- Triunghiul Bermdulelor:
misterios, fără cuvinte, uneori fatal. Cercetători îndrăzneţi au săpat
zeci de ani în labirintul misterelor ascunse adânc în cel mai enigmatic
loc de pe pământ.
Unii speculează că anomaliile
bizare de timp, dispariţiile şi fenomenele ciudate pot fi explicate prin
circumstanţe naturale. Alţii insistă că rămăşiţele de la o avansată
cultură necunoscută au lăsat în urmă tehnologii fantastice… dispozitive
bazate pe energie, care efectiv depăşesc spaţiul şi timpul şi deschid
porţi către alte realităţi.
În prezent, exploratorii americani
şi francezi a făcut o descoperire monumentală: o piramidă de forma unui
cristial, parţial translucidă, ieşită la suprafaţă de pe fundul mării
Caraibelor, cu origine, vârstă şi scop complet necunoscute.
Descoperirea piramidei pune sub semnul întrebării teoria arheologică actuală
O
structură gigantică, probabil mai mare decât piramida lui Keops din
Egipt, identificată iniţial de un doctor în anii ’60, a fost verificată
independent de către echipe de scafandrii din Franţa şi Statele Unite.
Descoperirea a entuziasmat
cercetătorii din lumea întreagă. Se vor grăbi să o investigheze? Nu, mai
degrabă o vor ignora cu efort şi atenţie. Dacă vor fi presaţi, se
declară oficial sceptici, mai ales în lumina potenţialelor implicaţii
ale unei astfel de descoperiri.
Piramida ar putea confirma argumentele unor ingineri potrivit cărora piramidele au fost create iniţial ca surse de energie, susţinând ipoteza că vechiul oraş-stat Atlantis a existat,
sau chiar să ofere răspunsuri la misterioasele întâmplări care au fost
înregistrate încă din secolul al XIX-lea în regiunea din Atlantic
botezată Triunghiul Bermudelor.
Prima descoperire, în 1968
Potrivit istoriei, piramida a fost descoperită accidental în 1968 de către Ray Brown din Mesa , Arizona , doctor în naturopatie (un sistem medical complet si coerent care pune accentul pe stimularea mecanismelor naturale de autovindecare a corpului n.r).
Brown a venit în Caraibe în vacanţă
şi a făcut scufundări alături de prieteni într-o regiune din afara
Bahamasului, cunoscută sub numele de „Limba oceanului”. Zona avea acel
nume pentru că o porţiune din fundul mării de forma unei limbi se
extinde în afara insulei, înainte de se prăbuşi brusc în adâncimi mai
mari.
Când şi-a descris descoperirea, doctorul a explicat că s-a separat de prietenii săi cu care făcea scufundări, sub apă. Încercând
să li se alăture din nou, a dat peste o structură masivă care se ridica
de pe fundul oceanului: un obiect negru sub forma unui morman care se desluşea în apa filtrată de razele soarelui. Privind cu atenţie, a constatat căobiectul avea forma unei piramide.
Pentru că nu mai avea aer, nu a petrecut prea mult timp investigând piramida, dar a găsit o sferă ciudată de cristal. A adus-o la suprafaţă iar mai târziu când vechiul cristal a fost studiat cercetătorii au fost uimiţi de proprietăţile lui.
Piramida este cea care cauzează fenomenul Triunghiului?
Unii cercetători ai Triunghiului au conceput de-a lungul anilor teorii potrivit cărora există o sursă de energie pe fundul mării în regiune, care afectează avioane, nave şi bărci.
Investigatorii pretind că, dacă legendarul Atlantis a existat cu adevărat, rămăşiţele miticelor aparate declanşatoare de energie ar
putea fi încă intacte pe fundul oceanului. Un asemenea dispozitiv poate
să aibă forma unei piramide, iar şablonul original a fost copiat mult
mai târziu de către culturile ulterioare la nivel global.
Structuri având forma piramidelor au fost descoperite în America de Nord, Centrală şi de Sud; în Estul Europei, în tundra friguroasă din Siberia, în China centrală şi de Nord şi posibil în America.
Piramida de la Polul Sud nu a putut
fi confirmată pentru că se află la o adâncime de mai mult de 1,60 km sub
gheaţă, iar imaginile cu aceasta sunt controversate.
Acum ceva timp au fost descoperite nişte ruine misterioase, dovezi ale unei culturi necunoscute, pe o insulă din mijlocul Oceanului Pacific, numită Maden. Se pare că printre ruine se găseau şi rămăşiţele unei străvechi piramide.
Partizanii vechiul teritoriu al Lemuriei (cunoscut
şi sub numele de MU) au susţinut că ruinele aparţineau acestuia, în
timp ce alţii au speculat că ar fi putut fi un avanpost al unei colonii
aparţinând Atlantisului.
Un antropolog de la Bishop Museum din Honolulu, Hawaii, care a explorat ruinele în 1924 nu a găsit nici o piramidă. Însă, omul de ştiinţă Kenneth Emory a descoperit dovezi ale unui mic trib polinezian, care s-a stabilit acolo pentru o perioadă scurtă de timp, la un moment dat în secolul al XVI-lea.
În ciuda acestei descoperiri, mai multe dezvăluiri au pornit din micuţa insulă în anii care au urmat.
Cercetătorul Mitch Williamson a săpat mai adânc în mistere. Relatând unele dintre extraordinarele descoperiri ale lui Williamson, Rich Hoffman, explorator şi investigator, scrie: „Există 40 de temple din piatră în insula Malden (foto) care
sunt descrise ca având înfăţişări similare clădirilor din Nan Madol din
Pohnpei, aflată la aproximativ 5,475 km distanţă. De fapt, există un
drum de bazalt până pe fundul Oceanului Pacific care conectează aceste
insule la adâncimi de sute de kilometri sub ape.
Deci cultura ar putea avea mai
mult de 50 000 de ani, iar toată aceste structuri au fost cândva sub
apă, suţinând o civilizaţie care nu întâlnea nici un obstacol în a muta
dintr-un loc în altul pietre colosale pentru a construi structuri foarte
mari şi complicate despre care nu ştim absolut nimic în afara faptului
că cineva le-a construit şi că sunt mai vechi decât istoria biblică.
Alte piramide misterioase descoperite la nivel mondial
Totuşi, nimeni nu le aduce în
discuţie pentru că nu se potrivesc cu ceea ce am înţeles despre rasa
umană şi originile acesteia. Cercetătorii au teoriile lor dispersate
despre cum nomazii au ajuns în Nordul Americii folosind podul pe uscat
din Bering Straight şi le susţin pe acestea.
Acelaşi lucru se poate spune despre ruinele împrăştiate din Caraibe,
care sugerează o civilizaţie vastă care s-a extins din apele costale
din afara Florida Keys, îndreptându-se către apele din Bahamas, trecând
pe lângă Bimini şi apoi spre Est în Oceanul Atlantic.
Cuba are două ruine sub apă în exterioul coastei sale care ar putea fi parte a aceluiaşi complex oraş-stat.
Hoffman menţionează în trecere şi incredibila relatare a exploratorului Tony Benik, care a făcut monumentala descoperire a încă unei piramide uriaşe aflată la 10 000 de picioare sub apă. Benik pretinde că piramida este acoperită cu un cristal uriaş.
Şi dacă asta nu era suficient,
Hoffman împărtăşeşte şi descoperirea lui Ari Marshall din timpul
expediţiei din 1977. Echipa a descoperit o piramidă mai mică în Bahamas , în afara Cay Sal. Marshall a făcut poze sub apă a unei piramide aflată la o adâncime de aproape 150 de piciore.
Potrivit aprecierii lui Marshall
misterul piramidelor se înteţeşte. În ciuda faptului că apa era neagră
în adâncime (nu ajunge multă lumină până acolo jos), apa din jurul piramidei era iluminată de strălucirea structurii şi părea a avea culoarea verde fosforescent.
Explorări care să continue cercetările nu au fost făcute niciodată.
Atlantisul a fost distrus de către fluxul din Epoca de Gheaţă?
A existat Atlantis cu adevărat? Este descrierea lui Platon unică în istorie despre ţinutul mitic?
Pentru un afla un răspuns, Hoffman se întoarce la povestea arheologului amator, care a descoperit legendarul oraş Troia, Heinrich Schliemann.
„Omul care a găsit şi a excavat celebre ruine ale Troiei (despre care istorii cred că este doar o legendă), a declarat că a lăsat aprecierea scrisă a descoperirii unui vas dintr-un metal necunoscut oamenilor de ştiinţă care l-au examinat, în faimosul Priam Treasure. Înăuntrul vasului se regăseau hieroglife în feniciană, care susţineau ca acesta aparţinuse regelui Cronos al Atlantisului. Alte vase similare au fost găsite în Tiajuanaco, Bolivia”.
Dacă Atlantis chiar a existat, asta a
fost către sfârşitul Epocii de Gheaţă. Povestea cufundării sale este
legată de fluxuri şi avansarea oceanului când supradimensionata calotă
glaciară arctică s-a mutat înapoi cu rezultate catrastofice pentru mare
parte din Emisfera Nordică.
La finalul Epocii de Gheaţă,
nivelurile apei au atins valori cu până la 400 de picioare mai scăzute
decât în prezent. Se presupune că nici o tehnologie prezentă sau din
vremurile acelea, nu ar fi putut salva Atlantisul de la moartea
acvatică.
Proprietăţi ale piramidelor din cristal
Unele teorii privind Atlantisul susţin că piramidele energetice ale oraşului insulei erau făcute din cristal, sau acoperişurile lor aveau în componenţă o substanţă cristalină.
Este posibil ca un asemenea lucru să genereze, să păstreze şi să distribuie energie la cerere? Răspuns: DA.
Experimentatorii au descoperit acum zeci de ani că piramidele tind să se poarte precum un condensator care strânge şi depozitează energie în jurul lui.
Cu cât piramida este mai mare, cu atât capacitatea de colecta şi a depozita este mai ridicată. Şi compoziţia unei
piramide este mai importantă. O piramidă din cristal, sau o extremitate
din cristal, poate să-i îmbunătăţească simţitor puterea.
Cristalul este cunoscut de mult ca având aplicaţii energetice şi indică proprietăţi naturale piezoelectrice.
Concluzia: piramidele sunt generatoare naturale intrinseci de energie.
Expediţiile viitoare la aceste piramide misterioase ar putea să dezvăluie într-un final adevărul şi extraordinara tehnologie străveche.
Din păcate arheologia apelor adânci
este foarte costisitoare şi nu este bine finanţată. Multe dintre
scufundări sunt datorate bogăţiilor promise vânătorilor de comori pentru
riscurile asumate.
Şi desigur, universităţile din lume nu sunt în mod deosebit interesate să exploreze ideea că ruinele străvechi conţin tehnologii de nivel ridicat, pentru că aceasta poate să destabilizeze serios fundaţia teoriilor lor preferate.
