12 sept. 2009

DIN INTELEPCIUNEA TOLTECILOR transmis de Don Miguel Ruiz

RUGĂCUNE PENTRU LIBERTATE

Creator al Universului, ne rugăm ţie să vii printre noi şi să împărtăşeşti cu noi o puternică comuniune de iubire. Noi ştim că adevăratul tău nume este iubire, că a fi în comuniune cu tine înseamnă a împărtăşi aceeaşi vibraţie, aceeaşi frecvenţă care o ai tu, deoarece tu eşti singurul lucru care există în univers.
Astăzi, ajută-ne să fim la fel ca tine, să iubim viaţa, să fim una cu ea, să fim iubire. Ajută-ne să iubim la fel cum iubeşti tu, necondiţionat, fără aşteptări, fără obligaţii, fără judecăţi. Ajută-ne să iubim şi să ne acceptăm pe noi înşine fără a ne judeca, deoarece dacă ne judecăm pe noi, ne vom găsi vinovaţi şi va trebui să fim pedepsiţi.
Ajută-ne să iubim tot ceea ce ai creat tu, necondiţionat, dar mai ales pe celelalte fiinţe umane, îndeosebi pe cei care trăiesc alături de noi, toate rudele noastre şi pe ceilalţi oameni pe care încercăm atât de mult să-i iubim. Deoarece atunci când îi respingem pe ei, noi ne respingem de fapt pe noi înşine, iar atunci când ne respingem pe noi,. te respingem pe tine.
Ajută-ne să-i iubim pe ceilalţi aşa cum sunt ei, necondiţionat. Ajută-ne să-i acceptăm aşa cum sunt, fără a-i judeca, deoarece dacă-i judecăm pe ei, îi vom găsi vinovaţi şi vom simţi nevoia de a-i pedepsi.
Astăzi, curăţă-ne inimile de orice emoţie otrăvită pe care o mai avem, eliberează-ne mintea de orice judecată, astfel încât să putem trăi în pace şi iubire.
Astăzi este o zi foarte specială. Astăzi ne deschidem inimile pentru a iubi din nou, aşa că ne putem spune unul altuia: „Te iubesc”, fără nici o frică, şi când spun aceasta o spun din tot sufletul. Vino la noi, foloseşte vocile noastre, foloseşte ochii noştri, foloseşte mâinile noastre şi foloseşte-ne inimile pentru a ne oferi celorlalţi într-o comuniune de iubire cu toată lumea. Astăzi, Creatorule, ajută-ne să fim la fel cum eşti tu. îţi mulţumim pentru tot ceea ce primim astăzi, dar mai ales pentru libertatea de a fi cei care suntem cu adevărat. Amin.




7 sept. 2009

DIN INTELEPCIUNEA TOLTECILOR transmis de Don Miguel Ruiz

RUGACIUNE PENTRU IUBIRE

Haideţi să trăim împreună un vis frumos - un vis în care tu vei iubi tot timpul. în acest vis tu eşti în mijlocul unei zile frumoase şi însorite de vară. Auzi păsările, vântul şi un pârâiaş. Mergi către râu. Pe malul râului stă un bătrân în meditaţie, iar tu vezi că din capul său emană raze de lumină de diferite culori. îţi propui să nu-l deranjezi, dar el îţi observă prezenţa şi deschide ochii. Are ochii plini de iubire şi un zâmbet larg. îl întrebi cum de este capabil să radieze o lumină atât de frumoasă. îl întrebi dacă te poate învăţa şi pe tine ceea ce face el. El îţi răspunde că în urmă cu mulţi, mulţi ani el i-a pus aceeaşi întrebare învăţătorului său.
Bătrânul începe să-ţi povestească povestea vieţii sale:
„Invăţătorul meu şi-a deschis pieptul şi şi-a scos inima, apoi a luat o flacără frumoasă din inima sa. În continuare, mi-a deschis pieptul, mi-a deschis inima şi a pus acea mică flacără în inima mea. Apoi mi-a pus inima înapoi în piept şi în curând în inima mea a început să se manifeste o iubire foarte intensă, deoarece flacăra pe care o pusese în inima mea era chiar IUBIREA LUI.
Flacăra a crescut în inima mea şi a devenit un foc mare, mare, un foc care nu arde, ci purifică tot ceea ce atinge. Şi acel foc a atins fiecare din celulele corpului meu, iar celulele din corpul meu mi-au trimis şi ele iubirea lor. Am devenit una cu corpul meu, dar iubirea mea a crescut mai mult decât acesta. Acel foc a atins fiecare emoţie a minţii mele, iar toate emoţiile s-au transformat într-o iubire puternică şi intensă. Şi m-am iubit pe mine însumi complet şi necondiţionat.
Dar focul continua să ardă şi eu simţeam nevoia să-mi împărtăşesc iubirea. Am decis să pun câte o fărâmă din iubirea mea în fiecare copac, iar copacii mi-au răspuns şi am devenit una cu copacii, dar iubirea mea nu s-a oprit aici, ci a crescut şi mai mult. Am pus câte o fărâmă din iubirea mea în fiecare floare, în iarbă, în pământ, şi ele mi-au răspuns şi mi-au transmis iubirea lor şi am devenit una cu ele. Iar iubirea mea a crescut din ce în ce mai mult, până când a inclus în ea fiecare animal de pe glob. Şi animalele au răspuns iubirii mele şi am devenit una cu ele. Dar iubirea mea a continuat să crească şi să crească.
Am pus o fărâmă din iubirea mea în fiecare cristal, în fiecare piatră de pe pământ, în praf, în metale, şi ele mi-au răspuns şi am devenit una cu pământul. Apoi am decis să pun o fărâmă din iubirea mea în apă, în oceane, în râuri, în ploaie, în zăpadă. Şi ele mi-au răspuns şi am devenit una cu ele. Dar iubirea mea a crescut şi mai mult şi mai mult. Am decis să ofer iubirea mea aerului, vântului. Am simţit o comuniune puternică cu pământul, cu vântul, cu oceanele, cu natura, şi iubirea mea a continuat să crească.
Mi-am îndreptat capul către cer, către soare, către stele, şi am pus o fărâmă din iubirea mea în fiecare stea, în lună, în soare, şi ele mi-au răspuns. Şi am devenit una cu luna, cu soarele şi cu stelele, iar iubirea mea a continuat să crească şi să crească. Şi am pus o fărâmă din iubirea mea în fiecare om şi am devenit una cu întreaga umanitate. Oriunde mergeam, cu oricine mă întâlneam, mă vedeam pe mine în ochii lor, deoarece eu sunt o parte a totului, deoarece iubesc”.

După care, bătrânul îşi deschide pieptul, îşi scoate inima cu flacăra cea frumoasă din ea şi o pune în inima ta. Şi acum, acea iubire creşte în interiorul tău. Acum tu eşti una cu vântul, cu apa, cu stelele, cu toată natura, cu toate animalele şi cu toate fiinţele umane. Simţi căldura şi lumina ce emană din flacăra din inima ta. în jurul capului ai o aureolă care străluceşte în culori numeroase şi foarte frumoase. Radiezi de strălucirea iubirii şi te rogi:
"Iţi mulţumesc ţie, Creator al Universului, pentru darul vieţii pe care mi l-ai oferit. îţi mulţumesc pentru că mi-ai oferit tot ceea ce am avut cu adevărat nevoie. îţi mulţumesc pentru şansa de a trăi experienţa acestui corp minunat şi a acestei minţi minunate. îţi mulţumesc pentru că trăieşti în fiinţa mea cu toată iubirea ta, cu tot spiritul tău pur şi nemărginit, cu toată lumina ta caldă şi strălucitoare.
îţi mulţumesc pentru că îmi foloseşti cuvintele, pentru că îmi foloseşti ochii, pentru că îmi foloseşti inima pentru a-ţi împrăştia iubirea oriunde aş merge. Te iubesc aşa cum eşti, şi pentru că eu sunt creaţia ta, mă iubesc şi pe mine aşa cum sunt. Ajută-mă să păstrez iubirea şi pacea în inima mea şi să fac din această iubire o nouă viaţă, care să-mi permită să trăiesc în iubire tot restul vieţii mele. Amin."