Convergenta Cosmica, Calendarul Mayas
Dr. Carl Calleman, intervievat de Lilou Mace– Juicy Living Tour 2011 (ii multumim AQnei Nicolai)
19 august 2011
Lilou: Buna, Carl Calleman!
Carl Calleman: Buna, Lilou!
Lilou: Ma bucur sa te vad, din Boston, in Franta ... Iti multumesc pentru timpul acordat ca sa ne impartasesti aceste informatii despre apropiata Convergenta Cosmica. Carl, de ce o numesti Convergenta Cosmica, ce anume se petrece atunci?
Carl Calleman: Ei bine, ne apropiem de sfarsitul Calendarului Mayas, in care e vorba de 16 miliarde de ani de evolutie. Si ne apropiem de incheierea a noua Valuri diferite, indeosebi de incheierea Valului al Noualea, care are frecventa cea mai inalta dintre toate valurile creatiei Universului. Din cate pot spune, scopul acestui val este sa introduca o schimbare finala a polaritatii constiintei. O schimbare a polaritatii constiintei inseamna, efectiv, trecerea de la dualitate, de la abordarea duala a realitatii, la abordarea unitara a realitatii. Intr-o oarecare masura, consider ca pentru asta trebuie sa ne folosim liberul arbitru, ca sa ne luam acest angajament, ca sa ne demonstram o noua deschidere, bunavointa de a participa la crearea unei noi lumi. Iar aceasta lume noua, cred eu, va lua nastere atunci cand toate aceste 9 valuri se vor incheia, in 28 octombrie 2011, reprezentand sfarsitul Calendarului Mayas. Intr-un sens, este sfarsitul tuturor acestor valuri de evolutie ce au dirijat Cosmosul, pana in prezent.
Lilou: Aha... Pentru oamenii care vor sa afle mai multe despre aceste valuri ... ai scris multe carti, evident ca esti un expert in Calendarul Mayas, am avut cateva interviuri impreuna. Acum as vrea sa ne concentram pe acest moment anume: de ce exista aceasta Convergenta Cosmica, din 23-26 septembrie, ce se intampla atunci in Calendarul Mayas si in ce val ne aflam acum?
Carl Calleman: Da. Fiecare val este alcatuit din 13 energii diferite. Unii ar putea imparti aceste energii in 7 vârfuri si 6 văi sau 7 perioade de lumina si 6 de intuneric. In general vorbind, in perioadele de lumina ne angajam intr-o miscare de inaintare. Universul creeaza acest lucru, in conformitate cu miscarea valului. In timpul noptii, noi, ca fiinte umane, patrundem in interior. E o perioada excelenta pentru introspectii, o perioada in care ne intrebam ce ar trebui sa cream in continuare. Pe de o parte, s-ar putea spune ca data de 23 septembrie din acest an se intampla sa fie momentul in care incepe aceasta perioada de munca launtrica, cand debuteaza ultima Noapte. Insa, in aceasta situatie anume, se intampla ca acest moment sa convearga cu un fenomen astronomic. Nu stiu daca exista cineva care sa poata preciza data exacta, insa, in jurul datei de 26 septembrie, cometa Elenin va trece printre Pamant si Soare. Desigur ca se gasesc nenumarate speculatii pe Internet, despre ce ar putea insemna acest lucru, iar in acest moment nu vreau sa ma refer la acest subiect. Faptul ca putem sa observam o cometa, intre noi si Soare, contribuie la experienta noastra ca persoane cosmice, traim intr-adevar o experienta ca fiinte cosmice. Iar din acest motiv se poate spune ca sunt doua energii care converg: prezenta cometei Elenin si ultima perioada in care sa patrundem in interior, inainte de incheierea Calendarului Mayas. Din acest motiv, consider aceste date ca pe o invitatie din partea cosmosului. Este o perioada in care noi sa ne folosim liberul arbitru. Fireste ca acest lucru depinde de noi. Insa este o oportunitate de a ne folosi liberul arbitru pentru ca noi, ca oameni si ca Pamant, sa intram in comunitatea cosmica, sa intelegem cu adevarat ca avem o natura cosmica. Ca sa facem acest lucru, consider ca pasaportul este sa realizam cu adevarat aceasta transformare spre constiinta unimii. Iar aceasta e tema Valului al Noualea: sa aducem, in noi insine, o schimbare a polaritatii. Unii oameni ar putea spune: „Nu poti face asta, intr-o singura Noapte!”. Poate ca da, poate ca nu. Nu stiu sigur daca putem face acest lucru. Insa ceea ce putem face cu totii e sa ne angajam sa facem acest lucru. Ne putem lua un angajament. Iar asta inseamna liber arbitru. „Se va intampla acest lucru, iar eu voi participa la el, voi lua parte la trecerea de la polaritate la unitate...” Iar apoi, odata ce ti-ai luat acest angajament, Providenta pur si simplu il va face sa se implineasca, daca intr-adevar ramai fidel acestui angajament si il urmezi.
Lilou: Asadar este intr-adevar o alegere pe care o avem, de a ne urma calauzirea Divina.
Carl Calleman: As spune ca asa este. Stii, timp de 5.000 de ani – sau hai sa spunem in ultimii 215 ani – am trait intr-o cultura in care fiecare a avut grija doar de el insusi, considerand ca asa ar trebui sa iti traiesti viata: trebuie sa fii o persoana desteapta, care isi face planuri conform propriilor nevoi si dorinte sau lucruri care ar trebui sa existe in viata ta. Si ni se pare natural ca asa ar trebui sa ne traim viata. Ei bine, eu nu cred ca aceasta atitudine va ajunge sa faca parte din noua lume. Consider ca trebuie sa luam atitudine si sa spunem: „Da, sunt aici ca sa slujesc si voi face in primul rand ceea ce e in folosul binelui mai inalt, ceea ce slujeste Planului Divin”. Unii ar putea spune: „De unde stiu ce anume e de folos planului Divin?” Ei bine, incepe cu angajamentul de a proceda astfel. Asta e tot. Ca sa iti iei acest angajament inseamna suficient de multa forta. Apoi, Providenta iti va da oportunitatile de a te dedica angajamentului tau – iar pe masura ce inaintam, vom descoperi ca aceasta abordare a vietii creeaza o lume armonioasa, o lume in care intr-adevar recunoastem unitatea dintre noi insine, ceilalti, Natura s.a.m.d. Asta cred eu.
Lilou: Da si e foarte diferit de ceea ce s-a intamplat in anii ‘60, cand a existat miscarea Pace si Iubire. Acum doua saptamani i-am luat un interviu lui Caroline Myss, in Chicago, iar ea mi-a spus ca crede cu fermitate ca aceasta este o noua miscare, similara cu cea din trecut, pe care ea nu o considera nicidecum diferita. Insa tu nu esti de acord cu acest punct de vedere.
Carl Calleman: Categoric nu. Vreau sa spun ca totul in istorie detine elemente din trecut. Nu vom sterge totul, ca sa spunem apoi ca va exista miscarea pacii pentru totdeauna ... Nu neaparat pentru totdeauna, insa cel putin pentru o perioada de 215 ani, au existat oameni care au pledat pentru pace generala. Se poate spune insa, ca acest lucru s-a dezvoltat, ca ne aflam in momente total diferite din timp, ca oamenii le vor simti si sunt sigur ca aceasta cometa Elenin va contribui la acest sentiment de urgenta. Urgenta ca, daca e sa supravietuim ca specie, va trebui sa facem aceasta trecere. Iar tranzitia necesara nu e doar o repetare a ceva din trecut. As vrea sa spun ca exista o forta puternica in aceasta lume launtrica a angajamentului. Nu e vorba doar despre faptul ca „vreau ca lucrurile sa fie pasnice” etc... Toata lumea isi doreste acest lucru. Insa e cu totul altceva sa iti iei angajamentul de a schimba: „Imi iau angajamentul sa imi folosesc dreptul de a lua atitudine fata de distrugere, de lucrurile intunecate sau de propria mea umbra.” Asta e un angajament. Sau sa spui: „Ma angajez sa fiu calauzit de Planul Divin, in loc sa fiu calauzit de egoul meu.” Asta nu inseamna doar sa iti doresti aceste lucruri, asa cum s-a intamplat in anii ‘60. Acum avem o oportunitate care difera foarte mult de cea a anilor ‘60. Faptul ca se apropie sfarsitul Calendarului – sfarsit care e vestit si de venirea acestei comete – aduce o noua energie
Lilou: Mie mi se pare ca aceasta transformare nu are de-a face cu a da ordin sa fie lumina, ci cu a aduce, cu toate taria, Lumina. Mi se pare ca energia intunecata a fost folosita cu convingere. Si de ce nu am putea noi, in calitate de Lucratori intru Lumina, sa spunem: „Stii ceva, hai sa aducem Lumina!” Si este ceva puternic sa ne angajam ferm, pentru ca acest lucru sa aiba loc. Asa e?
Carl Calleman: Categoric ca asa este! Mai consider ca acest eveniment inseamna o cautare sufleteasca in noi insine, in ceea ce priveste angajamentul fata de transformarea constiintei. Repet, acest lucru implica responsabilitate personala. Nu e vorba sa le spui altora ca ei ar trebui sa se schimbe, ca ei ar trebui sa faca pace etc. Poate ca o vor face, poate ca nu. Este vorba de faptul ca tu sa te angajezi sa faci acest lucru, iar asta se va dovedi a fi un pasaport pentru a progresa.
Lilou: In traditia Hopi, aceste comete sunt considerate a fi Kachina – Fiinte Divine care vestesc ceva. Prin urmare, cometa ar putea fi o Kachina ...
Carl Calleman: Ar putea fi asa. Deja a fost verificat, intrucat pe website-ul NASA exista fotografii, luate acum o saptamana, din care reiese ca aceasta cometa are o culoare albastra.
Lilou: Uau!
Carl Calleman: Ca sa spun asa, este un aspect important, intrucat acesta e unul dintre semnele majore pe care steaua albastra Kachina le va aduce. Se pare ca Elenin are aceasta culoare albastra. Prin urmare, va fi un fenomen interesant de vazut. Eu ma voi afla in Franta, la Festivalul Pacii, in timpul acestui eveniment, unde vor participa intelepti Hopi, intelepti mayasi si unde vom sarbatori impregna, Convergenta Cosmica. E evident ca va fi interesant sa aflam punctul de vedere al inteleptilor Hopi, atunci cand se intampla acest eveniment.
Lilou: Da, este... Ma gandesc la Lawrence, inteleptul Hopi caruia i-am luat un interviu in Sedona. Poate ca e momentul pentru un alt interviu cu el. Ha-Ha! In acea perioada, eu voi fi in Hawai. O sa fim la diferenta de 12 ore...
Carl Calleman: O sa fiu si eu acolo cu tine... Da.
Lilou: Minunat. Carl, iti multumesc mult pentru aceste informatii, pe care abia astept sa le impartasesc pe internet.
Carl Calleman: Minunat. Iti multumesc mult.
Practician de Vindecare Reconectiva si Reconectare
Reconnection and Reconnective Healing Practitioner
www.TheReconnection.com Tel: + 40 (0) 727 02 10 77; + 40 (0) 744 488 527; +40 (0) 368 / 00 24 38
Articol preluat de la ... www.editura-foryou.ro