Salutari de Acasa,
Situatia de pe Pamant devine foarte interesanta. Voi va schimbati planeta, vietile si dimensiunea vibrationala in care traiti. Faceti asta cu o asemenea viteza, incat nici noi nu suntem pregatiti pentru acest gen de miscare.
Situatia de pe Pamant devine foarte interesanta. Voi va schimbati planeta, vietile si dimensiunea vibrationala in care traiti. Faceti asta cu o asemenea viteza, incat nici noi nu suntem pregatiti pentru acest gen de miscare.
Este foarte captivant pentru noi sa va urmarim evolutia rapida, dar fiti constienti ca, de multe ori, acest ritm va conduce la provocari pe plan individual. Veti atinge un anumit nivel la care vi se va parea ca sunteti blocati, ca si cum nu mai aveti unde inainta. Puteti re-crea aceeasi energie cu care ati ajuns in punctul respectiv – si totusi, sa va simtiti ca si cum v-ati lovit de un zid si nu mai puteti inainta.
Iluzia caii/drumului
Nu ne place sa folosim cuvintele „reguli” sau „legi”, pentru ca, in clipa in care incercam sa va aratam o lege universala, veti gasi imediat o cale sa o incalcati. Aveti atat de multa imaginatie! Nu exista absolut nimic care sa nu poata fi schimbat pe aceasta planeta si, cu toate acestea, siguranta unor legi, reguli sau instructiuni, pe care sa la puteti urma in mod curent, va da un sentiment de confort. Am dori sa va impartasim o iluzie pe care puteti incepe sa o aplicati in lumea voastra.
Iluzia este aceea ca va miscati de-a lungul unei cai si, pentru ca ati crezut dintotdeauna ca aceasta cale este dreapta, toate simturile voastre sunt setate intr-o singura directie. Problema apare atunci cand incepeti sa va miscati intr-o anumita directie si pierdeti punctul de vedere de la care ati plecat, atunci cand ati ales calea respectiva. Cu o viziune limitata este usor sa pierdeti o curba in unghi drept. De multe ori, problemele apar atunci cand calea voastra face o cotitura in unghi drept, dar toate sistemele voastre sunt atat de bine setate pe mersul inainte, incat nu observati cotitura. Se intampla foarte des. Nu e un pacat si nici o problema, numai ca, brusc, nu mai simtiti cararea sub picioare. Nu mai aveti aceeasi siguranta a directiei sau a sentimentului legat de locul vostru in univers. Acest lucru se intampla din ce in ce mai frecvent, printre Lucratorii intru Lumina – aceia dintre voi care au facut alegerea constienta de a raspandi Lumina pe planeta Pamant si care au ajutat ca acest pas pe urmatorul nivel dimensional, sa poata fi facut. Este o problema atat de frumoasa si noi va privim cu toata atentia. Va spunem, dragilor, ca nu este o problema serioasa, cu care sa va bateti capul. Cea mai mare provocare in toata aceasta situatie consta in aceea ca sunteti creatori, cu fiecare gand pe care il pastrati in inima. Atunci cand aveti un gand in minte, il pastrati in inima si il sustineti cu toata energia, el devine creatie. Va va conduce acum pe un nou nivel vibrational, care determina o reactie diferita de cea dinainte.
Nu mai asteptati!
Ati tins catre nivele vibrationale diferite, pe care sa nu mai fi trait inainte – si va spunem ca acum pasiti cu adevarat pe ele. Nu era prevazut ca acest lucru sa se intample inainte de 2012. Cu toate astea, voi ati miscat lucrurile atat de rapid, incat acum speram ca 2012 sa nu va dezamageasca, din cauza asteptarilor pe care le aveti in legatura cu el.
Tot ceea ce asteptati – cu exceptia alinierii ultimelor elemente cosmice – se intampla chiar acum! Nu mai asteptati! Acesta este mesajul nostru. Daca nu va simtiti bine in locul in care va aflati, schimbati directia! Nu mai asteptati. Nu va ingrijorati ca v-ati indreptati in directia buna – asta nu are nicio importanta, pentru ca nu exista directie buna sau gresita. Exista miscare, deplasare inainte sau lipsa de miscare. Odata ce inaintati, puteti schimba oricand directia sau puteti sa o luati in directia pasiunii voastre, fara absolut nicio problema. Ramanerea pe loc, pana cand veti putea vedea si alege dimensiunea sau directia cea buna este ceea care determina aparitia problemelor. Pana acum, pentru cei mai multi dintre voi a mers sa asteptati pana cand veti avea toate cartile pe masa, ca sa spunem asa, pentru ca apoi sa faceti alegerea cea mai potrivita in ceea ce priveste directia in care sa o luati. Acum, in spatiul vibratiilor superioare, aceste reguli incep sa se schimbe. Dragilor, inca nu ne place cuvantul acesta, „reguli”.
Asadar, pana acum ati jucat jocul in acest fel. Acum insa este nevoie de ancorarea luminii exact in clipa in care vine. Nu sunteti obisnuiti nici cu modul acesta de operare, dar asta va aducem in acest an. Este o piesa cu care dorim sa lucram impreuna, pe mai multe nivele diferite.
Inainte am numit-o ancorarea Luminii.
Inainte am numit-o ancorarea Luminii.
Exista o tehnica pe care am transmis-o Pastratorului si pe care el va incepe sa v-o arate. Dar tineti minte ca nu tehnica este importanta. In schimb, este importanta ideea generala in legatura cu ceea ce se intampla. Sa va explicam, deci, despre ce este vorba, pentru ca este un element pe care absolut fiecare dintre voi il poate prelua imediat, pentru a-l folosi direct in viata sa.
Debransarea de la Mintea Universala Subconstienta
In fiecare zi traiti lumina. Va spunem asta, pentru ca nu este posibil sa fii constient, fara sa ai o idee. Doar de dragul discutiei, va vom aseza ideile voastre undeva deasupra capului. Nu acolo este locul lor, pentru ca ele se pot afla pretutindeni. Haideti totusi sa spunem ca exista o minte subconstienta universala, din care fiecare dintre voi face parte. De multe ori va rataciti si va debransati de la aceasta minte subconstienta. De ce va debransati de la subconstient – de la acea piesa universala, care va conecteaza pe toti? Pentru ca multi dintre voi nu se simt bine, atunci cand le trec tot felul de idei ciudate prin cap. In primul rand, intelegeti ca voi sunteti asemenea unor aparate de radio. Receptionati gandurile altor oameni, tot timpul. Nu are legatura cu incercarea de a impiedica gandurile negative sa va patrunda in minte, pentru ca acest lucru constituie o capcana in sine. Voi incercati sa blocati gandurile negative sa va vina in minte si vreti sa aveti numai ganduri pozitive.
Totusi, facand asta, formati un asemenea vid, incat este apoi nevoie sa traiti intreaga negativitate dintr-o data, pentru a putea obtine echilibrul necesar pentru a pretinde ca traiti intr-o lume a dualitatii. Acum iesiti din aceasta lume. Iesiti dintr-o lume in alb si negru si intrati intr-o lume a trialitatii, in care aveti o conexiune noua. Intotdeauna ati vazut albul la un capat si negrul la celelalt capat al scalei. Acum exista un al treilea punct, pe care il numim sinele superior, care va da o alta perspectiva a liniei. Puteti incepe sa vedeti ca nu este vorba numai de alb si negru, deoarece acestea reprezinta doar extremele care tind sa iasa cel mai bine in evidenta. Noul punct se afla, de fapt, in pozitia in care toate diferentele se amesteca; adevarul se afla cu adevarat la mijloc si nu neaparat la unul din capetele scalei, asa cum ati crezut pana acum.
Ancorarea Luminii
Iata despre ce este vorba. Chiar si intr-un camp al trialitatii aveti de a face cu conexiuni si simtiti emotiile si gandurile altor oameni, dar le puteti aduce la un nivel la care ele sa treaca peste voi, fara sa se agate. Nu gandurile negative sunt cele care va secatuiesc, ci faptul ca se agata de voi. Apucati aceste ganduri care se agata de voi si le ancorati. Se intampla foarte des, pentru ca ati facut astfel inca de la inceputurile existentei voastre pe planeta Pamant. Urmeaza o perioada de asteptare. Lucrurile functioneaza in felul urmator: incercati o idee, o preluati si vedeti daca merge, va ganditi ce puteti face cu ea. Ea se lipeste de voi, va ajuta sa va ridicati vibratia si, dupa un timp, va ganditi ca ati putea chiar sa o impartasiti cu altii. Dupa cateva luni se idee prinde viata si, in cativa ani, s-ar putea chiar sa scrieti o carte despre obiectul muncii voastre. S-ar putea chiar sa incepeti sa predati altor oameni, acest secret al vietii. Acum insa, toate incep sa se schimbe, datorita conexiunii voastre la planeta, care este alcatuita cu preponderenta din apa. Da, catre asta ne indreptam. Acesta este elementul care ii conecteaza pe toti, foarte rapid. Acum este nevoie de ancorarea rapida a acestor franturi de Lumina, chiar atunci cand le primiti.
Majoritatea oamenilor aduc o idee noua, dupa care se straduiesc si se lupta sa o asimileze. In cele din urma, daca o pot sustine, o scriu si o ancoreaza. Va cerem sa incepeti sa ancorati lucrurile, rapid. Nu mai asteptati si faceti-o chiar acum! Gasiti o modalitate sa scrieti ceva.
Va ganditi, „Of! Eu nu pot sa scriu! Nu pot spune nimic, ce nu a fost deja spus inainte”. Da, am auzit toate astea. Va spunem, iubitilor, ca purtati un mesaj de Acasa, pe care nu il mai are nimeni altcineva. De asta va aflati aici, indiferent de modul in care se concretizeaza acest mesaj – fie ca este vorba despre o pictura, o carte, o melodie, doar de un zambet sau cateva vorbe bune pe care le spuneti altcuiva.
Oricum va este la indemana, incepeti va rugam sa ancorati energia acum. Gasiti o cale– fie ca este vorba despre ceva ce ati auzit, un gand, o idee, sunetul muzicii, orice ar fi. In ce fel puteti ancora acest lucru in viata voastra? De cele mai multe ori, va rugam doar sa scrieti si sa va exprimati cumva, cu cuvintele voastre. Se ancoreaza energia, scriindu-va gandurile? Da, pentru ca luati ideile din eter si le aduceti pentru a exprima acea bucatica de Acasa, pe care o reprezinta. Aceasta este partea pe care toti ati ezitat sa o faceti, pentru ca v-ati dorit sa va perfectionati inainte. Nu este cazul, pentru ca lumina vine foarte rapid si trebuie sa ancorati fiecare bucatica cat mai bine si mai repede puteti, lasand-o sa curga prin voi.
Va ganditi, „Of! Eu nu pot sa scriu! Nu pot spune nimic, ce nu a fost deja spus inainte”. Da, am auzit toate astea. Va spunem, iubitilor, ca purtati un mesaj de Acasa, pe care nu il mai are nimeni altcineva. De asta va aflati aici, indiferent de modul in care se concretizeaza acest mesaj – fie ca este vorba despre o pictura, o carte, o melodie, doar de un zambet sau cateva vorbe bune pe care le spuneti altcuiva.
Oricum va este la indemana, incepeti va rugam sa ancorati energia acum. Gasiti o cale– fie ca este vorba despre ceva ce ati auzit, un gand, o idee, sunetul muzicii, orice ar fi. In ce fel puteti ancora acest lucru in viata voastra? De cele mai multe ori, va rugam doar sa scrieti si sa va exprimati cumva, cu cuvintele voastre. Se ancoreaza energia, scriindu-va gandurile? Da, pentru ca luati ideile din eter si le aduceti pentru a exprima acea bucatica de Acasa, pe care o reprezinta. Aceasta este partea pe care toti ati ezitat sa o faceti, pentru ca v-ati dorit sa va perfectionati inainte. Nu este cazul, pentru ca lumina vine foarte rapid si trebuie sa ancorati fiecare bucatica cat mai bine si mai repede puteti, lasand-o sa curga prin voi.
Cateodata, cand Pastratorul vorbeste cuiva, in timpul a ceea ce el numeste transmisiune prin channeling, atunci cand se pregateste sa spuna ceva, noi ii strecuram o mica idee. Din cand in cand, el se opreste sa se gandeasca la ceea ce am transmis si se intampla chiar sa se balbaie, sa piarda firul si chiar sa se opreasca. Acest lucru se intampla pentru ca preia ideea respectiva si se gandeste prea mult. Este vorba despre dorinta lui de a-si exprima foarte clar ideea, dar daca isi face griji in privinta asta, ar putea sa spuna pur si simplu : „nu stiu exact despre ce este vorba acum, dar trebuie sa va spun acest lucru. Luati-o asa cum v-o spun.” Asta inseamna ancorarea energiei. Astfel se aduce ceva din eter pe Pamant, ancorandu-l cumva in viata voastra.
Faceti asta, de fiecare data cand este vorba despre ceva ce va pasioneaza. Va spunem sa nu mai asteptati pentru imaginea de ansamblu. Nu asteptati pana cand deveniti autor, sau pana cand cartea voastra ajunge pe lista celor mai vandute carti din New York. Ancorati energia la intervale regulate, mai scurte. Atunci cand gasiti ceva ce va entuziasmeaza, aduceti-l Acasa. Ancorati-l cumva, pentru a-l transforma in realitate tri-dimensionala si toate cele cinci dimensiuni vor incepe sa lucreze foarte repede, in consecinta. Este vorba despre gasirea utilitatii practice a tuturor lucrurilor pe care le traiti si despre ancorarea energiei. Nu este neaparat nevoie sa continuati sa claditi pe piesa respectiva. Deoarece veti ancora atat de multe puncte de Lumina, veti avea mult mai multe ocazii sa alegeti pe ce baze doriti sa continuati sa claditi.
Redistribuirea apei
Dorim sa vorbim in mod special despre apa de pe planeta si despre redistribuirea ei. Va rugam sa intelegeti ca nu e nimic in neregula cu planeta Pamant. Este vorba de o actiune de autocorectie si ceea ce urmariti voi este ca planeta sa se autoregleze, fara a o pierde pentru oameni. Planeta Pamant va supravietui fara probleme si ea este aici pentru a oferi un mediu sigur, nu numai pentru oameni, ci si pentru fiecare nivel de viata dimensionala, care exista ca parte din ea. Ea isi schimba foarte rapid energia si acum trece prin ceea ce voi puteti numi o transformare emotionala. Aceasta are de a face cu apa si redistributia ei pe aceasta planeta. Iata o modalitate simpla de abordare a acestui fenomen. Ati avut doua cutremure majore, in ultimii cativa ani, care au schimbat planeta pentru totdeauna. Nu numai ca au schimbat si au alungit planeta, dar au si accelerat rotatia acesteia cu cateva milisecunde. Fara indoiala ca planeta s-a schimbat; forma Pamantului s-a schimbat. Mai important, a aparut o noua abatere in miscarea de rotatie in jurul soarelui care determina redistribuirea apei pe planeta.
Am vorbit despre asta cu cateva luni in urma si v-am spus ce urma sa se intample. Nu va putem spune, cu exactitate, cum vor arata lucrurile, pentru ca este vorba despre lumea voastra, despre realitatea voastra. Dar, va putem spune ca Pamantul trece prin propriile transformari emotionale, pentru ca in modul acesta vedeti voi lumea. Daca nu ati avea emotiile pe care le aveti, ati fi mult mai apropiati de animale decat de oameni. Emotiile voastre sunt cele care va conecteaza cu spatiul de Acasa.
Da, stim ca de multe ori emotiile par sa va stea in cale sau sa va blocheze. Emotiile constituie elementul prin intermediul caruia puteti simti iubirea, elementul care va permite sa interpretati energia de Acasa, ca iubire in inima si in viata voastra de zi cu zi. Iubirea este amplificata si primita de corp, prin intermediul apei. Da, 80% din corp este apa – ceea ce este foarte mult. Schimbarile in legatura cu apa din mediul inconjurator va afecteaza si corpul emotional. De cand cei mai multi dintre voi au trait transformari emotionale majore, a aparut un anumit fenomen de izolare. Multi interpreteaza acest proces ca fiind manifestat prin blocaje, pierderea fortei vitale si a scanteiei din ochi. Unii dintre voi se simt pierduti din cauza asta. Va spunem, dragilor, sa nu va obisnuiti cu stagnarea, pentru ca ea nu va dura mult. Lucrurile se vor schimba foarte repede si voi fiti pregatiti sa mergeti mai departe. Va pregatiti sa mergeti intr-o anumita directie, cand in realitate s-ar putea sa o luati in cu totul alta.
Asadar, va rugam in mod special ca, in acest moment, sa onorati energia universala. Aceasta energie este cea care leaga inimile una de cealalta. Ea este cea care va permite sa va impartasiti gandurile pe un plan superior; aceasta energie va permite sa va simtiti reciproc emotiile si ea reprezinta conexiunea dintre voi si planeta. Asa trebuie sa vedeti lucrurile. Chiar daca este un element penta-dimensional, va rugam sa va ganditi la ea sub forma de patrate bi-dimensionale. Este un element intreg, alcatuit din intoarceri individuale la 90 de grade; intoarcerile la 90 de grade reprezinta o parte semnificativa a planetei Pamant. Daca exista secrete ale universului, acesta ar fi unul dintre ele.
V-am mai vorbit despre conceptul de timp pe planeta voastra si despre faptul ca timpul vostru este, in realitate, o iluzie. Timpul nu exista aici, Acasa. El exista in lumea voastra, pentru a va permite sa va prefaceti ca sunteti altceva decat spirit.
Va permite sa traiti experienta de a pretinde ca sunteti oameni care invata totul despre suflet. Nu-i asa ca e interesant?
Ei bine, asta faceti acum.
Ei bine, asta faceti acum.
Se fac atatea conexiuni, in momentul de fata, pentru a ancora energia si pentru a o putea misca inainte. Cand simtiti o miscare intr-o anumita directie, pasiti in acea directie. Nu inseamna ca nu mai puteti schimba directia, mai tarziu sau ca nu mai puteti alege o cu totul alta, ulterior.
Asta inseamna ca nimic nu se pune in miscare, daca nu va miscati voi. A face un pas constient intr-o directie diferita este foarte bine – chiar daca nu pare sa conduca nicaieri, pentru ca va repune in miscare. Odata ce se produce miscarea, in orice directie, este mai usor sa carmiti in directia adevaratei voastre pasiuni, cea care v-a adus de fapt de Acasa.
Redistribuirea apei pe Pamant are si alte urmari aflate in curs. Majoritatea lor le veti vedea la suprafata planetei. Dar si mai multe se vor petrece sub scoarta, ceea ce va conduce la un anumit stres al planetei, pe care il veti resimti in propriile voastre corpuri emotionale. Vrem numai sa va atragem atentia, pentru ca odata ce Dumnezeu stie de dumnezeu voi preluati controlul. Va intelegeti pozitia in Univers.
Chiar daca simtiti totul, corpul fizic pe care vi l-ati asumat este cel care va permite sa simtiti energia.
Chiar daca simtiti totul, corpul fizic pe care vi l-ati asumat este cel care va permite sa simtiti energia.
Sa stiti ca aceasta este o transformare revolutionara, care nu s-a mai petrecut niciodata, nicaieri, in niciun joc. Voi deschideti inca o data calea din punct de vedere vibrational – si suntem extraordinar de mandri de voi. Stim ca nu e usor sa te prefaci ca esti om, dar voi faceti o treaba minunata! Ne aflam alturi de voi, cu fiecare ocazie pe care o avem pentru a va ajuta sa va reamintiti adevarata voastra natura. Voi va reconciliati propriile credinte, din gandurile si experientele voastre cu cei care sunteti pe cale sa deveniti. Chiar daca va spunem ca este mult mai complex decat va puteti imagina si ca exista multe dificultati, dupa cum multi dintre voi simtiti chiar acum, sa stiti ca lucrurile sunt amplificate de zece ori, cel putin pe partea cealalta.
Bucurati-va de schimbare. Asteptati-o. Treceti prin ea. Impartasiti-va cu ceilalti sentimentele si conexiunile, ca si indoielile, pentru ca asta va face sa fiti oameni. Astfel puteti sa faceti ceva ce nu se poate face in multe dintre jocurile care se desfasoara in univers; puteti sa capatati putere de la alti dumnezei. Asadar, bucurati-va de calatorie.
Urmeaza inca multe altele, dar acum este suficient sa stiti ca va aflati in pragul deschiderii unor porti imense.
Descaracare tehnologica este pe cale sa se intample. Cu cativa ani in urma, am vorbit despre o descarcare de tehnologie pe aceasta planeta. V-am spus ca la o anumita data vor fi descarcate pe planeta, tehnologii care nu s-au mai aflat aici, de multa vreme.
Chiar daca tehnologiile sunt stranse de la alte fiinte, din alte dimensiuni sau de pe alte planete, daca vibratia spirituala colectiva nu e suficient de inalta pentru a le sustine, aceste tehnologii nu vor functiona. Pe cat ar parea de ciudat, totul va merge perfect;
vor aduce tehnologiile pe Pamant si ele vor functiona. Asta, pentru ca ele reprezinta o combinatie.
vor aduce tehnologiile pe Pamant si ele vor functiona. Asta, pentru ca ele reprezinta o combinatie.
Voi suteti creatorii; voi sunteti cei care trebuie sa faca parte din combinatie si voi sunteti cei care vor lucra cu ea.
Sa nu va temeti ca tehnologia va prelua controlul asupra voastra – pentru ca acest lucru nu este posibil. Frica de tehnologie este un pic acelasi lucru cu a te privi in oglinda si a te teme de propria reflectie. Asadar, fiti constienti de acest lucru, pentru ca veti vedea unele miscari rapide in tehnologia de astazi. Multa din energia care a fost descarcata pe 22 iulie anul trecut se misca acum, foarte, foarte repede.
Chiar daca mare parte din ea nu a iesit inca la iveala, sunteti mult mai aproape decat va puteti imagina.
Aceste tehnologii va vor ajuta sa curatati Pamantul si sa stergeti amprenta voastra umana de pe planeta, pentru a putea lucra in armonie cu ea.
Va asteapta mult mai multe decat va puteti imagina, pentru ca aveti indrazneala de a pasi inainte si de a spune: „Iata cine sunt.”
In aceste vremuri de incertitudine, gasiti aceasta putere. Ancorati fiecare farama de Lumina in propria voastra viata.
Gasiti-i imediat o utilizare, gasiti o cale de a o aduce in viata voastra si urmariti cum schimbati lumea din jur.
Ne adresam voua cu cea mai inalta onoare, pentru ca, iubitilor, vreme indelungata am vorbit si nu ne-a ascultat nimeni.
Ati atins un nivel de care suntem extrem de mandri si va spunem ca va aflati in pragul unei porti imense, pe care sunteti pe cale sa o deschideti.
Bucurati-va de fiecare clipa a acestei calatorii.
Va spunem asta intentionat si nu doar ca o forma de a ne lua ramas bun, pentru ca tocmai pentru aceasta bucurie ati venit de Acasa.
Acesta este un element pe care numai oamenii il pot simti astfel.
Avem deosebita onoare sa va rugam sa va tratati unul pe celalat cu respect.
Aveti grija unul de celalalt cu fiecare ocazie si jucati-va frumos impreuna.