luna sau Marte, cu toate planetele , se vor transforma.
Nu vor scapa decit cei care au trecut de partea Iubirii, Binelui, Luminii, Vietii, Echilibrului si Iertarii. Ei isi vor crea corpurile de Lumina ca sa reziste la ultimele zvicniri ale legilor fizice vechi care acum se reinnoiesc.
Noile corpuri nu vor fi de natura fizica, deci nu vor putea fi ranite, nici fragmentate.
Citeva lucruri care s-ar putea intimpla o data cu intrarea in Centura ar putea fi astfel sintetizate:

......................................................Photobucket

1. Centura Fotonica si radiatia manasica sunt modalitati de trasformare. Radiatia este emanatie Christica. Prin aceste unelte spirituale ni se da posibilitatea sa rupem barierele negativitatii si sa mergem spre Tarimul de pe care suntem originari ca Spirite. Oricum, alegerea ne apartine.

2. Eclipsa din 1999 a inceput sa transfrme constiinta spre un echilibru in cadrul caruia noi sa devenim parti egale din masculin si feminin, asa cum spunea Iisus ca vom deveni androgini. Accentul e pus mai ales pe feminin pentru ca acum energiile masculine sunt discordante, anarhice si mult prea fixate. Daca ne uitam in jur vedem ca multe femei au inceput sa se poarte ca barbatii si invers. Se poate usor vedea cresterea impresionanta a numarului de travestiti. Se pare ca partea feminina va trebui sa se transforme si sa ia cu ea aceste vechi scheme de gindire paternalista, dominatia Masculului, inainte sa se cristalizeze pe Terra Energia Christica. Cu totii vedem slabirea masculinitatii si intarirea feminitatii. S-a marit extrem de mult numarul celor care fac partedin culte religioase care adora Zeita Mama, vechea Zeita din perioada matriarhatului. In procesul de transformare vor aparea noi curente de gindire in domenii de relatii , sanatate, apreciere de sine. Nu peste mult vom fi capabili sa ne controlam si sa ascundem defectele. Subiectivul ( femininul) va iesi la iveala aducind cu el toate nemultumirile din subconstient si toate schemele de gindire negativa pe care pina acum nu le puteam controla. Nu ne mai putem ascunde dupa deget. Partea feminina a devenit o raza transformatoare, oferind iubire, acceptare si toate trasaturile dumnezeiesti.

3. 12 evenimente majore se vor intimpla pe Terra pina la Marea Intilnire. Ele sunt destinate sa distruga si sa reformeze vechile si arhaicele energii tridimensionale actuale. Unul dintre ele ar putea fi condamnarea globala a ultimului razboi din Orientul Mijlociu. Acest razboi avea, din punct de vedere metafizic, 2 obiective: sa anihileze vechile energii ultramasculine ale terorii si sa le faca gata sa se transforme in energii masculine noi si blinde, si, sa faciliteze ajungerea in frunte a energiilor feminine
.
4. Pentru a rezista comprimarii Timpului si Spatiului , corpurile noastre fizice vor trebui sa fie reconstruite, ceea ce are de-a face cu elemente cheie . Sunt de asteptat mari rearanjari ale constiintei, perceptiei, inmultirea sistemului de chakre, cresterea numarului spiralelor de ADN, eliberarea energiilor masculine si feminine pentru a ajunge la androginism si accelerarea frecventei vibratiei atomice in concordanta perfecta cu noile energii ale Luminii. Glanda pineala, al treilea ochi, se va redeschide pentru toti si va reveni la marimea ei originala. Toti vor deveni clarvazatori, telepati, asa cum a spus si Iisusca" vor fi mari profeti si vizionari". Felul de a vorbi se va schimba , toate vor fi facute " In numele Creatorului Divin", iar gindurile trebuie sa fie controlate si directionate perfect pentru ca ele sunt mai reale decit corpul fizic.

5. Asa cum corpurile se vor transforma in Lumina, gindurile, actiunile non fizice, vor deveni realitatea imediata. Ceea ce vom gindi, se va materializa pe data. Vom deveni ca niste ecrane Tv pe care se vor proiecta toate gindurile ca sa fie vazute si auzite de toti.Vom gindi liber, cu posibilitatea de a corecta pe loc orice probleme prin Iubire , Lumina si Iertare.

6. Lumea noastra actuala de iluzie si polaritate va dispare. Acum ne simtim vulnerabili si confuzi, insa va trebui sa decidem urgent daca vom ramine in lumea veche sau vom dori sa ne mutam corpurile in Lumina si sa recunoastem ca acestia sutem noi cei adevarati.

7. Intreaga planeta si-a schimbat axa de 330 de ori . Se prevede o noua schimbare a Polilor Magnetici de la sensul orar la sensul antiorar. Sensul antiorar este cel normal, spiritual. Sensul orar ne-a fost impus de Cei care au hotarit ca planeta va colecta si transforma toata negativitatea din Sistemul Solar. Timp de 10.000 de ani noi am indeplinit aceasta sarcina extrem de importanta. Acum , ca sa fim in acord cu intregul Sistem solar, trebuie sa se inverseze din nou Polii Magnetici. Strigatul Terrei, ca fiinta vie, a fost auzit in Univers.

8. Asa cum Terra actuala va ascede in alta dimensiune, de acolo va cobori o alta planeta similara, care va ramine la dispozitia celor neadaptati inca 10.000 de ani de Intuneric in a treia dimensiune.

9. Nu peste mult timp vom fi capabili sa vedem fiintele angelice. Ajutorul lor va fi imens, ca intotdeauna.
Lumea animala se va transforma la fel cu toate celelalte. Pe masura ce noi vom trece in regnul urmator, animalele se vor apropia tot mai mult de constiinta umana. Impreuna cu ele vor deveni oameni si elementalii si spiritele naturii.
Se asteapta masive descresteri in cimpul magnetic al Terrei-gravitatie si densitate. Cum noi vom deveni Lumina, efectul asupra noastra nu va mai exista.
Pentru a ajunge fiinte umane galactice, sunt de asteptat schimbari care ne vor face fiinte cu constienta deplina, capabile a lucra cu energii si fiinte interdimensionale.

10. Este de asteptat sa vedem in curind culori vii, configuratii geometrice sacre, nuante, umbre neobisnuite. Cerurile vor aparea ca fiind in flacari. Dar este vorba de un foc rece, care nu va afecta pe nimeni. Va fi un semn ca ne apropiem de destinatia finala.

CONCLUZII.
Transformarile pe toate planurile sunt irevocabile. Planeta va fi purificata si vor veni " Un cer nou si un Pamint nou". A venit vremea Spiritului. Oamenii vor trai cu animalele in Iubire eterna, Lumina si Pace. Va fi un loc al comuniunii cu Divinul, in care nu vor exista razboi, saracie, durere. Va fi Raiul visat de Omenire.
Primele energii sunt deja printre noi: relatii dizarmonice in guvernare, stiinta, religie, institutii financiare, de invatamint, de sanatate.
Exista o falsa teorie cum ca , Extraterestrii ne vor salva asa cum suntem si ne vor ridica in navele lor. Ei, insa nu vor interfera cu destinul si vointa noastra. Vor inteveni numai in situatii extrem de grave si numai pentru cei a caror aura arata ca sunt gata de a trai in Iubire si Iertare si se indreapta spre contopire cu constiinta Christica.
Eliminarea Fricii, unealta Intunericului, este esentiala.
Conform informatiilor obtinute prin channeling , Confederatia Galactica ne va da un mare ajutor in aceste timpuri. S-a spus ca ei au inceput acum multi ani deja sa schimbe polaritatea de baza a Soarelui, pentru a mentine integritatea Sistemului solar.
Oricum in ultim
ul timp, Ulysses, care ia probe pentu NASA a detectat ca, la Soare, cimpul magnetic nu mai are Pol Nord si Pol Sud.
Acest cimp s-a schimbat enorm, acum devenind omogen. Nu s-a dat nici o explicatie stiintifica si, bineinteles, totul a fost ascuns de public.
Mai mult, satelitul SOHO, a revelat ca Soarele raspunde in mod cu totul anormal la impactul cu corpuri cosmice, cauzind eruptii de 30-35 de flame( protuberante de foc) , lucru care inainte nu se intimpla.
Insa, cel mai mare beneficiu pentru Terra si Sistemul solar, va fi intrarea ca membru in Confederatia Galactica-vom deveni Cetateni ai Cosmosului, si pentru prima data vom sti Cine Suntem si De unde venim.

Sursa ... http://www.esoterism.ro/ro/epoca-de-aur.php

28 ian. 2009

Centura fotonica - consideratii stiintifice


CONSIDERATII STIINTIFICE.
Inca din anul 1961, astronomii au descoperit, prin informatiile oferite de sateliti, o zona cosmica care parea a fi o nebuloasa neobisnuita. Prin fenomenul de nebuloasa se intelege un foarte mare nor cosmic de gaz sau praf. Aceasta nebuloasa avea proprietati neobisnuite si a fost denumita Nebuloasa Aurie.
Totusi, atentia publica nu a fost mult timp retinuta de acesta descoperire, decit cu mult mai tirziu, cind s-a vazut ca locatia nebuloasei coincide cu proiectata orbita a Sistemului nostru solar.
La inceputul anilor '80 in S.U.A. , a fost facut la radio un anunt, cum ca Sistemul nostru solar se va "ciocni" cu un nor electromagnetic "nu peste multi ani".
Aceasta nebuloasa a fost mai apoi denumita Centura Fotonica.
Intregul Univers este tinut la un loc de vortexuri, printre care si vortexurile de energie centripeta, cu cimpurile electromagnetice asociate lor. Aceste spirale de energie dau nastere la orbite naturale in Spatiu si Timp:sateliti in jurul planetelor,planete in jurul stelelor, sisteme solare in jurul centrelor altor vortexuri majore, si tot asa la infinit.
Terra orbiteaza in jurul Soarelui in decurs de 1 an, dar Sistemul nostru solar este el insusi un "intreg", care orbiteaza in jurul Centrului Galactic in aproximativ 24.000 -26.000 de ani.
Acest Centru Galactic se afla in constelatia Pleiadelor, la 400 de ani-lumina de noi, si reprezinta Soarele Central al Pleiadelor, steaua Alcyone.
Centura Fotonica incercuieste Sistemul Pleiadelor.
Ea consta din multe benzi fotonice, emanind din centrul Galaxiei, si sunt asociate cu spiralele Caii Lactee.
Deci Sistemului nostru solar ii ia cam 25.000 ani pentru a ajunge in rotatia lui in acelasi punct de pe orbita.
Incercati sa va imaginati citeva sisteme solare in revolutie pe o m
are orbita in jurul stelei Alcyone, dar infasurati acesta imagine cu niste imaginare spire de toroid. Aceasta este centura Fotonica.
Inseamna ca Sistemul nostru solar, trece prin aceasta Centura de 2 ori la fiecare 25.000 ani. Cea mai ingusta parte a Centurii, ii ia Sistemului solar cam 2000 de ani sa treaca prin ea. Si trec cam 10.500 ani intre 2 intilniri cu Centura.
Daca socotim, 2 x 10.500 + 2 x 2.000 =25.000 ani.
Cind se va intimpla "ciocnirea"??
Multi spun ca e destul de dificil de prezis, avind in vedere ca Centura are oscilatii neregulate.
Surse care au aflat prin "channeling" spun ca extraterestrii din Pleiade afirma ca Sistemul solar a intrat in Centura pentru o saptamina in 1987, putin mai mult timp in anul urmator, dar ca din 1998 , Soarele a intrat deja in plin. Se afirma ca Terra nu va intra decit in 2012.
In ce consta Centura Fotonica? Care vor fi efectele ei asupra vietii pe Terra? De fapt care este scopul intrarii in ea, daca exista vreunul?
Radioul afima ca este un fenomen electromagnetic, acelasi cu fotonul, care este o particula de lumina a unei radiatii electromagnetice.
Centura Fotonica este o imensa regiune din spatiu, care radiaza o intensa radiatie electromegnetica, atit in spectrul vizibil cit si in cel al luminii invizibile de inalta frecventa, chiar incluzind spectrul razelor X.
Mass Media deja a atras atentia despre masiva crestere a intensitatii radiatiei periculoase care intra prin gaurile din stratul de ozon, in anumite regiuni ale planetei.
O data cu intrarea Sistemului solar in Centura sunt de asteptat efecte temporare spectaculoase. Terra inconjoara Soarele pe orbita sa, deci este sau in fata sau in spatele Soarelui , daca ne gindim la intrarea lineara in Centura. In consecinta, ori Soarele , ori Terra va intra prima data. Este imposibil de prezis exact care, din moment ce, Centura se dilata si se contracta pe rind.
Daca Soarele va intilni primul Centura, a fost comunicat prin "channeling" ca vor urma 3-5 zile de intuneric total, si vor cadea toate sursele de curent electric.
Daca Terra va intra prima, nu va fi intuneric.
Din surse extrateresre ni se comunica faptul ca o data cu intrarea planetei in Centura, vom experimenta un imediat soc electric, cam o zecime de secunda, dar nu periculos. Alte surse spun ca in jurul Terrei va exista o intensa activitate fotonica, apoi o comprimare si o expansiune brusca a atmosferei. Daca se va adeveri, atunci multa vreme, cerul va deveni plin de lumina intensa, care ii poate duce la orbire pe cei neprotejati. Acesta lumina este asteptata sa apara in ultimele 3 zile.
O alta caracteristica spectaculoasa va fi efectul activitatii intense a fotonilor asupra materiei. Va exista o inalta excitatie a atomilor cauzind fluorescenta tuturor corpurilor.
Ca rezultat major, nu va mai exista noapte timp de 2.000 de ani.
Norul fotonic are o mare densitate de electroni si pozitroni ( antielectroni).
In fizica, atunci cind o particula si antiparticula sa intra in coliziune, sunt amindoua anihilate, cu o imensa degajare de energie radianta-fotoni.
Prezenta acestor pozitroni liberi va interfera cu electricitatea terestra formata din electroni, ceea ce va duce la soc electric.
Oricum energia fotonica, ca rezultanta a coliziunii dintre electroni si pozitroni, va deveni o majora sursa de energie libera si nepoluanta.
Intilnirea cu Centura Fotonica este intentionata a fi o mare experienta pozitiva, dar numai Omul cu suficienta disciplina pusa in slujba ameliorarii si elevarii propriei constiinte , isi va da seama ca anticipata "Epoca de Aur" , se manifesta deja.
Centura poate fi impartita in 3 zon
e:
1. Intrarea in Zona Nula, in care vom sta 5-6 zile, si care va include 72 de ore de intuneric total.
2. Intrarea in Partea principala, cu lumina 24 de ore pe zi, incontinuu, timp de 2.000 de ani.
3. Iesirea din Centura, prin Zona Nula , inca 5-6 zile.
Constelatia Pleiadelor este compusa din variate sisteme solare.SoareleCentral al Constelatiei este numit Alcyone, si sistemele sale solare sunt :Merope, Atlas, Maya, Electra, Coele, Taggeta, si al nostru, numit Ors. Sistemul nostru este cel mai indepartat si se roteste in jurul lui Alcyone in 25.920 de ani.
Conform profetiilor Maya, in 22 Decembrie 2012, noi vom intra definitiv in cimpul radiant al Centurii.
In urmatorii 10 ani , planeta Terra si vecinii sai , isi vor ajusta structurile moleculare. Astfel, toate moleculele si atomii tuturor corpurilor cunoscute , vor fi excitate-lucru care va crea un tip de lumina constant si nou-o lumina non-calda, o lumina fara temperatura, care nu va produce umbre.
In caz ca Terra va intra prima, se va produce un fenomen similar unui foc planetar, intreaga materie va deveni luminoasa., dar fara ardere propriu-zisa.
Prin intrarea in Centura, Terra isi va reduce rotatia, ca urmare a reducerii rotatiei solare, temperatura va scadea si cimpuri de gheata se vor intinde pina la 40 de grade latitudine in ambele emisfere.Vor fi locuibile numai zonele din jurul Ecuatorului, chiar daca el nu va mai fi cel din ziua de azi, datorita schimbarii Axei Polilor. Dar gheata nu va rezista mult din cauza lipsei de ploaie, si curind va incepe radiatia constanta care, bombardind Terra va topi gheata. Apele vor creste cu 900 de metri. Cind se vor retrage vom avea un "Cer nou si un Pamint nou".
Iminentul cataclism va marca inceputul unui nou ciclu, un ciclu al Luminii, al Pacii, al Justitiei.
CONSIDERATII METAFIZICE SI SPIRITUALE.
Nu se poate pune la indoiala faptul ca pentru Omenire, intilnirea cu Centura Fotonica, va fi in esenta o experienta spirituala. Dar acest lucru depinde totusi de fiecare.Daca la acea vreme vom fi destul de evoluati, mari pasi inainte vom face prin ridicarea nivelului constiintei prin absorbirea razelor de lumina de inalta frecventa.
Daca comportamentul nostru ramine negativ, avem multe vibratii scazute ca rezultat al actiunilor egoiste, nu ne putem astepta sa supravietuim radiatiei de inalta frecventa. Cu alte cuvinte va avea loc o mare selectie naturala pe baza spirituala.
Universul fiind Spirit in manifestare, nu ne putem indoi ca orice fenomen cosmic fizic pe care il putem studia prin stiinte si intrumente, are la baza Spiritul si Vointa Divina. Nimic nu este intimplator in Univers, totul este perfect coordonat de Mintea Cosmica si se face in scopul evolutiei.
Intotdeauna in spatele oricarui femonen care se manifesta fizic in Univers, trebuie cautat intelesul si insemnatatea lui Spiritala si Divina.
In channeling, interactiunea cu Centura Fotonica este numita Christ.
Fenomenul este considerat a fi adevarata natura a " Rapirii in Slava", a " Ascensiunii" , termeni bine cunoscuti si propovaduiti de Biserica Crestina.
Intilnirea cu Centura Fotonica va juca un rol primordial in biblica"Transforamare a omului".
Termenul de "Christ" aparent exprima A Doua venire a lui Christos. Dar in realitate acest " Christ" este o stare a Constiintei , a Fiintei in ansamblu care a fost atinsa de Iisus, si nu un nume propriu.
Este vorba de o Renastere a planetei Terra. Se spune ca planeta va fi divizata intr-o planeta cu 3 dimensiuni , asa cum exista si la ora actuala, si o alta Terra care va trece intr-un Univers paralel cu 4 dimensiuni.
Aceste lucruri nu vor fi perceput
e fizic, intrucit esenta lor este spirituala.
Este de notat ca serioase lucrari de fizica abordeaza teoria universurilor paralele. Prin channeling s-a primit informatia ca noi de multe ori intram in planuri ale unui univers paralel, si apoi ne intoarcem inapoi aici. Exista si un alt exemplu al unei foarte avansate civilizatii in centrul Terrei, asa numita Shabhalla, care exista intr-un plan paralel si la care se poate ajunge prin tuneluri electromagnetice care se deschid la Poli si in alte zone de pe glob.
Posibil ca singura consecinta trista a intrarii in Centura va fi , ca unele familii vor fi impartite de acesta selectie naturala de esenta spirituala. Unii vor merge pe Pamintul mult mai evoluat din a 4-a dimensiune sau densitate, iar altii vor ramine pe Terra cea cu 3 dimensiuni.
Acest lucru poate duce la o permanenta separare a evolutiei , pentru citeva mii de ani,. Insa unele persoane, rare, care sunt pe calea mai evoluata, vor dori sa isi suspende progresul personal, ca sa ii astepte pe altii din urma.
Actualmente ciclul Centurii Fotonice este sincronizat cu sfirsitul unu
i mare numar de alte cicluri, de ex 225 milioane de ani pentru Ciclul reptilian, 26.000 de ani pentru Precesia echinoctiilor, 104.000 de ani -un virf al evolutiei in 4 cicluri de 26.000 de ani, culminind cu o Convergenta Armonica la timpul cind se prevede intrarea-anul 2012.
Convergenta este sfirsitul unui ciclu stelar de activitate. Activitatea stelara a inceput deja si va continua pina in 2012-2017.
Activitatea stelara se produce cind Sistemul notru solar se alineaza inaltelor bande de frecventa din Pleiade ( steaua Alcyone) Sirius, Arcturus, Orion si Andromeda.
Acest lucru este cunoscut si ca punctul in Timp care coincide cu atingerea punctului maxim de expansiune a Universului.
Sincronizarea unor asemenea noduri se astepta sa deschida straturi dimensionale pentru influxul a noi energii si schimbari.
Din punct de vedere ps
ihologic, efectul caracteristic al intrarii va fi ca unele neplaceri si nereguli in matricea fizica si psihologica a oamenilor, vor iesi la suprafata, adica in mintea constienta. Se va da asfel prilejul la noi vindecari, echilibrari, dar si in cazul unor persoane prea "dereglate" se vor produce boli, depresii si moarte.
Centura Fotonica este o parte a unui grup de energii din a 7-a dimensiune, care are benzi energetice peste tot in jurul Soarelui Galactic. Una din aceste benzi curge din Constelatia Leului, pina in cea a Varsatorului , si sparge Anul Platonic in 2 nopti galactice si 2 zile galactice.
Ingerii pot utiliza aceasta energie din dimensiunea a 7-a , ca sa activeze in timpul somnului, chakrele discipolilor Luminii si pe ale celor care cer acest lucru si sunt pregatiti sa il primeasca. Aceste energii produc schimbari la nivel subatomic in toata Creatia. Astfel se va face trecerea in dimensiunea a 4-a, apoi intr-a 5-a. Cei care refuza evolutia pot suferi o implozie si se vor manifesta in continuare in alte sisteme de dimensiunea a 3-a, unde vor fi liberi sa isi continue conflictele, polarizarile, fricile si razboaiele , pina vor fi capabili sa isi curete singuri corpurile energetice de aceste programe negative.

27 ian. 2009

Acorda-ti putere (Deepak Chopra)

Acorda-ti putere, de Deepak Chopra (ii multumim Adrianei Rebegea)

In miezul iernii, am aflat, in sfarsit, ca inlauntrul meu s-a asternut o vara de neinvins. ~ Albert Camus

In ultimele zile ale lui 2008, pe multi dintre noi ne incearca simultan o serie de emotii contradictorii: veselie si solicitare pentru ca petrecem vacanta alaturi de cei dragi, sarbatorirea traditiilor sacre si a credintei in timp ce razboaiele religioase vuiesc in toata lumea, recunostinta pentru nenumaratele binecuvantari din viata noastra, amestecata cu durere si cu sentimentul de pierdere – fie pentru ca am pierdut bani, un loc de munca sau pe cineva drag.In mijlocul tulburarilor economicea controverselor politice si a nesigurantei, e usor sa fii scos din echilibru sau sa impietresti de frica. Cu acest numar al mini Namasté, te invitam sa iti acorzi cateva minute pentru a te conecta la sursa ta adevarata de putere si armonie – sinele superior – si sa te descoperi, amintindu-ti ca, desi pentru moment esti deghizat in fiinta umana, natura ta esentiala este spirit infinit – nemarginit, nemuritor si invincibil.

Focul din ochii tai Dialogul interior constient este o alta unealta puternica pentru conectarea la sinele tau adevarat. Ori de cate ori te uiti in oglinda, chiar si pentru cateva secunde, priveste-te si repeta-ti in liniste cele trei principii ale auto-adresarii:1. Sunt total independent de parerea buna sau rea a celorlalti.2. Nu sunt inferior nimanui si nimeni nu imi este inferior.3. Sunt neinfricat in fata tuturor provocarilor.
Uitã-te în ochii tãi, pentru a vedea aceste atitudini reflectate înspre tine. Priveste-te fix in ochi, nu expresia fetei. Cauta stralucirea din ochi, care reflecta focul din sufletul tau. Daca faci acest exercitiu cateva minute in fiecare zi, poti crea schimbari profunde in viata ta.

Concentreaza-ti intentiile pentru 2009

In fiecare moment, sadim semintele viitorului, prin intermediul gandurilor si intentiilor noastre. Un mod mai bun de concentrare a intentiilor este notarea lor pe hartie. Desi acesta este primul pas, multi oameni nu il fac si, drept urmare, intentiile lor raman vagi si neindeplinite.Dupa trecerea in noul an, rezerva-ti timp pentru a te gandi ce doresti cu adevarat. Fii cat mai precis/precisa si nu-ti impune limite. Iti plantezi semintele in solul fertil al intentiei.

Abundenta materiala: Ce iti doresti la nivel material? Casa cu gradina? Noteaza pe hartie. Ia in considerare si recompensa senzoriala a dorintelor – sunet, pipait, vaz, gust si miros. Ce vrei sa vezi sa auzi si sa simti in 2009?

Relatii: Noteaza-ti toate dorintele in materie de relatii – iubit/iubita, prieteni, copii, parinti, colegi si altii.

Spiritual: Ce iti hraneste inima si sufletul? Vrei sa te retragi pentru meditatie? Incepi sa tii un jurnal?

Obiective personale: Ce domenii ale vietii tale doresti sa le dezvolti in acest an? Doresti o noua provocare intelectuala, de exemplu invatarea unei limbi straine, sau familiarizarea cu un program informatic nou?

Comunitate: Cum doresti sa iti aduci contributia la dezvoltarea cartierului tau, a tarii tale sau a lumii?

Sanatate: Care iti sunt obiectivele in materie de sanatate pentru anul viitor? Sa inveti sa meditezi? Sa ai un somn normal, odihnitor? Vindecarea ranilor emotionale mai vechi? Noteaza tot ce iti doresti pentru bunastarea fizica si emotionala.

In practica

Pastreaza lista la tine si citeste-o o data sau de doua ori pe zi, de asemenea inainte de meditatie. Atunci cand meditezi, patrunzi dincolo de eu-minte, in campul tuturor posibilitatilor. Detaseaza-te de exterior si lasa puterea creatoare infinita sa aiba grija de detalii.

Experimenteaza puterea auto-aprobarii

Ori de cate ori te simti neputincios sau temator, se intampla pentru ca te afli in starea in care ceri aprobare din partea obiectelor. Te definesti prin intermediul obiectelor, inclusiv prin persoane, situatii, titluri, posesiuni, realizari. Prin natura lor, obiectele se schimba, deci atata vreme cat identitatea ta e legata de obiecte sau de parerile altora, viata ta va fi instabila. Daca ceri aprobare din partea obiectelor, te simti bine atunci cand investitiile tale sunt apreciate, afacerea ta e solida, sau partenerul de viata e fericit cu tine. Dar atunci cand piata atarna de un fir de par, vanzarile scad si relatia cu partenerul de viata e pusa la incercare, te simti nesigur si ingrijorat. Prin contrast, auto-aprobarea este identificarea cu sinele – esenta invariabila a sufletului tau. In acesta stare ai un sentiment de bucurie interioara, indiferent de ceea ce se intampla in jurul tau, pentru ca nu te identifici cu obiectele sau intamplarile trecatoare. Strapungi masca iluziei care creeaza separare si fragmentare si stii ca esti parte a campului de inteligenta infinita.

Data fiind natura noastra spirituala magnifica, de ce atatia dintre noi se simt neputinciosi sau tematori? Un motiv important al acestei temeri este hipnoza conditionarii sociale. Incepand din copilarie, cei mai multi dintre noi invata sa se vada din perspectiva Eului – o fiinta izolata care se lupta pentru supravietuire, intr-un mediu ostil. Ceea ce lumea numeste "putere" este, de fapt, frica, ce duce la manipularea si controlul celorlalti. Adevarata putere vine din cunoasterea empirica a sinelui celui mai profund, care este domeniul tuturor posibilitatilor – nelimitat de spatiu sau timp.Una din cele mai bune cai de a-ti cunoaste nemijlocit sinele adevarat este meditatia. Cand meditezi, te muti dincolo de emotiile, gandurile si amintirile care iti preocupa de obicei mintea – in constienta pura si pace, care sunt natura ta esentiala. Sursa:
http://chopra.com/namaste/empower
Protejeaza mediul inconjurator - esti sigur(a) ca e nevoie sa printezi acest e-mail?

Preluat de la ... http://www.editura-foryou.ro/

26 ian. 2009

22 ian. 2009

Energia fotonica (Maestrul Kirael)


Transmis prin Kahu Fred Sterling KIRAEL :
In aceasta calatorie a vietii, toti cauta un miracol al vindecarii. Ei bine, acesta nu exista, dar energia fotonica este la fel ca si un miracol al vindecarii pentru bolile planetei. Am spus asta eoarece calatoria vietii se extinde. V-a mai trece ceva timp pana cand fotonul va fi folosit exclusiv ca o sursa de energie, dar voi puteti incepe sa desfasurati aceasta calatorie, doar prin a respira fotonul in straduintele voastre.

Voi faceti aceasta imaginandu-va fotonul venind prin chakra coroanei , in glanda voastra pineala, prin timus si apoi prin restul corpului. De exemplu, una din cele mai bune utilizari ale fotonului este in timpul vindecarilor. Nu conteaza ce aveti de vindecat, indiferent daca este reiki sau altceva, asezati-va mainile pe capul celui care trebuie vindecat, si inspirati energia fotonica prin glanda voastra pineala, prin timus, prin umeri si inafara prin mainile voastre , in corpul persoanei. Corpul o va simti. Cand medium-ul meu ( n.t.-Kahu Fred Sterling ) statea intins pe patul spitalului , dupa un atac cerebral, el aspus :" Maestre Kirael, voi muri?" Eu i-am spus : "Nu, nu vei muri. Doar respira ". El a respirat de multe ori, atragand energiafotonica si iata, el este azi aici, cu o mobilitate completa. El a inspirat fotonul si a inceput o vindecare completa a celor 4 corpuri si impotriva tuturor previziunilor, el a mers acasa in 3 zile. Cand voi vindecati, voi trebuie sa vindecati toate cele 4 corpuri. Vindecarea celor 4 corpuri este cea mai importanta vindecare pe care o puteti obtine. Este o vindecare profunda si completa. Respirati energia fotonica indiferent cand va ganditi la ea , in special cand nu va simtiti bine sau cand vindecati. Ea poate sa intensifice vindecarea voastra. Respirati-o in totalitatea luminii voastre. Voi o puteti respira chiar si in masina voastra. Cand mergeti la benzinarie , luati pompa de benzina si respirati energia fotonica in ea, asa cum ea intra in rezervor. Respirati energia fotonica in jos prin chakra coroanei, prin umeri, prin maini , apoi direct in stutul pompei si in rezervorul de benzina al masinii. Prima data cand veti face aceasta, masina voastra va bolborosi putin, deoarece nu este obisnuita cu fotonul. Aici este un mic secret , pentru a economisi ceva bani la benzinarie. Incercati sa nu umpleti rezervorul prea repede. Cand voi apasati pe manerul stutului pompei, acel sunet este de fapt o tasnire a energiei care scoate benzina afara din rezervor, in timp ce contorul merge. Eu nu as face asa. Deci, cand voi umpleti rezervorul , nu pompati stutul. Retrageti-va putin inapoi. Amintiti-va doar sa respirati energia fotonica in rezervor. Vedeti daca simtiti diferenta la motorul vostru cand conduceti. Acel rezervor de benzina va avea putin mai multa extra-energie si va veti simti mai bine si mai intelept . Voi puteti chiar inspira energia fotonica in electricitatea din casele voastre. De fiecare data cand aprindeti lumina, respirati energia fotonica in comutator sau in instalatie. Veti mai salva putin din factura energiei electrice. Planeta voastra ar putea urma calea planetei Marte, daca nu faceti ceva cu energia fotonica acum. Respirand si punand in circulatie energia fotonica este parte din calatoria voastra. Ajutati planeta prin respirarea energiei fotonice in copaci. Copacii va ajuta sa existati pe planeta. Voi nu puteti exista fara ei. Ei fac parte din ciclul vietii. Respirati fotonul in copaci si ei vor ajuta la circulatia lui in atmosfera.
Nivelul energiei fotonice este de la 1 la 9. Magia se intampla chiar la nivelul 5. Cinci este energia iubirii. Iata unde este echilibrul, chiar in linia de centru. Cinci este cel mai bun nivel pe care il puteti avea. Cinci este atunci cand santeti indragostiti si acea iubire este intrega concentratie a fotonului. Incepeti acum si fiti gata pentru noul val al puternicei energii fotonice. In curand, veti avea atat de multa energie fotonica, incat nici nu va veti mai gandi la ea. Intre timp, facti calatoria lui 5 sau 50, astfel incat sa va obisnuiti sa respirati energia fotonica. Fotonii va inconjoara. Sant peste tot. Folositi-i. Incepeti inca de astazi. Fiti constienti. Puteti lucra cu energia fotonica , chiar daca nu o vedeti. Multi oameni gandesc ca , daca ei nu o vad, ea nu exista. Energia fotonica exista si o puteti folosi chiar acum.

Intrebare : Exista o cale de a ajunge la nivelul 5, cand energia fotonica in atmosfera este mai mica decat 5? Putem noi sa-i reducem nivelul, cand este mai inalta decat 5 si daca da, cum facem asta?
Kirael : Sa presupunem ca ea este 2,3 si si voi doriti sa o aduceti la 5. (n.t.- pe site-ul : http://www.kirael.com/ exista un chart , unde zilnic este prezentat nivelul energiei fotonice din atmosfera). Oferiti putin din nivelul vostru propriu de energie fotonica , pentru a creste nivelul pentru voi insiva. Cand eu spun propria voastra energie fotonica, eu vorbesc despre fotonul care este in corpul vostru . Acesta produce energie fotonica si voi puteti intensifica nivelul intr-o zi , cand fotonii care va inconjoara sant mai putini. Daca nivelul de pe chart este 7,5 , nu incercati sa-l coborati la 5. Lsati-l acolo unde este. Acest 5, nivelul mediu este prezent in acel 7,5. Responsabilitatea voastra este sa mentineti nivelul mediu , in aceasta calatorie.

Intrebare : Cum este afectata energia fotonica de catre gandurile noastre?
Kirael : Energia fotonica este intotdeauna afectata de gandurile voastre. Planul Pamantului este cuprins de gandurile voastre. Gandul este ceea ce energia matricei voastre este. Ati putea spune ca matricea voastra este hrana pentru ganduri, pentru procesul gandirii. Daca ganditi, voi probabil traiti aici , pe planul Pamantului. Daca nu mai folositi gandul, atunci nu puteti fi aici. Gandul este totul , pe acest plan al constiintei. Voi puteti folosi fotonul pentru a ilumina energia matricei, prin a va gandi cum puteti sa faceti lucrurile mai bine. Acelea sant ganduri influentate de iubire si ele pot lumina energia matricei voastre. Daca va ganditi :" Oh, acest lucru este atat de rau ", atunci aceasta reprezinta frica si aceasta este energie densa. Nu puteti lumina energia matricei cu frica. Avand ganduri iubitoare , veti atrage energia fotonica in matrice. Gandirea este cel mai important lucru, in cea dea 3-a dimensiune. Voi aveti doua creiere, un creier stang si unul drept , respectiv unul analitic si unul creativ. A avea ganduri iubitoare nu inseamna sa folositi integral partea drepta a creierului , deoarece acesta reprezinta partea creativa. Trebuie sa stati centrati in ambele parti, stanga si dreapta si sa va folositi intreaga concentrare pentru energia echilibrului. Daca erati toti constienti de ceea ce se intampla cu energia fotonica , ati fi fost constienti de ea in fiecare zi a vietii voastre si matricea s-ar fi luminat. Aceasta intrega calatorie de acum reprezinta mutarea din frica in iubire. Nu exista pilule magice pentru a lumina matricea. Ce puteti face in Acum? Ei bine, cand crainicul zice :" O mie de oameni au murit"..., concentrati-va pe cei care traiesc. Concentrati-va sa gasiti pozitivul in tot ceea ce auziti.

Intrebare : energia fotonica il va parasi pe cel care gandeste negativ?
Kirael : Ei bine, chiar daca exista persoane care gandesc negativ, energia fotonica va fi totusi prezenta. Fotonul este prezent indiferent de ceea ce ganditi. Ea este aici 100 % din timp. Gandirea negativa nu diminueaza energia fotonica , dar voi nu puteti avea avantajele fotonului, cand aveti ganduri negative. Fotonul va va face sa fiti mai constienti de fiecare gand negativ si atunci cand santeti constienti , veti pune capat acestei gandiri. Va trebui sa invatati sa fiti constienti de energia fotonica si sa o folositi in avantajul vostru si singurul avantaj pe care energia fotonica il cunoaste este sa aduca iubire.

Intrebare : As dori sa-mi reduc mesele la una pe zi si in restul timpului sa folosesc energia fotonica. Ce crezi despre acest lucru?
Kirael : Mai intai, nu inceta sa mananci. Suplimenteaza-ti mesele cu energie fotonica. Schimba-ti modul de a manca intr-o maniera gradata. Daca decizi sa ai doar o masa pe zi, aceasta ar putea fi micul dejun. De altfel, ai dormit toata noaptea si vei lucra toata ziua. Fa-ti calatoria incepandu-ti ziua cu un bun mic dejun. A 2-a masa ar putea fi o banana sau un mar sau o piersica sau altceva. Seara, poti avea o alta masa. Cel mai important, trebuie sa folosesti respiratia pranica la fiecare masa. Tu trebuie sa aduci acea energie aurie pentru a-ti intensifica mancarea. Binecuvanteaza-ti mancarea si respira pranic asupra ei. Tu poti sa reduci numarul meselor , pana cand vei manca doar o masa pe zi. Asta face nivelul 5 sau 50. Cheia aici este sa faci calatoria gradual. Sa presupunem ca lucrezi cu problema greutatii, dar nu doresti sa devii slab. Doar vrei sa te simti putin mai bine, deoarece inima ta nu bate corect. Deci, tu vrei sa pierzi doar putin din greutate. Sa ai un mic dejun decent, un pranz luminos si o cina draguta si respiratia pranica la fiecare masa. Folositi energia pranei si puteti manca toata ziua. Voi va puteti reduce numarul meselor la una pe zi sau chiar la o jumatate de masa pe zi, daca doriti asta. Voi puteti face orice doriti. Doar faceti calatoria , chiar daca sant 5 pasi sau 50.

Intrebare : Mie imi place sa lucrez cu fotonul, in special cand nivelul este inalt. Vor fi nivelele fotonului mai inalte , dupa cele 3 zile de intuneric, cand noi intram in centura fotonica?
Kirael : Da, absolut.

Intrebare : Cand noi ne intalnim in grupuri , de exemplu de Ziua Pamantului si meditam, Pamantul se muta mai aproape de centura fotonica?
Kirael : Pamantul nu se muta mai aproape de centura fotonica cand lucrati in grupuri, dar veti recunoaste mai mult ca fotonul este acolo. Nu conteaza daca nivelul fotonului este 2 sau 9 . Daca va intalniti in grup, respirati in energia fotonica ;mentineti-o, apoi ACUM si energia voastra ar putea calatori oriunde doriti. Aceasta este puterea energiei fotonice. Particolele fotonice vorbesc una cu alta. Ele nu merg in trecut sau viitor. Ele vorbesc una cu alta in Acum si asta inseamna calatoria. Respirati si eu voi respira in lumina voastra acum si voi veti simti energia mea. Eu va trimit energia fotonica acum.
Audienta : O simtim.
Kirael : O.k, bine. Eu pot trimite energia fotonica in valuri catre voi , deoarece santeti constienti de energia mea si ma puteti auzi. Eventual, nici nu ar fi nevoie sa faceti asta , deoarece cand masele se reunesc impreuna , ele ridica amperajul energiei fotonice. Veti fi capabili sa mentineti fotonul in mana voastra, daca doriti. Cand veti deveni specialist in ceea ce faceti, distractia incepe cu adevarat. Eu v-am daruit aceasta energie si voi ati primit-o. Voi santeti in Canada. Eu sant in Hawaii. Nimic nu ne separa , incat iubirea sa nu ne poata uni.

Intrebare : Eu am cateva persoane in jurul meu care nu gandesc pozitiv. Cum pot invita fotonul in spatiul meu, permitand adevarului sa fie in jurul meu?
Kirael : Sa zicem ca tu lucrezi intr-un birou cu o suta de persoane si esti singurul care a auzit vreodata de energia fotonica. Aminteste-ti, energia fotonica vorbeste cu energia fotonica. Deci, doar pentru ca altii nu stiu ce este aceasta, nu inseamna ca fotonul este mai putin potent. Daca iti poti mentine prezenta si puterea destul de mult, incat sa ridici amperajul fotonului, el va vorbi cu cele o suta de persoane din birou. A 10-a persoana de pe randul vostru , ar putea spune :" Stii, intr-adevar , ma simt bine astazi. Intr-adevar asa este. " Eventual, acest sentiment ii poate cuprinde pe toti cei 100 de oameni. Pot exista cateva persoane care nu simt nimic, deoarece ei nu stiu cum sa lase fotonul sa patrunda. Ei sant blocati in frica de iubire si nu pot merge acolo unde exista fotonul. Daca iti amplifici energia , in timp ce vorbesti cu aceste persoane, construind fotonul in jurul tau, , fotonii vor vorbi unul cu altul si eventual, acei cativa oameni vor incepe sa se simta mai bine. Fotonul nu are o voce ca a voastra. Totusi, el stie ceea ce vrea sa faca si va merge la persoana care construieste fotonul in atmosfera. Fiti putetnici suficient pentru a face calatoria si fotonul se va extinde asupra voastra. Lasati-l sa devina mai mare si mai mare si apoi, deoadata, doi sau trei oameni din camera vor fi afectati si aceia vor afecta pe alti doi sau trei si , inainte de a sti, sute de oameni din intreaga companie vor fi afectati. Curand, frica va fi invinsa si in loc de a fi in frica de iubire, toti vor face calatoria in energia fotonica, calatoria iubirii. Aceasta calatorie a iubirii reprezinta intotdeauna atragerea fotonului si fotonul va vorbi cu iubire, deoarece asta este fotonul : energia iubirii.Intrebare : Poti sa ma ghidezi in construirea energiei fotonice si cum sa o folosesc la acest nivel de constiinta?Kirael : Intreaga voastra calatorie reprezinta intelegerea energiei fotonice si a modului cum o construiti pentru voi insiva. Daca voi amplificati aceasta energie , prin a o aduce sa vorbeasca cu ea insasi, ea va reverbera si cand aceasta seintampla , ea va avea ecou inapoi la ea insasi. Lucrati cu aceasta informatie. Iti voi da raspunsul, dar este doar unul din multele raspunsuri de dat. Aceasta arena a energiei fotonice este atat de fortificata si completa.

Intrebare : Particolele fotonice pot fi trimise cu intentia noastra? Au ele frecvente diferite?Kirael : Va voi explica ceva tehnic. Fotonul are diferite straturi de energie in el si ele toate au o particula a iubirii .Intreaga calatorie este despre intentia voastra de a intelege spectrul fotonilor. Pentru ca aceasta energie a intentiei voastre sa mearga in acest camp al fotonilor care comunica cu el insusi. Fotonul va realiza ca incercati sa ii intelegeti frecventa. El , in schimb, va va intoarce energia inapoi si va va da raspunsul . Acum, cum veti face asta, daca nu stiti ce primiti? Primiti intentiile voastre interpretate. Intentiile voastre trebuie sa fie cuplate pentru a le primi. Veti primi raspunsul numai dupa ce energia intentiei voastre este clara si a fost emisa. Cand energia se intoarce la voi , raspunsul va fi acolo. Aceasta este o calatorie a energiilor care se dezvaluie. Asa cum voi infasurati, desfasurati si eventual extindeti energia, ea va fi pura in iubire. Voi aduceti energiain apoi in acelasi spatiu si veti intelege ca este ca aroma unei flori. Voi nu puteti vedea mirosul, dar stiti ca este acolo. Asa este fotonul. Voi nu il puteti vedea , dar el este acolo. Veti invata sa-l recunoasteti si sa-l intelegeti, deoarece un gand va intra in mintea voastra. Veti infasura sau examina acel gand si il veti reinfasura sau re-examina si eventual il veti desfasura si veti avea raspunsul. Aceasta este intreaga calatorie, prietenii mei. Raspunsul a fost intotdeauna acolo, in foton. Voi doar a trebuit sa invatati sa il intelegeti. Este exact ca si cum ati fi oameni de stiinta. Ati observat cum acestia incearca intotdeauna sa dovedeasca ceva ?Ei stiu ca ceva este acolo, dar deoarece ei nu au dovezi, simt ca acel lucru nu exista. Ei chiar incearca sa dovedeasca si numai atunci cand o fac , ei spun ca exista. Nu credeti ca acel lucru exista inainte ca ei sa dovedeasca? Da, desigur. Asta este partea frumoasa.

Intrebare : Tu spui ca fotonul este energia iubirii. Trebuie sa-mi schimb definitia iubirii pentru a intelege fotonul?
Kirael : Da. Aceasta calatorie reprezinta gandirea voastra, gandurile voastre, care sant cele care creaza calatoria. In aceasta dimensiune , frica de iubire este calatoria pe care multi o fac. Pentru a-ti schimba definitia si intreaga ta calatorie a intelegerii iubirii, incepe prin a te iubi pe tine insuti. Daca nu te iubesti pe tine , vei fi incapabil sa accesezi energiile fotonului. Fotonul este energia iubirii. Energia iubirii este fotonul. Aceasta nu este lumina pura, dar este cel mai apropiat lucru pe care il ai chiar acum. Eu nu vorbesc despre iubirea dintre doi oameni. Eu vorbesc despre o iubire mai profunda, mai expansiva. Daca tu doresti profund sa fii in iubire , incepe acum respirand in foton si iubindu-te pe tine. Fotonii sant in jurul tau. Respira-i in interior si apoi expira-i. In minutul in care fotonul se indeparteaza, un altul ii ia locul. Deci, iubirea, fotonul este intotdeauna in spatele tau si la chemarea ta. Asta este ceea ce se intampla in momentul in care tu te angajezi in factorul iubirii. Fii in iubire si vei realiza ceea ce doresti sa faci, cu putin efort sau deloc. Mergi in iubire si spune :" Nu-mi pasa ce faci. Eu sant in iubire." .

Intrebare : Ce pot face pentru a folosi intelepciunea ta , intr-un fel in care sa aduca mai multa constientizare a energiei fotonice lumii, pentru a ajuta la aducerea schimbarii in acest plan?Kirael : Daca vrei sa intensifici energia mea , gaseste un mod de a fi acolo unde sant eu. Eu nu sant in interiorul mediumu-lui. eu ii folosesc corpul , deci eu sant chiar aici, in aceasta vecinatate. tu ma poti numi invatatorul energiei fotonice, deoarece fotonul reprezinta iubirea mea. Nu ma vei vedea facand rau nimanui. Furia nu face parte din energia mea, deoarece eu sant o fiinta din dimensiunea a 7-a . Intelegeti puterea pe care acest medium o poate manui in acest proces. Energia mea este amplificata dincolo de cele mai mari asteptari ale voastre. Oricine din vecinatatea mea poate simti iubirea. Cativa oameni chiar plang. Deci, cum ma poti ajuta? Afla cand eu voi fi in jurul lumii si fii acolo.

Intrebare : Divinul liber arbitru , energia kundalini este o mare parte a calatoriei mele acum. Poti explica diferenta dintre aceasta energie, care inteleg ca este foarte puternica si energia fotonica?Kirael : Cand energia kundalini se ridica in corp, el se simte bine si tu o faci sa lucreze amplificand-o cu energia fotonica. Cand tu tragi prima data energia kundalini in sus este putin dificil , deoarece nu o intelegi. Aminteste-ti, fotonii comunica si daca tu comunici ceea ce doresti sa faca fotonilor, ei vor lucra pentru tine. daca iti ridici energia kundalini si exersezi cu energia fotonica , kundalini se poate amplifica cu 250 %. Acest procent este capabil sa iti amplifice energiile si totul in interior. Tu crezi ca poti ajunge de la zero la 250, dar nu poti. Daca ai face un procent din cele 250, ai simti imediat. Imagineaza-ti procentul de 250 peste ceea ce ai acum. Practicand respiratia fotonului , vei culege roadele beneficiilor celor 250 de procente.

Incheierea sesiunii Fotonul este valul viitorului. El va defini eventual lumea voastra. Iluminati-va vietile cu aceasta magica energie care va inconjoara si traieste in voi. Mutati-va calatoria in cea de a 4-a dimensiune, prin respirarea acestei energii in tot ceea ce faceti. Nu veti regreta

21 ian. 2009

Pasind intre lumi (Gregg Braden)

Noaptea imtunecata a sufletului
Fragmente

PhotobucketPhotobucketPhotobucket

“Toti sunt nascuti si trebuie sa mearga in cuprinsul celor doua spirite pe care “Unicul” le-a creat in om, spiritul luminii si spiritul intunericului” (Adaptare dupa documentele de la marea Moarta)

Ai trezit in fiinta ta o forta ce era adormita si care poate deveni cel mai puternic aliat al tau – un dar care sa te ajute sa ajungi la cele mai inalte nivelurri ale maiestriei in aceasta viata Suferinta, daca va fi, apare din cauza ca nu cunoastem ce inseamna aceasta exprienta si posibilitatile pe care le ofera, precum si din cauza rezistenei posibile pe care i-am opune-o.


Definitie: “Noaptea intunecata a sufletului” este o perioada de timp, precum si o experienta din cursul vietii, in care se poate sa fiti adusi intr-o anumita situatie sau circumstanta ce reprezinta ceea ce voua va pare a fi lucrul de care va temeti cel mai mult. A experimenta Noaptea intunecata a sufletului inseamna a trai misterul celei de-a cincea oglinzi eseniene a relatiilor: Cautarea pe care o faceti in intuneric.

Corolar: Sunteti capabili sa intrati in Noaptea intunecata a sufletului, numai atunci cand v-ati insusit deja toate instrumentele emotionale necesare pentru a va conduce prin aceasta experienta, astfel incat sa treceti prin ea cu eleganta si sa ramaneti nevatamati
Maiestria personala in a face fata solicitarilor vietii este un declansator care indica momentul cand sunteti gata pentru a demonstra ca puteti controla ceea ce va aduce viata. Nu puteti umple o cana cu apa de la un robinet, pana cand nu deschideti robinetul. Cand, la nivel emotional, “cutia cu instrumente” este completa, acest lucru este ca un robinet care da semnalul pentru ca “apa” experientei sa curga. Daca nu rasuciti robinetul, nu se se va intampla nimic. Reciproc, atunci cand se intampla, puteti fi siguri ca deja ati facut ce trebuia. Mamele voastre stiau acest lucru. Ele va impartaseau ceea ce isi aminteau ele din aceasta straveche intelepciune.

“Dumnezeu nu-ti pune niciodata pe umeri mai mult decat poti duce”

Din aceasta perpectiva, atunci cand vad anumite persoane sau, uneori, grupuri de persoane care experimenteaza ceva ce le apare ca fiind situatiile cele mai de nedorit sub aspectul sentimentelor si al emotiilor, dintre toate cate si le pot ei imagina, eu stiu ca, fara exceptie, fiecare dintre acesti oameni este o fiinta minunata, care atinge starea de maestru. Stiu, de asemenea, ca fiecare dintre ei isi aminteste de puterea pe care o are si ca acea experienta este o oportunitate – nu o proba – in contextul careia i se va cere sa faca uz de puterea sa, pentru a-si demonstra siesi propria maiestrie in aceasta lume.

Traim momente cand se incheie un Mare Ciclu de Experiente, care a inceput in urma cu aproape 200000 de ani. Fiecare persoana, fara exceptie, trebuie sa ajunga la un acord cu ceea ce viata – darul vietii si experienta vietii – a insemnat pentru el. Voi trebuie sa ajungeti la un acord cu viata voastra si cu ceea ce inseamna pentru voi acest dar al vietii!
Este oare posibil ca noi, persoane individule puternice – care devenim mase puternice de indivizi – sa ne fi dat acordul pentru astfel de catalizatoare extreme ale experientei, care ne imping rapid pana intr-un loc din viata noastra in care suntem fortati sa imbratisam viata sau sa ne-o pierdem? Este oare posibil ca noi sa ne fi dat acordul peentru Noapti intunecate ale sufletului, la nivel de grup, precum SIDA, cancerul, epidemiile si foametea, pentru a ne reaminti ca, in fiecare moment al vietii, noi afirmam sau negam viata din corpul nostru?

Cred ca noi ne iubim atat de mult – pe noi insine, cat si unul pe altul – incat ne dam acordul pentru anumite manifestari extreme ale vietii – chiar pentru aceea de a ne pierde viata, doar pentru a ne reaminti noua insine cat este viata de dulce.
Este interesant ca pentru fiecare dintre noi, cea mai mare frica este alta. Cea mai rea dintre fricile imaginabile din viata ale unor oameni, ii poate parea ceva nesemnificativ unui alt om care se afla chiar alaturi de ei.

In cursul Noptii intunecate a sufletului pe care o traiti, vi se va cere sa va folositi cele mai mici forme de intelepciune pe care le aveti la dispozitie, ce provin din adancurile experientei voatre celei mai profunde, pentru a nega puterea pe care i-ati dat-o acelei frici. Noaptea intunecata a sufletului apare in momentele din viata noastra cand ne asteptam la ea cel mai putin – de regula, fara vreun avertisment. Cu doar putine exceptii, aproape toti oamenii vor avea ocazia de a experimenta ceea ce pentru ei inseamna a pierde acele lucruri asupra carora creasera o incarcare – in sensul de a nu le pierde. Fie ca este vorba despre o relatie, despre sanatate, despre siguranta financiara, sau de o anumita combinatie de “lucruri”, aceasta incarcare creeaza conditiile pentru ca voi sa aveti ocazia de va cunoaste pe voi insiva in absenta acelor lucruri, astfel incat sa puteti compensa acea incarcatura. In aceasta consta puterea Noptii intunecate a sufletului. Daca am sti ca este iminenta, am fugi din calea ei.

A ne cunoaste pe noi i
nsine in contextul celui mai mare intuneric al nostru, reprezinta o oportunitate de a vindeca acea parte din noi insine pe care ne-am gandit cel mai putin sa o experimentam. Pentru a ne gasi echilibrul, trebuie sa ne cunoastem extremele. Poate ca o formulare mai exacta ar fi:trebuie sa ne cunoastem pe noi insine, sub aspectul modului in care raspundem la extremele noastre. Trebuie sa stim cum reactionam in contextul intunericului celui mai adanc, precum si in cel al luminii celei mai stralucitoare – si sa le imbratisam pe amandoua, pentru a vindeca judecarea experientei pe care o traim si a descoperi puterea naturii noastre celei mai autentice. Noaptea intunecata a sufletului este un exemplu pentru cautarea noastra, avand scopul de a ne cunoaste pe noi insine in toate felurile – cautarea in inruneric, precum si cautarea in lumina.
Vi se cere sa ajungeti la un acord cu toate experientele si cu toate manifestarile vietii voastre. Pentru a oferi darurul care este propria voastra persoana – in intregime si in deplinatate – trebuie sa va cunoasteti in contextul tuturor posibilitatilor, al tuturor extremelor – in intreaga voastra bucurie, intreaga durere, intreaga manie, furie, gelozie si judecata. Fiecare dintre aceste sentimente pretioase sunt daruri ale intunericului si ale luminii, care va ajuta sa va cunoasteti pe voi insiva.

In cadrul acestei cunoasteri, aveti ocazia de a va vedea pe voi insiva in situatii pe care poate ca nu le veti mai experimenta altadata. Acestea sunt extremele care va vor ajuta sa va cunoasteti si sa va redefiniti punctul de echilibru. Punctele de margine se deplaseaza permanent.

Oricat de dificil poate sa fi parut in trecut, voi aveti intotdeauna capacitatea de a vedea dincolo de suferinta si a percepe ceea ce va spune voua acea suferinta. Viata este un dar prin care puteti ajunge sa va vedeti pe voi insiva sub aspectul tuturor posibilitatilor.

“Nimeni nu va poate revela altceva decat ceea ce deja se afla pe jumatate adormit in adancul cunoasterii voastre. Si chiar daca fiecare dintre voi se afla singur in cunoasterea lui Dumnezeu, tot asa trebuie ca fiecare dintre voi sa fie singur in cunoasterea lui despre Dumnezeu si in intelegerea sa asupra lumii.” (Kahlil Gibran)

Greg Braden ... http://www.greggbraden.com/

18 ian. 2009

Arhanghelii celor 7 raze ale Iluminarii (picturi EM)

Tom Kenyon

.............................

Arhangheli si Arhanghelite
(ii multumim Ioanei Antohi pentru traducere)

Arhanghelii sunt capii tuturor ingerilor, fiind creati ca cei mai de seama ierarhi in regatul angelic. Ei sunt fiinte maiestuoase care intruchipeaza atribute divine si sunt in serviciul omenirii pe pamant. Ei lucreaza neincetat sa invinga raul si sa avanseze binele. Arhanghelii au o pereche sau un flacara (spirit) geamana, asa cum si oamenii au. De partea feminina sunt numite Arhanghelite. Impreuna, Arhanghelii si Arhanghelitele focalizeaza masculinul si femininul, sau alfa si omega, polaritati ale unei anumite culori, sau raza, sau lumina spirituala prin care ei servesc. Rugaciunea catre unul dintre ei intotdeauna invoca si ajutorul celuilalt.

Arhanghelii ne precedeaza cu milioane de ani si se prezinta a fi primii nostri invatatori pe calea spirituala. Sunt de asemenea descrisi ca arhitecti divini, pe care Dumnezeu ii foloseste pentru a schita si executa planurile pentru proiectele sale. EI sunt constructori cosmici si proiectanti in cel mai maret sens al cuvantului, favorizand (arcing) catre mintile noastre amprenta divina pentru fiecare incercare, efort, de la cel mai mic la cel mai mare.

Toti Arhanghelii sunt si vindecatori care vin ca maestri chirurgi pentru a vindeca sufletele si cele patru corpuri joase ale noastre – eteric, mental, emotional si fizic. Imaginti-va puterea Arhanghelilor, care pentru milioane de ani nu au facut nimic altceva decat sa afirme realitatea lui Dumnezeu si sa dezvolte lumina spirituala in fiinta lor. Apoi cand sunt in mijlocul nostru, dirijeaza catre noi si ne purifica transmitand imensele majorari de lumina pe care le'au cultivat. Folosind lansarea de energie de la ingeri in mod corect ne poate ajuta in a face un mai mare progres in viata noastra de zi cu zi si pe calea spirituala.

Cele Sapte Raze Ale Iluminarii

Cei mai familiari Arhangheli servesc pe cele sapte raze ale luminii spirituale care corespund luminii focalizate inauntrul celor sapte chakre majore ale omului.

ARHANGHELUL MIHAIL

Prima Raza - Raza Albastra

Credinta, Protectie,

Voia lui Dumnezeu

Marti - Chakra Gatului

Faith (Credinta)
Prima Raza - Raza Albastra

Credinta, Protectie, Voia lui Dumnezeu


Arhanghelul Mihail este regasit in traditia iudaica, cristiana si islamica. Numele lui Mihail inseamna "Cine este ca Dumnezeu". In Iosif 5:13-15, el a aparut ca un barbat cu o sabie in mana care s-a identificat ca fiind capitanul multimii lui Dumnezeu. In Revelatii 12:7, el este numit ca arhanghelul care l-a izgonit pe Satan din Paradis.

Mihail si perechea sa divina, Faith (Credinta), servesc in cadrul razei albastre a luminii spirituale. Ei pot asista la purificarea si consolidarea chakrei gatului si in atotcunoasterea tuturor calitatilor razei albastre. Raza albastra ne furnizeaza protectie spirituala si fizica si reprezinta esentialul in exprimarea corespunzatoare a puterii si a conducerii. Este de asemenea esentiala in dezvoltarea credintei si in acordarea la vointa divina si la planul divin.

Iata un semnal rapid pe care poti sa-l trimiti Arhanghelului Mihail daca esti vreodata in necaz si ai nevoie de asistenta imediata. Poate fi in mod special ajutator in trafic cu ghinion si situatii dificile de tot felul cand nu se intrevede nici un alt fel de ajutor. Trimitand aceasta chemare cu intreaga fervoare a fiintei tale Arhanghelul Mihail va veni instantaneu alaturi de tine.

Arhanghel Mihail,

Ajuta-ma! Ajuta-ma! Ajuta-ma!




ARHANGHEL JOPHIEL

A doua Raza - Raza Galbena

Intelepciune, Iluminare, Constanta

Duminica - Chakra Coroanei

CHRISTINE

A doua Raza - Raza Galbena

Intelepciune, Iluminare, Constantà

Arhanghelul Jophiel, Arhanghelita Christine si echipele lor de ingeri servesc pe raza galbena a iluminarii. Jophiel inseamna "Frumusete a lui Dumnezeu". Christine insufla materie cu lumina constiintei cristice. Jophiel si Christine ajuta oamenii cu intelepciune, intelegere, inspiratie, discernamant, discriminare, cunoscand gandul lui Dumnezeu si toate activitatile legate de Chakra Coroanei.

Daca ai nevoie de o minte mai ascutita pentru a trece examenele, inspiratie pentu proiecte de munca sau pentru intelegere in rezolvarea unui conflict, poti sa ceri ajutorul lui Jophiel si al Christinei. Ei pot de asemenea sa salveze oamenii de la ignoranta si orbirea spirituala care pot sa ii retina de la implinirea potentialului suprem al sufletului lor.

Iata aici un semnal rapid de trimis in orice situatie din viata voastra care ar avea nevoie de mai multa intuitie, claritate sau iluminare.

Arhanghel Jophiel si Christine,

Propagati flacara iluminarii prin mine!



ARHANGHELUL CHAMUEL

A treia Raza - Raza Roz - Raza Rubinie

Iubire, Adoratie, Gratitudine

Luni - Chakra Inimii

CHARITY (Caritate)

A treia Raza - Raza Roz - Raza Rubinie

Iubire, Adoratie, Gratitudine

Arhanghelul Chamuel si Arhanghelita Charity servesc in cadrul razei roz a iubirii divine. Numele lui Chamuel inseamna "Cel care il cauta pe Dumnezeu". Chamuel s-a caracterizat ca fiind "Iubirea pura a lui Dumnezeu in manifestare cladita". El este ingerul mentionat in Luca 22:43 care l-a intarit pe Iisus in Gradina Ghetsimani.

Chamuel si Charity sunt emisari puternici ai divinitatii si printre cei mai patimasi si intensi arhangheli in exprimarea iubirii. Impreuna ei intruchipeaza marea inima si iubire a lui Dumnezeu Mama-Tata pentru intreaga creatie. Ei ajuta suflete sa isi dezvolte chakra inimii si ofera asistenta in tot ceea ce priveste inima. Aceasta include compasiunea, comunicare mai buna, o iubire de sine echilibrata, extinderea de sine catre ceilalti, si crearea de frumusete prin arte. Vindecarea de pierderi sau sciziuni in relatii de familie sau cu prietenii poate avea loc si cu ajutorul acestor ingeri.

Pe langa lucrul cu oamenii in momente particulare, Arhanghelul Chamuel, Arhanghelita Charity si ingerii lor sunt implicati intr'o mai ampla opera de a unifica sufletele gemene. Poti chema acesti arhangheli sa te ajute in descoperirea misiunii divine cu sufletul geaman. Poti de asemenea sa le ceri sa te ajute sa obtii maiestrie in cadrul razei iubirii si sa faciliteze lucrurile facandu-le sa mearga lin in viata de zi cu zi.

Un semnal puternic pentru a-i chema in actiune in situatii de nevoie personala sau in caz de orice diviziune intre oameni este:

Chamuel si Charity,

Lasati ca Iubirea Divina sa preia controlul, Acum!



ARHANGHEL GABRIEL

A patra Raza - Raza Alba - Flacara Invierii

Puritate, Armonie, Echilibru

Vineri - Baza Sirei Spinarii

HOPE (SPERANTA)

A patra Raza -Raza Alba - Flacara Invierii

Puritate, Armonie, Echilibru

Arhanghelul Gabriel, al carui nume inseamna "Dumnezeu este Forta Mea" sau "Om al lui Dumnezeu", serveste in cadrul razei albe a puritatii. Gabriel este recunoscut de cele trei mari religii occidentale - iudaism, crestinism si islamism. In Islam, el este ingerul care a transmis Koranul lui Mohamed; in cadrul crestinismului, el este ingerul mesager care a anuntat Mariei ca va fi mama lui Iisus.

Arhanghelul Gabriel si sufletul sau geaman, Arhanghelita Hope, asista purtatorii de lumina in lucrul cu lumina la chakra de la baza sirei spinarii si in stapanirea calitatilor razei albe - puritate, disciplina, speranta, bucurie si ordine. Serafimii lui Dumnezeu lucreaza de asemenea cu Gabriel si Hope. Serafimii vin ca purtatori ai luminii lui Dumnezeu Mama-Tata. Ei pot literalmente sa-si plaseze prezenta deasupra noastra si noi putem absorbi acea lumina si energie in corpurile noastre asa cum un burete absoarbe apa. Cand dorim se ne unim constiintei divine prin puritatea corpului, a mintii si a sufletului, acesti ingeri ne pot ajuta sa ne ridicam kundalini pentru a atinge acel punct.

Gabriel, care e de obicei intalnit cu o trompeta, este arhanghelul vestitor, anuntand fiecarui suflet de lumina vestea buna a caii de ascensiune si uniunea finala cu Dumenezeu. El a facut acest anunt multora dintre noi, rezultand in imediata constientizare ca suntem chemati acasa si ca avem multa munca de facut pentru a echilibra karma noastra si pentru a obtine acel rezultat. Cu privire la lucrul catre acest nivel, Gabriel a evidentiat faptul ca adevaratii cautatori spirituali ar trebui sa fie determinati sa cunoasca, sa posede si sa sustina lumina, si sa fie in acelasi timp servitori ai acesteia devenind maestri ai luminii.

Poti sa transmiti urmatorul semnal pentru a te umple de lumina, pentru a energiza calea ta spirituala si pentru a te impinge catre ascensiunea ta:

In numele lui Gabriel si Hope,

EU SUNT un sfant al lui Dumnezeu!



ARHANGHEL RAFAEL

A cincea Raza - Raza Verde

Adevar, Vindecare, Stiinta

Miercuri - Al Treilea Ochi

MAMA MARIA

A cincea Raza - Raza Verde

Adevar, Vindecare, Stiinta

Arhanghelul Rafael, al carui nume inseamna "Dumnezeu a vindecat" sau "Dumnezeu va vindeca", serveste pe raza a cincea verde de smarald. Zoharul, un text mistic evreiesc, spune ca Rafael are datoria de a vindeca pamantul si oamenii. In crestinism, el este ingerul care a vindecat bolnavii la termele din Bethesda.

Divina jumatate a lui Rafael este Maria, mama lui Iisus. Maestrii inaltati au revelat faptul ca Dumnezeu a chemat-o pe Maria, o arhanghelita, sa se incarneze pentru a fi intr-o zi mama lui Iisus. In pregatirea pentru aceasta misiune, Maria a servit cu mult timp in urma in Atlantis si a lucrat in templele de vindecare de pe acel continent. Ea este uneori chemata cu alte nume ca: Mama Maria, Fecioara Binecuvantata si Regina Ingerilor. Mama Maria sustine conceptia imaculata pentru fiecare suflet pe pamant. Poti sa o chemi pentru a te ajuta sa te aliniezi sinelui divin. Mataniile sunt deseori folosite ca o modalitate puternica de a chema asistenta ei.

Arhanghelul Rafael si Maria lucreaza cu studentii in manuirea luminii chakrei celui de-al treilea ochi. Aceasta chakra si raza verde se ocupa de unime, viziune, adevar, vindecare, stiinta, sustinerea conceptiei imaculate pentru ei insisi si pentru altii si de dorinta de a manifesta viata abundenta pe pamant. Acesti arhangheli pot inspira muzicienii, cantaretii si compozitorii pentru crearea de muzica vindecatoare si inspirationala.

Ii poti chema de asemenea pe Maria si Rafael pentru vindecare pe timp de boala, cand ai nevoie de viziune pentru un anumit proiect, sau cand o marire de resurse te-ar ajuta sa iti implinesti mai bine misiunea. Si ii poti chema sa iti vindece sufletul de dificultati prezente sau traume trecute. Iata o scurta rugaciune pentru vindecare pe care o poti folosi oricand:

Rafael si Maria, eu cer pentru
[numele tau si / sau altcineva]
sa fie vindecat de [numiti starea, boala respectiva],
in concordanta cu voia divina a lui Dumnezeu.

EU SUNT perfectiunea lui Dumnezeu manifestata
In corp, minte si suflet -
EU SUNT directia lui Dumnezeu plutind
Sa vindec si sa ma pastrez intreg!





ARHANGHEL URIEL

A sasea Raza - Raza Visinie si Galbena - Raza Rubinie

Pace, Sprijin, Serviciu

Joi - Plexul Solar

AURORA

A sasea Raza - Raza Visinie si Galbena - Raza Rubinie

Pace, Sprijin, Serviciu

Numele lui Uriel inseamna "Focul lui Dumnezeu" sau "Dumnezeu este lumina mea". Este mentionat in cateva carti iudeo-crestine. De exemplu, in textul apocrif A Doua Carte a lui Esdras, Uriel este cunoscut ca arhanghelul salvarii.

Uriel si sufletul geaman, Aurora, servesc pe raza visinie si galbena, cea de-a sasea, si ajuta individual in obtinerea maiestriei in chakra plexului solar. Aceasta a sasea raza este raza serviciului si a sprijinului, a pacii, a fraternitatii, a invierii si a judecatii divine a tot ceea ce este rau. Raza violet si galbena are urme de rubin, ceea ce adauga intensa actiune a iubirii divine. Aduce in fata dorinta de a obtine maiestrie de sine in constiinta personala cristica pentru a servi atat lui Dumnezeu, cat si omului.

Uriel si Aurora aduc vibratii de pace si fraternitate oriunde sunt chemati. Oricand este nevoie de a domoli un conflict sau de a aduce sentimente de fraternitate intre oameni, ei vor sa ajute sa fie manuita puterea judecatii discriminatorii purtata de lumina acestei raze, Uriel si Aurora separa realul de ireal si ingerii lor leaga tot ceea ce nu este de lumina in in indivizi si in pamant.

Pentru a ne ajuta sa ne atinem scopurile in aceasta viata, Arhanghelul Uriel ne spune sa afirmam ca Dumnezeu este unul cu sinele nostru adevarat folosind aceasta afirmatie:

Pace, fii linistita si constienta ca EU SUNT Dumnezeu!

Folosind aceasta afirmatie poate fi adusa lumina razei celei de-a sasea a arhanghelilor in lumea ta intr-un mod puternic. Creeaza atmosfera pentru a invinge orice este mai prejos de constiinta cristica din interiorul nostru. Poti sa o transmiti ori de cate ori este nevoie pentru a simti energia in chakra plexului solar si constiinta literalmente se schimba si devine mai pasnica.

In numele Arhanghelului Rafael si al Arhanghelitei Aurora, PACE,
Fii linistita si constienta ca eu sunt Dumnezeu!


ARHANGHEL ZADKIEL

A saptea Raza - Raza Violet

Inaltare, Libertate, Mila, Transmutatie

Sambata - Locul Sufletului

SFANTA AMETIST

A saptea Raza - Raza Violet

Inaltare, Libertate, Mila, Transmutatie

Arhanghlul Zadkiel si jumatatea sa feminina, Sfanta Ametist, intruchipeaza spiritul razei a saptea violet si era varsatorului. Numele lui Zadkiel inseamna "Dreptatea lui Dumnezeu". El si Sfanta Ametist ajuta umanitatea in atotcunoasterea chakrei locului sufletului.

Acesti Arhangheli aduc flacara libertatii, bucurie, alchimie, justitie, transmutatie si eliberarea sufletului. Putem intensifica aceste calitati ale razei violet in viata noastra invocand flacara violet prin stiinta cuvantului rostit.

Folosind flacara violet se pot sterge amintiri din trecut, se poate aduce iertare si mari bucurii spiritului in interiorul nostru. De fiecare cand ii chemam pe Zadkiel si Ametist, care intrchipeaza flacara violet, aducem schimbari pe pamant si in noi, ne apropiem catre fuziunea cu sinele nostru cristic si ajutam la pregatirea lumii pentru venirea erei de aur. Dupa Arhanghelul Zadkiel, succesul erei varsatorului este dependent total de invocarea de catre noi a flacarii violet si o singura chemare a flacarii violet poate sa echivaleze un milion de rugaciuni.



Ii poti chema pe Zadkiel si Ametist pentru a ajuta sa te purifice de karma din trecut si sa aduca vitalitate noua in viata ta. Facand urmatoarele afirmatii, vizualizeaza flacara violet stergand obstacolele din fata eliberarii sufletului tau:

In numele Arhanghelului Zadkiel si al Sfintei Ametist,
EU SUNT flacara violet in actiune in mine acum!
EU SUNT binecuvantarea si vivacitatea flacarii violet!
EU SUNT eliberarea de limitari!


Mai multi Arhangheli si jumatatea lor:

Arhanghelii Celestiel si Astarael

Arhanghelii Sandalphon si Ilaniel

Arhanghelii Ophaniel si Crystal

Arhanghelii Bodiel si Knowledge

Arhanghelii Anael si Hannahel

Preluat de la ...
http://www.editura-foryou.ro/

Variante computerizate ale arhanghelilor la adresa ... http://www.exploziacurcubeului.blogspot.com/