Participati la Convergenta Cosmica !
23-26 septembrie 2011
articol de Carl J Calleman (autorul cartii Calendarul Mayas, publicata de Editura For You)
In momentul in care scriu (31 iulie 2011), ne aflam la inceputul celei de a Cincea Zi a Celui de-al Noualea Ciclu, apropiindu-ne la fel de rapid de sfarsitul acestuia si de incheierea intregului calendar maias, pe 28 octombrie 2011. Mai sunt trei Zile (care acopera o perioda de trei luni obisnuite), in care efectele Celui de-al Noualea Ciclu se amplifica in ton cu frecventa inalta a acestuia – frecventa de transformare catre unimea constiintei. Chiar daca avem cu totii unele idei despre cum va avea loc aceasta transformare finala, nicio fiinta omeneasca nu cunoaste detaliile exacte a ceea ce urmeaza sa se intample. Stam cu totii in camera de asteptare a unui doctor cosmic si habar nu avem cum va trata El sau Ea, acest pacient.
Tinand cont de punctele de schimbare ale acestui Al Noualea Ciclu, au existat diferite initiative in directia organizarii de evenimente inspirationale si, odata cu apropierea punctului sau culminant, au fost planificate evenimente nu numai pentru punctul de mijloc/creasta Valului (21 octombrie 2011) si pentru punctul final al celei de-a Saptea Zi (28 octombrie 2011), dar si pentru data de 11.11.2011, din calendarul Gregorian. Chiar daca aceasta ultima data nu se bazeaza pe calendarul maias, prin numerologia sa ea isi revendica adevaratul inteles din acest calendar, fiind o zi in care sa sarbatorim faptul ca am reusit sa trecem dincolo de sfarsitul timpului, intr-o lume noua, ce sta sa fie creata. Incurajez toate aceste initiative care sarbatoresc diversele puncte ale schimbarii – in special daca ele educa oamenii intr-un sens mai larg, in ceea ce priveste adevaratul inteles al calendarului maias si al diferitelor lui Zile si Nopti. Oricum, mai simt si ca este nevoie de evenimente care sa evidentieze lucrarea pe care o avem de facut in prezent. Din acest punct de vedere al procesului, simt ca exista un punct de schimbare care merita intreaga noastra atentie – si acesta este inceputul celei de-a Sasea Nopti. Motivul este acela ca inceputul celei de-a Sasea Nopti are loc pe 23 septembrie 2011 si zilele care ii urmeaza inseamna convergenta unei transformari energetice din calendarul maias, cu trecerea cometei Elenin printre Pamant si Soare (si, daca doriti, si cu echinoctiul de toamna).
Aceasta mica cometa Elenin a starnit o foarte mare agitatie pe Internet, fiind cateodata asociata cu anumite previziuni mai mult sau mai putin sumbre. Astfel, numele sau este citit ca Eveniment de Nivel Exterminator (Extinction Level Event), cu toate ca la fel de bine ar putea fi citit El + Lenin (Dumnezeu + Revolutie anti-capitalista) sa Ellen In (adica intra Elena sau Ellen, Helen, Elaine care inseamna lumina) sau El enin ( Dumnezeu plus cifra noua (nine) citita invers, care inseamna finalizarea planului divin al celor Noua Cicluri). Oricum, tot ceea ce stim cu adevarat, in legatura cu ea, este ca e sincronizata cu sfarsitul calendarului maias din 28 octombrie 2011. In plus, al Noualea Ciclu, care este numit si Ciclul Universal, aduce viata omeneasca in context cosmic, intr-un mod nemaintalnit pana acum. Cu alte cuvinte, fiintele omenesti sunt pe cale sa devina cetateni ai universului, in Ciclul Universal – o transformare a constiintei, care a condus la un interes sporit, legat de tot ce inseamna extraterestru. Cu toate acestea, s-ar putea ca aceasta transformare sa aiba legatura, in primul rand, cu originea noastra cosmica – si atunci, Convergenta Cosmica este o invitatie de a trai deplin acest inceput al celei de-a Sasea Nopti. Astfel, in acest context, cuvantul Cosmic este menit sa aiba intelesul sau maias – de inteligenta atotcuprinzatoare.
Simt ca nu poate fi accentuat suficient faptul ca acest calendar maias reprezinta o expresie a unui plan temporal cu adevarat cosmic, dar, in acelasi timp, si divin. De aici rezulta ca el este facut intentionat si ca e binevoitor. Multi dintre cei care nu reusesc sa recunoasca faptul ca acest calendar descrie un Plan Divin, dezvoltat pe valuri de sapte zile si sapte nopti, pot risca sa sfarseasca lipsiti de sperante sau crezand ca lumea se apropie de sfarsit. (Lipsa de conexiune la un Plan Divin este motivul pentru care falsa gandire populara legata de data de sfarsit a calendarului maias, 21 decembrie 2012, o asociaza cu asemenea idei sumbre). Fundalul Divin al planului descris de catre calendarul maias dovedeste ca nimic din univers nu se intampla din greseala. Toate au un rol de jucat in indeplinirea acestui plan cosmic – dandu-i o semnificatie profunda, in ciuda greutatilor si provocarilor la care ne putem astepta, in vremurile ce urmeaza. Dintr-o asemenea perspectiva, ne putem intreba ce ne comunica Dumnezeu prin intermediul cometei Elenin – in special in ceea ce priveste ce este de facut in cea de-a Sasea Noapte, dar si in cea de a Saptea Zi a celui de-al Noualea Ciclu. Pana la urma, cometele sunt vazute de profetii ca facand parte din limbajul pe care Dumnezeu il va folosi pentru a comunica cu noi, in timpul sfarsitului lumii.
Un alt lucru pe care il stim despre cel de-al Noualea Ciclu, despre a Sasea lui Noapte si, in special, despre a Saptea Zi, este ca aduc o schimbare de polaritate in directia unimii constiientei, asa cum este ea ilustrata de figura 1. Elenin poate fi atunci vazuta si ca un mesager al caracterului definitiv al acestei schimbari. Astazi auzim adesea ideea unei schimbari a polaritatii Pamantului – idee care provine de la mediumuri ca Helena Blavatsky si Edgar Cayce. Cu toate acestea, majoritatea – daca nu toti oamenii de stiinta din domeniu – ar argumenta ca nu exista niciun motiv pentru care sa ne asteptam la schimbarea polilor, in viitorul apropiat. Atunci, cel mai plauzibil ar fi ca – din cauza ca Blavatsky si Cayce nu erau familiarizati cu genul de schimbare a polaritatii, adusa de diferitele valuri ale calendarulului maias – ei sa fi confundat aceste schimbari, cu schimbarea polilor electromagnetici ai Pamantului. In favoarea acestei interpretari vine, de exemplu, faptul ca Edgar Cayce a prezis ceea ce el numea „schimbarea polilor”, pentru anul 2000. Acum stim ca acest lucru nu a avut loc, dar ceea ce s-a petrecut a fost o schimbare a polaritatii constiintei, la activarea celui de-al Optulea Ciclu al calendarului maias, in 1999 – si e destul de probabil ca el, vazand acest lucru in transa, sa il fi confundat cu o schimbare a polilor.
Momentele activarii
(Fig. 1) Diverse polaritati ale constiintei, create de catre cele cinci cicluri, cele mai inalte, ale calendarului maias.
Schimbarile de polaritate in constiinta au loc concomitent, pe mai multe nivele ale universului – cosmic, galactic, heliosferic, planetar si omenesc – in momentul punctelor de schimbare din calendarul maias. Cel de-al Noualea Ciclu in care ne aflam acum, poarta o schimbare a polaritatii, care creaza unimea constiintei. Trebuie atunci sa ne intrebam ce avem de facut, daca avem ceva de facut, daca noi, ca indivizi, vrem sa facem parte din aceasta schimbare a polaritatii, indepartand toate filtrele intunecate din mintea noastra. Pana la urma, singura putere directa pe care o avem este aceea de a ne transforma pe noi insine, sperand ca apoi aceasta schimbare sa se raspandeasca, dupa cum a spus marele intelept si conducator indian Mahatma Gandhi: „Fiti voi schimbarea pe care doriti sa o vedeti in lume.”
Ce anume implica, in mod special, acest lucru pentru Convergenta Cosmica? O regula generala a valurilor calendarului maias este aceea ca energiile Noptii si ale Zilei relationeaza una cu cealalta, intr-o pregatire interioara a manifestarii exterioare. Acest lucru poate fi cu precadere adevarat, atunci cand e vorba de ultimele asemenea perechi de energii din intreaga schema a creatiei – a Sasea Noapte si a Saptea Zi a celui de-al Noualea Ciclu, care incep pe 23 septembrie si, respectiv, pe 11 octombrie. Aceasta alternare a energiilor ar insemna ca a Sasea Noapte ar trebui sa fie dedicata favorabil lucrarii interioare, cum ar fi rugaciunea, contemplatia sau meditatia, in timp ce a Saptea Zi ar trebui sa fie dedicata ceremoniilor globale, care sa externalizeze schimbarile interioare, aduse de cea de-a Sasea Noapte. Intr-un context sacru, ceremoniile si ritualurile reprezinta unelte puternice de externalizare si re-aranjare a peisajului nostru interior.
Al Noualea Ciclu
[Insamantare = seeding germination = germinatie incoltire = sprouting leaf fomrmating = formarea frunzei budding = inmugurire flowering = inflorire fruition = rod] day = zi, night = noapte]
(Fig.2)
Aceasta diagrama indica miscarea „valului” energiilor ce apartin celui de-al Noualea Ciclu si datele corespunzatoare momentelor in care aceste energii intra in joc. Relatiile cometelor Honda si Elenin, cu cele Sapte Zile si Sase Nopti ale celui de-al Noualea Ciclu al calendarului maias, sunt reprezentate astfel: A – cometa Honda se afla cel mai aproape de Pamant; B – momentul trecerii cometei Elenin printre Soare si Pamant si C – cea mai mica distanta a ei fata de Pamant.
In punctul B din fig. 2 simt, asadar, ca aceasta cometa Elenin ne semnaleaza ca ar trebui sa renuntam la ego, in fata inteligentei cosmice atotcuprinzatoare – si, de asemenea, ca aceasta este ultima sansa de a face parte din schimbarea polaritatii catre unimea constiintei – sau, daca vrem, Unime/Constiinta lui Dumnezeu. Aceasta va constitui si un test al integritatii conducatorilor evolutionari ai zilei de astazi – fara sa vorbim despre „expertii in 2012”. Elenin reprezinta un ultim semnal de trezire, care va fi auzit si de multi care nu stiu nimic despre calendarul maias sau despre modul in care acesta exprima Planul Divin. Intr-un final, a Sasea Noapte reprezinta ultima energie in care ne putem intoarce spre interior, pentru a pregati schimbarea de polaritate pe care o aduce acest ciclu. La inceperea celei de a Saptea Zile, polaritatea este blocata pe loc si isi genereaza manifestarea finala.
Acest caracter definitiv reprezinta, in parte, motivul pentru care Convergenta Cosmica din 23-26 septembrie 2011 este diferita de alte evenimente anterioare – cum ar fi Convergenta Constienta din 17-18 iulie 2010, care a stabilit si ea intentia de manifestare a constiintei unimii. In Convergenta Cosmica va fi de asemenea nevoie sa se faca un efort, pentru a vedea aceasta intentie manifestandu-se. Acesta este un timp al conectarii cu Divinul, al introspectiei si al cercetarii sufletului. O conexiune cu Divinul poate fi realizata prin rugaciuni intense sau prin alte practici spirituale. Pentru a ramane aliniati cu planul cosmic si pentru a face parte din schimbarea polaritatii in constiinta, as dori sa sugerez ca urmatoarele angajamente sa devina o baza a Convergentei Cosmice:
1 Angajamentul de a lasa intotdeauna indrumarea Divina si nu ego-ul sa ne decida actiunile si directia vietii.
2 Declararea independentei in fata laturii intunecate, inclusiv renuntarea la dreptul de a ne folosi partea intunecata, pentru a lupta cu partea intunecata din ceilalti. http://www.youtube.com/user/forunity#p/u/2/pkVHYQF
L2Xk. (Dupa cum inteleg eu, partea intunecata nu este un fel de forta intunecata eterna, ci reprezinta orice rezulta de pe urma filtrelor intunecate ale valurilor inferioare, dupa cum sunt ele reprezentate in fig. 1).
Prin urmare, convergenta Cosmica este fundamentala pentru a ne asigura ca noi, ca indivizi, suntem schimbarea pe care dorim sa o vedem in lume. Aceasta cale poate fi foarte inconfortabila, daca nu ne-am procesat cea mai mare parte din trecut. In aceste conditii, evident ca nu e vorba despre a da vina pe starea lucrurilor de pe planeta noastra sau pe alti oameni sau forte. E vorba despre asumarea responsabilitatii personale. Eu cred ca trebuie sa patrundem adanc in noi si sa vedem unde am contribuit, ca indivizi, la ranirea altora sau a naturii de pe planeta noastra. Ne-am cam obisnuit sa ne plangem de violenta si razboaiele din lume sau de amenintarile asupra starii naturii planetei. Cu toate acestea, una este sa te plangi, invinovatindu-i in secret pe ceilalti sau „felul in care merg lucrurile” si cu totul altceva este sa vezi felul in care noi, ca indivizi, am facut alegeri care au contribuit la deteriorarea globala. In acest caz, ideea este sa vedem si sa recunoastem acele situatii si alegeri din viata noastra, fara sa ramanem blocati in vinovatie, incercand mai degraba sa gasim o cale de vindecare, printr-o corectie a cursului actiunii. Deoarece, de regula, ne-am suprimat sau amortit orice sentiment al responsabilitatii personale, legate de ceea ce se intampla pe planeta, s-ar putea sa fie nevoie sa ne rugam pentru a ni se aminti acele situatii din trecutul nostru. Asadar, daca dorim cu adevarat sa cream o schimbarea a polaritatii in noi insine si daca, de exemplu, vrem sa respectam angajamentele de mai sus, o consecinta naturala a acestei alegeri este ca trebuie obligatoriu sa ne cercetam sufletul si sa recunoastem in ce masura nu am reusit, in trecut, sa traim la inaltimea acestor angajamente. Daca nu facem asta, aspectele filtrelor intunecate vor continua sa ne domine si schimbarea de polaritate nu va fi totala.
Convergenta Cosmica este, prin urmare, legata de asumarea responsabiliatii de catre participanti, pentru transformarea catre constiinta unimii – si de un angajament clar, luat in aceasta directie. Cu siguranta ca aceste sarcini pot fi dificile – dar, iarasi, daca noi nu aducem in noi aceasta schimbare catre constiinta unimii, cine altcineva poate sa o faca? Asadar, Convergenta Cosmica ne furnizeaza, de fapt, cel putin o ocazie de a ne lua angajamentul pentru aducerea ireversibila a unei schimbari a polaritatii constiintei, in noi insine. In timp ce poate parea dificil sa traiesti, imediat, la nivelul unui asemenea angajament, daca el este luat in serios, poate avea consecinte deosebit de puternice. Din punct de vedere al beneficiilor, un lucru de avut in vedere este acela ca, pentru a putea primi indrumarea corespunzatoare in noua lume, e posibil ca un asemenea angajament profund, in directia constiintei unimii, sa fie cu adevarat necesar.
In ceea ce ma opriveste, eu voi participa cu aceast ocazie, impreuna cu batranii maiasi si Hopi, la un festival al pacii din Franta (http://www.lothlorienfestival.com/EN) la care vom medita asupra acestui aspect. Datorita naturii muncii interioare pe care o necesita, simt ca aceasta Convergenta Cosmica poate fi la fel de bine celebrata individual, cat si – ar fi ideal – in grupuri mici care sa ofere un mediu sigur de impartasire. Recomad sa ne procesam trecutul si pe noi insine, cei din prezent, intr-o atmosfera de introspectie, vindecare si actiune colectiva, bazandu-ne pe energia colectiva a respectarii Convergentei Cosmice din intreaga lume.
O componenta comuna in celebrarea evenimentului poate fi aprinderea de lumanari, ca o legiferare sacra a acestor angajamente. Grupurile si indivizii care participa la Convergenta Cosmica pot, bineinteles, sa isi aleaga propriul mod de exprimare – dar numitorul comun ar trebui sa fie angajamentul pentru transformarea in directia constiintei unimii. In Covergenta Cosmica, datoria noastra este accea de a capitula in fata a orice ni se cere pentru a ne indeplini angajamentul. Prezenta cometei Elenin ne va furniza o conexiune naturala cu dimensiunea cosmica a acestui eveniment si, in acelasi timp, va adauga experienta noastra, destinului comun al omenirii. In contextul acesta larg, trebuie sa ne luam angajamentul de a face parte din schimbarea polaritatii catre constiinta unimii. Fiecare persoana care face acest lucru are o contributie determinanta si raspandeste Lumina si speranta, catre toti cei care o inconjoara. Acest lucru ar putea fi cu atat mai necesar, cu cat s-ar putea ca acele vremuri sa ne puna cu adevarat la incercare confortul. Convergenta Cosmica din 23-26 septembrie 2011 este menita sa fie un eveniment solemn si smerit, care sa le permita oamenilor care apartin constiintei unimii, sa se conecteze la un nivel foarte profund, oriunde s-ar afla ei pe planeta noastra.
Simt ca aceasta este, cu adevarat, ultima sansa a omenirii si ca ziua incheierii conturilor a venit. Simt ca un angajament in directia schimbarii polaritatii pentru constiinta unimii nu este numai un pasaport catre lumea noua ce urmeaza sa se nasca, ci reprezinta si ultima speranta de a supravietui, a lumii. Filtrele intunecate au condus omenirea timp de milenii si nu furnizeaza nici o cale de iesire. Daca fiintele omenesti nu isi iau un asemenea angajament, nu mai avem absolut niciun motiv sa ne asteptam ca lumea va supravietui. De aceea vreau sa incurajez pe toata lumea sa faca tot ceea ce le sta in puteri pentru a raspandi acest mesaj si pentru a-i incuraja pe ceilalti sa isi ia, in mod solemn, un angajament de a se conecta la Constiinta Unimii. Noi suntem cei pe care i-am asteptat. Si totul depinde numai de noi. Daca vrem sa ne vedem maretia, ar trebui sa o cautam nu in negare sau in evitarea, cu orice pret, a lucrurilor care ne sperie, ci in curajul de a infrunta direct ceea ce noi i-am facut acestei creatii, in cursul manifestarii ei pe acest Pamant. Cel de-al Noualea Ciclu aduce, cu adevarat, o schimbare a campului la nivel cosmic, din care putem face parte – numai ca acest lucru nu se va intampla fara un angajament serios si profund, luat din inima si din sufletele noastre.
Carl Johan Calleman
31 iulie, 2011 (2 Chuen)
Prima zi a celei de-a Cincea Zi a celui de-al Noualea Ciclu