10 feb. 2010

Secretele Arborelui Sefirotic (Gicu Dan), video (EM)

Cap.1
Comuniuni si perspective sefirotice din arcul luminii

Fragment

Daca in volumul intitulat „Misiunea spirituala a Romaniei” v-am oferit o anumita perspectiva terestra a Arborelui Sefirotic (Pomul vietii), in care ierarhiile de lumina aveau si au ca sprijin, in spatiul ramanesc, anumiti centri energetici ce functioneaza pe diferite trepte vibratorii, acum voi face cateva scurte referiri la acelasi Pom al Vietii, dar din alte perspective.
Dar inainte de a expune aceasta realitate, doresc sa va fac sa intelegeti (constientizati) ca, indiferent de calitatile (definirile, atributele) voastre sociale, trebuie sa tineti cont, in experientele pe care le derulati pe Terra, de urmatoarele avertismente cu titlu de sentinta oculta:

1. Arborele Sefirotic (Pomul Vietii) esti chiar tu;
2. Arborele Sefirotic are origine si indentitate pur spirituala;
3. Arborele Sefirotic a fost utilizat in misterele antice, incepand cu Fii Luminii din Atlantida, Dacia, Egipt, Israel etc.
4. In virtutea legii incarnarilor succesive (reincarnarilor), tu ai fost in Atlantida, Dacia, Egipt, Israel, etc. Si ai mai utilizat acest ArboreSsefirotic in initierile tale oculte, dar intre timp, ai uitat.
Altfel spus, tu esti propriul tau stramos, cat si propriul tau urmas, in ceea ce priveste evolutia constientei tale. Fiecare om se construieste pe sine insusi, dupa cat isi ofera prin iubire (altruism), cunoastere esoterica (intelepciune) si vointa de a le manifesta pe acestea, ca fapte divine, in fiecare vietuire (reincarnare) terestra.
5. Arborele Sefirotic este, in aceeasi msura, un bun individual si un bun colectiv (terestru si extraterestru sau fizic si metafizic). Chiar daca se vrea, nimeni nu poate sa monopolizeze acest pom al vietii, el fiind o mostenire divina a fiecarui om in parte. Astfel, putem spune ca adevarata paternitate a Pomului Vietii este de natura spiritual-macrocosmica, din sursa celui ce isi spune EU SUNT CEL CE SUNT. Din acest considerent, Pomul Vietii (Arborele Sefirotic) nu aprtine unui grup initiatic din antichitate sau din prezent in utilizarea potentialului lui sacru, ci tuturor, spre folosul tuturor.
6. Arborele Sefirotic isi revarsa necontenit esenta si potentialele (atributele) in materie, in toate regnurile existente, iar regnul uman este cea mai inalta treapta, de pe care fiecare spirit poate sa-si constientizeze (cu ajutorul ierarhiilor de lumina) propriul salt in constiinta.
7. Egoul (ratiunea propriei tale identitati – confundarea cu corpul fizic sau cu mintea) este propria ta limita, datorita lipsei de cunoastere oculta si de iubire divina. Arborele Sefirotic vine in intampinarea ta, atat din interior, cat si din exterior (prin alte canale divine), pentru a se metamorfoza in CEL CE ESTE SI IN AFARA LUI NU MAI ESTE NIMIC.
8. Tu esti un germene de constiinta in continua si eterna expansiune, care are ca suport pe EU SUNT; altfel spus, tu si Tatal Dumnezeu esti unul ca esenta divina – tu esti Dumnezeu Incarnat in materie.
A. Nu uita: la nivel de ESENTA DIVINA, tu si DUMNEZEU SUNTETI UNUL.
Daca tinem cont si de aspectul treptei (nivelului) la care a ajuns constiinta ta spirituala (metafizica), atunci tu nu poti sa afirmi decat ca esti un candidat la INDUMNEZEIRE, prin forta (definirea) lui Cristos.
B. Nu uita: la nivel de CONSTIINTA DIVINA, tu esti doar candidat la indumnezeire, prin Forta lui Cristos-Dumnezeu.
Orice neglijare din partea ta a celor cateva aspecte (avertismente) redate anterior, va face din tine un om bland, dar lipsit de cunoastere, ceea ce va constitui un mare handicap in perspectiva reala a propriei tale evolutii spirituale viitoare.
9. Dragi prieteni, pentru a intra mai usor in rezonanta cu ierarhiile de lumina, care constituie partea din Pomul Vietii ce fructifica esenta cunoaterii binelui, va ofer in continuare un numar de zece rugaciuni esoterice. Ele poarta numele de invocatie-comuniune, pentru fiecare sefira de lumina in parte; iar in fata fiecarei invocatii-comuniune, va detaliez cele cinci aspecte de meditatie, tot pentu fiecare sefira in parte.


SEFIRA (SFERA) NR. 10

1. Numele lui Dumnezeu – ADONAI MELEH – DUMNEZEU IMPARAT
2. Numele sefirei (sferei) – MALKUT – SEFIRA IMPARATIEI FIZICE
3. Numele Guvernatorului sefirei – URIEL (SANDOLFON) – PRINTUL OAMENILOR SFINTI
4. Ordinul ingeresc – ISIM – OAMENII PERFECTI
5. Corpul cosmic sau palnetar corespondent – HOLAM IESODOTH – PAMANTUL (KARMA SI REINCARNAREA)

Sefira nr. 10 – MALKUT
Prima invocare-comuniune

Iubite frate URIEL, print al luminii celeste,
Tu, cel care il vietuiesti si-L recunoasti pe Dumnezeu
Ca imparat al tuturor vazutelor si nevazutelor,
Tu, cel care il slujesti pe Dumnezeu
In acest regat al planetei Pamant,
Tu, cel care iti spui necontenit
Dumnezeu este Lumina mea,
Tu, cel care, din regatul MALKUT,
Coordonezi comunitatea oamenilor sfinti,
Tu, cel care concretizezi pe Pamant
Ideile, planurile si starile divine,
Tu, cel acre ne fixezi existenta si picioarele
Pe solul Maicii Pamantesti,
Tu, cel care esti pazitorul
Tuturor comorilor si secretelor pamantesti,
Tu, cel care esti pazitorul portilor ceresti,
In altruismul meu divin, iti spun:
Eu sunt Arborele Sefirotic de lumina,
Iar devenirea mea cristica
Este si rodul muncii tale.

De aceea, Iubite frate URIEL,
Print al luminii celeste,
Spre slava si binecuvantarea Tatalui Ceresc, te rog
Sa-mi dezvalui si sa-mi oferi secretele imparatiei tale,
Si sa-mi deschizi cele trei porti ale Intelpciunii divine:
Poarta VIOLETA a printului GABRIEL,
De pe sefira vietii pure din IESOD,
Poarta PORTOCALIE a printului RAFAEL
De pe sefira focului sacru din HOT,
Si poarta VERDE a printului HANIEL
De pe sefia organizarii lumii interioare din NETAH.
Toate acestea faca-se implinite spiritului meu
Dupa vointa ta, in numele Tatalui Ceresc,
Iti multumesc, iubite frate URIEL !
Amin.


SEFIRA (SFERA) NR. 9

1. Numele lui Dumnezeu – SADAI EL-HAI – DUMNEZEU CEL ATOTPUTERNIC (VESNIC) (IEHOVA)
2. Numele sefirei (sferei) – IESOD - SEFIRA VIETII PURE
3. Numele Guvernatorului sefirei - GABRIEL (GAVRIL) - PRINTUL FORTELOR PURE
4. Ordinul ingeresc – HERUVIM - INGERII – (GHIZII DE DESTIN)
5. Corpul cosmic sau planetar corespondent – LEVANA – LUNA (RAC); Perceptia lumilor invizibile


SEFIRA NR, 9 – IESOD
A doua invocatie – comuniune

Iubite frate GABRIEL, print al vietii pure divine,
Tu, cel care ti-ai asezat scaunul de domnie
Pe sfera VIOLETA (mov), circumscrisa de orbita lunii,
Tu, cel care il vietuiesti si-L recunosti pe Dumnezeu
Ca fiind cel viu, cel inalt, cel atotputernic,
Tu, cel care iti spui necontenit
Dumnezeu este forma mea,
Tu, cel care, din regatul IESOD,
Coordonezi evolutia spirituala umana,
Tu, cel care purifici fiinta umana
In sfantul rau al vietii pure
Ce vine de la Tatal Ceresc,
Tu, cel care, pentru OM,
Esti zorii zilei divine,
Tu, cel care ai primit
Darul intelepciunii si al armoniei de la Heruvimi,
Tu, cel care iti oglindesti forta gandirii
In corpul eteric uman,
Pentru a-i incorpora darurile Heruvimilor,
Tu, cel care esti pazitorul portilor ceresti,
In altruismul meu divin, iti spun:
Eu sunt Arborele Sefirotic de lumina
In toata puritatea sa sublima.

De aceea, ibite frate GABRIEL,
Print al vietii pure divine,
Spre slava si binecuvantarea Tatalui Ceresc, te rog
Limpezeste-mi sufletul si mintea
In sfantul rau al vietii tale pure,
Reda-mi memoria vietilor anterioare
Si cursul evenimentelor viitoare,
Dezavaluie-mi si ofera-mi secretele
Imparatiei tale eterice,
Si te mai rog, iubite frate, sa-mi deschizi
Cele trei porti ale intelepciunii divine:
Poarta PORTOCALIE a printului RAFAEL
De pe sefira focului sacru din HOT,
Poarta VERDE a printului HANIEL
De pe sefira organizarii lumii interioare din NETAH
Si poarta GALBEN-AURIE a printului MIHAIL,
De pe sefira virtutilor morale
Si a formelor din TIFERET.
Toate acestea faca-se implinite spiritului meu
Dupa voia ta, in numele Tatalui Ceresc.
Iti multumesc, iubite frate GABRIEL !
Amin.


SEFIRA (SFERA) NR. 8

1. Numele lui Dumnezeu – ELOHIM TEBAOT – DUMNEZEU AL SLAVEI
2. Numele sefirei (sferei) – HOT – SEFIRA FOCULUI SACRU
3. Numele Guvernatorului sefirei – RAFAEL – PRINTUL VINDECARILOR
4. Ordinul ingeresc – BNEI ELOHIM – ARHANGHELII (Fii solari – Faza Terrei sau Fiii Focului Sacru)
5. Corpul cosmic sau planetar corespondent – COHAV – MERCUR (Gemeni – Fecioara); Puritate si gustul studiului stiintei sacre.


SEFIRA NR. 8 - HOT
A treia invocatie – comuniune


Iubite frate RAFAEL, print al Focului Sacru,
Tu, care ti-ai asezat scaunul de domnie
Pe sfera PORTOCALIE circumscrisa de orbita planetei Mercur,
Tu, cel care il vietuiesti si-L recunosti pe Dumnezeu
Ca fiind Parintele Slavei si al Focului Sacru,
Tu, cel care esti recunoscut ca Vindecarea Domnului,
Tu, cel care, din regatul HOT,
Coordonezi evolutia spirituala umana,
Tu, cel care esti inspiratorul
Si calauza popoarelor terestre,
Tu, cel care iti traiesti tineretea
In sufletul tuturor popoarelor,
Tu, cel care te revelezi omului
In lumina si focul naturii sale astrale,
Tu, cel care ai primit darul iubirii divine
De la Serafimi, si il amplifici in sufletul
Popoarelor, de la o epoca la alta,
Tu, cel care esti pazitorul portilor ceresti,
In altruismul meu divin iti spun:
Eu sunt Arborele Sefirotic de lumina
Prin care Focul tau Sacru isi implineste menirea
.
De aceea, iubite frate RAFAEL,
Print al Focului Sacru,
Spre slava si binecuvantarea Tatalui Ceresc, te rog
Sa-mi purifici sufletul si mintea
In sfantul rau al al Focului Sacru,
Sa-mi redai libertatea constientei spre lumile astrale,
Si te mai rog iubite frate sa-mi deschizi
Cele trei porti ale intelepciunii divine:
Poarta VERDE a printului HANIEL
De pe sefira organizarii lumii interioare din NETAH,
Poarta GALBEN – AURIE a printului MIHAIL
De pe sefira virtutilor morale si a formelor din TIFERET
Si poarta ROSIE a printului KAMAEL
De pe sefira fortei ordinii in miscare din GHEBURAH.
Toate acestea faca-se implinite spiritului meu
Dupa voia ta, in numele Tatalui Ceresc.
Iti multumesc iubite frate RAFAEL !
Amin.


SEFIRA (SFERA) NR. 7

1. Numele lui Dumnezeu – IEHOVA TEBAOT – DUMNEZEU CEL GLORIOS
2. Numele sefirei (sferei) – NETAH – SEFIRA VICTORIEI DIVINE
3. Numele Guvernatorului sfeirei – HANIEL – PRINTUL CONSTRUCTIEI UNIVERSULUI FIZIC
4. Ordinul ingeresc – ELOHIM – ARHAII (spiritele timpului, eonii, principatele, primordialii)
5. Corpul ceresc sau planetar corespondent – NOGA – VENUS (Taur – Balanta; sensibilitate si bunatate, echilibru cosmic)


SEFIRA NR. 7 – NETAH
A patra invocatie – comuniune

Iubite frate HANIEL,
Print al constructiei universului fizic
Tu, cel care ti-ai asezat scaunul de domnie
Pe sfera VERDE, circumscrisa pe orbita planetei Venus,
Tu, cel care il vietuiesti si-L recunosti pe Dumnezeu
Ca fiind parintele gloriei universale,
Tu, cel care esti recunoscut ca Mila lui Dumnezeu,
Tu, cel care, din regatul NETAH,
Coordonezi secretele zilelor si noptilor terestre,
Tu, cel care iti imprimi ritmul personal
In substanta spirituala a fiecarei epoci umane,
Tu, cel care te revelezi omului
Prin constienta sa spirituala,
Tu, cel care esti pazitorul portilor ceresti,
In altruismul meu divin, iti spun:
Eu sunt Arborele Sefirotic de lumina,
In care ai imprimat ritmurile personale
Ca un suport al propriei tale deveniri.
De aceea, iubite frate HANIEL
Print al constructiei universului fizic,
Spre slava si binecuvantarea Tatalui Ceresc, te rog:
Sa dezvalui constientei spiritului meu
Spatiul fizic si metafizic al manifestarii tale,
Sa-mi oferi secretele structurilor invizibile ale universurilor,
Cat si programul divin de functionare a acestora,
Si te mai rog, iubite frate, sa-mi deschizi
Cele doua porti ale intelepciunii divine:
Poarta GALBEN – AURIE a printului MIHAIL
De pe sefira virtutilor morale si a formelor din TIFERET
Si poarta ALBASTRA a printului TADKIEL
De pe sefira milei si iertarii divine din HASED.
Toate acestea faca-se implinite spiritului meu
Dupa voia ta, in numele Tatalui Ceresc.
Iti multumesc, iubite frate HANIEL !
Amin.

SEFIRA (SFERA) NR. 6

1. Numele lui Dumnezeu – ELOHA VA DAATH – DUMNEZEU AL CUNOASTERII
2. Numele sefirei (sferei) – TIFERET – SEFIRA FRUMUSETII FORMELOR
3. Numele Guvernatorului ssfirei – MIHAIL – PRINTUL FORMELOR IN MATERIE
4. Ordinul ingeresc – MAJAHIM - VIRTUTILE (atribut); SPIRITELE FORMEI (conduse de sase grupuri; ELOHA=ELOHIM)
5. Corpul cosmic sau planetar corespondent – SEMES (Somesul ca rau este rau solar; mergi la izvoarele Somesului cald, in Apuseni, zona Padis) – SOARELR (LEU); noblete si curaj.

Nota: Somesul Mare (rau solar), cu Maria Mare (parau solar) la varful Omului (mic) 1932 m, alt aspect de meditatie.


SEFIRA NR. 6 – TIFERET
A cincea invocatie – comuniune

Iubite frate MIHAIL,
Print al frumusetii formelor divine,
Tu, cel care ti-ai ales scaunul de domnie
Intr-o sfera GALBEN – AURIE, insotitoare a astrului Solar,
Tu, cel care il vietuiesti si-L recunosti pe Dumnezeu
Ca fiind parintele cunoasterii eterne,
Tu, cel care ne pui sa meditam la intrebarea
Cine este ca Dumnezeu?
Tu, cel care, din regatul TIFERET,
Expui ochilor fizici o lume suprasensibil-vizibila,
Ca o locuinta a acelei ierarhii spirituale
Care a oferit fiecarui om
Cate un EU al identitatii si constientei de sine,
Tu, cel care, prin misterul zilei,
Hranesti cu energii si lumina
Bioritmurile intregii vieti terestre,
Tu, cel care esti pazitorul portilor ceresti,
In altruismul meu divin, iti spun:
Eu sunt Arborele Sefirotic de lumina
Iar lumina constientei spiritului meu
Este un strop al sinelui divin.
De aceea, iubite frate MIHAIL,
Print al frumusetii formelor divine,
Spre slava si binecuvantarea Tatalui Ceresc, te rog
Sa-mi dezvalui toate secretele functionarii
Si coordonarii sistemului solar,
Sa-mi dai cunoasterea metamorfozelor
Prin care sistemul nostru solar, prin spiritele sale,
Tind la indumnezeire.
Si te mai rog, iubite frate, sa-mi deschizi
Cele cinci porti ale intelepciunii divine:
Poarta ROSIE a printului KAMAEL
De pe sefira ordinii divine din GHEBURAH,
Poarta ALBASTRA a printului TADKIEL
De pe sefira milei si iertarii divine din HASED,
Poarta NEAGRA a printului TAFKIEL
De pe sefira vointei si inteligentei divine din BINAH
Poarta GRI a printului RAZIEL
De pe sefira armoniei si intelepciunii divine din HOHMAH,
Si poarta ALBA a printului METATRON
De pe sefira iubirii divine din KETHER.
Si toate acestea faca-se implinite spiritului meu
Dupa voia ta, in numele Tatalui Ceresc.
Iti multumesc, iubite frate MIHAIL !
Amin


SEFIRA (SFERA) NR. 5

1. Numele lui Dumnezeu – ELOHIM GIBOR – DUMNEZEU CEL PUTERNIC
2. Numele sefirei (sferei) – GHEBURAH – SEFIRA FORTEI (TARIEI) DIVINE
3. Numele Guvernatorului sefirei – KAMAEL – PRINTUL ORDINII DIVINE
4. Ordinul ingeresc – SERAFIM – PUTERILE (Tariile, Dinamis, spiritele miscarii, inflacaratii)
5. Corpul cosmic sau planetar corespondent – MAADIM – MARTE (Berbec); activitate, fapte spirituale pozitive (cristice)

SEFIRA NR. 5 – GHEBURAH
A sasea invocatie – comuniune

Iubite frate KAMAEL, print al fortei divine,
Tu, cel care ti-ai ales scaunul de domnie
Pe sfera ROSIE, circumscrisa de orbita planetei Marte,
Tu, cel care il vietuiesti si-L recunosti pe Dumnezeu
Ca fiind parintele puterii universale,
Tu, cel caruia i se spune, in sferele divine,
Implinitorul dorintelor divine,
Tu, cel care, din regatul GHEBURAH,
Mentii in forta legea ordinii divine,
Tu, cel care sustii dinamica evolutiei spirituale
Sub impulsul unei activitati neintrerupte,
Izvorate din planul Marelui Arhitect Divin – Cristos,
Tu, cel care pazesti portile ceresti,
In altruismul meu divin, iti spun:
Eu sunt Arborele Sefirotic de lumina
In care forta ordinii divine coordonate de tine
Imi imprima o miscare spiralata optima,
Prin care spiritul meu se reintoarce liber
In unica supraconstienta divina.

De aceea, iubite frate KAMAEL, print al fortei divine,
Spre slava si binecuvantarea Tatalui Ceresc, te rog:
Descopera-mi si ofera-mi secretul muzicii sferelor,
Da-mi intelepciune care patroneaza mobilitatea
Universurilor mentale, astrale, eterice si fizice,
Si te mai rog, iubite frate, sa-mi deschizi
Cele doua porti ale intelepciunii divine:
Poarta ALBASTRA a printului TADKIEL
De pe sefira iertarii divine din HASED,
Si poarta NEAGRA a printului TAFKIEL
De pe sefira vointei si inteligentei divine din BINAH.
Toate acestea faca-se implinite spiritului meu
Dupa voia ta, in numele Tatalui Ceresc.
Iti multumesc, iubite frate KAMAEL !
Amin.


SEFIRA (SFERA) NR. 4

1. Numele lui Dumnezeu – EL (omul cand spune EL, il numeste pe OM ca Dumnezeu incarnat) – DUMNEZEU CEL GENEROS
2. Numele sefirei (sferei) – HASED – SEFIRA MiLEI, IERTARII si COMPASIUNII DIVINE
3. Numele Guvernatorului sefirei – TADKIEL – PRINTUL DREPTATII DIVINE
4. Ordinul ingeresc – HAHMALIN – STAPANIRILE (dominarile, Kyriotetes, Scanteietorii)
5. Corpul cosmic sau planetar corespondent – TEDEC – JUPITER (Sagetator) (Legatura cu cerul)


SEFIRA NR. 4 – HASED
A saptea invocatie – comuniune


Iubite frate TADKIEL,
Print al milei si iertarii divine,
Tu, cel care ti-ai ales scaunul de domnie
Pe sfera ALBASTRA circumscrisa de orbita planetei Jupiter,
Tu, cel care il vietuiesti si-L recunosti pe Dumnezeu
Ca fiind parintele luminii,
Renascut in omul terestru prin Cristos Fiul,
Tu, cel care esti recunoscut
Ca dreptatea lui Dumnezeu,
Tu, cel care, din regatul HASED,
Insufli neontenit umanitatii terestre
Generozitatea si compasiunea pura a lui Cristos,
Tu, cel care esti pazitorul portii Raiului ceresc,
In altruismul meu divin, iti spun:
Eu sunt Arborele Sefirotic de lumina
In care ai varsat si ai materializat
Eterul intelepciunii divine
In eterul manifestarii umane.
De aceea, iubite frate TADKIEL,
Print al milei si iertarii divine,
Spre slava si binecavantarea Tatalui Ceresc, te rog:
Da-mi secretul, puterea si intelepciunea
De a-mi metamorfoza EUL uman
In spirit al vietii
Pentru a putea manifesta treptele inalte
Ale existentei divine din Lumea Creatiei.
Si te mai rog, iubite frate, sa-mi deschizi
Poarta GRI a parintelui RAZIEL
De pe sefira armoniei si intelepciunii cristice din HOHMAH.
Toate acestea faca-se implinite spiritului meu
Dupa voia ta, in numele Tatalui Ceresc.
Iti multumesc, iubite frate TADKIEL !
Amin.

SEFIRA (SFERA) NR. 3

1. Numele lui Dumnezeu – IEHOVA – SFANTUL DUH
2. Numele sefirei (sferei) – BINAH – SFERA VOINTEI, INTELIGENTEI
3. Numele Guvernatorului sferei – TAFKIEL – PRINTUL DESTINELOR UMANE
4. Ordinul ingeresc – ARALIM – TRONURILE (spiritele vointei, Leii)
5. Corpul cosmic sau planetar corespondent – SABATAI – SATURN (Capricorn) (Dominatia asupra fiintei tale egotice)


SEFIRA NR. 3 – BINAH
A opta invocatie – comuniune

Iubite frate TAFKIEL,
Print al vointei si inteligentei divine,
Tu, cel care ti-ai ales scaunul de domnie,
Pe sfera NEAGRA circumscrisa de orbita planetei Saturn,
Tu, cel care il vietuiesti si-L recunosti pe Dumnezeu
Prin vointa manifestarii proiectiei sale ca DUH SFANT,
Tu, cel caruia i se spune, in sferele divine,
Contemplatia Domnului,
Tu, cel care, din regatul BINAH,
Ii coordonezi pe cei 24 de batrani,
Domni ai destinelor umane.
Tu, cel care, prin puterea Duhului Sfant,
Reversi in creatie suflul evolutiei spirituale,
Tu, cel care pazesti portile raiului,
In altruismul meu divin, iti spun:
Eu sunt Arborele Sefirotic de lumina
Ca o proiectie a vointei si inteligentei divine
Sosita aici pe Pamant,
Prin suflul puterii Duhului Sfant.
De aceea, iubite frate TAFKIEL,
Print al vointei si inteligentei divine,
Spre slava si binecuvantarea Tatalui Ceresc, te rog
Dezvaluie-mi si ofera-mi secretele manifestarii tale,
Pentru a aduce vointa si inteligenta divina pe Pamant.
Ofera-mi accesul in sefira celor 24 de batrani,
Care sunt unicii domni ai crearii destinelor umane,
Pentru a-mi desavarsi misiunile terestre.
Si te mai rog, iubite frate, sa-mi deschizi
Cele doua porti ale intelepciunii divine:
Poarta GRI a printului RAZIEL,
De pe sefira intelepciunii divine din HOHMAH,
Si poarta ALBA a printului METATRON,
De pe sefira iubirii divine din KETHER.
Toate acestea faca-se implinite spiritului meu
Dupa voia ta, in numele Tatalui Ceresc.
Iti multumesc, iubite frate TAFKIEL !
Amin.


SEFIRA (SFERA) NR. 2

1. Numele lui Dumnezeu – IAH – CRISTOS FIUL
2. Numele sefirei (sferei) – HOHMAH – SFERA INTELEPCIUNII si ARMONIEI
3. Numele Guvernatorului sferei – RAZIEL – MARELE ARHITECT DIVIN
4. Ordinul ingeresc – OFANIM – HERUVIMII (spirite ale armoniei si intelepciunii divine)
5. Corpul ceresc sau palnetar corespondent – MEZALOTH – ZODIACUL (Uranus) (Varsator – fraternitate si universalitate)


SEFIRA NR. 2 – HOHMAH
A noua invocatie – comuniune


Iubite frate RAZIEL ,
Print al intelepciunii si armoniei divine,
Tu, cel care ti-ai ales scaunul de domnie
Pe sfera GRI circumscrisa de orbita zodiacului terestru,
Tu, cel care il vietuiesti si-L recunosti pe Dumnezeu
Ca fiind CRISTOS FIUL,
Tu, cel care esti recunoscut in sferele divine
Ca Marele Arhitect Divin si Secretul Domnului,
Tu, care, din regatul HOHMAH,
Armonizezi creatia, intr-o miscare plina de intelepciune,
Tu, cel care, prin puterea lui CRISTOS,
Reversi intelepciune in spiritele umane,
Tu, cel care esti paznicul ultimei porti divine,
In altruismul meu divin, iti spun:
Eu sunt Arborele Sefirotic de lumina
In care forta lui CRISTOS
Si-a inceput devenirea si definirea suprema.
De aceea, iubite frate RAZIEL,
Print al intelepciunii si armoniei divine,
Spre slava si binecuvantarea Tatalui Ceresc, te rog,
Lasa intreaga forta a lui CRISTOS FIUL
Ca sa-mi transfigureze intregul spirit
Dupa marele plan al Parintelui Luminii,
Si te mai rog sa-mi deschizi
Ultima poarta a intelepciunii divine,
De pe sefira ALBA a printului METATRON,
Guvernatorul iubirii divine din KETHER.
Toate acestea faca-se implinite spiritului meu
Dupa voia ta, in numele Tatalui Ceresc.
Iti multumesc, iubite frate RAZIEL !
Amin


SEFIRA (SFERA) NR. 1

1. Numele lui Dumnezeu – EHIEH – TATAL (EU SUNT CEL CE SUNT)
2. Numele sefirei (sferei) – KETHER - SEFIRA IUBIRII DIVINE
3. Numele Guvernatorului sefirei – METATRON – PRINTUL INFATISARII
4. Ordinul ingeresc – HAIOT HA-KODES – SERAFIMII (spiritele iubirii)
5. Corpul cosmic sau planetar corespondent – RESIT HA-GALGALIM - UNIVERSUL (PLUTON) (Scorpion) – Intelegerea vietii si a mortii – ELIBERAREA)


SEFIRA NR. 1 – KETHER
A zecea invocatie – comuniune


Iubite frate METATRON,
Print al iubirii divine,
Tu, cel care ti-ai ales scaunul de domnie
De la sfera calorica a primelor vartejuri,
Pana la sferele universurilor manifestate,
Tu, cel care il vietuiesti si-L recunosti pe Dumnezeu
Chiar in tine insuti, ca pe unicul EU SUNT,
Tu, cel care esti denumit in sferele divine
Printul infatisarii in fata Creatorului,
Tu, cel care, prin puterea Tatalui Ceresc,
Reversi iubirea divina in manifestarea umana,
In altruismul meu divin, iti spun:
EU SUNT ARBORELE SEFIROTIC DE LUMINA
EU SUNT CEL CE SUNT,
EU SUNT MANIFESTAREA SI NEMANIFESTAREA,
EU SUNT TOTUL IN TOT.
In numele si slava Tatalui Ceresc,
Te rog sa duci la indeplinire tot ce ti-am spus,
Fiindca aceasta este devenirea mea finala
Si misiunea ta sublima.
Toate acestea faca-se implinite spiritului meu
Dupa voia ta, in numele Tatalui Ceresc.
Iti multumesc, iubite frate METATRON !
Amin


SEFIRA DAATH

MAMA COSMICA;
STABILIREA DUALITATII si trimiterea ei in materie, spre evolutie spirituala:
- ecluza de intrare in cele trei universuri spirituale (pe diferite frecvente vibratorii);
- PESTI (sacrificiu – pe tine insuti, in interesul general);
- NEPTUN;
- CUNOASTEREA o revarsa spre sefirele inferioare. Cunoasterea este cheia extinderii creatiei spirituale.

Dragi prieteni, va atrag atentia ca nu este necesar sa invatati aceste invocatii pe de rost, ci intr-o stare de relaxare, cititi-le cu atentie, ori de cate ori doriti sa va ridicati frecventa vibrationala a corpurilor voastre energetice.
Si acum, am sa va destainui un secret cunoscut de foarte putini esoteristi. Dumnezeu Tatal ne-a lasat la indemana anumite legi simple, dar fundamentale, pentru ca intreaga Sa creatie sa functioneze perfect.
Eu va readuc in constienta voastra de veghe doua astfel de legi, pe care le aveti inscrise in spiritul vostru, dar care le uitati foarte des.

Prima lege este:
UNDE TE GANDESTI ACOLO ESTI

A doua lege este:
CEEA CE GANDESTI, ACEEA ESTI

Tinand cont de aceste legi simple, prin invocatiile-comuniune pe care le cititi (meditatii), veti intra efectiv intr-o anumita rezonanta cu printul de pe sefira dorita.
Indiferent daca vei constientiza sau nu, tu, draga prieten (a), vei intra cu gandul in sefira dorita, iar acolo ti se va oferi un pahar (mai mic sau mai mare) plin cu nectarul atributului divin pe care fiecare sefira il contine, ca sa-l sorbi in spiritul tau, ca pe o impartasire macrocosmica auprasensibila.
La inceput, aceste invocatii se vor cladi in tine intr-o nuanta rationala, fiindca acesta este mersul lucrurilor, dar ulterior, cand deja te vei obisnui si vei intelege ceea ce invoci (ceri), vei obtine nenumarate sclipiri de lumina in constienta ta zilnica si vei realiza (simti) ca aprtii mai multor dimensiuni (universuri), fapt care iti va grabi metamorfozarea propriului ego (Eu inferior) in EU SUNT (Eu superior). Astfel, vei fi din ce in ce mai aproape de a doua ta nastere (in spirit), asa cum ne spunea Mantuitorul nostru Iisus Cristos.
Aceste invocatii-comuniuni se citesc (mediteaza) in ordinea cresterii frecventelor vibrationale, incepand cu sefira nr. 10 – MALKUT si terminand cu sefira nr. 1 – KETHER. Totodata, la fiecare sefira, veti gasi cele cinci aspecte oculte de meditatie, care va vor ajuta sa treceti prin cele 50 de porti ale inteligentei sefirotice.
Draga cititorule, daca vei cit si analiza cu atentie cele 10 invocatii, vei constata ca cea mai buna metoda de meditatie (pentru inceput) este aceea in care tu, ca spirit, trebuie sa te comporti ca un releu de emisie receptie.
Iti fixezi atentia pe intrebarea din domeniul (aspectul) sefirei care te intereseaza, emiti gandul – intrebare conform legii „Unde te gandesti acolo esti” si, instantaneu, intri in rezonanta cu sefira dorita. Acolo esti perceput in acelasi timp ca spirit si intrebare, iar locuitorii acestei sefire au obligatia, indatorirea sacra, de a nu te lasa fara raspuns.
Stai relaxat la nivel de corpuri energetice si urmareste impulsul-informatie care iti parvine.
Daca vezi ca nu ai primit raspunsul imediat, inseamna ca inca nu esti bun receptor, iar informatia iti va veni in urmatoarele conditii (cai):

- in somnul profund, in stare de supraconstienta;
- prin alt canal divin incarnat;
- printr-o carte care, intamplator, iti vine in intampinare;
- in starea de veghe, cand ai un colaps al gandurilor (interval intre ganduri), iar - raspunsul iti vine ca o strafulgerare si constientizezi ca-l stii;
- in starea de veghe, cu ochii fizici inchisi, raspunsul aparand ca o imagine interioara, urmata sau nu de o voce cre iti da detalii scurte;
- prin clar auz (adica o voce care vorbeste de peste tot, din locul unde te afli);
prin alte cai

In ceea ce ma priveste, eu am experimentat toate aceste modalitati, inclusiv o a saptea modalitate, cand am fost condus prin ECLUZA ASTRALA (detalii ulterioare). Totusi, trebuie sa recunosc faptul ca, la inceput, nici n-am vrut sa stiu de arbrele sefirotic. Mi se parea ca se adreseaza altor esoteristi, fapt ce m-a determinat sa abordez o pozitie foarte comoda (de expectativa) in acest domeniu metafizic.
Ca sa nu-mi dea un sut unde trebuie, ierarhiile de lumina l-au pus in mod repetat pe prietenul meu, Stefea Gheorghe (Gigi), sa-mi ofere o carte a maestrului Aivanhov, ca sa o citesc.
Sincer sa fiu, mi-a fost rusine, la un moment dat, sa-l tot refuz pe Gigi, si iata ca am luat cartea cu pricina in luna noiembrie 1999, pentru ca in luna februarie 2000 sa-mi dau seama ca, din toata cartea, schita cu arborele sefirotic era cea care trebuia sa-mi ofere un raspuns.




glitter-graphics.com

Ing. Petrisor Raul Viorel vorbind despre principiile Kabbalei si despre sefirele Arborelui Vietii ...
http://www.youtube.com/user/ScoalaMisterelor